Am ajuns şi eu la Păltiniş pînă la urmă. După ce s-a terminat paradisul bloggerilor.

Mai bine mai tîrziu decît niciodată. 🙂

Am vrut neapărat să ajung la Păltiniş. Am vrut să văd de ce anume a spus Noica „cine nu stă în Păltiniş trebuie să se simtă exilat”.

Am respirat „cel mai curat aer din România” şi m-am gîndit la ce fel de bucurie voi fi simţit.

Am stat, am stat, am mers, am stat…

Am văzut vila Noica (nu este cea originală, este refăcută, la fel Bojdeuca lui Creangă sau casa lui Ceauşescu din Scorniceşti)

Nu-i aşa că am prins-o frumos? Cu treptele, accesul la cunoaştere, treptele devenirii, creşterea în ucenicie, puteţi să puneţi o grămadă de simboluri acolo.

Şi totuşi, la cel mai cura aer din România, în paradisul bloggerilor, la Vila Noica, pe urmele Şcolii de la Păltiniş am avut aşa o bucurie simplă, domestică…