Astăzi am primit o scrisoare tulburătoare. Este din partea unui prieten. N-am răspuns. Poate că n-am avut putere. Poate că îi puteţi răspunde voi, dragi prieteni.
Menţionez că am primit cererea şi acordul spre publicare. De asemenea, doresc să reamintesc faptul că în astfel de cazuri voi modera cu mare atenţie orice alunecare pe uleiul lozincăriilor sau răutăţilor de doi bani.
Dragă Marius,
îţi scriu pentru că în ultimul timp am ajuns la concluzia ca nu mai înţeleg mare lucru despre rugăciunea pentru cei bolnavi şi aşa cum se-ntîmplă-n viaţă, au fost cîteva evenimente tragice care s-au înlănţuit şi care m-au făcut să ajung în acest punct.
De vreo cîteva săptămîni am fost la înmormîntearea unei fetiţe de 12 ani, fiica unor prieteni de la noi din biserică, care a murit de cancer. Diagnosticul a fost descoperit anul trecut şi ne-a tulburat pe toţi cei care îi ştiam pe părinţi, dar eu am făcut mai mult decît a mă lăsa tulburat. Am iniţiat un grup de rugăciune şi evident m-am rugat şi eu. Exista speranţă, exista credinţa sinceră că Dumnezeu poate să vindece această boală, doar e Creatorul Universului şi ce-i o boală pentru El? În general nu mă bag în chestii în căror reuşită nu cred, sau dacă mă bag încerc să nu-mi fac iluzii deşarte dar nu era cazul de iluzii pentru că credeam în reuşita demersului, de aceea angajamentul meu era mare în această chestiune. Fetiţa a murit şi în acele zile, copleşit şi de gîndul la durerea pe care o simţeau părinţii ei, am fost dezamăgit, descumpănit, etc. M-am simţit ca un sportiv care luptă într-un campionat, o luptă lungă şi consumatoare de energie, iar în final pierde. Dacă ar fi fost vorba despre mine, dacă lupta era pentru mine, poate că nu mă deranja aşa de tare faptul că am pierdut-o, pentru că mă cunosc, îmi ştiu păcatele, slăbiciunile, etc. dar lupta aceasta era pentru un copil de 12 ani atins de cancer. Recunosc, poate nu în fiecare zi am fost la fel de constant în rugăciune, nu am pus suflet sau nu m-am angajat sufleteşte la un nivel acceptabil, dar hei, nu eram singur, erau şi alţii,cunoscuţi sau necunoscuţi care cu siguranţă se rugau mult mai bine decît mine în acele momente.
Apoi a fost incidentul cu Natalia a ta. Ştim deznodămîmutul şi ne bucurăm că Natalia e bine, deşi şi în acest caz o viaţă a plecat din nou în Ceruri.
Ieri a murit Radu Mureşan. Îţi spun sincer că atunci cînd am aflat de suferinţa lui, acum o săptămînă şi ceva, mi-am dat seama că era foarte grav şi nici nu m-am mai rugat, sau dacă am facut-o era cu jumătate de gură şi de inimă. Un alt motiv pentru care am procedat aşa a fost şi pentru că ştiam că există in Cluj un mare grup de oameni care se roagă pentru el, cu mult mai multă experienţă decît mine in această zonă. La un moment dat am auzit şi afirmaţia cuiva care spunea ceva de genul, Domnul va face o minune şi îşi va arăta puterea prin vindecare lui Radu. Am zîmbit în sinea mea cînd am auzit acest lucru, nu că nu aş fi vrut ca Radu să fie vindecat, dar eram deja trecut prin experienţa cu fiica prietenilor noştri.
Se spune că rolul rugăciunii este să il schimbe pe cel care se roagă. De acord, dar atunci de ce să ne mai rugăm în aceste cazuri pentru vindecare, de ce să nu ne rugăm să fim schimbaţi?
Ne rugăm, facă-se voia Ta, Doamne. Nu-i uşor lucru să ceri asta în mod conştient, pentru că voia Lui s-ar putea să nu-ţi convină prea mult atunci cînd ea se va face, DAR dacă tot voia Lui se va face, şi dacă voia Lui e ca acea persoană să NU fie vindecată, atunci de ce să-mi risipesc energiile în acest demers? Nu cumva în momentul în care ne rugăm să se facă voia Lui avem atîta influenţă ca şi un puşcăriaş transportat într-o maşină care-i spune şoferului, mergeţi la destinaţia pe care o doriţi dumneavoastră?
Nu cred că rugăciunea este inutilă, şi un exemplu care-mi vine în minte este modul în care Dumnezeu răspunde la rugăciunea lui Daniel şi-i dă de înţeles că în urma rugăciunilor lui de pe Pămînt, în cer lucrurile s-au pus în mişcare şi a fost o lupta. Cu siguranţă ai şi tu destule exemple din viaţa ta sau a prietenilor tău în care Dumnezeu a mişcat lucrurile în urma unui efort susţinut de post şi rugăciune.
Desigur că în procesul de mijlocire pentru suferinţa altora putem să ne găsim defecte şi să ne întrebăm, oare am pus suficient de mult suflet , am fost angajat şi focalizat în acele rugăciuni, (indice calitativ), m-am rugat destul de des (indice cantitativ), m-am rugat cu încrederea de neclintit că Dumnezeu va vindeca acea persoană?
Un mare antrenor de fotbal american spunea că de-a lungul carierei lui a ajuns de multe ori să nu se mai bucure de victorii pentru că munca şi dedicarea în a obţine acele victorii nu erau decît o fugă de durerea şi suferinţa pe care o producea eşecul. Cît de goi sau inutili ne simţim atunci cînd o implicare de lungă durată într-o rugăciune aduce în final un eşec, prin nevindecarea persoanei respective? Dacă am cere-o pentru noi ne-am găsi toate scuzele din lume că nu ne-a ieşit, dar am cerut-o pentru un copila inocenta de 12 ani, a carei moarte nu a lăsat pentru moment decît durere, resetarea brutală a tuturor planurilor de viitor în legătură cu acel copil, sacrificiul de mai bine de un an al părinţilor şi o grămadă de semne de întrebare. Da, există şi speranţa revederii şi certitudinea că acel copil vede faţa Lui, dar toate acestea nu ştiu dacă sunt suficiente în a ne motiva pe viitor să mijlocim pentru cei în suferinţă dacă tot voia Lui se face pînă la urmă.
Îţi spun sincer că pentru moment nu ştiu dacă mai doresc să mă mai implic în acest gen de rugăciuni, pentru că mi-e frică de o nouă înfrîngere. Şi nu vorbesc aici de umilinţa înfrîngerii, chiar nu-mi pasă de asta, ci de modul în care o înfrîngere te poate seca de energie şi-ţi fură motivaţia de a te mai implica pe viitor şi alte lucruri adiacente. Pe de altă parte nu sunt convins că a sta pe tuşă în aceste cazuri este cel mai bun lucru, iar Biblia este suficient de clară încît nu-ţi permite luxul neimplicării dacă îţi iei în serios rolul de parte în trupul lui Cristos.
Ce-i de făcut?
Cu drag,
Călin.
Marius Cruceru 
Cata framantare interioara, si cata lipsa de incredere in Dumnezeu. Ca sa judeci in acest fel, in care judeca situatiile prietenul dvs. ar trebui sa cunosti toate aspectele acelor situatii, din trecut si din gandurile, mintile si inimile celor implicati in acele suferinte, ale familiilor lor, ale prietenilor s.a.m.d. Poate cunoaste toate acestea un om obisnuit cum suntem fiecare dintre noi? Dumnezeu are in vedere totul, si pe toti, toate vietile, faptele trecute si suferintele sufletelor lor. Poate avea un pamantean o astfel de viziune integratoare? nu poate, cel putin nu, pana cand nu va ajunge sa implineasca urarea Domnului nostru Iisus Hristos : „Fiti desavarsiti, precum si Tatl vostru desavarsit este”. Restul este vanitate si lamentari, orgoliu si frustrari.
cred ca judecaţi foarte uşor şi etichetaţi prea repede.
De acord, este prea usor sa vorbesti cand nu treci prin asa ceva!…
NU e lipsa de incredere in Dumnezeu, e DURERE. Daca nu v-a murit niciodata un parinte / frate / sot / copil, nu aveti cum sa intelegeti. Jigniti gratuit un om care cauta fata lui Dumnezeu si cauta un raspuns pentru o chestiune care il framanta pe buna-dreptate. Nu e orgoliu, nu e vanitate, nu e lamentare si nu e frustrare. E limita umana de a-l percepe pe Dumnezeu, e justificata si e apreciata de Dumnezeu. Inima lui Calin nu este una care sa Il acuze pe Dumnezeu, ci este una care isi pune intrebari. Eu, care mi-am ingropat si tatal si sotul pana la varsta de 25 de ani, ma simt jignita de un astfel de comentariu.
Parerea mea este ca asa ceva nu trebuie expus pe un blog, asa ca nu imi voi expune teologia personala si convingerea Biblica pe care o am referitoare la durere mai mult decat am facut-o deja pe blogul meu. Dar daca imi este admis, as dori sa primesc datele de contact ale lui Calin. Sau poate il directionati dvs., d-l Cruceru, spre blogul meu?
Multumesc.
@Strongindependentwoman, multumesc de sprijin.
In schimb nu sunt de acord cu tine cind zici ca asa ceva nu este de pus pe blog. Am preluat un obicei (bun sau rau, nu se stie inca) de la Marius Cruceru, ca in anumite ocazii sa-mi spun gindurile cu voce tare sub forma unei scrisori deschise, iar publicarea ei pe acest blog chiar inseamna o voce tare. 🙂 Am invatat multe de la unii oameni care scriu aici, si postari si commenturi, si doream sa aud parerea voastra in aceasta chestiune care ma roade de citeva saptamini.
Desi pina la momentul in care scriu acest reply, citiind pe diagonala inca nu am primit un raspuns clar sau un algoritm de rugaciune (asta i boala incurabila la mine, sa caut algoritimi 🙂 ) am fost incurajat sa vad oameni care au trecut prin incercari grele de tot si care inca gindesc lucid si au credinta in Dumnezeu.
Faceam referire la parerea mea despre suferinta si durere si scopul ei in aceasta lume, nu la scrisoarea trimisa de tine, motiv pentru care spuneam ca un contact direct ar fi mult mai util.
Am ajuns, in urma experientelor personale si parcurgand multa literatura pe aceasta tema, sa inteleg durerea mai mult in termenii in care o descrie Lewis decat Piper, de exemplu. Atata doar ca aceasta opinie este extrem de greu de digerat si de acceptat. Cred ca in anumite situatii Dumnezeu chiar vrea sa trecem prin suferinta. Numai ca daca afirm asa ceva in public, imi vor sari „aparatorii lui Dumnezeu” in… capul virtual. Precum prietenii lui Iov, care Il apara pe Dumnezeu din reflex si fara minte.
In gerene si eu sunt deschisa pe blogul meu personal, dar acolo eu fac legea si daca se isca o cearta, scot afara din curtea mea pe cine vreau. Aici nu imi permit sa demonstrez sistematic faptul ca dumnezeu vrea uneori sa suferim, si nu pentru ca e rau, ci pentru ca scopul final este sfintirea noastra nu fericirea noastra pamanteasca. Again, e greu de inteles asta in absenta unei relatii personale si autentice cu Hristos.
foarte corect
Amice, cred ca te-am mai vazut si te-am mai auzit undeva… Nu pot sa imi da seama exact unde. Prin Teman sau Suah sau Naama… Revin cu un post daca imi aduc aminte.
Iertat imi fie comentariul, dar la asa clisee verbale, mi se intoarce stomacul pe dos intru varsarea scarbei acumulate citindu-le!
Totusi ai grija sa nu te ineci in propria-ti voma. Omul s-a rugat, dar a vrut sa vada o minune, iar Dumnezeu nu face minuni decat acolo unde considera El ca sunt necesare. Sa nu il ispitim pe Dumnezeu este o dovada de incredere. Si diavolul l-a ispitit sa transforme pietrele in paini si sa hraneasca niste biete suflete. Poate ti-e greata de cuvintele mele, dar nu le-am spus cu nici o rautate. Bineinteles ca voi nu puteti privi in inima mea sa vedeti asta, dar Dumnezeu care poate vedea acolo unde oamenii ca noi nu o pot face, stie ca nu am facut decat o constatare. Adevarul intotdeauna supara oamenii, este singurul lucru care ne supara. Si cum spuneai, vomita cat te tin puterile.
„Amabilitati” de acest gen sunt motivul pentru care nu iubesc si nu citesc bloguri crestine. Azi fac o exceptie.
Nu esti constructiv, nu esti amabil, nu esti respectuos. In schimb esti defensiv, crispat si prea-cunoscator. Nu-ti vad inima, nici nu ma intereseaza, iti vad post-urile si-e destul.
Am vazut ca esti bun la argumentare… si tu si altii ca tine. Si mai ales la a evalua crestini in agonia despartirii de cei dragi. Si ii evaluezi „obiectiv” FARA SA LE VEZI INIMA, dar tu cersesti obraznic clementa cititorului simuland o mizericordie tainica.
Cu 10 ani in urma, la o discutie intre colegi, unul dintre noi incerca sa justifice consumul de alcool: „Nu-i zice si apostolul lui Timotei sa mai bea putin vin?” (1 Tim. 5.23) La care altul spontan: „Atunci roaga-te sa-ti dea si tie boala lui Timotei!”
Eu ti(v)-as sugera sa va rugati sa nu va probeze Dz. logica si teologia ca s-ar putea sa avem surprize.
Nu te simti dator sa raspunzi, oricum eu aici ma opresc.
Nu ma simt nicidecum datoare sa-ti raspund, dar ai vrut sa-ti raspund, altfel nu precizai in mod special ca nu doresti sa-ti raspund.
Poate ca am parut obraznica si neinduratoare, dar am suferit indeajuns de mult, ca sa stiu ca tot ce am simtit si am spus in durerea mea a fost exact ce a simtit si acest om, dar desi pare dura afirmatia mea, eu pot recunoaste si afirma fara teama ca va deranjeaza pe voi, ca toata aceasta plangaciosie, si tot zelul nostru in a ne ruga pentru ceva, si pentru cineva, ne aduce foarte multa suferinta, dar nu este altceva decat vanitate, lamentare, orgoliu si frustrari. Pentru ca atunci cand ne rugam pentru cineva, oricum ii aduce acelui suflet alinare. Ceea ce nu stie lumea, este ca actele si manifestarile ei tin de legi care fac praf si pulbere orice individualitate, fie ea si una ca cea a lui Alexandru cel mare. Nu imi plac argumentarile, pentru ca niciodata nu poti convinge pe cineva de ceva ce nu a trait si prin urmare nu poate intelege. Daca aceasta scrisoare era publicata chiar de autorul ei, nu i-as fi scris asta niciodata, pentru ca fiecare trebuie sa traiasca exact ce traieste.
@FloriPloiesteanu, care este diferenta dintre a publica aceasta scrisoare de catre mine sau faptul ca e publicata aici?
Pentru ca tuturor li s-a parut brutala afirmatia mea si asa si este. Daca era pe blogul tau, ma abtineam de la orice fel de comentariu. Viata este exact ceea ce traim. A suferi, indiferent din ce motiv, inseamna ca ne impotrivim vietii ce ni se intampla si nu aduce decat suferinta grea. Dar ca sa nu mai suferi, nu exista nici o olutie, decat sa suferi cat de mult te tine inima si rabdarea. Si intr-o zi vei spune ca si mine,
Cum totdeauna m-am luptat în viaţă
trist fiind de fiecare dimineaţă
ce nu venea aşa cum îmi plăcea
acum am reuşit! m-am vindecat de greaţă,
permit vieţii să se-ntâmple-aşa cum vrea,
nu mai opun vreo rezistenţă la ceva…
şi ştii, e mult mai bine-aşa, abia acum sunt fericit!
dar mă gândesc în schimb,
oare de ce mi-a trebuit atâta timp?
excelent
Cristina, ia chestia asta cu vărsarea clişeelor ca pe un fel de katharsis.
poate că cei care vehiculează astfel de clişee, odată vărsîndu-le… încep să gîndească.
Nu o singură dată am fost martor unor asemenea scene: înmormîntare sau suferinţă în spital… bla bla bla..”Domnul ştie, cunoaşte, vrea binele” şi apoi…. tăcere.
Ei, trebuia scos dopul… aşa funcţionează şi acestea. Lasă să curgă puroiul clişeelor, apoi lumea se trezeşte, pe cînd îşi dă seama că, odată rostită vorba goală, sună atît de chimvalesc
daca taceai,filozof ramaneai
Dumnezeu nu are nici un suflet de pierdut. Nici unul. Si cand transforma oamenii, o face odata pentru toti, adica, cu toti cei implicati intr-o situatie data.
@FloriPloiesteanu, reply ul meu este la postarea ta care se termina in versuri. Vezi, de tipul asta de fericire asta mi-e frica, in care iti impietresti inima, te ecranezi de suferinta pe care o vezi in jur si-ti vezi bine mersi de viata. Nu incerc sa fug de implicare in problemele altora, dar cred ca e intelept sa mi aleg si luptele pe care vreau sa le dau. Mijlocirea in rugaciune pentru bolnavi, sa fie oare acea lupta pe care va trebui s-o evit?
Nu, in nici un caz. Dar nu astepta sa primesti ceea ce ai cerut, am spus mai sus, nu il ispiti pe Dumnezeu. Dumnezeu ti-a ranit orgoliul nefacand minunea pe care ai asteptat-o din toata inima. Si poate ca nu a facut-o chiar din cauza ta, ca sa iti raneasca orgoliul, sa vezi ca il ai, cerandu-i o minune. Crezi ca daca era bine pentru toata lumea implicata in aceasta durere, Dumnezeu nu facea minunea aia pe care tu ai cerut-o cu asa ardoare, si de a carui neimplinire esti atat de suparat pe El?
Adica Dumnezeu se joaca cu vietile oamenilor, ca sa ne raneasca noua orgoliul?
Of, of! Nu ai inteles nimic de la suferinta, daca zici ca ai trecut prin ea. De fapt, reactia ta, arata orgolu ranit.
Inmoaie-ti inima si nu mai fi atat de „rationala”…
Recunosc ca a fost o afirmatie exagerata, dar cert este ca acel copil a murit, si numai Dumnezeu stie de ce, iar domnul Calin este ranit ca Dumnezeu nu l-a vindecat, raspunzand la rugaciunile lui/ lor.
Inainte vreme, de noi cei din sec.XXI, cand oamenii drept-credinciosi se rugau la Dumnezeu pentru un alt suflet, Dumnezeu le implinea dorinta, pentru frumusetea sufletelor lor. Eu poate am inima impietrita in fata durerii, dar daca a voastra domnilor ar fi fost curata, sigur Dumnezeu v-ar fi ascultat rugaciunile, si il vindeca pe nefericitul copil, mort nefiresc inainte de vreme. Realitatea isi spune cuvantul, ca este diferita de ceea ce vrem noi.
nu cred ca este lipsa de incredere in Dumnezeu …eu mi am pierdut mama de cancer acuma doi ani…sunteti prea dur vorbind de vanitate orgoliu si frustrari.
eu cred ca e nevoie in ziua de azi de minuni cum erau in noul testament.Nu mai sunt vindecari , nu mai sunt viziuni,miracole.Dumnezeu a zis ca vom face minuni si mai mari ! Unde sunt acele minuni ?
unul din motive e lipsa credintei.
” N-a putut sa faca nicio minune acolo, ci doar Si-a pus mainile peste cativa bolnavi si i-a vindecat.
Si Se mira de necredinta lor. Isus strabatea satele dimprejur si invata pe norod”
@Michael, sa zicem ca eu nu am avut suficienta credinta. Dar s-au rugat si altii cu o credinta si o viata mult mai curata decit a mea. Intrebarea este: de cita credinta si din partea citor oameni este nevoie ca voia Lui sa se schimbe? Se schimba sau nu voia Lui tinind cont de credinta noastra, si ma refer strict in cazuri de rugaciune de vindecare?
Calin, eu raspundeam direct la aceasta intrebare adresata de Carmen „unde sunt acele minuni”
Nu cred ca noi avem solutii mai bune decat Dumnezeu ca sa ii influentam voia avand mai mult sau mai putina credinta. Important este sa credem in suveranitatea si dreptatea lui Dumnezeu. El nu a vindecat nici pe cel care a adus Evanghelia neamurilor, Ap Pavel. In acest caz ni se da si motivul pt care vindecarea nu a avut loc. Nu intotdeauna vom intelege de ce unii sunt vindecati si altii nu, dar e clar ca logica finita umana nu poate sa dea raspunsuri la aceste probleme.
Greseala noastra a crestinilor atunci cand ne rugam pentru bolnavi,este ca ii impunem lui Dumnezeu sa faca exact asa cum vrem noi.Atunci cand ne rugam pentru un bolnav,gresim total daca nu ne incapem rugaciunea cu expresia”faca-se voia Ta in privinta aceasta”.Este datoria noastra sa mijlocim pentru cei apropiati,dar Dumnezeu deja are un plan pentru persoana respectiva,aici nu se pune problema daca am avut credinta sau nu cand ne-am ruga,gresit.In momentul cand un copil este in pantecele mamei lui,Dumnezeu iii traseaza in cartea vietii drumul si durata vieti pe care o va avea de parcurs,ca ne dorim noi ca cei dragi noua sa traiasca sute de ani,nu e ceva gresit.Dar cand firul vietii noastre ajunge la capat,fie copil,fie tanar sau batran Dumnezeu spune STOP,ne place nu ne place trebuie sa acceptam voia lui Dumnezeu in viata noastra,pentru ca ea este sfanta,placuta si desavarsita.Cand Dumnezeu s-a rugat la Tatal ca sa-I indeparteze paharul,va aduceti aminte ce a spus?Fac a-se voia ta,nu voia mea,ne da oare de inteles ca Domnul Isus nu a avut suficienta credinta cand s-a rugat,sau a fost singur in acea rugaciune?Nu,ci Dumnezeu a avut un plan maret cu Fiul Sau,si l-a dus la indeplinire,chiar daca a avut de suferit Fiul Sau.Ce se mai poate face acum,este s continuati sa va rugati pentru familia fetitei,ca Dumnezeu sa le inbarbateze
nimile,si sa traiasca cu nadejdea si speranta ca intr-o zi se vor intalni cu fetita lor.Continuati sa va rugati pentru bolnavi,nu dati inapoi,asta diavolu vrea sa faceti,nu Dumnezeu,dar nu uitati,trebuie sa cerem in rugaciune ca voia lui sa se faca,si sa ne dea putere sa o si acceptam in viata noastra.Domnul sa va binecuvinteze pentru toate rugaciunile facute si sa va raspunda atunci cand crede El ca este mai bine.Dumnezeu sa va binecuvinteze.
@Carmen, eu nu asteptam minuni, asteptam o simpla actiune a lui Dumnezeu, cit se poate de obsnuita din punctul Lui de vedere, pentru ca este Creator. Noi o percepem ca si o minune pentru ca privim de pe baricada noastra si pentru ca regula este ca oamenii de cancer sa moara.
Nu mai sunt minuni ca in vremea apostolilor pentru ca nici printre noi nu prea mai sunt oameni precum apostolii, oameni care sa fi murit intru totul fata de lume, oameni care sa se aseze pe altar pentru ca Dumnezeu sa aprinda viata lor, oameni cu totul la dispozitia lui Dumnezeu, care nu vor pastra niciun pic din slava ce i se cuvine Domnului.
La intrebarea „unde este acum Dumnezeul lui Ilie?”, eu voi raspunde: Dumnezeul lui Ilie este acolo unde a fost si atunci- in ceruri, sezand pe tronul Sau. Dar eu va intreb: „unde sunt acei curajosi Ilie?”
Ultimul paragraf este din De ce intarzie trezire, de Leonard Ravenhill.
Apropos de viaţă şi moarte în creştinism, am ajuns la următoarea concluzie (dar nu fără luptă sau suferinţă): creştinismul nu este vitalism (căutarea vieţii cu orice preţ), dar nu este nici thanatofilie (dragoste de moarte). E luptă, e tensiune, e suspans, cum spunea un mare creştin (Nicu S).
Rugaciunea de vindecare e buna,dar daca nu se vindeca persoana,asta nu depinde de noi,si eu am pierdut 3 odata si tot m-am intrebat,de ce si de ce?Dumnezeu are ultimul cuvint,dar noi trebuie sa traim in pace si liniste in constinta noastra ,caci daca nu murim si noi….
imi este foarte greu sa pierd pe sora mea la 38ani,fratele35ani,cumnata31si nepoata17ani,iar tatal meu65ani,toti odata…….ce credeti?
@Raveca, nu e usor sa traim in pace si liniste nici cind citim prin ce ai trecut tu, daramite sa fim in locul tau.
„sa traim in pace si liniste in constinta noastra ,caci daca nu murim si noi….”
un frate spunea „nu te lupta sa-L intelegi pe Dumnezeu ca ajungi la nebuni, dar sa nu cumva sa nu-L crezi c-ajungi in iad”
Desigur situatiile,prin care ne este dat sa trecem,in aceasta viata,de multe ori,nu doar ne tulbura,ci mult mai mult,ne frange inima,ne arunca de multe ori in stari de tristete profunda ,descurajindu-ne,devenim confuzi,abatuti,chiar revoltati,dar nu infranti,dar nu fara NADEJDE,pentru ca Maretul nostru DUMNEZEU,este TARIA,noastra,PUTEREA,noastra,AJUTORUL,nostru,SPERANTa.noastra,RESPIRATIA,noastra,este CEL ce ne mangaie,CEL ce sufera cu noi,CEL ce plange cu noi,este CEL ce nu ne da mai mult decat putem duce,pentru ca EL ne iubeste NECONDITIONAT,a platit un PRET NESPUS de Mare,stim bine,de ce? ca sa traim o VESNICIE cu EL,unde? in CER,in PARADIS,acolo este CASA noastra,PATRIA noastra,CETATENIA noastra,aici,…doar in trecere,pentru putina vreme,.de ce ?ca sa fim trecuti prin Cuptor.DUMNEZEUL CREATOR,in SUVERANITATEA SA,cred cu umilinta,din toata inima ca are dreptul sa ne testeze.IOV42:1 Iov a raspuns Domnului,si a zis:”Stiu ca TU poti totul,si ca NIMIC nu poate sta impotriva gandurilor Tale”Cine este acela care are nebunia sa-MI intunece planurile?”Ma rog Bunului meu DUMNEZEU,sa cuprinda in dragostea SA ,in bratele SALE atotputernice,mangaindu-i,dandu-le pacea si odihna sufleteasca,parintilor,fetitei.
@Danyella, nu neg nici un micron din ce ai spus tu mai sus, dar ma intreb, l-as supara pe Dumnezeu daca nu m-as mai ruga pentru fratii si surorile mele in suferinta sau pentru cei care au persoane apropiate in suferinta?
Draga Daniela, am o intrebare/rugaminte la tine. Spune-mi te rog ( eu nu-mi aduc aminte acum) de cite ori gasim in biblie cuvintul umilinta?
În secolele trecute, mortalitatea, la orice vârstă, a fost mult mai mare decât azi, iar oamenii erau obișnuiți cu moartea celor din familie. Progresele din domeniul îngrijirii sănătății ne-au lăsat cu vaga percepție a ceea ce este „anormal“ prin comparație cu o stare ideală a lucrurilor. Viața a devenit nu doar mai suportabilă, dar chiar un fel de surogat pentru condiția veșniciei. Media de vârstă s-a mutat mult spre domeniul celor „tari“ din vremea psalmistului. Inconștienți, ne-am strămutat cu aproape toată capacitatea afectului nostru dincoace de perdeaua morții și ne simțim din ce în ce mai mult mai „acasă“ aici, decât la Domnul. Cine mai vrea astăzi să se mute … „dincolo“?
Am ajuns să ne nemulțumim dacă „totul nu este bine în paradis și nu trăim în cea mai bună dintre lumile posibile“. Asta în ciuda faptului că Dumnezeu n-a ridicat încă blestemul rostit peste lumea căzută și n-a revocat durerile de care ne-a promis că vom avea parte.
Pentru creștin, lumea aceasta trebuie să rămână mereu doar un pasaj de trecere, un câmp de luptă și un laborator pentru formarea caracterului. Dumnezeu este și trebuie să rămână Acela care va hotârî prin ce va trebui și prin ce va fi mai bine să trecem. Rugăciunile noastre, ca și ale Fiului mai mare din Ghețimani, vor fi întotdeauna ascultate. Aceasta nu va însemna însă că ni se va schimba traseul. La îndemâna noastră va rămâne mereu numai felul „cum“ vor trece prin toate acestea.
Un pasaj preferat al meu este acela din Evrei 5:7-14. Ironia sau iconomia situației este că autorul ne spune că Domnul Isus „a fost ascultat“, căci a adus „rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrămi către Cel ce putea să-L izbăvească dela moarte“, dar că această „ascultare“ nu L-a scutit să meargă la Cruce. Este una din lecțiile pe care nu le pot pătrunde decât cei ai căror dinți de lapte au căzut și au trecut la hrana mai … tare:
„El este Acela care, în zilele vieţii Sale pămînteşti, aducînd rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrămi către Cel ce putea să-L izbăvească dela moarte, şi fiind ascultat, din pricina evlaviei Lui, 8măcar că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe cari le -a suferit. 9Şi după ce a fost făcut desăvîrşit, S’a făcut pentru toţi cei ce -L ascultă, urzitorul unei mîntuiri vecinice, 10căci a fost numit de Dumnezeu: Mare Preot ,,după rînduiala lui Melhisedec.„ 11Asupra celor de mai sus avem multe de zis, şi lucruri grele de tîlcuit; fiindcă v’aţi făcut greoi la pricepere. 12În adevăr, voi cari de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăş trebuinţă de cineva să vă înveţe cele dintîi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu, şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare. 13Şi oricine nu se hrăneşte decît cu lapte, nu este obicinuit cu cuvîntul despre neprihănire, căci este un prunc. 14Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s’a deprins, prin întrebuinţare, să deosebească binele şi răul“.
Nemulțumirea noastră pentru rugăciunile „neascultate“ s-ar putea să răsară dintr-o limită pe care am mutat-o arbitrar la ghranița dintre cele două categorii cu care avem deaface: „binele“ și „răul“.
Excelent mesajul si perspectiva! Multumesc!
@Daniel, gindurile mele veneau si de pe o asteptare din perspectiva aceasta din Iacov 5:
„14 Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii bisericii; şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului.
15. Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoşa; şi dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate.”
Evident, nu a fost destula credinta pentru ca persoanele nu s au insanatosit. Daca e asa, atunci cum sa ne rugam data viitoare corect ca sa nu mai suferim inca un esec?
In legatura cu versetul citat de tine, Calin, as dori sa stiu daca, din cate stii tu, persoanele bolnave mentionate de tine au fost (si) unse cu untdelemn (procedura descrisa in Iacov) sau s-a practicat doar rugaciunea penu ele. Cunosc si eu cazurile descrise de tine, dar sunt unul dintre cei ca nu s-a implicat in partea de rugaciune (nu la un nivel constant, sistematic), ci am luat mai mult nota de evenimentele ce s-au derulat in ambele cazuri. Tatal meu, cand a plecat acum 6 ani, s-a dus fulgerator, nu a mai fost nevoie de nici o rugaciune de mijlocire. Am ramas cu totii nedumeriti, deoarece agenda dedicata „Imparatiei” ii era plina… Cu toate acestea, inebarile (sau intrebarea) tale raman valabile. La fel si durerea. Sunt prea limitat, trecator, ca sa am un raspuns pentru ele. Cu toate acestea, cunosc pe Cineva care stie raspunsul, sau raspunsurile. Insa saraca mea implicare in relatia cu detinatorul raspunsurilor… ma face sa raman rusinat in banca tacerii, dar si sa ma dedic mai mult acestei relatii. Cred ca pe undeva, aceste lucruri sunt direct proportionale. Am sa iti trimit in privat o scrisoare ca pe mine m-a ajutat mult sa accept aparenta lipsa de sens a durerii, sau, cum spui tu, a esecului in implicarea in rugaciunea pentru bolnavi.
Foarte interesant! Inclin sa cred ca raspunsul este direct proportional cu relatia. Chiar daca raspunsul nu apare, El imi da, totusi, pacea Sa, ca raspuns la ne-raspuns.
Reblogged this on cornelilioi.
suferinta si raul din lume este consecinta caderii omului in pacat. viata toata, de la nastere pana la moarte, poarta aceasta pecete a blestemului caderii din eden. de ce nu vindeca Dumnezeu ca raspuns la rugaciunile noastre? nu stiu… dar „Am ajuns la cunoştinţa că tot ce face Dumnezeu dăinuie în veci, şi la ceea ce face El nu mai este nimic de adăugat şi nimic de scăzut, şi că Dumnezeu face aşa pentru ca lumea să se teamă de El.”
Eu cred ca Domnul stie cu siguranta mai bine decat noi caile Lui,daca ia pe cineva sau lasa.In 2007 am avut 2 frati intro masina care a fost intr-un accident.Unul a plecat la Domnul la varsta de 19 ani si celalat a ramas.Nu cred ca a fost o zi in viata mea in care am plans mai mult decat atunci.Ce am invatat doar este ca viata este prea scurta si trece prea repede fara sa ne dam seama.Tot ce ramane la noi este sa ne bucuram de viata,de familie,si sa implinim ce ne cere Domnul pe pamant ca si crestini.
Sper ca Domnul sa se indure de familile indoliate si sa nu isi piarda speranta ca odata ne vom reintalni cu totii.Eu deabea astept sa il revad pe fratele meu Beniamin,aka Beni!!!!
Este o imensă deosebire între a te încrede în Dumnezeu având impresia că-L înţelegi şi că-I înţelegi hotărârile şi a te încrede în El pur şi simplu pentru că eşti conştient de infinita distanţă dintre cine este El şi cine eşti tu, ca om. Atitudinea, întrebările, frământările lui Călin sunt incomparabil mai naturale şi mai sincere decât a oricui altcuiva care poate face dintr-o asemenea experienţă un loc de pledoarie moralizatoare.
Nu avem dreptul, dar absolut niciun drept, să judecăm durerea cuiva după reacţiile acestuia în faţa ei!
Ca unul care am traversat experienţe devastatoare (şi cititorii mai vechi ai acestui blog ştiu despre ce este voba), experienţă în care părea că moartea a avut dreptate, dar şi experienţa de aproape 3 ani de luptă cu aceeaşi boală necruţătoare care ne-a lovit fiul, pot spune cu o neclintită convingere că raţiunea noastră nu are absolut nimic de-a face cu cea a lui Dumnezeu. Şi totuşi, „ne dăm de ceasul morţii” să lăsăm impresia că înţelegem! Nu, eu nu înţeleg nici acum de ce a trebuit să moară un copil credincios de 14 ani (fratele meu cel mic) şi de ce a supravieţuit cancerului fiul nostru de 23 de ani (mult mai departe de Domnul decât frăţiorul meu!).
Oare nu realizăm că în pretenţia de a înţelege ce şi de ce face Dumnezeu anumite lucruri e oarecum o atitudine uzurpatoare?
Ca şi Strongindependentwoman (ale cărei experienţe le cunosc, cu care ne-am sprijinit reciproc exact aşa cum trebuie să o facă aceia care se simt cu adevărat frate şi soră) aş prefera să pot avea posibilitatea unui dialog direct cu Călin. Ca să discuţi despre DURERE, ca să poţi mângâia cu adevărat în DURERE, trebuie să-i cunoşti gustul. Altfel, atunci chiar că putem vorbi despre… „vanitate si lamentari, orgoliu si frustrari”.
Se spune că marile dureri sunt mute. Nu e o regulă! Dar e o realitate tristă că marile dureri dau de multe ori peste urechile noastre surde!
Multumesc pentru aceasta postare
.
Din inimă!
@Marinel, si eu multumesc mult de aceasta postare. Iata-ma, sunt aici.
Nu doresc sa acuz pe Calin, nu am acest drept. Incerc sa patrund in lumea lui si cred ca este o persoana ravasita, ca toti de altfel care ofera comment-uri. Ma intreb doar, ce atitudine a avut Avraam cand a mijlocit pentru Gomora, stiind de fapt ca Dumnezeu a decis ce sa faca. In ciuda deciziei lui Dumnezeu el tot a mijlocit. Cineva spunea ca el si-a facut datoria de mijlocitor pana cand Dumnezeu l-a oprit.
Mă tem că e mai sus găsesc cele mai relevante expresii pentru ceva ce mulți trăim. Și dacă îmi permiți Marius, asta pare a fi agonia pe care o cântăm pe sub toate zâmbetele noastre mai mult sau mai puțin ipocrite. Nu generalizez însă.
Imi vine greu sa spun ceva, fiind binecuvantat de Dumnezeu in multe privinte si cu multe ocazii, si niciodata incercat cu asemenea dureri si suferinti. Cred, deci, ca nu ma voi putea pronunta in mod corect decat dupa ce voi fi trait si eu ceva asemanator.
Cu toate astea, in orice moment de criza, l-am gasit pe Iov exemplul perfect. Durerea lui era suprema, si strigatul lui era legitim. Dumnezeu nu l-a certat pentru ca striga de durere si cerea moartea – dimpotriva, prietenii lui au primit mustrarea. Frumsetea cartii, dupa mine, sta in faptul ca Dumnezeu nu ii da nicio explicatie lui Iov, insa acesta intelege. „Unde erai tu, cand am intemeiat Pamantul?”
In definitiv, cred ca e important sa realizam ca Dumnezeu ne iubeste mai mult decat o facem noi. Si ca, daca noi nu ne dorim sa suferim, si sa sufere ceilalti, cu atat mai putin isi doreste El.
Cum spunea Wurmbrand (daca nu ma insel) legat de Rai. „Dumnezeu te vrea acolo mai mult decat vrei tu.”
Am trecut printr-o experienta personala asemanatoare si acesta este motivul pentru care intervin in subiect. Poate gandurile mele vor fi de folos lui Calin si altora dupa el.
Ne-am rugat pentru tatal meu, bolnav de cancer cu metastaze osoase si paralizat la pat, timp de 6 luni, rugandu-L pe Dumnezeu sa-L ridice, sa-L vindece si sa ni-L redea familiei. Dupa 6 luni am incetat sa ne mai rugam si probabil va veti intreba de ce…Domnul L-a luat acasa ! DURERE, TRISTETE, DEZAMAGIRE !
Durere, pentru ca era tata, ( nu intru aici in detalii pentru ca sunt prea multe si adanci ); tristete, pentru ca ni s-a parut ca a plecat prea repede, (69 ani ); dezamagire, pentru ca Dumnezeu „nu ne-a ascultat” si nu a facut asa dupa cum am cerut… De ce, de ce, de ce ?
Am invatat atunci cateva lucruri:
1. Dumnezeu este suveran in tot si-n toate. Da stiu, probabil ziceti ca acest lucru este clar si nu-i nici o noutate in asta, insa doar acum am certitudinea ca este toatal diferit ” jocul in teren, de cel de pe margine”…una este sa vorbesti „despre” si cu totul alta sa treci „prin”…
2. Dumnezeu poate ! ai zice ca e la fel de clar ca si primul punct. Da este, insa in acele momente de post, rugaciune si staruinta in rugaciune, este exact adevarul si lucrul pe care diavolul incearca sa ti-l puna sub semnul intrebarii, daca Dumnezu poate cu adevarat ?
Am fost intrebat in acea perioada de catre unii „vindecatori” – nu crezi ca Dumnezeu poate ? nu crezi ca ar fi o mare minune daca Dumnezeu L-ar ridica din pat si ca in felul acesta s-ar pocaii tot orasul si ca astfel Dumnezeu ar fi slavit ? Am raspuns sec, nu ! „Consider ca este o blasfemie si chiar o ofensa la adresa lui Dumnezeu sa si pui problema in modul acesta, „daca El poate sau nu poate”. El poate si nu am nici un dubiu in acesta sens, insa vrea ” ?
Da, din pacate, de multe ori cand ne rugam ca Dumnezeu sa vindece pe cineva, o facem pentru noi si a noastre sentimente, nu pentru el si a lui boala …asa numitii „vindecatori” o fac pentu slava lor, nu pentru slava Domnului… Stiu, din gura zic ca nu-i asa, insa stiti ce e frumos aici ? Dumnezeul nostru cunoaste inima si nu se ia dupa aparentele si vorbele noastre. El vede dincolo de haine si vorbe !
3. Dumnezeu poate dar nu vrea ! cum adica nu vrea ? chiar nu ne iubeste ? chiar nu-L iubeste si nu-I vrea binele celui in suferinta ? Ba da, categoric, El ne iubeste si-L iubeste si pe cel suferind, insa iubirea Lui are intotdeauna dea face cu altceva de cat ceea ce intelegem si gandim noi…bine inteles ca-I vrea binele, insa binele Lui este legat de pregatirea suferindului pentru cer si iubirea Lui este aratata prin chiar si prin acest mod…Problema este la noi nu la El, noi nu intelegem cum este El si cum lucreaza El. Oare ce este mai important pentru El ? Pentru El conteaza cu mult mai mult purificarea sufletului si pregatirea omului pentru cer, decat vindecarea trupului si redarea acestuia societatii si familiei sale. Am spus de multe ori si o voi spune in continuare. Aceasta boala necrutatoare „cancerul”, indiferent in ce forma sau mod se manifesta, este HAR ! Har pentru noi si har pentru cei in suferinta. Pentru noi, cei care apartinem sau suntem legati intr-un fel sau altul de cel bolnav, este o perioada de rugaciune intensa, de meditare la viata si la lucrurile esentiale ale vietii, iar pentru cel bolnav, este insasi purificarea sufletului si pregatirea sa pentru cer. In acest mod, Dumnezeu te atentioneaza si-ti pune in vedere ca vei pleca, ca te cheama acasa… PREGATESTE-TE !
Nu, nu trebuie sa renuntam a ne ruga pentru cei bolnavi, mai repede sau mai tarziu ne vine si noua randul, insa trebuie sa fim atenti cum o facem. Sa nu cumva sa ne pomenim ca-L suparam pe Dumnezeu prin insistentele noastre si necunoasterea Sa, in esenta si modul Sau operare…
In final, ramaneti in credinta, dragostea si harul Sau !
Vasile Martin
@Vasile Martin, multumesc de ginduri. Sunt foarte aproape de ceea ce simt si gindesc. Asa e, nici eu nu-mi pun problema ca Dumnezeu nu ar putea si nici nu doresc sa I spun ca sa faca. Cred ca e important sa ne rugam pentru cei bolnavi, insa atunci sa inteleg ca trebuie sa fim mai prudenti in ceea ce cerem? Daca e cancer in faza asa de avansata sa nu cerem vindecare, ci doar ca cel bolnav sa fie pregatit pentru Cer?
Da Calin, cred ca ai prins mesajul meu…cred ca este intelept si mult mai important sa-I cerem Lui sa ne ajute sa-L cunoastem cu adevarat si modul Lui de „operare”, decat sa ne risipim energia fizica si spirituala in vindecari care oricum sunt 100% la decizia si voia Lui. Cred ca cel mai corect ar fi sa ne rugam ca voia Lui sa se faca…si cand aceasta se face si nu corespunde cu voia sau dorinta noastra, sa nu ripostam, ci sa-I multumim.
Iti doresc mult har si binecuvantare.
“3. Luaţi aminte, dar, la Cel ce a răbdat de la păcătoşi, asupra Sa, o atât de mare împotrivire, ca să nu vă lăsaţi osteniţi, slăbind în sufletele voastre.
4. În lupta voastră cu păcatul, nu v-aţi împotrivit încă până la sânge.
5. Şi aţi uitat îndemnul care vă grăieşte ca unor fii: “Fiul meu, nu dispreţui certarea Domnului, nici nu te descuraja, când eşti mustrat de El.
6. Căci pe cine îl iubeşte Domnul îl ceartă, şi biciuieşte pe tot fiul pe care îl primeşte“.
7. Răbdaţi spre înţelepţire, Dumnezeu se poartă cu voi ca faţă de fii. Căci care este fiul pe care tatăl său nu-l pedepseşte?
8. Iar dacă sunteţi fără de certare, de care toţi au parte, atunci sunteţi fii nelegitimi şi nu fii adevăraţi.
9. Apoi dacă am avut pe părinţii noştri după trup, care să ne certe, şi ne sfiam de ei, oare nu ne vom supune cu atât mai vârtos Tatălui duhurilor, ca să avem viaţă?
10. Pentru că ei, precum găseau cu cale, ne pedepseau pentru puţine zile, iar Acesta, spre folosul nostru, ca să ne împărtăşim de sfinţenia Lui.
11. Orice mustrare, la început, nu pare că e de bucurie, ci de întristare, dar mai pe urmă dă celor încercaţi cu ea roada paşnică a dreptăţii.”
(Evrei 12: 3- 11)
Multumesc pentru contributiile de pina acum si pentru gindurile bune, chiar daca nu era cazul sa fie atit de bune cu mine.
Intrebarea mea vizeaza in mod specific si strict (delimitat) rugacinea de mjlocire pentru bolnavi, mai ales pentru bolnavii care au sanse minime de vindecare, omeneste vorbind. Are rost sa ne mai consumam intr-o astfel de rugaciune, daca oricum tot voia Lui se face? Daca voia Lui este ca acea persoana sa fie vindecata, atunci nu mai are rost sa ma rog, pentru ca eu nu pot sa adaug nimic la voia Lui. La fel si in caz contrat.
Pot cumva rugaciunile noastre sa schimbe voia lui Dumnezeu fata de (ne)vindecarea unui om? Pentru ca daca rugaciunile noastre nu schimba voia Lui, eu sincer nu mai am putere si credinta sa ma implic in acest demers.
Frate Calin, am avut aceleasi intrebari in urma cu aproximativ doi ani, cand o prietena de familie a fost diagnosticata cu cancer. Era mama a doua fetite mici, iar dupa multe luni de rugaciune, post si mijlocire in fata Domnului, sora a fost chemata acasa. Fetele au ramas orfane, tatal vaduv si o intreaga adunare dezamagita. Am fost si eu foarte dezamagita. Si ca sa vina si capacul, am aflat ca o fetita de 8 ani, tot prieteni de familie, a fost diagnosticata cu leucemie. Alta lovitura fatala. Alta boala groaznica. O fetita inocenta, de 8 ani…leucemie. Parca cele doua cuvinte nici nu ar avea cu cauta in aceeasi fraza si totusi, Domnul a lasat si aceasta incercare. 2 ani de chinuri, 2 ani chimioterapie, 2 ani planset neincetat pentru Sabina…2 ani de rugaciune si post. Medicii erau fara speranta…dar Domnul s-a indurat si a scapat-o. Acum s-a intors la scoala, e bine, sanatoasa. Pe ea Domnul a scapat-o, pe mama celor doua fetite nu. De ce? Cine sunt eu sa intreb? Frate Calin, uitati un lucru foarte important. Marcu 8.34: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuşi, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze.” Sa se lepede de sine…ce cauta „eu” acolo? „eu nu mai am putere”, „sa ne consumam”, „eu am fost dezamagit”, „eu am pus suflet”. In ziua in care ati devenit crestin, v-ati lepadat de sine. Ati promis ca Il veti urma pe Isus. Iar verbul „a avea”…e un cuvant atat de fals, incat poporul lui Dumnezeu nici macar nu avea cuvantul „a avea”. In ebraica nu exista acest cuvant. Omul nu are nimic. El e un ispravnic, asculta de Stapan si administreaza ceea ce i s-a dat pentru o perioada. Daca Tatal spune sa ne rugam, de ce puneti intrebari? Nu e oare de datoria noastra sa ne rugam? De rezultatul final se ingrijeste El, chiar daca noua ni se pare bun sau rau.
@Laura, faptul ca il urmez pe Cristos si incerc sa ma lepad de sine inseamna sa nu gindesc? Sa ma implic in orice cauza de rugaciune de care aud sau pe care o vad?
eu cred, laura, ca daca ar fi fost vorba despre cineva din familia ta, ai fi pus 1101 de de ce uri. e foarte usor sa vorbesti si sa dai lectii de teologie de pe margine. omul ala care nu (se) intreaba niciodata „de ce”, ori nu e sanatos la cap ori e de pe alta planeta.
Nu am dat lectii de teologie…imi pare rau daca s-a inteles asta. Fratele Wurmbrand spunea o parte din lucururile pe care le-am scris. Cred ca daca ar fi vorba de cineva din familia as reactiona altfel, dar nu sunt straina de astfel de situatii.
Ar trebui sa ne implicam intr-o cauza de rugaciune pentru care am fost rugati sa ne implicam…dar daca e sa ducem lucrurile in extrem, este scris ”rugați-vă neîncetat.” Dar, desigur…aceasta e părerea mea.
pai nu ai cum sa stii daca voia lui Dumnezeu este ca x sa fie sau nu vindecat dinainte? asa ca incepi sa te rogi. deci da, are rost sa ne mai consumam intr-o astfel de rugaciune, chiar daca nu stim rezultatul. Dumnezeu poate fi induplecat. decizia este insa a Lui. ca n-o intelegem, asta e. este f normal sa descurajam cand vedem ca nu ne sunt ascultate rugaciunile. poate avem nevoie dupa, de o perioada de „refacere”, de pauza, dar apoi o luam de la capat. cine cum poate.
Da Calin, are rost. Daca sintem copiii Tatalui, facem voia Lui. Voia Domnului este in cuvintul sau. Te-ai facut ascultator cind ai implinit Iacov 5. Oare intrebarea ta n-ar putea fi reformulata astfel: Sa continui sa fac voia Domnului chiar daca inima mea nu este impacata cu raspunsul Lui, in urma demersului meu? Fii atent, Dumnezeu cerceteaza inima. He’s after the heart. Daca sintem ai Lui ne punem si mintea, si trupul, dar si inima sub ascultare.
Ca una care s-a rugat o astfel de rugaciune linga patul fratelui meu aflat in coma, marturisesc ca am fost surprinsa de un mare dar: bucuria in suferinta, mingiierea ca Isus Domnul plinge cu mine asa cum a plins alaturi de Marta si Maria. In 1 Samuel 1:18 Ana il plinge in fata lui Dumnezeu pe pruncul ce un avea sa fie. Domnul ii daruieste mingiiere si ii ridica intristarea de pe fata. Asta-I roada rugaciunii, acesta-i succesul mijlocirii: impacarea inimii, traind experienta suferintei, dar nefiind consumati de ea.
Autorul puritan Jerremiah Burroughs a scris „The rare Jewel of Christian contentment”. Adesea Duhul mustra si incurajeaza si prin acesta carte inima mea care nu de rare ori sufera de amnezie. Citeva pasaje pentru reflectie si poate stirnire la lectura ( cartea se poate citi online gratuit in engleza):
„When you took a great deal of pains was it not in submission to God? Did you take pains with resolutions that you must have such a thing when you labored for it? Then know that you did not labour as a Christian, but if you labored and took pains was it not with resignation to God? Lord, I am taking pains in my calling, but with submission, I depend wholly upon you for success and a blessing. And what did you aim at in your labour? Was it not that you might walk with God in the place that God has set you?”
„It is but one side of a Christian to endeavor to do what pleases God; you must as well endeavor to Be pleased with what God does, and so you will come to be a complete Christian when you can do both”
Si eu am asemenea intrebari uneori. Am prieteni care au virusul Hiv in ei, am prieten care are Lyme, prieten care a murit de cancer si tocmai am vorbit ieri cu o batrana careia i-au murit 3 din 5 copii, cu mult inainte de „vremea lor” (asa gandim toti, ca minim 60 de ani trebuie sa o ducem).
Cred ca cei care au murit, nu se vor certa cu Dumnezeu ca n-a fost corect cu ei. Dar , noi suntem cei care raman cu intrebarile, nu cei care mor.
Am ajuns momentan la concluzia ca Dumnezeu a hotarat, pentru unii oameni, un numar mai limitat de zile decat in cazul altora, indiferent de rugaciunile noastre si ca nimic din ce este pe pamantul asta nu putem pastra pentru noi, nici macar familia sau prietenii nostri.
In orice caz, raspunsul la intrebare nu-l am deslusit, am sa ma gandesc toata ziua la el.
UN patern evident la aparitia cancerului la copiii este legat de supravaccinare, scaderea imunitatii prin alimentatie industrializata si poluanti (chimici, radio, biologici); subiectul este puternic discutat in cultura anglo, respectiv SUA. Documentati-va si profitati de intelepciune. „”Poporul meu piere din lipsa de inteleciune””. Cercetati tot si pastrati ce este bun. Nu asteptati sa simtiti pe propria piele cand deja altii au facut-o !!!!
http://altamedicina.com/adevarul-despre-cancer-documentar/
corect
17. Caci, chiar daca smochinul nu va inflori, vita nu va da niciun rod, rodul maslinului va lipsi, si campiile nu vor da hrana, oile vor pieri din staule, si nu vor mai fi boi in grajduri,
18. eu tot ma voi bucura in Domnul, ma voi bucura in Dumnezeul mantuirii mele!
Habacuc 13
Nu inteleg de ce e asa, dar din cate Il cunosc pe Dumnezeul Meu, sigur are un raspuns la framantarile de mai sus si sunt convins ca intelepciunea raspunsului Lui ma va uimi (pentru a cata oara)! Ce ma doare e „asteptarea” raspunsului care s-ar putea sa-l primesc doar cand voi ajunge in Ceruri.
Intuiesc din versetele de mai sus ca pe Dumnezeul il intereseaza cel mai mult mantuirea mea. Restul sunt detalii.
Iar cel mai greu nu este sa astepti, ci sa astepti „in tacere” ajutorul Domnului.
Raspunsurile uneori sunt insuficiente sau chiar inexistente. Nu trebuie marginalizati cei care ajung sa-si adreseze intrebari existentiale, ci inconjurati cu multa compasiune si afectiune, chiar daca nu avem raspunsuri. Ba chiar sa recunaostem asta.
Daca reusim in aceste situatii delicate sa intelegem ca Dumnezeu este mai preocupat de caracterul nostru decat de confortul nostru, atunci chiar suntem castigati.
Domnul sa ne dea lumina tutror in spatele intrebarilor intunecate!
Dar nu stiu daca trebuie sa ne predam cu totul rugaciunilor pentru lucruri pamantesti: boala, saracie … Acestea exista de cand oamenii si sunt expresia fizica a crizelor spirituale. Trebuie sa ne rugam sa vedem focarul problemei spirituale care cauzeaza aparitia acestor semne fizice. Nu arat cu degetul familia in sine, vreau doar sa propun sa gandim astfel: printre noi se afla acest bolnav, e al nostru, daca Dumnezeu l-a lasat in mijlocul nostru si il vedem, e pentru ca… Pentru ce? Eu pentru asta ma rog, sa inteleg ce vrea Dumnezeu sa ne arate prin orice semn. Si nu incep rugaciunea cu :”God, why me??? Why me, Lord??? Asculta-mi si implineste-mi rugaciunea, altfel voi cadea infrant si nu voi putea sa ma refac niciodata, voi ramanea cu urmari si nu voi mai gasi in mine decat dezamagire, nu voi mai putea spera ca implinesti rugaciunile…”
Nu cred ca timpul putin al vietii noastre de pamanteni, trebuie pus in slujba indreptarii chestiunilor pamantesti. E un timp scurt in care trebuie sa ne pregatim pentru vesnicie. O reorientare a rugilor: sa ne rugam pentru putere spirituala, pentru acceptare a incercarilor, pentru biruinta asupra asteptarilor noastre gresite. Sa presupunem ca fata, ar fi fost vindecata. Cunosc un tanar care, la varsta de 12 ani a fost vindecat de leucemie, in urma muuuultor rugaciuni. Sunt ani de cand s-a petrecut minunea. Am avut ocazia sa urmaresc viata acestui tanar in urma vindecarii. A intrat in adolescenta perfect sanatos trupeste si doar un mic semn mai amintea de chinurile trecute: o mica parte a sprancenei este si acum din fire albe. Acest tanar, vindecat in urma rugaciunii si cunoscand pe propria sa piele marea putere a Lui Dumnezeu, s-a departat de familia sa, a intrat in niste anturaje gresite si viata sa a luat un alt fagas, producand mare intristare mamei sale. Inca e departat de familie si biserica, aparent si de Dumnezeu.
Imi aduc aminte de o intimplare in care un prieten mi-a cerut sa-l trezesc la rugaciune in fiecare dimineata, pentru ca el nu se putea scula … Foarte bucuros am decis sa iau aceasta mica povoara si sa-l scol pe prietenul meu in fiecare dimineata la 5:50 …problema care era ?!? eu sculandu-ma la 5:00 imi intrerupeam rugaciunea sau cititul int „toiul” acestuia, ca sa fiu atent cat e ceasul, ca sa-l trezesc… dupa doua saptamani m-am dus la el si i-am zis :”dragul meu … daca tu pana acum nu te-ai indragostit de acest timp de dimineata, indeajuns ca sa te trezesti singur, atunci imi pare rau pentru tine – te las sa te descurci singur”
Intimplarile descrise te tine sunt la fel de tregice cat si realitatea a celor ce se intimpla in spatele lor… tu ce crezi: Dumnezeu a fost tare de urechi cind voi va rugati, sau si-ar putea schimba planul Lui cu privire la fetita aceasta daca noi ne rugam sau nu …NICIDECUM! ! !… El putea sa o ia pe aceasta fetita deodata printr-un accident, si nu cred ca vreunul din noi am fi crezut ca rugaciunea noastra poate schimba ceva, dar, in cer Satan s-a gindit la sovairea voastra in urma unei rugaciuni „neascultate”(el stiind din nainte ca fetita hotarit va muri) Iar Dumnezeu s-a gindit la practica voastra de a va ruga cu intensitate, cu ardoare, cu sete, cu pasiune, si a pregatit aceste „fapte bune” pentru tine si ceilalti ca sa „umblati in ele” aducindu-si glorie Lui Insusi si prin degradarea treptata a acestei fetite… de ce sa fim asa de egocentristi incat sa ne „enervam” cind Dumnezeu nu ne asculta – de parca noi am fi vrednici sa-i spunem la Dumnezeu ce sa faca?!? – ceea ce nu e o problema in sine, decit atunci cind ne enervam pe El ca nu a facut ce i-am zis noi 😦
Ar fi bine sa cazi acum in genunchi si sa-I multumesti ca ti-a dat un motiv asa de unic sa te rogi cu efervescenta pentru o cauza si sa-i ceri mai multe motive ca acestea… imi plac motivele acestea … de exemplu : ma rog pentru sanatatea unei sotii cu probleme de sanatate, ma rog pentu adictia unui prieten drag … samd…nu se intimpla nimic, de parca nu m-as fi rugat, si totusi uitandu-ma inapoi realizez ca „laurii mei” sint momente de acelea de rugaciune infierbantata care nu i-as fi avut daca cei din jurul meu nu ar trece prin aceste probleme … le consider o avere unica si un privilegiu… asa deci , la fel ca si prietenul meu care-si iubeste somnul de dimineata esti si tu … Dumnezeu ti-a dat oportunitati ca sa te invete sa te rogi si tu incurci marfa cu ambalajul … trezestete singur si realizeaza ca in toata ecautia asta , fetita e bine (cu Dumnezeu) , parintii sint in grija Lui si tu , in loc sa fi castigat ceva, te gandesti ca acum trebuie sa pleci napoi la modul plafonat de rugaciune cu care esti atat de familiar, pentru ca …degeaba…?!?!?!? Multumeste-I lui Dumnezeu pentru lectie, leaga-te de fiecare ocazie care te-ar invata sa te rogi, si roagate ca si cum totul ar depinde de tine – pentru ca , in aparenta , asta e lectia care Dumnezeu vrea sa te invete pe tine , in mila, dragostea si atentia care ti-o da tie … ce se intimpla in afara relatiei tale cu Dumnezeu e treaba Lui nu a ta …. te iubesc si ma rog pentru tine – multumesc de motiv! ! !
@ Johnny Dragan, m-ai mustruluit ce sa zic. 🙂 Repet sunt pentru rugaciune, desi sunt departea de a gusta din plin de binefacerile ei, si nu sunt un tip care renunta usor. Slava Domnului ca nu ducem lipsa de motive de rugaciune, dar de ce sa risc sa ma mai consum in acest gen de rugaciuni pentru cauze din care te regrupezi greu daca se termina rau, cind poti sa ti alegi alte domenii?
nu risti nimic dupa parerea mea – oricum El e in control … in rugaciunea ta intotdeauna roaga-te sa inlature Dumnezeu cind un „pahar” cind altul, dar nu uita sa si zici „dar voia Ta sa se faca”… noi nu contam – doar El si (in cazul de fata) porunca Lui – „rugati-va neincetat”
„aducindu-si glorie Lui Insusi si prin degradarea treptata a acestei fetite…”
Acesta ar fi exact tipul de dzeu incat nu vreau si nu pot sa cred.
eu la randul meu nu vreau sa cred intrun Dumnezeu pe care il intereseaza ce parere ai tu despre El, sau care se complica atunci cind tu nu esti de acord cu metodele Lui… El la orice moment si prin orice intimplare mica sau cosmica isi atrage glorie Lui singur si numai Lui ” din El , prin El si pentru El sint toate lucrurile” cui ai pasa ca tu te „cramponezi in stilul Lui…NEIMPORTANT… P.S. ma deranjeaza cind prescurtezi cuvantul „Dumnezeu” dar cuvantul „degradare” te chinuiesti sa-l tastezi … poate si deacea nu esti gata sa accepti un Dumnezeu care trece de inchipuirile tale de moralitate prefacuta.
ibrian, observ in interventia ta, dorinta de a gasi scuze, pentru a trai dupa propriile valori. Intai iti exerciti vointa „nu vreau”, iar apoi, consumi rezultatul: „nu pot sa cred”.
Banuiesc ca ai citit scrisoarea si comentariile. Unii sunt aparatori ai lui Dumnezeu, altii sustinatori.
La inceputul adolescentei mele, tatal meu a fost rapus de cancer. Nu-l cunosteam pe Dumnezeu. Aveam multe „de ce”-uri indreptate spre El. Chiar ajunsesem sa-i contest existenta.
Ma gandesc la ce rabdare a avut (si are), asteptand sa descopar voia Lui in Scripturi.
Tu ai hotarat ca nu vrei sa crezi intr-un astfel de Dumnezeu. Corect?
Crezi ca aceasta atitudine, face mai putin valabila Suveranitatea Lui peste creatie? Normele Lui raman valabile indiferent de reactiile noastre. Jertfa Lui este valabila mai ales pentru o astfel de decizie eronata.
Este dreptul tau, iar El ti-l respecta. Daca nu te pocaiesti astazi de buna voie, te vei pocai oricum, dar cand va fi prea tarziu.
Apreciez indrazneala ca ai spus exact ceea ce ai gandit, dar nu-ti tolerez ignoranta.
Cauta Adevarul, accepta-L, ca sa fi liber.
Remus
Am o veste proasta, un astfel de dumnezeu nu exista si nu este Dumnezeul biblic, de aceea d-le Dragan nu m-am chinuit sa-i scriu numele intreg. Sunt satul de jargonul calvinist al suveranitatii absolute care ne prezinta un dumnezeu-monarh capricios si arbitrar asemeni viziunilor atavice ale unor popare tribale. Nu am spus niciunde ca nu cred in Dumnezeu si ca desconsider Scriptura, dar a vorbi despre suveranitatea lui Dumnezeu in termenii unui dzeu care-i macelareste pe unii pentru a trage foloase niste „alesi” e dezgustator din punct de vedere moral si nu inteleg cum o astfel de viziune teologica poate consola pe cineva. Raspunsul clasic la aceste obiectii este: „Dar cine esti tu sa-l judeci pe Dumnezeu?”, nu cred ca-l judec pt ca o astfel de viziune a lui dzeu precum cea expusa de d-l Dragan este cel putin trunchiata, daca nu de-a dreptul eronata.
Pentru o clipa am crezut ca ma adresam uniu individ care nu intelege anumite texte din biblie sau poate a trecut fugitiv peste anumite adevaruri de necontestat… Ca de exemplu pasajele din Isaia 53 care vorbesc cum „Domnul a gasit cu cale ca sa-L zdrobeasca” (traducerea literara in KJ spune ca I-a facut „placere” lui Dumnezeu sa-L zdrobeasca)… acuma hai sa te-ntreb babeste, dupa care am sa te trimit sa te familiarizezi cu biblia aia plina de praf din casa ta sperind ca ai sa incetezi sa iti imaginezi un dumnezeu care nu exista: Care a fost cea mai inocenta persoana ucisa vreodata pe pamantul acesta, si cum a fost ucisa aceasta persoana?!? sau tragand o paralela la situatia de fata, cine dintre fetita aceasta si Isus crezi tu ca a fost mai pretioasa in ochii Tatalui Divin,… si considerand, pe drept, ca Dumnezeu a iubit- si pe ea cu o iubire vesnica- iubire din aceeiasi iubire cu care si-a iubit fiul, de ce ti-ai inchipuii tu ca pasaje ca Efeseni 5:2; Romani 5:8; 8:3 ; Galateni 3:13; 2 Corinteni 5:21 samd – nu ar fi relevante acestei fetite sau situatii… Dumnezeu e intradevar suveran chiar daca tu esti satul sa auzi asta… si faptul ca te deranjeaza „raspunsuri clasice” e dovada ca tu-ti inventezi dumnezeul tau dupa felul in care fluctueaza sensul moralitatii tale. dreptarul „moralului” nu esti tu, si daca te deranjeaza „moralul” divin nu am decit sa te salut cu Proverbe9:6 iar pe mine sa ma mustru cu versetul urmator … Pa
Dumnezeu asculta rugaciunea…cand e vorba de boala unui om,nu stim care este Planul lui Dumnezeu cu privire la boala lui…il vindeca,si il lasa sa traiasca mai departe,marturisind tuturor lucrarea lui Dumnezeu in viata lui, sau il ia acasa,vindecandu-l deplin? pe unul il lasa,pe altul il ia…ma gandesc ca trebuie ,in rugaciune,intrebat pe Domnul ,planul care il are cu privire la boala omului pentru care te rogi…nu trebuie sa cadem in deznadejde,ca omul respectiv nu s-a vindecat la rugaciunea noastra inflacarata pe care am facut-o…noi dorim vindecarea tuturor bolnavilor…dar ma gandesc,ca Domnul,ia pe cineva acasa,fie tanar,batran,atunci cand EL stie ca poate in necazurile si problemele care vor veni peste persoana respectiva,ea,s-ar indeparta de Domnul…si ar fii o pierdere…apoi,poate ca Domnul,atat a avut de lucrat pe acest pamant,cu omul respectiv…..durerea e grea…! e usor sa stai pe margine si sa spui: asa a vrut Domnul….
nu stiu daca am fost explicita,insa am scris parerile mele…
Domnul sa va binecuvinteze pe deplin!
Sinceritatea omului in intrebarile cu care vine inaintea lui Dumnezeu cand trece prin incercari mari mai degraba ma incurajeaza in umblarea mea cu El decat sa provoace judecata acelui om. Am inteles ca exista momente in viata de credinta cand ajungi sa te indoiesti de bunatatea, atotputernicia, grija de Tata a lui Dumnezeu fata de tine. Am vazut lucrul asta si la Iov, dar si in unii Psalmi, ca Ps 77, Ps 102. Ps 102 incepe asa: o rugaciune a unui nenorocit cand este doborat de intristare si isi varsa plangerea inaintea lui Dumnezeu. De ce exista pasaje in Biblie care descriu starea confuza si plina de intrebari a oamenilor, nu a oricaror oameni, ci a celor care aveau o relatie deosebita cu Yehova? Posibil ca eu sa inteleg ca voi ajunge sa experimentez si eu aceste intrebari si altele, si ca nu voi primi raspuns la toate niciodata. Este momentul de cotitura a credintei, sunt pusa in fata unei alegeri in astfel de situatii: renunt la Dumnezeu pentru ca m-a „dezamagit”, sau raman langa El desi nu inteleg de ce e asa. Spun ca si psalmistul „Dar tot voi lauda lucrarile Domnului…”? Iov a avut o gramada de intrebari la adresa lui Dumnezeu si nu s-a sfiit sa fie foarte deschis, nu i-a pasat de consecinte, ci pur si simplu a exprimat cu voce tare tot ce gandea despre Dumnezeu, toate indoielile (oricum El stie gandurile noastre, chiar daca nu le rostim). I-a raspuns Dumnezeu la ele? Mai degraba El a inceput sa-i descrie opera mareata a creatiei. Iov a ajuns coplesit de maretia lui Dumnezeu.
Intrebarile mele au inceput sa curga cand am trecut printr-o anume situatie. Nu puteam spune decat atat: Ai mila de mine, Doamne. Nu am primit raspuns la toate, si nici nu voi intelege pe deplin de ce se intimpla anuminte lucruri potrivnice iar El nu intervine. Ce-mi ramane sa spun este: Doamne, la cine sa ma duc?
In cautarile mele m-au ajutat cartile scrise de Philip Yancey. Un citat din cartea „In cautarea Dumnezeului nevazut”: „credinta ofera optiunea de a continua sa ne incredem in Dumnezeu chiar si atunci cand recunoastem limitele umanitatii noastre, ceea ce inseamna sa acceptam faptul ca nu putem raspunde la toate de ce -urile.”
Eu ce să mai spun? lucrez pe graniţa aia de ani de zile. Sunt momente în care îmi urăsc meseria, pentru că e mai bine să nu ştii şi să nu participi. Din punctul ăsta de vedere îl înţeleg pe Călin, care a stat în rugăciune. Oricine îşi poate da seama că adevărata suferinţă e a celor din familie (a părinţilor fetiţei, în cazul de faţă). Avem o compasiune nemăsurată pentru aceşti oameni şi alţii care trec prin asta. Un mare profesor căruia mă plîngeam, pe vremuri, că nu sunt dincolo de zidurile spitalului în care mureau oameni în fiecare zi, mi-a spus că fiecare avem paharul nostru de suferinţă pregătit şi că nu e corect să îl bem pe-al altora înainte de vreme. O implicare prea agresivă ne poate distruge, prin repetiţie. Cei care credem în Cristos trăim în atmosfera continuă a rugăciunii, chiar dacă nu o formulăm în cuvinte. Într-un tratat clasic de medicină de două mii de pagini sunt descrise mii de boli, iar în spatele fiecăreia sunt milioane de oameni care au suferit de ele şi au murit, în final. Faptul că eu am puterea să vă scriu acest comentariu este o minune a Lui, că mai respir. Vorbeam deunăzi cu un bolnav mai tînăr decît mine, adus de un cetăţean cu maşina de pe stradă. În pieptul său se dezvolta un infarct teribil. În timp ce îl urmăream pe monitor şi pregăteam transportul pentru clinica de cardiolgie unde urma să fie operat, vorbeam despre meseria lui de restaurator de biserici. Brusc, inima a încetat să bată. Graniţa dintre viaţă şi moarte este o pojghiţă subţire pe care cuvintele nu o întăresc. Este omeneşte să nu te poţi obişnui cu asta, deşi duhovniceşte n-ar trebui să-ţi pese. Petru, Ioan şi Iacov au adormit de două ori în grădina Gheţimani, în timp ce Isus se ruga cu broboane de sînge pe faţă. Comandourile de rugăciune nu vor schimba niciodată datele problemei, pentru că din paharul suferinţei Lui gustăm şi noi.
Marius dragă eu nu i-am cerut la Dumnezeu să-i vindece pe toți de care se atinge mâna mea pentru a le da viață. Nu, asta înseamnă a ispiti pe Domnul, fiindcă unii sunt bătrâni, sătui de zile.
Sunt supărat, crâncen de supărat, fiindcă astăzi când l-au înmormântat pe Radu nostru, l-am sunat pe Liviu Iuhaș să văd cum o mai duce cu cancerul lui. Felicia Carmen Iuhaș, soția lui, mi-au spus că l-au îngropat în vinerea mare.
Oricum cu Radu a fost altfel. Iată cum m-a pălit în creștet suferința lui Radu, lângă care am ținut morțiș să-i fiu alături până la ultima zbatere:
http://horvathliviu.wordpress.com/2012/04/26/am-fost-la-cruce-intalnirea-cu-radu-muresan/
mulţumim pentru gîndurile tale generoase, Liviu!
Daca pornim de la premiza ca planurile noastre nu sunt intotdeauna si planurile lui Dumnezeu si ca cele mai multe planuri ale omului sunt pentru acest pamant, am intelege mai bine ca Dumnezeu are in planul Lui sa duca pe toti oameni la El… atunci am intelege mai bine ca perpectiva pamanteana a vietii e total diferita cu perspectiva cereasca.
Sa ne gandim cum incepe viata noastra: ne nastem goi si suntem total dependenti de mama, tata multi ani…ne ducem din aceasta lume imbracati, intr-un cosciug.
Cred ca asa ar trebui sa traim aici, goi de noi insine si total dependenti de TATA si atunci cand EL va hotari sa parasim aceasta lume ,ne va imbraca in slava Sa si vom fi la EL.
Acum cum si cand se va intampla acest fapt e doar voia Lui; Dumnezeu stie de ce da unuia o boala, altuia un accident, pe unul vindeca miraculos, altuia ii da suferinte si dureri cat pentru 10 oameni…Desigur, ca crestini ne rugam, pentru toate nevoile noastre sau ale celor dragi, dar hotararea e intodeauna a lui Dumnezeu…
Cred ca cea mai mare durere pentru un om e sa-si ingroape copilul, dar si sa-l vada pierdut si departe de Dumnezeu e o durere imensa; daca prima se transforma in tristete impletita cu impacare ca fiul/fiica a plecat acasa la Domnul, cealalta durere te macina, te doare si poate loveste si-n credinta ta..
Referitor la scrisoarea lui Calin, cred ca ar trebui sa fiti acum mai aproape de parintii fetitei si sa-i mangaiati, sa nu-i lasati singuri in durerea lor; rugaciunile sunt mult mai importante acum pentru ei, fiindca trebuie sa treaca impreuna, prin aceasta incercare, si sa nu uite, „sa se agate” cu toata puterea , si mai mult, de promisiunile lui Dumnezeu….
@Viorica, de acord cu ce ai scris mai ales cu faptul ca trebuie sa stam linga parinti. Fara sa doresc sa fiu circotas, poate in aceste cazuri mai mult face un telefon dat sau o intilnire cu acel parinte decit o rugaciune de la distanta.
Prea multi „prieteni ai lui Iov”. Pre putini oameni care sa asculte suferinta, incercand sa inteleaga suferinta si trairile celui care are curajul sa fie transparent si vulnerabil. Prietenii lui Iov au fost de-a dreptul eficienti, pana cand au inceput sa vorbeasca. Nu avem dreptul sa judecam emotiile si trairile altora cu atat mai putin exprimarea lor. Cand vorbim despre fapte e altceva.
Calin, ma rog ca Dumnezeu sa-ti dea multa putere si descoperire prin aceste momente de ezitare si intrebari greu de patruns. Iar momentele acestea de confuzie sa conduca spre o adanca vreme de cunaostere profunda a Celui care te are in grija Lui, Fii intarit si binecuvantat!
amin !
Ca unul care m-am frământat atât la nivel personal, cât și la nivel pastoral, cu problema care a generat aceste comentarii, îndrăznesc să îmi aduc și eu contribuția pornind de la forma specifică pe care i-a dat-o Călin întrebării într-unul din comentariile anterioare: „Are rost sa ne mai consumăm într-o astfel de rugăciune, dacă oricum tot voia Lui se face? Dacă voia Lui este ca acea persoană să fie vindecată, atunci nu mai are rost să mă rog, pentru că eu nu pot să adaug nimic la voia Lui. La fel și în caz contrar. Pot cumva rugăciunile noastre să schimbe voia lui Dumnezeu față de (ne)vindecarea unui om?”
A. W. Tozer identifica la baza creștinismului anemic contemporan o concepție măruntă despre DUMNEZEU – nedemnă de El și de Scripturile prin care Îl cunoaștem. Încerc să vin spre problema în discuție din perspectiva concepției biblice (descrise sumar) despre DUMNEZEU. Menționez că în continuare voi afirma multe adevăruri profund biblice pe care nu le pot argumenta din lipsa de spațiu.
DUMNEZEU este Suveran. Aceasta presupune că „DUMNEZEUL nostru … este în ceruri și face tot ce vrea” (Psalmul 115.3; toate citatele biblice vor fi din NTR). DUMNEZEU este transcendent (ființând dincolo de istorie) și imanent (activând în istorie) – „Așa vorbește Cel Preasfânt și Cel Preaînălțat, Cel Ce trăiește veșnic și al Cărui Nume este sfânt: «Eu locuiesc într-un loc înalt și sfânt, dar sunt și cu cel zdrobit și smerit în duh ca să înviorez duhurile celor smeriți și inimile celor zdrobiți.” (Isaia 57.15; vezi Psalmul 113 și mărturia întregii Scripturi). Creând Omul, și, prin extensie, întreaga rasă umană, „după chipul și asemănarea Sa”, DUMNEZEU S-a limitat pe Sine. Împreună cu darul ființării ca persoană (rațiune, sentiment, voință, creativitate, conștiință, …), Omului i s-a oferit și spațiul în care să își exercite în mod creativ și creator aceste trăsături „rupte” din DUMNEZEU. Evident, un spațiu organizat sub suveranitatea lui DUMNEZEU, dar un spațiu asupra căruia i s-a dat autoritate (de aici tensiunea dintre exercitarea voințelor, reflectată și în înțelegerea rugăciunii). Primul domeniu al acestui spațiu este inima omului, continuând cu trupul lui, cu relațiile lui și cu mediul lui înconjurător, creația, plus, pentru cel înviat în Cristos, mediul spiritual înconjurător, „locurile cerești”, spațiul luptei noastre spirituale (Efeseni 6.12). În realizarea scopului pe care îl are cu întreaga istorie (succint spus, acela de a-Și modela un popor cu care să-Și împartă gloria – Evrei 2.10), DUMNEZEU nu a intenționat să Își manifeste suveranitatea printr-o modelare mecanică a societății umane, precum tâmplarul care marchează, debitează și asamblează materialul menit să devină mobila proiectată. Într-un astfel de model, DUMNEZEU este activ, iar materialul modelat este pasiv. Acesta nu este modelul biblic. DUMNEZEU intenționează să (re)câștige inima omului pentru a redobândi autoritate asupra tuturor acțiunilor trupului Omului, asupra tuturor relațiilor sale și asupra întregii sale activități în creație și în „locurile cerești”. În planul lui DUMNEZEU, omul este menit să devină partenerul lui DUMNEZEU în modelarea istoriei și realizarea scopurilor divine prin istorie.
Aici intervine rolul esențial al rugăciunii. Rugăciunea nu este doar o metodă de disipare a emoțiilor negative sau de terapie spirituală, nu este doar una sau cea mai eficientă dintre metodele de întreținere a vieții spirituale – „respirația sufletului” cum i se spune în popor. Rugăciunea este mijlocul fundamental prin care suntem chemați să contribuim la aducerea în ființă pe scena istoriei a planurilor veșnice ale lui Dumnezeu. Voia lui Dumnezeu conține atât decrete absolute și neschimbabile (Ieremia 15.1 + 7.16), cât și hotărâri pe care Dumnezeu le condiționează fie de atitudinea oamenilor (Iona 3.10), fie de existența unui mijlocitor în rugăciune (Geneza 18.16-33; Ezechiel 22.30-31). În acestea din urmă suntem chemați să intervenim și să participăm împreună cu Dumnezeu la modelarea istoriei. Evident, abilitatea de a discerne între cele două se situează adeseori în Rugăciunea de dincolo de rugăciune, la capătul muncilor rugilor noastre. Acest plan al rugăciunii este adeseori omis în învățătura predicatorilor din comoditate și ignoranță, iar în practica credincioșilor din ignoranță și comoditate. În acest plan al rugăciunii Omul este chemat să „se ia la trântă” cu DUMNEZEU nevoindu-și sufletul spre o înțelegere adâncă a voii Tatălui … Trebuie să mă opresc aici puțin. Observăm cum această expresie – „voia Tatălui” – demonetizată prin abuz dobândește dintr-odată greutate: pe de o parte realizăm că nu se găsește scrisă pe toate gardurile, nu ne putem juca cu ea de-a „(ne)voia noastră – voia Lui” (vezi Isaia 55.8), iar pe de altă parte deși tainică și de nepătruns, ea ne este parțial accesibilă, atât în forma ei obiectivă și generală prin Cuvânt, cât și în forma ei subiectivă și specifică, printr-o relaționare vie prin medierea unui Duh viu la un Cristos viu (vezi sublimele cuvinte ale lui Cristos din Ioan 14.21, 23 care leagă cele două aspecte).
Deci, spuneam că în acest plan al rugăciunii Omul este chemat să „se ia la trântă” cu DUMNEZEU nevoindu-și sufletul spre o înțelegere adâncă a voii Tatălui, spre înțelegerea propriului rol (Ce? Când? Unde? Cum?) în fiecare aspect concret al voii Tatălui și spre o acceptare smerită și fermă a participării sale în această voie a Tatălui.
Deși ar fi multe de spus aici, trec la o abordare mai directă a întrebării în discuție ridicând o altă întrebare: De ce a avut Isus Cristos rata de succes de 100 % în vindecările Sale? Unii ar spune: Evident, pentru că era Fiul lui Dumnezeu. Răspunsul este vag și, chiar dacă nu ne-biblic, cel puțin ne-compatibil cu mărturia deplină a Scripturii. În plus, ne taie orice elan de a învăța cum să ne rugăm pentru vindecare (rugăciune biblică, de altfel). Dar Domnul Însuși ne dă răspunsul: „Adevărat, adevărat vă spun că Fiul nu poate face nimic de la Sine, ci doar ceea ce-L vede pe Tatăl făcând. Ceea ce face Tatăl, face și Fiul întocmai.” (Ioan 5.19). Acest răspuns vine într-o dispută cu iudeii ridicată în contextul vindecării unui singur bolnav dintr-un întreg spital vizitat de Isus. Cum ar arăta o predică nu despre infirmul vindecat la scăldătoarea Betesda, ci despre orbul nevindecat de lângă infirmul vindecat de Isus la scăldătoarea Betesda? Oricum, răspunsul lui Isus ne clarifică secretul succesului Său: în lucrarea de vindecare – ca în toate celelalte aspecte ale vieții și lucrării Lui – El împlinea toată voia Tatălui și numai voia Tatălui, voie care Îi era destăinuită deplin în virtutea supunerii Sale depline (Ioan 4.34; 5.30; 6.38; …) și a relației Sale speciale cu DUMNEZEU („Căci Tatăl Îl iubește pe Fiul și-I arată tot ce face El …” – Ioan 5.20).
În ambele cărți scrise de el, Luca insistă că Isus Cristos a împlinit voia lui Dumnezeu în viața pământească nu ca Fiul lui Dumnezeu (calitate inaccesibilă nouă), ci ca Om împuternicit de Duhul (calitate accesibilă nouă). Astfel, descriindu-și Evanghelia drept mărturie scrisă privind „toate lucrurile pe care a început Isus să le facă și să-i învețe pe oameni până în ziua când a fost luat la cer” (Fapte 1.1-2), Luca sugerează că, în volumul al doilea, va prezenta lucrurile pe care Isus a continuat să le facă și să-i învețe pe oameni prin mijlocirea Duhului Său și prin activitatea trupului Său, Biserica, după înălțarea Lui la cer. Urmează o carte limitată dar având un final deschis, sugerându-ne continuitatea activității Bisericii Primare în toată istoria Bisericii și invitând toate generațiile ulterioare de credincioși să participe și ele în ea – în ultimă instanță, suntem în Anul de Îndurare al Domnului, nu-i așa (Luca 4.18-19; compară cu Isaia 61.1-2).
Mă opresc aici prezentând câteva dintre concluziile personale legate de rugăciunea de vindecare (bazate atât pe cele scrise aici, cât și pe cele scrise în Cuvânt dar neaduse în discuție aici):
DUMNEZEU este Vindecătorul – bucuria Lui este să vindece și El vindecă ÎNTOTDEAUNA. Uneori El vindecă instantaneu prin intervenție supranaturală, alteori El vindecă progresiv prin intervenție supranaturală, alteori vindecă progresiv prin mijloace naturale, alteori vindecă definitiv și deplin la Pomul vieții (Apocalipsa 22.2). Însă privind lucrurile în perspectiva amplă a planului Său, DUMNEZEU VINDECĂ ÎNTOTDEAUNA!
Noi suntem invitați să participăm în realizarea planurilor veșnice ale Tatălui în istorie ca oameni împuterniciți de Duhul chiar și în domeniul vindecărilor. Mijlocul principal al participării noastre este rugăciunea de mijlocire. Ținta acesteia este cunoașterea voii specifice a Tatălui, recunoașterea rolului nostru și asumarea smerită dar plină de credință a acestui rol. Nu poți fi între-adevăr ucenicul lui Cristos, robul lui Cristos fără să-ți asumi această participare.
1. Limitele conlucrării omului cu DUMNEZEU în vindecare sunt de o parte, măsura în care DUMNEZEU hotărăște să-Și (des)tăinuiască voia într-o situație dată și, de altă parte, măsura în care omul plătește prețul intimității cu DUMNEZEU, al luptei în rugăciune, al acționării prin credință. Și în acest aspect al uceniciei modelul nostru ideal este Domnul Isus Cristos. Într-adevăr, nu vom atinge niciodată statura Maestrului, dar vai de ucenicul care își definește direcția altfel decât prin raportarea la Maestrul său.
2. Voia lui Dumnezeu trebuie căutată în toate dimensiunile ei: duh-suflet-trupul bolnavului; bolnavul și DUMNEZEU; bolnavul și adunarea locală; bolnavul și Împărăția. Este de muncă, într-adevăr, dar nu uităm că nu vorbim despre regulile jocului de-a religia, vorbim despre conflictul dintre Împărăția întunericului și Împărăția luminii, despre gloria Împăratului și înaintarea Împărăției și, ascuns în mod tainic în acestea din urmă, despre Binele bolnavului și Binele nostru (majusculele ascund din nou o întreagă lume de adevăruri mărețe).
3. Când nu cunoaștem voia specifică a lui Dumnezeu într-o situație, înțeleg că …
… trebuie să ne rugăm cu credință pentru vindecare, bazați pe bunătatea îndurătoare a lui DUMNEZEU, nu pe (ne)șansele de vindecare ale celui bolnav. Premisa de la care pornesc este că, dacă eu, care sunt rău, doresc vindecarea celuilalt, sunt absolut sigur că DUMNEZEU, care este bun, nu-i va amâna sau refuza vindecarea decât dacă în planul Său tainic și înțelept El urmărește alte scopuri pe care eu nu le pot pătrunde acum. Până când Dumnezeu nu vindecă sau până nu ne spune să nu ne mai rugăm (Cum? Prin moarte; cuvânt profetic; convingere interioară; …) suntem datori să perseverăm în rugăciunea de mijlocire. Până când DUMNEZEU nu vindecă sau nu ne spune să nu ne mai rugăm suntem datori să ne sfințim aducându-ne inima și viața sub lumina tot mai limpede și specifică a Adevărului, atât bolnav și mijlocitori, pentru a înlătura orice posibilă piedică din calea lui DUMNEZEU.
… trebuie să ne păstrăm inimile smerite și deplin odihnite prin încrederea în caracterul „bun, plăcut și desăvârșit” al voii lui Dumnezeu, indiferent de rezultatul rugăciunilor noastre. Această atitudine presupune să fac din gloria lui Dumnezeu motivația supremă a rugăciunii mele. Iar asta cere multă muncă de lămurire cu propriul om lăuntric – îngenuncherea motivațiilor rugăciunilor noastre este o lucrare istovitoare.
… trebuie să înțeleg că, în planul grandios al lui Dumnezeu, călătoria rugăciunii poate să aibă rezultate nespus mai glorioase decât rezultatul rugăciunii. Înainte de a-i trimite pe ucenici să predice Evanghelia și să vindece bolnavi, Isus i-a chemat – adevăr sublim în cuvinte banale – „ca să fie cu El” (Marcu 3.14).
Soli Deo Gloria
wow!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
adica, corect fara replica!!!
Fără replică!!
eu nu sunt un mare credincios asa cum probabil sunt toti cei care ati incercat sa dati un raspuns dar vreau sa va spun si eu cite ceva desi sunt mai tinar decit multi dintre dv. am abia 34 de ani prin mila Lui dar in ultimii 4 ani am trecut prin lucruri care de multe ori m-au facut sa ma intreb daca exista cu adevarat D-zeu si daca da de ce sta „nepasator ” atunci cind Ii ceri ajutorul. in urma cu 2 ani 2 ani jumate am pierdut un copilas de doar 5 zile nascut , in urma cu aproape o luna ( mai exact cu o sapt inainte de sarbatorile de Paste ) am pierdut un alt copil ( era doar un embrion asa cum doctorii se refera la un copil in abia 2-3 luni in burtica mamei lui ), anul trecut s-a nascut Lydia fetita care ne aduce bucurie pe fetele noastre dar si in inimile noastre , am trecut prin multe si cu aceasta fetita care s-a nascut cu 10 sapt mai devreme de cit ar fi trebuit …dar totul este ok acuma …. probleme cu oxigenul dar cu nadejdea in D- zeu vom trece si peste asta …. insa in toate aceste lupte sufletesti si fizice , lupte care practic ne-au stors de putere spirituala mai mult decit de cea fizica am vazut ceva care este mai mare decit noi ….L-AM VAZUT PE D-ZEU …. suna ciudat dar exista si suna din nou ciudat dar EL si raspunde la rugaciune la cereri la necaz … e adevarat ca nu asa cum am vrea noi insa de multe ori ce vrea EL este diferit dar si mai bun decit ce vrem noi , acum sa nu aveti impresia ca ati dori viata si sanatatea unui copil este un lucru rau , dimpotriva e bine sa doresti asta dar nu de putine ori nu coincide cu ce vrea El de ce ? nu stiu sa va spun insa pot sa va spun doar atit ….CONTINUATI SA VA APROPIATI DE EL ….priviti la IOV sau la toti cei insirati in Biblie ….nu sunt trecuti acolo la intimplare , fiecare dintre ei au trecut prin ceva similar cu noi si sunt acolo pt a ne da putere nu pt a ne da raspunsuri .
Stiu ca nu am fost prea lamuritor in ceea ce am zis dar nu va pierdeti nadejdea in El si nu criticati ceea ce face El …e asa usor sa zici ” faca-se Voia Ta ” dar atit este de greu sa o acceptam cu adevarat. haideti sa implinim ceea ce citim si ceea ce zicem nu doar sa fim cum zice si biblia ascultatori ci si implinitori .
Asa cum a spus si Paul, eu cred ca Dumnezeu este suveran. Nu contest durerea si suferintele si poate chiar aceste cuvinte le scriu mult prea usor…, dar vreau sa spun ceva, vreau sa spun ca nimeni in afara de EL nu are de unde sa stie ce urma sa se intample in viata micutei fetite. Este destul de greu sa iti dai cu parerea la asa ceva. Poate Dumnezeu a lucrat asa pentru a cerceta familia micutei sau poate mai tarziu avea sa fie pierduta in lume, iar sufletul ei ar fi ajuns in iad. Ma repet, Dumnezeu este suveran, chiar daca de cele mai multe ori ne rugam dupa cum consideram noi ca este bine, pentru Dumnezeu cel mai important este sufletul si nu trupul. In Luca spune „Cine este tatal acela dintre voi, care, daca-i cere fiul sau paine, sa-i dea o piatra?”. Cred ca Dumnezeu este in controlul tuturor lucrurilor. Nu cred ca exista copil de Dumnezeu fara sa fi avut experienta reala cu EL si sa nu vada raspunsuri la rugaciuni .Dumnezeu ne raspunde la timpul Lui, nu intotdeauna cand vrem noi sau cum vrem noi, dar in mod cert, EL ne da ce stie EL ca avem nevoie, nu ce credem noi.
Ce pot sa mai adaug eu la un asa mare rod de cuvinte? Pot doar sa va spun despre cum m-a vindecat pe mine Domnul. Am fost dianosticata cu ciroza hepatica,fapt ce-a necesitat tratament destul de dur pentru mine. Dupa ce mi-a trecut socul,am luat Biblia si am inceput sa caut videcarea,medicamentul.Multi ma numeau nebuna ,mai ales o doamna doctor. Ii repetam de fiecare data:” Eu sunt vindecata in ranile Domnului”…Saraca, nu intelegea nimic dince se intampla cu mine. Dupa stiinta dansei trebuia sa mor… Azi sunt aici ,va scriu voua si la analizele ce le-am facut nu a mai aparut acel diacnostic. De ce, veti zice voi? Nu stiu, va zic eu! Stiu ca nu am meritat dar Domnul are un plan. Azi privesc in urama si nu-mi vine sa cred ca am trecut prin” valea umbrei mortii” Calin, roagate in continuare pentru cine-ti pune Domnul sa te rogi! Domnul stie mai bine ,noi suntem doar slujitori in via Lui. Facem ce ne trebuie sa facem,restul il face El. Stiu ca sunt multe intrebari in mintea noastra,dar fa „rob ascultator orice gand de Isus Cristos” si mergi mai departe incredintat ca totul e in mana Lui!
Amin.
este atit de ciudat cit de repede ne pierdem credinta in El sau cit de repede Il criticam pt ce face dar eu nu am gasit in biblie sa fie scris ca cei care cred in El nu vor avea necazuri , dv ati gasit asa ceva ? dimpoatriva am gasit in biblie scris ca in lume vom avea necazuri dar indrazniti EU am biruit lumea ( si asta o zice Domnul Isus in persoana ) ce ne ramine de facut decit sa continuam sa mergem cu indrazneala inainte …. durere ? si EL a avut asa ceva si ink mai are ori de cite ori IL negam ; traim zile cind multi isi pierd credinta , rostul si bucuria ( si toate aste din te miri ce , atit de usor incit te miri ca se poate asa ceva la un crestin ) dar haideti sa cautam sa indraznim daca vreti sa folositi acest cuvint, sa fim cei care nu-si pierd credinta , bucuria , nadejdea ci sa luptam pt a birui lumea cu tot ce are ea mai rau …Fiti binecuvintati
apostolul Iacov a fost ucis de Irod. Daca Biserica nu s-ar fi rugat pentru Petru, ci ar fi spus „Doamne ne-am rugat si pentru Iacov si uite ce s-a intamplat. Faca-se voia ta, noi ne rugam pentru lucruri de care suntem siguri ca vei raspunde” poate nu am mai fi citit azi epistolele lui Petru.
bună observaţie.
@Vasilis, imi place gindul asta al tau.
Frate Calin stati tare in credinta si nu deznadajduiti pentru ca nimic nu este spre pierzare ci totul este spre zidirea noastra si marirea credintei noastre. (…. suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi.) Nu sunteti singurul care trece prin aceasta situatie, este o cernere a credintei noastre, nu dati inapoi ci innaintati in rugaciunea pentru toti oamnii la vreme si la nevreme pentru ca osteneala va va fi rasplatita. Dumnezeu sa va intareasca. Amin!
indraznesc si eu sa scriu cateva cuvinte uni se roaga pentru noi nascuti si nimic se duc la Domnul alti pt adolescenti si ei tot pe acelais drum catre cer, pt vindecari si parca se inrautateste avem de cele mai multe ori si Ajutorul pt a ne incuraja si la urma si durerea . Ne doare ca :persoana nu mai este sa dus sau ca Dumnezeu nu ne-a ascultat cand EL a zis ca ne asculta cand cerem ceva dupa voia Lui .Ceva este sigur ceea ce ingaduie Dumnezeu in viata ta este pt a te schimba deoarece te iubeste si te vrea cu el in vesnicie ! El nu greseste dar tu ai fost schimbat nu incerca sa intelegi pt ceilalti ci pt tine ei vor intelege pt ei Dumnezeu nu ramane dator.Iov treci testul mergem mai departe nu iti trimit prieteni sa te tachineze.
Adevarul este ca daca nu simti cu adevarat cu cel ce sufera devi insensibil si te asemeni cu prieteni lui Iov care din prea mare ravna au ajuns sa-l impovareze mai rau.
Printr-o experienta asemanatoare am trecut si eu. In Biserica noastra prima persoana, din trei care au fost diagnosticate cu cancer, am fost eu. M-am rugat pentru ele si mai ales pentru cea mai tanara, in urma caruia au ramas doi copilasi mici, dorind din toata inima sa fie vindecate. Pot sa spun ca trecand prin aceeasi experienta am simtit 100% impreuna cu fiecare. Dumnezeu nu ne-a ascultat rugaciunea si a trecut, pe rand, la cele vesnice, pe toate cele trei surori. De fiecare data simteam ca acum este randul meu. Rugaciunile erau tot mai ferbinti, mai staruitoare si mai pline de credinta pentru fiecare dintre ele dar ….. Am ramas eu si simt o povoara imensa. Dar stiu ca Dumnezeu este plin de dragoste si tot ce a facut este o dovada a dragostei Lui pe care noi nu o intelegem acum. Va veni o zi cand vom intelege totul pe deplin.
Asemena fratelui m-am simtit si eu coplesita si mii de intrebari s-au ridicat care la urma m-au doborat si aproape ca am cazut sub povoara lor.
Dar am inteles ca nu sunt eu vrednica de a lua pe Dumnezeu la intrebari si de a judeca deciziile Lui. Sunt o simpla slugitoare.
pentru toti este o zi hotarata in care vom trece la cele vesnice, fie mai devreme sau mai tarziu, dar daca nu invatam sa murim nu atim nici sa traim cu adevarat. Daca nu acceptam moartea inseamna ca nu traim cu adevarat si pentru Adevar. Ce este moartea pentru noi/ Ar trebui sa se vorbeasca mai mult desore acest lucru si sa invatam sa o acceptam oricat de greu ni se va parea.
Cu drag Naomi
In urma cu cateva momente am ramas contrariat => revoltat de o discutie telefonica. O sora din biserica si-a ingropat de curand sotul (relativ tanar) si de atunci e in permanenta sub calmante si sedative. Cata necredinta! Cat orgoliu! Cata cerbicie! Revoltator! Sa obstructioneze durerea teo-didactica…
Frate Cruceru, la nivel de cult, nu se poate da o circulara prin care sa fie interzise calmantele si sedativele pentru persoanele care au suferit pierderi grele? Si orice mama care si-a pierdut un fiu, orice sotie care isi ingroapa sotul, orice tata care isi ingroapa sotia sau copilul sa fie excomunicati daca fac apel la substante sedative, iar necredinta lor sa aspru infierata prin predici, prin articole de reviste/ziare si prin postari pe toate blogurile crestine.
nu toti oamenii au puterea de a merge mai departe si din nefericire folosesc tot felu de „lucruri” care sa inlocuiasca realitatea dar asta nu inseamna ca ar trebui opriti sau criticati asa cum zice inkizitia…. sa fi excomunicat pt ce ? ca ai luat un sedativ , un calmant … de multe ori persoanele care recurg la sedative o fac pt ca nu au cu cine vb deschis , unii vor sa vb altii e adevarat ca nu vor sau nu pot dar citi dintre noi suntem destul de deschisi la o convorbire „neortodoxa” … in urma cu citeva saptamini un frate din biserica din care am facut si eu parte imi vorbea despre necazurile lui , necazuri care l-au facut sa se gindeasca la sinucidere ( suna ciudat dar e adevarat foarte multi pocaitii trec prin faza asta cind spre surprinderea altora ei se gindesc la sinucidere ). acest frate macar ca se trage dintr-o familie de pocaiti cu rude in biserica totusi nu a avut curajul sa vb cu ei deschis prin ceea ce trecea , inclusiv cu mine a vb abia dupa ce am insistat eu mai mult pe linga el …. dar ca si el sunt mii de crestini/pocaiti care nu se deschid in fata altora si de ce? pt ca nu multi sunt dispusi sa asculte necazul celui de linga el ba uneori mai si judecam si punem diferite etichete si atunci mai bine tac din gura si trec prin grele tulburari sufletesti … eu am gasit scris ca treb sa ne marturisim unii altora dar nu si sa ne judecam unii pe altii si sa ne etichetam …
inkizitia … nu stiu daca tu ai trecut printr-un necaz ca pierderea cuiva drag , a unui copil de exemplu , poate ca nu ai mai vb asa usor despre cei care cauta sa se „ascunda” de cruda realitate prin diferite alte lucruri.
Acum stiu de unde vine numele tau!! 😦
ba da, se poate da circulara, dar nu da şi tu idei..
˝Nenorocirea nu răsare din țărână și suferința nu încolțește din pământ. Omul se naște ca să sufere, după cum scânteia se naște ca să zboare.˝ Iov 5:6-7.
Desigur că nimeni nu știe ce înseamnă suferința, până nu a trecut el pe acolo. Este simplu să judecăm lipsa credinței, păcatele unuia sau a ambilor părinți, sau fel și fel de imaginații care trec prin mintea unui spectator care stă în tribună, dar crezându-se în același timp, antrenor, arbitru, și jucător. Este greu de înțeles de ce lucrează Dumnezeu așa de divers; unul trăiește o sută de ani, iar altul, încă nu a apucat să-și facă buletin, și este secerat ( de multe ori într-un mod brutal). Cert este un singur lucru: Dumnezeu, în omniștiința Lui, știe scopul pentru care face aceste lucruri. El nu S-a proslăvit doar prin vindecări, prin înmulțirea pâinilor și peștilor, ci și prin moarte; moartea Fiului Său, moartea lui Lazăr, Tabita, Eutih, etc. Când ucenicii navigau cu barca pe mare, l-au văzut pe Domnul Isus umblând pe ape, părânduli-se că văd o nălucă. Dar tocmai această ˝nălucă˝ avea să fie izbăvirea lor.
De multe ori eșecurile noastre, bolile, falimentele sau chiar moartea, ni se par năluci, dar El știe de ce le îngăduie în viețile noastre. Toate au un scop bine determinat. Domnul să ne dea tăria necesară tuturor, ca atunci când vom fi noi în situația fratelui Călin, sau a altora, să rămânemi fermi și increzători în Domnul. El să vă binecuvânteze.
David Brainerd, tânăr misionar la indienii din America de Nord, simțind că Domnul îl cheamă, înainte de vreme, acasă, a scris următoarele versuri (avea 29 de ani când a plecat la Tatăl):
Deșartă lume, bun rămas
Sufletul meu poate pleca
Mântuitorul mi-a promis,
Că într-o zi te voi lăsa.
Ispita ta poate vrăji
Un om lumesc și nesfințit,
Dar nu și sufletul schimbat;
De Domnul Însuși curățit.
Degeaba cauți să mă-șeli
Prin vocea ta amăgitoare,
Isus mi-e tot, prin harul Său
Sunt liberat de-a ta chemare.
Purtat prin El spre slăvi cerești
De strălucire și lumină,
Nu văd a tele frumuseți
Căci inima de cer mi-e plină.
Facă Domnul ca aceste versuri să fie un motiv de încurajare pentru cei ce trec prin diferite momente de descurajare, deprimare și deznădejde. El ascultă rugăciunile, întotdeauna. Răspunsul însă, nu îl înțelegem uneori; dar El întotdeauna răspunde.
o alta fiica a Tatalui nostru a plecat acasa dar a lasat in urma o minune http://firimiturideganduri.blogspot.it/2011/03/asteapta.html
Nu imi vine sa cred de Adelina :(( Daca nu citeam aici nici nu stiam.
ahhhh!
Plingeti cu cei ce pling….
dar ne si rugam..de ce????
pentruca ne incredem in Voia Sa, ca este desavirsita…
dar …..e greu…sa o intelegem de mule ori;
si ne pierdem increderea cind aduce durere;
Domnul sa ne ajute si sa ne intareasca
in toate necazurile care vin peste noi!!!
nu sa le intelegem, ci sa le putem depasi!
In primul rand Credinta.
In al doilea rand Dumnezeu este BUN si orice face este din bunatate pentru noi.
El alege varianta care este cea mai buna pentru fiecare din noi, potrivit cu starea relationala a fiecaruia, pentru ca atat Credinciosia cat si Dreptatea îşi spun cuvantul.
El respecta foarte corect si exact Cuvantul Său spus in Scripturi.
Si eu am pierdut tatal fulgerator in cateva ore, nici nu m-am dezmeticit si el era mort.Tatal meu mi-a fost model de om credincios lui Dumnezeu.
In ceeace ma priveste, de multe ori am vazut ocrotirea Lui in viata mea cand nenorocirea se apropiase.
Nu de mult timp m-am imbolnavit grav pana la aproape de pierderea a cunostintei.Familia striga inebunita pentru 112 sau sa fie adus un doctor.Lucrurile au evoluat f rapid.Ma apropiam de portile mortii.
Insâ in momentul meu de luciditate am cerut sa vina prezbiterul sa faca ce trebuie.Prezbiterul a venit cam intr-o jumatate de ora, timp in care m-am opus categoric atat cat puteam sa ma exprim apelului catre 112. Acum îmi mai amintesc doar ca uleiul era rece pe fruntea mea si ca auzeam cuvintele rugaciunii.
Dupa terminarea rugaciunii mi-am zis : sa vad acum daca ma pot scula in picioare…şi m-am sculat; toti care se departasera de patul meu in momentul rugaciunii au venit sa vada fara sa-şi creada ochilor.Iar eu, şovaielnic am incepu sa merg si sa manânc.Fara doctor, fara medicamente, fara 112;am ramas cu o usoara ameteala de cap, dar suportabila.Marturisesc ca atunci cand am dat sa ma ridic din pat si eu eram curios daca voi putea sa stau in picioare.Nu ma consider un om curat si nici afara din cale de credincios dar am luat foarte in serios inaintea oricaror solutii Cuvantul din Iacov 5.Aceasta este expwerienta mea.Am mers pe mâna Cuvantului si a mers, a functionat.Nu pot decat sa dau slava lui Dumnezeu şi sa-i închin viata mea.Toata.
Jon Courson, si-a pierdut sotia la 29 de ani, si dupa 12 ani fica printr-un accident similar. Aici vorbeste despre accidente si despre suferinta:
http://www.joncourson.com/teaching/teachingsplay.asp?teaching=VSC4014
Aici, cred ca baiatul pastorului acelei biserici a murit si vorbeste tot el:
http://www.joncourson.com/teaching/teachingsplay.asp?teaching=JM4002
E un om pe care il urmaresc si ascult de multa vreme. Din pacate cand am ajuns eu la Chalvary Chapel, Costa Mesa din California el nu mai era acolo, asa ca live nu l-am prins.
Andrei chiar in aceste minute ascult predica lui Jon Courson , e o predica minunata si plina de invataturi…. in zilele care au urmat dupa pierderea micutului Timotei ( baietelul nostru de doar 5 zile ) am cerut Domnului ceva ; I-am cerut un cuvint de mingiiere (nu voiam sa ma cert cu El pt ca tocmai IL luase pe Timotei la El ) insa aveam nevoie de o mingiiere de o intaritura si chiar in acele secunde cind eu ii ceream asta, Domnul mi-a zis : ” Deschide cartea lui Iov si citeste acolo dar citeste doar primele 2 capitole ” si asta am si facut . a fost un cuvint de imbarbatare , de intarire , de mingiiere pt mine
Azi cind ascult aceasta predica imi aduc aminte de ajutorul Lui fata de mine in momentele de incercare …. Slavit sa fie Numele Lui in veci ….AMIN
Intreb: poate rugaciunea cuiva pentru vindecarea unei persoane dragi sa dea rezultate cand in acelasi timp introducem in organismul celui bolnav un tratament atat de chimic si toxic? Oare nu ar fi timpul sa ne regandim metodele de tratament in loc sa ne lasam tarati in amagitoarea dezbatere despre lipsa sensului in rugaciune?
In ce priveste aceasta scrisoare, ma intreb: oare nu arata cumva simptomele unei „NEPUTINTE INVATATE?”
PS: azi mi-am ingropat unul dintre cei mai buni prieteni! A cazut in munti, eram impreuna in tabara. Avea 29 de ani, casatorit, medic rezident- un om excelent!
Cu stima, si indurerare pentru tragedia vietii, Beca
😦
în astfel de situaţii nu putem să facem altceva decît asta
Am o intrebare. Care este baza biblica pentru acest stil de rugaciune pentru bolnavi? In Noul Testament nu am gasit nici un caz prin care cineva a fost vindecat de Dumnezeu prin rugaciunea separata a mai multor crestini pentru cel bolnav. Modul de vindecare este cu totul altul…
poti detalia te rog?
Motto:”
Numărul celor ce credeau în Domnul, bărbaţi şi femei, se mărea tot mai mult;
până acolo că scoteau pe bolnavi chiar pe uliţe şi îi puneau pe paturi şi pe aşternuturi, pentru ca, atunci când va trece Petru, măcar umbra lui să treacă peste vreunul din ei.
şi aduceau pe cei bolnavi şi pe cei chinuiţi de duhuri necurate: şi toţi se vindecau.” Fapte 5:14-16
Domnul Isus a dat putere ucenicilor sa scoata demoni, sa vindece boli si chiar sa invie morti deasemenea a mai spus ca „voi veti face lucruri mai mari decat am facut Eu” (parafrazat Ioan 14:12
Pavel, la randul sau, spune: ” Semnele unui apostol le-aţi avut printre voi în toată răbdarea, prin Semne, Puteri şi Minuni care au fost făcute între voi”.2 Corinteni 12:12
In consecinta, poate, draga Calin, intrebarea potrivita nu este „ce e de facut ?” ci unde sunt apostolii zilelor noastre ? unde sunt acei oameni prin care Duhul Sfant face minuni( ?), unde sunt umbrele oamenilor sfinti care sa vindece pe cei bolnavi (neputinciosi)? (cf.Fapte 5:15)
???