E vineri: prostia săptămînii

E vineri. Avem dreptul la 1 ceas rău. Sîmbăta, la 3. Precum toamna se adună și se numără bobocii, asemenea, vinerea putem inventaria prostiile, negîndirile săptămînile.

Mi-aduc aminte că în timpul studenției noastre, în anii 90, la ușa Facultății de Filologie, vis a vis cu Arhitectura, era scrisă cu vopsea o frază care mă urmărește de atunci: Sună frumos… dar nu-i adevărat….. Atît. Fără alte comentarii.

Iată ceva ce sună frumos, dar este și nebiblic, fără înrădăcinare în realitate și cine va fi scris-o și cine va fi răspîndit-o știe puține și despre Dumnezeul bibliei și despre rugăciune și despre uși, drumuri, greutăți, obstacole, viața spirituală în general.

via Călin Vălean sursa FAcebook

via Călin Vălean sursa Facebook

Astfel de creații sînt rodul unei teologii cu rădăcini carismatico-consumerist oriented-psihomasabile-motivaționalo-selfmade-etceterao … Prostie calificată, în traducere liberă.

Rugăciunea deschide orice ușă? Oare? Chiar și pe acelea pe care Dumnezeu vrea să le țină închise pentru că nu este interesat deloc de confortul nostru, ci de caracterul nostru? Chiar și pe acelea care ne-ar duce spre propria distrugere, deși ni se pare că aceea ar fi calea?

Ah, da, am auzit o rugăciune de genul ăsta… Doamne, dă să nu ne prindă poliția… închide-le tu ochii!

Iată rugăciunea-cheie, rugăciunea de tip abracadabra-hocus-pocus, care deschide și închide, adevărată cheie a fericirii.

Nu, rugăciunea nu-i formulă magică de manipulat dumnezei. Rugăciunea este un fel de tîrîit pe covor precum cel al cîinelui care își vede stăpînul.

Avatarul lui Necunoscut

About Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în Perplexităţi, Pătrăţoşenii, Zidul rugăciunii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

9 Responses to E vineri: prostia săptămînii

  1. Avatarul lui Claudiu Lupu Claudiu Lupu spune:

    Ehe, e clar, iar va veti ridica in cap o multime de „amici”. Aveti un stil anume de o face… 🙂

  2. Avatarul lui Paul Pantea Paul Pantea spune:

    Mi se pare ca am renuntat la a incuraja, in randul crestinilor, simtul responsabilitatii. Vorbim peste tot de calauzire, iluminare, inspiratie, rugaciuni la care sa asteptam raspuns, dar nu vad pe nimeni sa isi doreasca sa fie mai intelept sa poata lua deciziile corecte pe cont propriu. Mai mult, cred ca daca petrecem timp cu Dumnezeu, ajungand sa-L cunoastem, vom sti care sunt deciziile corecte si pe placul Lui, fara sa Il mai intrebam.

    Ma tem ca Dumnezeu se asteapta de la noi la mai mult. Sigur, cererea ajutorului lui Dumnezeu si sfatuirea cu El e un semn de smerenie si intelepciune in sinte, dar mi se pare ca ne-am invatat sa intrebam si sa asteptam raspunsuri de la Dumnezeu.

    Am auzit de prea multe ori rugaciuni de genul „Doamne, pune-mi pe inima decizia corecta”. Mi se pare ca ne-a dat Dumnezeu cap si creier in el tocmai pentru ca suntem responsabili pentru viata si deciziile noastre, si trebuie sa traim ca atare.

    Solomon a cerut, mai inainte de toate, intelepciune.

  3. Avatarul lui GhitaB GhitaB spune:

    De acord… cred că imaginile de genul ăsta se doresc a fi comerciale / virale… adică să facă rapid ocolul lumii virtuale, să aducă o grămadă de vizitatori – ceea ce poate însemna popularitate sau chiar bani.

    Rugăciunea cu polițiștii… Am prins și eu una – de mulțumire. 😀
    „- I-a orbit Domnul ca pe sirieni…” (Dacă-mi amintesc bine eram o grămadă în mașină, șoferul vorbea la telefon și centurile (?)… plus viteză… :: Probabil că polițiștii nu prea au apucat să vadă mașina… sau aveau alte lucruri mai importante.)

    Se pare că peretele Facebook-ului nu ține cont de vorba aia cu nuca…

    • Avatarul lui calin calin spune:

      Eu zic ca centurile nu sunt bune, telefonul daca vrei il folosesti sau nu, ca doar nu el o fi stapanul. Pe vremea lui ceasca mergeam prin misiuni cate sapte intr-o dacie. Si totusi acestea sunt legi omenesti mai bune sau mai rele, care ar trebui ascultate in Domnul care prima oara zice:Caline nu fi teribilis, nu condu cu viteza, vezi ca ai copii in masina, daca unul e prost in trafic de ce ar fi doi, fa o plecaciune la unul care arde de nerabdare sa intre din stop. Restul ca te-a prin politia ca n-ai centura, ca nu merge un stop, ca ai o zgarietura sunt poveri peste oameni care sa aduca dari la bugetele locale.

  4. Avatarul lui gaby gaby spune:

    Tind sa cred ca rugaciunea trebuie sa fie o stare de vorba cu Dumnezeu in care imi exprim toate starile, fie ele de bucurie sau de suparare, toate intrebarile la adresa Lui constientizand ca nu voi primi raspuns la toate niciodata, si neuitand sa-L premaresc. Ma gandesc la unii psalmi ai lui David in care chiar cere pedepsirea dusmanilor lui. Nu interpretez acesti psalmi ca si model de a dori raul altuia, ci mai degraba ca si o exprimare a starii lui sufletesti intr-o anumita situatie. In acelasi fel inteleg si cuvantarile lui Iov inaintea lui Dumnezeu: ele nu ma invata sa am o atitudine de rebeliune fata de Dumnezeu, ci imi arata ca in viata vor fi situatii deosebite care imi vor provoca intrebari si nedumerire fata de felul in care El alege sa lucreze. Prin rugaciune imi descarc sufletul inaintea lui Dumnezeu, si nu-L oblig sa raspunda sau sa intervina.

  5. Avatarul lui Daniela Daniela spune:

    De vreo trei saptamani am facut un om sa planga, pentru ca o tineam una si buna ca Dumnezeu nu raspunde la toate rugaciunile. Omul, convertit de vreo 3-4 ani, dar cam de o varsta cu mama, a inceput sa planga ca pot fi atat de necredincioasa in puterea lui Dumnezeu, dupa atatia ani de credinta. Cum sa-i explic ca stiam pe propria piele ca: Da, Dumnezeu nu ne raspunde la toate rugaciunile; da, se incapataneaza sa taca si ne lasa sa fierbem in suc propriu de multe ori; da, Dumnezeu nu se lasa manipulat de noi si rugaciunile noastre pe toate tonurile majore si minore; da, voia Lui e singura care se realizeaza, iar a mea doar cand e in concordanta cu a Lui. Habar n-am daca a reusit sa ma ierte, bietul om. Dar greu ii va fi cand va invata lectia asta.

Răspunde-i lui Claudiu Lupu Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.