Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
dar blogul este tribuna electorala?
În opinia mea, orice om, chiar şi un teolog, are dreptul la o opinie politică personală.
Iar blogul e, oricum, ceva personal, doar dacă nu e blogul unei biserici.
si da si nu. cand un pastor are tspe articole unul dupa altul despre politica, despre ce si cine ii place sau nu, pe mine ma cam pune pe ganduri. imagineaza-ti ca unii citesc si-i dau dreptate doar pt ca el este pastorul si stie mai bine. este totusi un formator de opinie, un pastor care conduce credinciosii. mai trist e ca nu isi spune opiniile teologice cu atat patos cu care le spune pe cele politice.
blogul este un spatiu public, pardon. personal este cand discut eu cu tine si-ti spun orientarea mea politica, si nu cand fac propaganda politica pe un blog public.
eLioR, va referiti cumva la blogul pe care ne aflam, sau la bloguri de pastori la modul general?
nu la acesta. pe un altul zice ca a alege sa nu mergi la vot este crestineste. acuma ce sa fac? sa nu ma duc? : ))
Da de unde. Fă așa cum simți că te definește că oricum nu are nicio valoare să faci ceva de obligație fără să crezi în lucrul ăla.
sper că nu confundați blogul cu amvonul.
LA amvon sînt angajat într-o relație specială cu enoriașii, cu cei care compunem trupul lui Cristos împreună, Mireasa, Ecclesia etc.
Cu cei care vin pe blog, îmi pare rău, nu sînt într-o astfel de relație.
Faceți distincția dintre persona și persoană, dintre spațiul definit ca spațiu profesional și spațiul personal etc.
Sper că acest loc de dialog este rezervat acelora care au capacitatea de a prinde nuanțele cele mai fine, ceilalți sînt discriminați și eliminați din club 🙂 dacă nu vor să învețe aceste teribil exercițiu al gîndirii în nuanțe.
„LA amvon sînt angajat într-o relație specială cu enoriașii, cu cei care compunem trupul lui Cristos împreună, Mireasa, Ecclesia etc.
Cu cei care vin pe blog, îmi pare rău, nu sînt într-o astfel de relație.”
– ce face pastorul cu enoriasii care vin pe blog (un blog oarecare) si citesc opiniile politice ale bloggerului care se intampla sa fie pastorul lor (sau invers)? Le interzice accesul pe blog? Sau se limiteaza relatia dintre pastor si turma la timpul in care pastorul ia in mana Scriptura si le predica?
„Faceți distincția dintre persona și persoană, dintre spațiul definit ca spațiu profesional și spațiul personal etc.”
– tind sa inteleg ca pastorul pe blog e intr-un spatiu personal si nu profesional. Dar asta (imi pare mie) implica faptul ca ar exista un spatiu profesional al pastorului (din afirmatia de mai sus si contextul in care e pusa sunt tentat sa cred ca asta ar fi amvonul). Din cate stiam eu nu exista pastori profesionisti in Biserica. Iar daca afirmatia nu se referea la pastori si spatiul lor profesional/personal atunci n-avea nici o relevanta in context.
Fiindu-ne clar tuturor ca nu aratam cu degetul ca exemplu negativ blogul aici de fata (adica fiind fara resentimente), rog pe cineva sa-mi raspunda la intrebarile de sus si sa-mi explice de ce am ajuns la o contradictie urmand rationamentul expus pentru al 2-lea citat
As intreba mai degraba: In ce masura se poate disocia pastorul de blogger? Sau, cat de publice sau vehemente pot fi opiniile bloggerului daca pastoreste o Biserica?
ioanacadar, cu tot respectul, dar cred ca ati ratat intelesul mesajului lui JP. Nu e deloc vorba de dreptul la opinie politica, ci de „a lua partea” unui candidat/partid politic in mod public. Nu descurajeaza implicarea civica sau politica a crestinilor ci asocierea politica a pastorului si respectiv a Bisericii cu o „culoare” politica. Cat despre blog – da, e personal, dar nu e privat ci spatiu public. Un articol pe blog e mai mult decat exprimarea unei opinii personale, e o luare de pozitite publica, pentru ca bloggerul este un formator de opinie (intr-o comunitate mai mica sau mai mare), la fel ca si pastorul.
Pastorul este un om ca si noi toti, insa are o „slujba” pe care nu ia dat-o un oarecare patron ci Dumnezeu. (asa ar trebui sa fie) Sa nu uitam insa si pastorul traieste printre noi, printre oamenii cu ingrijorarile lor pentru ziua de maine. Are si el familie, copii, gradinita, scoala, nepoti, toate acestea si nu numai il fac pe pastor sa coboare de la amvon cu picioarele pe „realitatea zilei”.
Opinii? Sigur ca da, are si el ca si ori care dintre noi, sau pastorul nu are voie sa vorbeasca politica? Nu are dreptul sa-si spuna pasul pe un blog buplic? Da…. el, pastorul, nu traieste numai cu paine… ci cu orice cuvant care iese din gura lui Dumnezeu. Ce bine ar fi sa traim si noi asa, Nu am ajunge acolo ca sa ne mancam noi intre noi.