În a doua sesiune ne vom îndrepta privirile spre Isus Cristos ca . Isus Cristos cel Înviat este Biruitorul pe care Îl vom întîlni odată cu moartea, după Moarte. Este o întîlnire inevitabilă. Putem începe la picioarele Lui sau putem sfîrşi sub picioarele Lui, putem începe izbindu-ne de El, în frîngerea pocăinţei, sau putem să sfîrşim spulberaţi de El, piatra din Capul Unghiului, putem începe în trauma pocăinţei, forfecaţi spre curăţire şi sfinţire sau putem sfîrşi în tăierea definitivă şi aruncarea în foc.
Moartea este doar un început, întîlnirea dintre viaţă şi moarte presupune faptul că moartea este doar o fereastră spre viaţă, adevărata viaţă.

Un autor român a scris un text despre libertate şi limitările condiţiei umane. A pornit de la o presupoziţie falsă, postulînd faptul că omul se naşte liber. Cu totul greşit.

Nu ne naştem liberi. Ne naştem pentru că alte două fiinţe umane s-au iubit, nu ne alegem locul, timpul naşterii. Numai o singură fiinţă care a trăit pe pămînt S-a născut într-un mod cu totul liber, Dumnezeul-Om, Omul-Dumnezeu, Isus Cristos.

Coborîm pe toboganul vieţii fără a putea încetini viteza spre moarte şi fără a putea recupera ritmul în care ne părăsim trecutul. Am văzut ieri că sîntem cu toţii pacienţi terminali. Sîntem condamnaţi la moarte. Avem trupuri bolnave deja de îmbătrînire şi trecere, chiar cei mai sănătoşi dintre noi. Chiar şi cel tînăr şi sănătos tun este număr într-o statistă exactă: 100% moarte.

În această situaţie putem nădăjdui la vindecarea sufletului prin recunoaştere, mărturisire şi pocăinţă. Am văzut, de asemenea, că vindecarea sufletului omenesc este o operă care nu se poate concepe decît cristologic şi pneumatologic. Nu-l putem invita pe Isus fără Duhul în vieţile noastre şi Duhul nu lucrează în inima omenească fără Domnul Isus. Mîntuitorul şi Sfinţitorul doar împreună, la porunca Tatălui, lucrează vindecarea mîntuirii.

Aşadar. … ne îndreptăm spre o întîlnire inevitabilă la finalul istoriei noastre şi la sfîrşitul timpului Planetei, întîlnire cu Isus Cristos, fie în haine de Mîntuitor, fie în mantaua de Judecător.

Există doar două opţiuni de poziţionare faţă de Isus Cristos. Centrul ne este interzis. Doar El are dreptul de a ocupa centrul ca mediator între Creaţie şi Tatăl, ca răstignit. Nouă nu ne este dată decît stînga ori dreapta, înaintarea sau înapoia.

Există cîteva texte în Sfintele Scripturi care ne arată cele două alternative de aşezare în faţa lui Isus Cristos.

Dacă admitem că istoria se va încheia în faţa unui tron de slavă, tronul pe care stă Domnul …

Apocalipsa 20:11-15  Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb, şi pe Celce şedea pe el. Pămîntul şi cerul au fugit dinaintea Lui, şi nu s’a mai găsit loc pentru ele.  (12)  Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stînd în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.  (13)  Marea a dat înapoi pe morţii cari erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii cari erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui.  (14)  Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua.  (15)  Oricine n’a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc.

dacă lucrurile stau astfel, atunci alternativele sînt

1. La stînga sau la dreapta

Textul din Evanghelia după Matei, capitolul 25, ne arată o imagine pereche, un scaun de domnie în faţa căruia întreaga omenitate se împarte doar în două şi spaţiul intermediar este exclus.

Matei 25:31-33  „Cînd va veni Fiul omului în slava Sa, cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale.  (32)  Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre;  (33)  şi va pune oile la dreapta, iar caprele la stînga Lui.

La stînga este pedeapsa… veşnică. La dreapta este răsplata … veşnică. Tranziţiile şi îmbunătăţirile sînt exluse. Toate textele din capitolele 24 şi 25 din Evanghelia lui Matei au aspect perfectiv. Acţiunile sînt finale. Schimbarea este imposibilă.

2. Înainte sau înapoi...

S-a popularizat ideea unui Isus care doar cheamă. „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi…. veniţi binecuvîntaţii Tatălui, lăsaţi copilaşii să vină la Mine.”

Matei 25:34  Atunci Împăratul va zice celor dela dreapta Lui: „Veniţi binecuvîntaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia, care v’a fost pregătită dela întemeierea lumii.

Matei 25:41  Apoi va zice celor dela stînga Lui: „Duceţi-vă dela Mine, blestemaţilor, în focul cel vecinic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!

Alternativele faţă de scaunul de Judecată a lui Isus sînt şi înainte, spre răsplată, dar şi înapoi. Alungarea, fugărirea în plîns şi scrîşnirea dinţilor, afară.

Iată care sînt pasajele de încheiere ale celebrei Predici de pe munte

Matei 7:22-23  Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N’am proorocit noi în Numele Tău? N’am scos noi draci în Numele Tău? Şi n’am făcut noi multe minuni în Numele Tău?”  (23)  Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v’am cunoscut; depărtaţi-vă dela Mine, voi toţi cari lucraţi fărădelege.”

4. Înăuntru sau afară...

Pilda nunţii Fiului de Împărat din Matei cap. 22 trebuie neapărat pusă în paralel cu ultimele capitole din Apocalipsa.

Mat 22:13  Atunci împăratul a zis slujitorilor săi: „Legaţi-i mînile şi picioarele, şi luaţi-l şi aruncaţi-l în întunerecul de afară; acolo va fi plînsul şi scrîşnirea dinţilor.

Finalul Scripturii se încheie cu un interior de grădină, de cetate, cu un Centru, dar care presupune neapărat alternativa, exteriorul, afara, excluderea.

Chiar şi cel mai iubit verset despre iubirea lui Dumnezeu, Ioan 3:16, presupune pierderea şi distrugerea, alternativa înfiorătoarea a veşniciei în suferinţă neîncetată.

În cetatea eternă există criterii clare de intrare: cei care îşi vor fi spălat hainele în sîngele Mielului (vezi Apocalipsa cap. 7)

Apo 21:8  Dar cît despre fricoşi, necredincioşi, scîrboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli, şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.”

Apo 21:27  Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună; ci numai cei scrişi în cartea vieţii Mielului.

Apocalipsa 22:14-15  Ferice de cei ce îşi spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii, şi să intre pe porţi în cetate!  (15)  Afară sînt cînii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli, şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună!

4. Zdrobit sau spulberat de Stîncă

Isus este asemuit unei Stînci, unei pietre care a avut soarta lepădării, dar care a ajuns să fie pusă în capul unghiului.

Întîlnirea cu stînca nu poate fi evitată şi este oricum traumatizantă. Există doar două opţiuni: lovirea de stîncă spre frîngerea pocăinţei sau spulberarea sub stîncă în pedeapsă.

Matei 21:42-46  Isus le-a zis: „N’aţi citit nici odată în Scripturi că: „Piatra, pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului; Domnul a făcut acest lucru, şi este minunat în ochii noştri?”  (43)  Deaceea, vă spun că Împărăţia lui Dumnezeu va fi luată dela voi, şi va fi dată unui neam, care va aduce roadele cuvenite.  (44)  Cine va cădea peste piatra aceasta, va fi zdrobit de ea; iar pe acela peste care va cădea ea, îl va spulbera.”  (45)  După ce au auzit pildele Lui, preoţii cei mai de seamă şi Fariseii au înţeles că Isus vorbeşte despre ei,  (46)  şi căutau să-l prindă; dar se temeau de noroade, pentrucă ele îl socoteau drept prooroc.

De întîlnirea cu Isus nu putem fugi. Aceasta poate fi doar amînată. Lovirea de stîncă poate fi întîrziată, dar numai pînă la spulberarea definitivă.

5. Tăiat pentru foc sau tăiat-adînc spre mai multă roadă.

Isus se asemănă unei Viţe de Vie în Ioan capitolul 15. Imaginea este zguduitoare prin implicaţii. Dacă o mlădiţă (klema) nu aduce roadă, este smulsă (plivită-airei), spre a fi aruncată, după cum se înţelege, în foc.

Dacă se ţine însă de viţă şi aduce roadă… este mai mult curăţată sau de jur împrejur curăţată (kat-airei). Preverbul kata în context poate funcţiona ori cu funcţiune intensivă: mlădiţa este curăţată şi mai adînc, mai dihai decît cealaltă care suferă doar tăitura finală, ori cu funcţiune lexicală, modificînd sensul verbului, nu neapărat intensiunea: va fi curăţată de jur împrejur.

Ideea care interesează aici este, de asemenea, traumatismul. De foarfec nu scăpăm precum nu scăpăm de izbitura de stîncă. Convertirea, pocăinţa, sînt evenimente dureroase. Cine neagă acest lucru şi declară o continuă şi intensă fericire după convertire înseamnă că nu s-a pocăit deloc. Certarea cu ego-ul, lupta crucii de fiecare zi cu firea pămîntească, răstiginirea continuă toate acestea fac din viaţa cu Isus un calvar. Greu drum, dar vizualizînd alternativele… tăierea spre ardere şi spulberarea definitivă… lovirea însîngerată de stîncă şi curăţarea spre rodire sînt de ales.

6. La picioarele lui Isus sau sub picioarele lui Isus.

Sîntem în perioada post-pascală. Merită să inventariem şi o altă posibilă poziţionare faţă de Isus cel Înviat.

Femeile de la mormînt s-au întîlnit cu Isus cel Înviat şi s-au prăbuşit în închinare la picioarele Lui.

Matei 28:8-9  Ele au plecat repede de la mormînt, cu frică şi cu mare bucurie, şi au alergat să dea de veste ucenicilor Lui.  (9)  Dar iată că le-a întîmpinat Isus, şi le-a zis: „Bucuraţi-vă!” Ele s’au apropiat să-i cuprindă picioarele, şi I s’au închinat.

Femeile i-au căzut la picioare şi i s-au închinat. Închinarea (proskynew-tîrîire la pămînt precum a cîinelui în faţa stăpînului) presupune lepădarea oricărui orgoliu şi zdrobirea sinelui. Alternativa pregătită mîndrului Lucifer şi îngerilor Săi?

Sub picioarele Celui Înviat.

1 Corinteni 15:20-25  Dar acum, Hristos a înviat din morţi, pîrga celor adormiţi.  (21)  Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor.  (22)  Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos;  (23)  dar fiecare la rîndul cetei lui. Hristos este cel dintîi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sînt ai lui Hristos.  (24)  În urmă, va veni sfîrşitul, cînd El va da Împărăţia în mînile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpînire şi orice putere.  (25)  Căci trebuie ca El să împărăţească pînă va pune pe toţi vrăjmaşii supt picioarele Sale.

Tema aceasta a lui Jesus Victor este recurentă atît în Vechiul Testament cît şi în Noul Testament, fiind reluată din Psaltire.

Isus va sfîrşi ca judecător şi finalul istoriei ne va conduce spre un conflict etern şi ireconciliabil al majorităţii fiinţelor create de Dumnezeu cu Dumnzeu Însuşi.

Isus cel Blînd devine Stăpînitor înfuriat, este Dumnezeul care răcneşte din Sion.

Ioiel 3:16  Domnul răcneşte din Sion, glasul Lui răsună din Ierusalim, de se zguduie cerurile şi pămîntul. Dar Domnul este scăparea poporului Său, şi ocrotirea copiilor lui Israel.
Amos 1:2  El a zis: „Domnul răcneşte din Sion, glasul Lui răsună din Ierusalim. Păşunele păstorilor jălesc, şi vîrful Carmelului este uscat.

Cum să nu ducem mîntuirea noastră pînă la capăt cu frică şi cutemur.

Înaintea unui Cristos care ne prezintă doar două opţiuni: întunericul şi lumina, stînga şi dreapta, tăierea sau curăţarea, lovirea sau spulberarea …
7. Viaţa şi Moartea.

Isus se oferă pe sine drept Calea, Adevărul şi Viaţa. Alternativa? Este rătăcirea, minciuna şi moartea.

Libertatea care ni se oferă este limitată la aceste două şi numai două opţiuni faţă de Isus,

stînga şi dreapta, afară sau înăuntru, cu El sau împotriva Sa, rispind fără El sau adunînd cu El.

Mat 12:30  Cine nu este cu Mine, este împotriva Mea, şi cine nu strînge cu Mine, risipeşte.

Împreună cu Isus, Viaţa, sau împotriva lui Isus, în moartea a doua, care este viaţă în chin etern.