Astăzi la Conferinţa AMCR „Tinereţe fără bătrîneţe şi viaţă fără de moarte” – Cum va fi după moarte?

Disclaimer: Acestea sînt nişte simple schiţe pentru un timp devoţional şi evanghelistic, nu reprezintă vreo parte a unui tratat exhaustiv de teologie evanghelică. În materie de credinţă fundamentală (triadologie, cristologie, pneumatologie, soteoriologie) sînt de nemişcat între Niceea şi Calcedon. În ceea ce priveşte escatologia este bine să lăsăm loc de schimbare. Oricum „vom muri şi vom vedea”. Asta cred acum. Sînt gata să schimb ceea ce cred în funcţie de alte dovezi scripturale, interpretate corect şi … abia aştept să văd ce şi cum va fi, dacă nu ne este descoperit tot ce vom trăi.

Cineva spunea „Nu te teme de moarte, viaţa doare mult mai mult”. Oare? Oare nu doare moartea veşnică mult mai mult?

Omul este nemuritor. Dumnezeu este veşnic în sensul faptului că nu are început şi sfîrşit. Omul este veşnic pentru că are un început … în faţa unei coloane vertebrale, în pîntecul unei femei, şi viaţa nu-i are sfîrşit, fiind îndreptat în faţa tronului lui Dumnezeu.

În a treia sesiune vom privi la modul în care Scripturile ne descriu această viaţă fără de moarte şi tinereţe fără bătrîneţe, viaţa de după moarte.
Aşadar, ce vom face după moarte? Sîntem numai materie? Destinaţi viermilor?
Dacă presupunem un Creator, dacă presupunem existenţa lui Dumnezeu şi ne uităm în jur la îmbătrînire şi moarte, atunci acest creator trebuie să fi fost sadic peste măsură. Dacă viaţa se sfîrşeşte la mormînt, atunci moartea este cea mai rizibilă tragedie.
Dacă lucrurile stau diferit, dacă Biblia are dreptate, atunci viaţa şi moartea şi întîlnirea dintre acestea capătă sens.

Escatologie şi escatologii

Există mai multe întrebări la care teologii încearcă să răspundă şi se impart în funcţie de răspuns.

Ce se va întîmpla cu planeta noastră? Va fi cu totul distrusă sau va fi restaurată? Ce înseamnă un cer nou şi un pămînt nou?

Ce înseamnă “în cer?”? Pe altă planetă, într-un alt pămînt nou şi un cer nou sau într-un cer înnoit? Chiar teologi evanghelici tind să creadă că arderea totală, holocaustul, “cerul şi pămîntul vor arde”, indică doar o ardere purificatoare, de suprafaţă, după care creaţia va fi restaurată.

Escatologie generală şi escatologie particulară: ce credem despre pămînt şi cer este una, ce credem că se va întîmpla cu noi înşine este cu totul altceva. Pe noi ne interesează alta: ce se va întîmpla cu noi după moarte cu referire specială la trup şi starea credincioşilor după moarte.

Judecată şi judecăţi

După moarte, dacă sîntem mîntuiţi vom mai veni la judecată? Ioan 5:24 ne spune că vom fi trecut din moarte la viaţă şi nu vom mai veni la judecată. La judecata generală, la care cei mîntuiţi vor fi hotărîţi nevinovaţi, vom fi prezenţi, acolo unde va fi marea adunare a omenităţii.

Nu avem acum drept scop să lămurim aceste lucruri, mai ales că timpul nostru este evanghelistic şi devoţional, nu vom putea lămuri acum cîte judecăţi, cîte învieri, cine va învia şi cum, de cîte ori…. de asemenea, nu are rost  să încercăm răspuns la întrebări la care Scripturile nu oferă răspunsuri.

Am dori să vedem ce se va întîmpla cu noi după moarte, încercînd să desfiinţăm cîteva mituri nebiblice.

„Îngeri şi îngeraşi”

Spre marea dezamăgire a unora: nu vom avea aripi. Nu vom fi îngeri şi copilaşii care mor nu sînt precum amoraşii bucălaţi şi cu aripioare. Nu vom avea aripi cu pene precum penele de porumbel.

Noi nu sîntem creaţi după chipul îngerilor, noi sîntem creaţi după Chipul şi Asemănarea lui Dumnezeu.

Îngerii sînt fiinţe inferioare oamenilor. Nici de mîntuire nu se pot bucura, noi avem har, îngerii nu  ştiu ce este harul.

Noi sîntem cu puţin mai prejos decît Dumnezeu în statut şi cu puţin mai prejos decît îngerii doar în abilităţi şi puteri (deocamdată) (vezi Psalmul 8).

Îngerii nu pot privi faţa Domnului cu îndrăzneală şi pentru aceea le trebuie un rînd de aripi celor care stau în faţa lui Dumnezeu, ca să îşi acopere faţa în prezenţa Sa.

Isaia 6:2-3  Serafimii stăteau deasupra Lui, şi fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele, şi cu două sburau.  (3)  Strigau unul la altul, şi ziceau: „Sfînt, sfînt, sfînt este Domnul oştirilor! Tot pămîntul este plin de mărirea Lui”!

Omul muritor-nemuritor vine înaintea lui Dumnezeu în îndrăzneala căpătată (vom avea… ce joc frumos de cuvinte parrhesia en th parousia)

1 Ioan 2:28  Şi acum, copilaşilor, rămîneţi în El, pentruca atunci cînd Se va arăta El, să avem îndrăsneală, şi, la venirea Lui, să nu rămînem de ruşine şi depărtaţi de El.

1 Ioan 2:28  Καὶ νῦν, τεκνία, μένετε ἐν αὐτῷ, ἵνα ὅταν φανερωθῇ ἔχωμεν παρρησίαν καὶ μὴ αἰσχυνθῶμεν ἀπ᾿ αὐτοῦ ἐν τῇ παρουσίᾳ αὐτοῦ.

Cum vom fi noi? Nu ni s-a arătat cum vom fi exact, dar una ştim: vom fi CA EL, nu ca îngerii. Ca El.

1 Ioan 3:2  Prea iubiţilor, acum sîntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s’a arătat încă. Dar ştim că atunci cînd Se va arăta El, vom fi ca El; pentrucă Îl vom vedea aşa cum este.

Nu vom avea aripi cu pene, nu vom zbura precum îngerii de colo colo, nu avem de ce, noi nu sîntem duhuri slujitoare.

Duhuri sau trupuri cu duh?

În noua creaţie vom experimenta din nou trupul. Omul a fost creat pentru totdeauna, pentru eternitate în această pereche – sarx – psyhh, swma-pneuma şi aşa va rămîne astfel pentru eternitate.

Nu vom trece într-o altă existenţă doar spirituală, mişcîndu-ne ca spirite descărnate într-un fel de mişcare browniană, ci vom îmbrăca trupuri de slavă, materiale. Dintr-o altă materie, dar vizibile şi sensibile.

1 Corinteni 15:35-58  Dar va zice cineva: „Cum înviază morţii? Şi cu ce trup se vor întoarce?”  (36)  Nebun ce eşti! Ce sameni tu, nu înviază, dacă nu moare mai întîi.  (37)  Şi cînd sameni, sameni nu trupul care va fi, ci doar un grăunte, cum se întîmplă: fie de grîu, fie de altă sămînţă.  (38)  Apoi Dumnezeu îi dă un trup, după cum voieşte; şi fiecărei seminţe îi dă un trup al ei.  (39)  Nu orice trup este la fel; ci altul este trupul oamenilor, altul este trupul dobitoacelor, altul este trupul păsărilor, altul al peştilor.  (40)  Tot aşa, sînt trupuri cereşti şi trupuri pămînteşti; dar alta este strălucirea trupurilor cereşti, şi alta a trupurilor pămînteşti.  (41)  Alta este strălucirea soarelui, alta strălucirea lunii, şi alta este strălucirea stelelor; chiar o stea se deosebeşte în strălucire de altă stea.  (42)  Aşa este şi învierea morţilor. Trupul este sămănat în putrezire, şi înviază în neputrezire;  (43)  este sămănat în ocară, şi înviază în slavă; este sămănat în neputinţă, şi înviază în putere.  (44)  Este sămănat trup firesc, şi înviază trup duhovnicesc. Dacă este un trup firesc, este şi un trup duhovnicesc.  (45)  De aceea este scris: „Omul dintîi Adam a fost făcut un suflet viu.” Al doilea Adam a fost făcut un duh dătător de viaţă.  (46)  Dar întîi vine nu ce este duhovnicesc, ci ce este firesc; ce este duhovnicesc, vine pe urmă.  (47)  Omul dintîi este din pămînt, pămîntesc; omul al doilea este din cer.  (48)  Cum este cel pămîntesc, aşa sînt şi cei pămînteşti; cum este Cel ceresc, aşa sînt şi cei cereşti.  (49)  Şi după cum am purtat chipul celui pămîntesc, tot aşa vom purta şi chipul Celui ceresc.  (50)  Ce spun eu, fraţilor, este că nu poate carnea şi sîngele să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu; şi că, putrezirea nu poate moşteni neputrezirea.  (51)  Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi,  (52)  într’o clipă, într’o clipeală din ochi, la cea din urmă trîmbiţă. Trîmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi.  (53)  Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire, şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire.  (54)  Cînd trupul acesta supus putrezirii, se va îmbrăca în neputrezire, şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvîntul care este scris: „Moartea a fost înghiţită de biruinţă.  (55)  Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?”  (56)  Boldul morţii este păcatul; şi puterea păcatului este Legea.  (57)  Dar mulţămiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!  (58)  De aceea, prea iubiţii mei fraţi, fiţi tari, neclintiţi, sporiţi totdeauna în lucrul Domnului, căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este zădarnică.

Apostolul vorbeşte despre swma, swma pneumatikon, dar este swma.

În ce model vom putea gîndi existenţa noastră viitoare? Uitîndu-ne la Cristos cel Înviat. Trupul Său, pe care l-a luat spre ceruri, acela este modelul trupului nostru. El este noul Adam şi reprezintă promisiunea unei umanităţi răscumpărate.

În El am fost răscumpăraţi şi sufleteşte, dar şi trupeşte. El a făcut posibil ca Apostolul să vorbească despre trupul nostru ca despre Templu al Duhului Sfînt.

Dumnezeu Tatăl va recupera carnea, va recupera trupul în puterea învierii Lui, prin Duhul care se preumbla pe deasupra apelor la prima creaţie.

A doua creaţie este, de asemenea, o operă trinitară. Cel care L-a înviat pe Isus din morţi prin Duhul de viaţă făcătorul şi dătărul, Acelaşi ne va învia asemenea şi pe noi prin puterea învierii Lui şi în puterea Duhului.

Trupuri pentru eternitate

Toţi vom învia. Credincioşi şi necredincioşi. Darul tinereţii fără bătrîneţe şi a vieţii fără de moarte este dat oricărei fiinţe care se va fi născut vreodată sub soare. Niciun fel de discrimiare. Discriminarea este legată de locul în care ne vom petrece veşnicia, nu este legată de înveşnicirea în sine.

Toţi vom primi verdictul judecăţii generale a lui Dumnezeu: vinovaţi sau nevinovaţi, la stînga sau la dreapta, în pedeapsă veşnică sau în răsplătire veşnică (Matei 25), dar VEŞNICĂ.

Cu toţii vom primi trupurile noi după înviere, trupuri veşnice de slavă pentru slavă, pentru cei credincioşi, trupuri veşnice pentru veşnicie, nedistructibile deopotrivă, pentru cei necredincioşi.

Noile trupuri, atît pentru unii cît şi pentru alţii, vor fi de neomorît, inepuizabile, pururi regenerative.

Dumnezeu a pus o lege în noi, o lege, precum legea gravitaţiei, pe care nu o poate încălca singur.

Ne-a destinat pentru înveşnicire şi veşnici vom fi, că dorim sau nu dorim. Sîntem condamnaţi la viaţă fără de moarte şi tinereţe fără bătrîneţe.

Aceasta este şi soarta ironică şi crudă a celor care aleg iazul de foc, plînsul şi scrîşnirea dinţilor.

De ce nu doarme viermele acolo? Pentru că are tot timpul ce mînca. Intră pe o parte şi în spatele lui totul se reface, se cicatrizează imediat.

Presupunînd că focul iadului este chiar caloric, atunci trupul nou face arsuri de gradul III şi imediat se vindecă.

Vrei să te sinucizi, simţi penetrarea cuţitului, tăitura lamei, dar la scoaterea obiectului din trup, carnea se reface instantaneu.

Chinul iadului este sisific.

Precum cei credincioşi vor primi trupuri noi, corduri noi, pentru a putea să suportăm bucuria cerească, căci în aceste trupuri nu vom putea suporta avalanşa de fericire şi cascada de bucurie pregătită, la fel necredinciosul va primi acelaşi tip de trup, dar fără slavă, trup eternizabil, trup suferitor, pătimitor, simţitor şi cît de simţitor… pentru că toate capacităţile senzoriale ne vor fi fost refăcute şi accentuate şi accelerate. Vom vedea „enorm şi vom simţi monstruos”.

Sîntem făcuţi pentru bucurie şi fericire nu pentru iad.

În iad principala suferinţă nu vine însă din suferinţa fizică  (…. adună toate durerile de măsele, cu durerile generate de pietrele la rinichi, arsurile, fracturile, nervi secţionaţi, ligamente rupte, rupturi de muşchi, ridică-le la puterea a treia, înmulţeşte-le cu un milion, mai ridică-le o dată la puterea a treia, apoi aşează-le pe toate într-o fracţiune de secundă pe care multiplic-o cu o eternitate … şi tot nu ai ideea cea mai subtilă a suferinţei veşnice), suferinţa vine din absenţa lui Dumnezeu, din absenţa oricărui spaţiu dialogic, de fapt, din absenţa oricărei forme de compasiune sau de în-făţisare minimală a altuia.

În iad însingurarea este absolută şi sîntem privaţi tocmai de cel mai mare dar al omului, acela de a fi persoană în comuniune, precum Dumnezeu este o comuniune de Persoane.

Comuniunea ne este refuzată, sensul trăirii ne este anulat, rostul, interzis. Sisifc este tot ce trăieşte locuitorul iadului. Ia suferinţa de la capăt continuu fără nicio oprire şi fără nicio posibilitate de ispăsire. Veşnic.

Aşa se explică pasajele îngrozitoare care vorbesc despre frustrarea absolută, cînd eşti conştient că nu se mai poate face nimic. De aici vine „plînsul şi scrîşnirea dinţilor”.

Luca 16:23-26  Pe cînd era el în Locuinţa morţilor, în chinuri, şi-a ridicat ochii în sus, a văzut de departe pe Avraam, şi pe Lazăr în sînul lui,  (24)  şi a strigat: „Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine, şi trimete pe Lazăr să-şi moaie vîrful degetului în apă, şi să-mi răcorească limba; căci grozav sînt chinuit în văpaia aceasta.”  (25)  ,Fiule”, i-a răspuns Avraam, „adu-ţi aminte că, în viaţa ta, tu ţi-ai luat lucrurile bune, şi Lazăr şi-a luat pe cele rele; acum aici, el este mîngîiat, iar tu eşti chinuit.  (26)  Pe lîngă toate acestea, între noi şi între voi este o prăpastie mare, aşa ca cei ce ar avea să treacă de aici la voi, sau de acolo la noi, să nu poată.”

Între cele două locuri este prăpastie şi nu există pasaj. Trecerea ne este cu totul interzisă.

Şi totuşi ce va fi cu noi? Ce vom face?

 

Scripturile nu ne deconspiră tot ce se va întîmpla în noua creaţie. Isus a promis în Ioan cap. 14 că va merge să ne pregătească un loc, ne-a spus că în casa Tatălui sînt multe locaşuri, de asemenea, dar că ne pregăteşte un loc, ca acolo unde este El să fim şi noi.

Ioan 14:1-3  Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu, şi aveţi credinţă în Mine.  (2)  În casa Tatălui Meu sînt multe locaşuri. Dacă n’ar fi aşa, v’aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc.  (3)  Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sînt Eu, să fiţi şi voi.

1.             Comuniunea cu Dumnezeu. Cel mai important lucru de reţinut şi bucurat în noua creaţie este comuniunea cu Dumnzeu. Vom fi în prezenţa lui Dumnezeu. Ne vom bucura văzîndu-L faţă în faţă, contemplîndu-L, lăudîndu-L. Ah, crezi că te vei plictisi? Atunci înseamnă că nu ai nici cea mai mică idee despre Cine este Dumnezeu. Visezi la loc de verdeaţă şi un fel de picnic cu mici şi bere? Asta crezi că este Raiul? Un fel de 1 mai prelungit la eternitate? Nu! Cea mai mare bucurie a Raiului va fi Dumnezeu Însuşi. O cîntare spune „dintre toate cîte-mi dai, nu mi-e dor, cît mi-e dor, Doamne, de Tine!”. Tînjirea cea mai mare a fericirii Raiului este tînjirea după Dumnezeu Însuşi. Pe ceilalţi Dumnezeu nu îi va plictisi cu prezenţa Sa. Dumnezeu este centrul, lumina, soarele, bucuria. Din El derivă fericirea raiului, nu din cele lucrui pe care le vom poseda sau activităţi în care ne vom bucura. Nici măcar din absenţa lacrimilor şi durerii nu va veni bucuria, ci din prezenţa Lui.

 

Apocalipsa 21:3-4  Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie, şi zicea: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuş va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor.  (4)  El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tînguire, nici ţipăt, nici durere, pentrucă lucrurile dintîi au trecut.”

 

2.             Comunitate nouă. Un alt aspect fascinant al noii creaţii este un nou tip de viaţă urbană. Mă întreb unde este natura, ruralul, pe care îl visăm adesea, atunci cînd ne gîndim la Rai, cîmpii însorite …. peisaje kinkadeşti? Se pare că ideea lui Dumnezeu despre bucuria veşnică este urbană, o nouă cetate.

Apocalipsa 21:1-3  Apoi am văzut un cer nou şi un pămînt nou; pentrucă cerul dintîi şi pămîntul dintîi pieriseră, şi marea nu mai era.  (2)  Şi eu am văzut coborîndu-se din cer dela Dumnezeu, cetatea sfîntă, noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei.  (3)  Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie, şi zicea: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuş va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor.

3.             Continutate şi discontinuitate.  Unul dintre instrumentele esenţiale de judecată asupra lucrurilor viitoare trebuie să fie raportul dintre continuitate şi discontinuitate şi criteriile după care judecăm acestea. Ce anume vom continua să facem şi să fim, să se facă şi să fie în noua creaţie, în eternitate şi ce nu. Nu va fi boală, suferinţă, lacrimi, moarte, dar nu va fi nici mare??? Ne vom recunoaşte, vom avea chipuri de recunoscut, dar vom fi perechi? (Chiar nu voi răspunde la întrebări de genul: vom putea face sex sau nu?). Despre aceste lucru se face vorbire în alt cadru şi în alte ocazii, dar … se pare că nu va fi dispărută MUNCA. Chinul muncii, da, dar nu munca în sine. Dacă înţelegem Paradisul, Raiul, ca o recuperare în arc a primului Rai, a primului Paradis, cel adamic, atunci nici ruralitatea nu este anulată, nici natura, grădina, peisajul, dar nici munca. Porunca muncii fără chin şi a înmulţirii fără durere a fost dată lui Adam şi Eva încă dinainte de căderea în păcat. Dumnezeu lucrează, aceasta face parte din activitatea Sa eternă. Fiind după chipul şi asemănarea Sa, vom lucra, spre marea dezamăgire a celor care nădăjduiesc la odihnă veşnică şi pururea sărbătoare.

4.             Convivialitatea. Dumnezeu ne cheamă la ospăţ necurmat cu El şi cu sfinţii Săi. Unul dintre lucrurile fascinante legate de noua creaţie pentru un gurmand este această continuă ospătare în prezenţa lui Dumnezeu. Ne întinde masa şi ne toarnă în pahare.

Apocalipsa 3:20-21  Iată Eu stau la uşă, şi bat. Dacă aude cineva glasul meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.  (21)  Celui ce va birui, îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie.

Nu ştim multe lucruri şi aceasta este parte din frumuseţea aşteptării Raiului, atît de multe încă vom avea de aflat şi ce multe vor fi suprizele lui Dumnezeu pentru noi, dar un lucru ne amintim şi trebuie să ne amintim în călătoria pînă acolo, la fiecare Euharistie, ne amintim că vom sta la masă cu El.

Matei 26:26-29  Pe cînd mîncau ei, Isus a luat o pîne; şi după ce a binecuvîntat, a frînt-o, şi a dat-o ucenicilor, zicînd: „Luaţi, mîncaţi; acesta este trupul Meu.”  (27)  Apoi a luat un pahar, şi, după ce a mulţămit lui Dumnezeu, li l-a dat, zicînd: „Beţi toţi din el;  (28)  căci acesta este sîngele Meu, sîngele legămîntului celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor.  (29)  Vă spun că, de acum încolo nu voi mai bea din acest rod al viţei, pînă în ziua cînd îl voi bea cu voi nou în Împărăţia Tatălui Meu.”

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Conferinte, Periegeza, Predici. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

14 răspunsuri la Astăzi la Conferinţa AMCR „Tinereţe fără bătrîneţe şi viaţă fără de moarte” – Cum va fi după moarte?

  1. Îngerii sînt fiinţe inferioare oamenilor. Nici de mîntuire nu se pot bucura, noi avem har, îngerii nu ştiu ce este harul.

    Aceasta afirmatie imi este greu sa o rumeg. Ingerii care nu au cazut, s-au statornicit in drumul smerit spre Dumnezeu. Ceea ce nu inseamna ca nu au acces la har.
    Depinde, fireste, de ce intelegeti prin har. Patristic, din cate stiu eu, prin har se inteleg energiile necreate ale lui Dumnezeu. La rigoare, toata creatia este atinsa de ele, altfel nu ar sta in existenta. Dar ingerii, ca fiinte rationale, progreseaza in cunoasterea lui Dumnezeu, care nu s-ar putea face fara harul lui Dumnezeu.

    Ingerii sunt impreuna-slujitori cu noi, nu?

    • Andrei C. zice:

      Cred că este evident din frază că se referă la harul mântuitor.

    • Marius David zice:

      nu, îngerii nu sînt împreună slujiori cu noi, cel puţin nu în teologia evanghelică. Ei sînt în slujba lui Dumnezeu în folosul lucrării de mîntuire. Uneori vin în ajutorul oamenilor, dar cînd aceştia săvîrşesc lucrările lui Dumnezeu.
      Oricum trebuie să precizez că angelologia evanghelică este extrem de subţire. Diafană de-a dreptul, dar lipseşte cu desăvîrşire.
      Tot respectul pentru încercarea eseistică a domnului Andrei Pleşu, dar, aşa cum însuşi precizează, acel pseudo-tratat de angelologie nu trebuie considerat drept piatră de sprijin pentru a articula ceva coerent în domeniu.

      • Ioan Damaschin si, fireste Dionisie Areopagitul, vorbesc pe larg despre ingeri.

        In liturgica ortodoxa, ingerii sunt prezenti si activi la fiecare liturghie. Hristos este marele preot, cel care aduce si se aduce ca jertfa. Ingerii sunt diaconi, slujitori, asa cum episcopul sau preotul are diacon-om. Totul intr-un paralelism intre ceea ce este vazut si perceptibil in Biserica, si ceea ce se savarseste in ceruri.

        Cand spun ca sunt impreuna slujitori cu noi, vreau sa spun in slujba lui Dumnezeu. Nu prea pot intelege cum ei si-ar vedea de treaba lor, si noi de a noastra. Ingerii au fost martori la nasterea Mantuitorului, au vestit Invierea si au fost prezenti si la inaltare. De atunci au fost activi in istoria crestinismului. Patericul este o buna marturie pentru asta.

        Inclin sa cred ca exista o conlucrare adanca. Inteleg, insa, si respect diferentele existente in perspectiva evanghelica.

        • Marius David zice:

          da, ştiu tratatele. le-am citit în urmă cu 20 de ani 🙂
          Cele două lumi, lumea îngerilor şi lumea oamenilor se intersectează activ pînă la coborîrea Duhului. Nu ţi se pare interesant acest lucru?
          după care …. DISPAR
          dE CE?
          păi nu mai era nevoie, aşa cum nu mai este nevoie nici de tras la sorţi după Cincizecime.

          • Nu inteleg. Nu sunt relatari despre aparitii ale ingerilor si dupa cinzecime? De exemplu in Fapte, Petru spune: „Căci mi-a apărut în noaptea aceasta un înger al Dumnezeului, al Căruia eu sunt şi Căruia mă închin”. Apoi Ioan, in scrierea apocalipsei, nu a fost insotit de ingeri?

            Ce anume dispare? Duhul Sfant le implineste pe toate, dar persoanele, ingerii si oamenii, nu devin inutile, consider eu.

            • Marius David zice:

              ba da, dar sînt „în retragere”, asistă Biserica în lucrările de început, cînd răspîndirea credinţei trebuia însoţită de fapte, minuni, apariţii spectaculoase, de acte senzaţionale, după care (comentez eu ca un cesaţionist cuminte) toate acestea încetează, actele, faptele, minunile, spectaculosul, senzaţiolul, apariţiile, toate sînt înlocuite de misiunea perseverentă a ucenicilor ucenicilor Domnului.

              • Marius David zice:

                vorbim de îngeri ca apariţii fizice.
                Dar interesant este că astăzi, mai ales în zonele de maximă persecuţie,Africa, Asia, semne şi minuni, visuri, acte extraordinare, inclusiv asistenţă angelică, toate acestea sînt mărturisite şi acum.
                deci se pare că asistenţa angelică în lucrare este legată cumva de anumiţi factori.

            • OK, acum am inteles de unde veniti. 🙂 De aici si perspectiva diferita.

  2. naomi zice:

    Am citit undeva o povestioara care are un talc minunat.
    Cica intr-o zi cineva muri pe neasteptate si a fost dusa intr-un loc unde cei care treceau la cele vesnice erau triati dupa faptele lor. Cei rai erau aruncati direct in iad iar ceilalti erau sortati dupa greutatea trairii lor pe pamant. Aceasta persoana a ramas ingrozita pentru ca stia ca va fi aruncata in iad deoarece ea avuse N ocazii sa se pocaiasca si nu o facuse , ba inca se facuse tot mai rea. Ingerii veneau si luau cate-o persoana si se urcau sus la cer in coruri de cantari dumnezeiesti. Iar atunci cand ingerii lui Satan venea si luau cate un om se auzeau strigate infioratoare si gemete cutremuratoare.
    Se spune ca un inger suferea cumplit din cauza chinurilor pacatosilor din iad si cobora des sa-i roage sa-si aminteasca binele facut în viata.
    –Poate totusi ai facut o cat de mica fapta buna, Incearca sa-ti amintesti! – ii ruga el pe pacatosi.
    Intr-un tarziu aceasta persoana si-a amintit:
    –Eu! Eu am dat unui cersetor o coaja de ceapa! Aceasta nu este o fapta buna?
    –Bineinteles ca este! – s-a bucurat ingerul.
    Apoi a alergat la Arhivele Cerului si a verificat povestea cu ceapa… A adus coaja de ceapa si i-a spus femeii:
    –Tine-te bine de coaja de ceapa! Eu voi prinde celalalt capat si impreuna vom zbura în sus. Asa vei ajunge în Cer!
    Zis si facut. Coaja de ceapa a rezistat si nu s-a rupt sub greutatea femeii. Dar alti pacatosi au prins de veste si degraba s-au agatat de picioarele femeii, pentru ca astfel sa scape si ei de iad. O multime de oameni atarnau de picioarele si poalele ei, iar coaja de ceapa rezista fara sa se rupa. Toti zburau spre Cer. Cand femeia a privit în jos si a vazut multimea de oameni, a inceput sa se teama ca ceapa se va rupe si ea va cadea. Asa ca a început sa-i impinga pe ceilalti cu piciorul incercand sa-i dea jos, spunandu-le:
    –Voi mergeti acolo in iad, pacatosilor, caci voi n-ati facut nici un bine!
    În clipa aceea coaja de ceapa s-a rupt si cu totii au cazut in iad…

    MORALA
    Daca nu ne pregatim aici si acum vesnicia cu Isus, atunci nici dincolo nu vom putea.
    Daca Duhului Sfant nu rodeste in noi, atunci cu siguranta roada firii va rodi, egoism, rautate……. chiar si-n vesnicii. 🙂

  3. Bogdan Burghelea zice:

    Apropos de trupuri:
    „Care anume lucru făurit aici, pe acest pământ, a izbutit să ajungă în cer?
    Să ne gândim bine.
    Mântuitorul, când se arată apostolilor după învierea din morţi, are trup nestricăcios, trup de slavă. Lui Toma care, atunci, îi cere dovezi tangibile, îi arată stigmatele şi-l pofteşte să pună mâna pe ele. Pe trupul de slavă, aşadar, se vedeau stigmatele.
    Pe de altă parte, ştim că Mântuitorul S-a înălţat la cer cu acest trup, care purta semnele pironirii pe cruce — ducând prin urmare de-a pururi în cer şi ceva pământesc. Acest ceva scos din vremelnicie: stigmatele sale.
    Iată singurul dar făcut de lumea omenească celor din înălţimi: amprentele torturii.
    Se petrec şi se repetă oare semnele de groază în veci de veci? Aduc ele a bolid scăpat de sub gravitaţii, rătăcesc şi ele în spaţiu cu sinistra lor povară?” – Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii.

    Întreb şi eu, retoric: oare mirul turnat pe picioare şi lacrimile vărsate, a mai rămas ceva din ele?

    • Marius David zice:

      da, sigur a rămas.
      nimic nu se pierde, totul se transformă,
      cine ştie dacă în paharul tău cu apă acum nu este un atom din mirul turnat pe picioarele Domnului. Totul a rămas aici amestecat cu apa, ţărîna, cenuşa, aerul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.