Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Divortul ar trebui sa fie liber si la indemna oricui. Nu fortarea unui cuplu de a locui impreuna ori de a trai toata viata unul alaturi de celalalt naste casnicia fericita.
„Daca voi nu ma vreti, eu va vreau!” nu poate oferi solutii in casnicie.
Măi dar aici nu e vorba de căsătorii aranjate, nu ii fortează nimeni să trăiască impreună, e vorba de oameni care din dragoste si nesiliti de nimeni decid să se căsătorească. Adică isi iau un angajament să rămană impreună toată viata, si să resolve probleme si incompatibilitati care or să ăpară neaparat. Nu asa se defineste căsătoria? Divortul nu e o solutie la problemele din cuplu.
Chestiunea cu angajamentul este valabila atata timp cat ambii il respecta din inima. Incompatibilitatile cu greu pot fi descoperite inainte in sistemul practicat in comunitatea evanghelica si neoprotestanta. Divortul nu e singura solutie la neintelegerile in cuplu, e una dintre solutii. Bineinteles ca nu divorteaza nimeni doar pentru ca ciorba a fost mai acra decat i-ar fi placut.
In primul rand hai sa vedem cui ne adresam : crestinilor sau necrestinilor? Primii respecta liber consimtit TOATE principiile de viata enuntate de Hristos in timp ce pentru ceilalti acesta este o optiune ( daca imi convine, bine, daca nu schimb barca).Pot exista probleme serioase ( care sa justifice un divort) dar , in acelasi timp , se pot gasi si solutii la problemele serioase. Niciodata o problema nu devine grava dintr-o data. Daca esti atent intotdeauna vei putea sa o rezolvi in timp util.Cauzele divorturilor nu sunt problemele aparute ci proastele solutii aplicate pentru rezolvarea lor precum si lipsa unei vieti crestine autentice corelata cu o proasta comunicare in familie.
Ce inseamna mai exact viata crestina? A ajuns sa sune precum un cliseu necesar de spus in mai toate filmele americane. Viata autentica crestina. Despre ce vorbim?
Ce este atat de moral in a trai cu un singur partener? In ce consta moralitatea?
Exista mai multe sisteme de valori, fiecare sistem de acest fel isi defineste un set de obiective, totodata observa si beneficiaza de un set de avantaje. In alt sistem de valori aceste avantaje nu exista, pentru ca fiecare reper are regulile lui.
In alte cuvinte un matematician vine si explica niste principii foarte importante din matematica unui filolog, dar pentru acesta toate aceste lucruri nu au sens, datorita faptului ca ele nu apartin lumii impartasite de cei doi. La fel un poet vede un univers fascinant in poezie, pe cand toate acestea nu au nici o valoare pentru cineva cu pregatire in fizica.
In aceiasi ordine de idei viata cu un singur partener nu are sens decat pentru cel care imbratiseaza un set de valori si in lumina respectiva vede aceste avantaje. Pe scurt totul este relativ la reperul de referinta- adica e valabil peste tot teoria relativitatii extisa.
Cum exista junk food la fel exista junk relations – cine e indragostit de junk food nu va zice niciodata, ah ce buna e mancarea traditionala, la fel cel crescut si educat cu junk relations nu are cum intelege ce inseamna alt tip de relatie.
Ce ma distrati cu argumentele voaste relativiste! Complicati problema mutand discutia din cadru crestin in cadru moral. Nu ma intereseaza morala. Ma intereseaza sa traiesc conform principiilor lui Hristos. Faptul ca cele doua se suprapun partial este neimportant. A fi crestin inseamna a trai asa cum spune Hristos. Nu vreti sa traiti asa, nu va opreste nimeni sa faceti altfel, dar nu va mai puteti numiti crestini.Simplu. Poate ca voua v-ar place sa va numiti crestini chiar daca traiti ca musulmanii dar nimeni nu va va considera cosmonauti daca mergeti pe pamant. In concluzie , daca Hristos a spus ca nu este bine sa divortezi atunci asta este…Tu poti sa spui ca este bine dar faptul ca ce spui tu este in contradictie cu ce spune El, te descalifica din calitatea de crestin. In extremis, eu personal pot accepta divortul ca solutie, dar sa-l accepti ca pe o solutie ordinara depaseste cu mult conceptia crestina traditionala ( si sa nu-mi spui ca trebuie sa reinventam crestinismul ) . Iar in ceeace priveste cultura americana, nu sunt un admirator al ei, asa ca las-o balta.
Apologetica crestina consta tocmai in faptul ca pe langa faptul ca STII ca trebuie sa faci lucrurile cum afirma Dumnezeu, in plus gasesti si explicatii de ce vrea Dumnezeu asa. Ca sa ajungi sa intelegi dincolo de cerinta Lui, trebuie sa ai si o dorinta de a intelege lucrurile – tocmai aici consta frumusetea. Falimentul celor mai multi crestini consta in faptul ca nu isi pot argumenta si apara credinta, pentru ca nu au placerea de a medita la Scripturi si nici nu cred ca sunt prea buni practicanti din moment ce nu au placerea studiului 🙂
Isus a mai spus: Dacă deci ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă. Dacă mâna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, taie-o şi leapăd-o de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă.
Banuiesc ca nu esti unul dintre aceia care folosesc argumentul: „Isus a zis!”?! Daca da, atunci afla ca Isus a mai zis si asta si asta si cealalta. Cum de vrei sa respecti cu strictete doar pe unele din poruncile lui Isus?
Iar eu nu am spus ca e bine sa divortezi ci spun ca este mai de dorit sa te desparti de cineva decat sa traiesti ca un caine din motive intemeiate.
Nu ma intereseaza morala. Ma intereseaza sa traiesc conform principiilor lui Hristos.
Dar daca vei auzi, tocmai din acest motiv, „nu te cunosc”? Viata crestina nu se bazeaza pe ce a spus cineva ori ce a decretat altcineva. Crestin inseamna un om care intelege timpurile in care traieste, un om care are compasiune si ofera bunatate din inima si nu din principiu. Acela este un crestin. Dumnezeu nu ofera principii ci ofera inimi (noi).
Acei care se ridica si spun: „Hristos a zis asta, sau asta..”, nu cauta compasiunea si nu sunt manati de dragoste. Ei sunt manati de o dorinta de recunoastere a loialitatii ori a unui merit. Acestia nu sunt diferiti de fii ghenei, sunt verisorii lor.
Hristos a rasturnat valorile timpului in care a trait. Fariseii erau mult mai atenti pentru a implini litera. Insa litera era fara valoare daca nu se nastea din spirit.
Isus ofera iertare unei femei preacurve. Cum s-a intamplat asta? Sunt sigur ca biserica ar lua masuri. Isus a vorbit din inima.
Raspuns pentru perseus si pentru romoluss
N-am nimic impotriva studiului, dar a pune semnul egal intre crestinism ( sau religie in general ) si morala este o lipsa de cunoastere a celor doua.Toti teologii si filozofii fac aceasta distinctie. N-o fac cei care vor sa mute o problema din cadru religios in alt cadru. Aceste argumente sunt ridicate, de regula , de atei atunci cand vor sa arate cat de inadecvat este crestinismul la problemele vietii. Este adevarat ca apologetii folosesc metode specifice filozofilor, pentru ca trebuie sa discute cu acestia, dar cand auzi un crestin ( pentru ca plec de la premiza ca sunteti crestini) justifica divortul in numele „libertatii” cred ca ceva nu este in ordine. Este evident ca divorturi exista ( si poate ar fi interesant de analizat cauzele pentru o discutie mai concreta) dar ele nu reprezinta decat recunoasterea esecului unei casnicii, inclusiv faptul ca nu s-au incercat deloc solutiile rezultate din conceptia crestina. A le justifica in numele compasiunii este o perversiune, pentru ca atunci putem justifica orice in numele dragostei si a faptului ca Hristos iarta orice. Divortul este o decizie personala cu consecinte personale dar datoria crestinilor este sa spuna ceeace spune Hristos: „nu este bine ca barbatul sa-si lase nevasta…” Putem dezaproba divortul fara ca prin acest fapt manifestarea dragostei sa aiba de suferit
Merci de explicatie.
O greseala flagranta – m-ai pus pe o pozitia in care imi explici abc-ul crestinismului, multumesc – dar nu se aplica in cazul meu 🙂
Am observat…cam tarziu.
Pentru a intelege mai bine contextul scrierii postate de Marius Cruceru, cititi intregul articol pe care il gasiti aici
https://www.facebook.com/notes/gk-chesterton/the-free-family/10151011986311143
Desi este scris acum 100 de ani, cred ca principiile enuntate raman valabile si peste 1000