Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Acesta este un construct muzical cu spiritualitate dansantă, alimentată fiind de un anumit ritm-de-tip-dansant, determinat de metrica reperată în pulsaţia melodiilor prin repetările succesive şi asemănătoare ale unor anumite formule ritmice.
Cadrul metric muzical, ordonat prin logică şi echilibru, prin claritatea înlănţuirilor acordice, crează acele repere vizuale în percepţia instrumentiştilor, acei timpi bine accentuaţi, care intră într-un joc vizual comun şi îi ajută în crearea şi întreţinerea ritmului de dans, necesar la rîndul său realizării unei execuţii ritmice clare şi corecte, cu participarea şi ajutorul evident al mişcărilor fizice.
În această muzică există o puternică inter-relaţionare şi inter-determinare între ritm şi execuţie corectă. Ritmul generează execuţia impecabilă, iar aceasta din urmă, odată realizată, întreţine spiritul ritmului dansant.
În muzica aceasta, accentele ritmice – regăsite în mişcările fizice – sînt un foarte puternic element de expresie care, alături de melodie şi armonie, participă eminamente la conturarea imaginii/expresiei muzicale ce s-a dorit a fi zugrăvită de autorul J.S.Bach.
Muzica e splendidă !
Brandenburgicul 6 este pur si simplu una din minunile lui Dumnezeu lasata pentru sufletul meu. Si al altora:). Slava Domnului ca ni l-a lasat pe Johann Sebastian:)!