Este 1 Mai. Am putea să sărbătorim şi noi o sărbătoare comunistă ca biserică? Sigur. De ce nu? Dacă este de stat şi nu de muncă? Biserica oricum prevesteşte o mare odihnă, nu-i aşa?

Biserica se adună în ziua de stat, nu în ziua de muncă, în ziua Domnului, Sabatul creştinilor, ziua învierii şi a opririlor din alergare şi năduşală.

Oricum toată naţia se opreşte. Adică nu, aleargă, la mici şi bere de 1 mai muncitoresc. Oricum toată lumea fuge din oraşe. Ce-ar putea să facă biserica să îşi legitimeze ziua de stat în plus, zi neliturgică, dar sărbătorească?

Tocmai am aflat că Biserica Catolică a găsit o soluţie interesantă. Pe lîngă alţi sfinţi pomeniţi azi, mai este pomenit unul: Sfîntu Iosif, Tatăl pămîntesc al Mîntuitorului, care a fost tîmplar şi care a muncit din greu să îşi ţină familia.

sursa http://stjosephworker.org/sjw_worker.html

Foarte interesantă acestă idee de răscumpărare a unei sărbători laice, dar mai interesantă mi se pare ideea de a răscumpăra munca în sine. Nu discutăm acum aberaţii de genul „mişcarea muncitoarească” şi anumite simpatii marxiste ale unor prelaţi. Nu ştiu de ce simt o mireasmă de „stînga” în această alegere, dar nu asta este esenţial.

Munca este venită din rai şi plăcerea muncii a rămas acolo. Ne vizitează din cînd în cînd.

Nu-i aşa că după o zi de „leneveală” în care doreşti să faci „ce vrei” şi te muţi de pe un scaun pe altul, de pe un pat pe altul, ziua în care hotărăşti „să nu faci nimic”, te simţi mai frustrat, mai obosit, mai intristat?

Dar după o zi în care ai muncit din greu, dar „ţi-a ieşit”, nu-i aşa că te vizitează o trăire care vine din grădina lui Adam.

Dumnezeu nu ne-a blestemat cu naşterea. Porunca „creşteţi, înmulţiţi-vă şi umpleţi Pămîntul” a fost dată înainte de cădere, la fel ca şi porunca de a păzi şi munci grădina edenică. Munca nu este un blestem, nici naşterea.

După cădere blestemul a venit cu durerea pentru naştere şi cu transpiraţia pentru muncă. Sudoarea este parte a blestemului, îngreierea pămîntului, stîrpiciunea gliei şi a minţii omeneşti.

Geneza 3:16 Femeii i-a zis: „Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii şi dorinţele tale se vor ţine după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine.”17 Omului i-a zis: „Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale şi ai mâncat din pomul despre care îţi poruncisem: „Să nu mănânci deloc din el” blestemat este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale; 18 spini şi pălămidă să-ţi dea şi să mănânci iarba de pe câmp. 19 În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce.”

Adică, pe lîngă toate ne vin mai greu idei şi trebuie să trăim frustrarea că nu am făcut în timpul de o zi care ne-a fost dăruit tot ce am fi dorit să facem.

Eu cred că în Rai vom munci. Din greu, dar cu plăcere. Abia aştept să nu mai vină noaptea, să nu mai trebuiască să simulez moartea pentru o treime din timpul în care ni se roteşte planeta, abia aştept să scap de deadlines, de programe, pregătiri, de mai multe lucruri făcute în acelaşi timp.. că „trece timpul”. Una dintre cele mai mari binecuvîntări ale Raiului este că nu va mai fi trecere. Vom ieşi din timp spre eternitate. Atunci, cum voi măsura primele 10.000 de ani în care vreau să mă perfecţionez la chitară, violoncel şi oboi ca să-I cînt aşa cum merită, desărvîrşit? Pentru aia este nevoie de studiu şi de muncă. Milioane de ore.

Cum voi măsura timpul în care voi învăţa mai departe toate variantele de text ale manuscriselor Cărţii şi în care voi citi toată Patrologia?

Voi fugi de Augustin prin Rai să nu-mi spună decît la sfîrşit ce-a vrut să articuleze în De Trinitate, să mă lase să mă chinui cu toate întortocheatele lui gînduri. Şi-acolo-i muncă şi ce plăcută zăbavă.

Voi avea timp să fac din lemn un grajd pentru toţi caii apocaliptici, fără cuie, numai cu îmbucătură „de lup” şi voi mai căuta alte slujbe prin grădina Domnului cum ar fi plantarea arpagicului şi usturoiului, pentru că va fi veşnic dimineaţă, veşnic primăvară, cu înfloriri şi cu plantări nesfîrşite.

Toate pentru El şi pentru Slava Lui.

Ei, aia-i muncă. Să te privească Dumnezeu cioplind scînduri de gard pentru El.

Aia-i muncă, să stea Dumnezeu să te privească cînd te chinui cu prinderea si-ului din poziţia VII pentru solul din III în transcripţia unui preludiu scris original pentru clavecin în Re şi să îţi alunece mîna pe coardă. „Ia din nou, avem timp destul….”

Emoţia cea mai mare a muncii este că ne vede Dumnezeu. Plăcerea cea mai mare tot de aici vine.

Coloseni 3:23 Şi tot ori ce faceţi, din suflet să faceţi ca Domnului, iar nu ca oamenilor.

24 Ştiind că de la Dumnezeu veţi lua răsplătirea moştenirii, că Domnului Hristos slujiţi.

PS.

Isus este şi Fiul Tîmplarului, nu-i aşa?

Măcar pentru asta ar fi putut să ni-L ierte comuniştii. Avea origini sănătoase, tata muncitor, mama casnică.