Este corect să spunem „L-ai primit pe Isus în inimă”?

Este parte din vocabularul evanghelicilor. „A-l primi pe Isus în inimă” este o expresie care a făcut carieră nu numai între evanghelicii vorbitori de limbă engleză, ci şi între cei din România.

Există chiar povestioare dulci-lacrimogene legate de acest fel de poziţionare în relaţia cu Isus. M-am întrebat, copil fiind, de multe ori cum poate locui Isus Cel Mare într-o inimă atît de mică.

Probabil că această expresie îşi capătă sursa în exprimarea Apostolului referitoare la Duhul Sfînt care locuieşte în noi precum într-un Templu, trupul fiind Templu al Duhului, iar Duhul ni-L face prezent pe Cristos.

Să ascultăm o argumentaţie interesantă din partea domnului Paul Helm:

Materialists typically think that the language of consciousness and especially of intentionality that we use everyday is eliminable, that it’s going nowhere, that we could adopt the language of brain states, neural firings and the like and lose nothing of cognitive importance thereby. T.H. Huxley referred to consciousness as an epiphenomenon, a bye-product of neural activity, like froth on the surface of beer, an effect without being itself a cause of further effects. It is not the froth on the beer that has cheering effects, but the beer itself. In the aftermath of Logical Positivism in the 1950’s and 1960’s there were attempts by R. B. Braithwaite and others, to translate/reduce the language of Christian theology into emotive language.

No one thinks that the language of asking Jesus into one’s heart, or of giving one’s heart to Jesus, is reductionist language, because without question people who talk like this are saying something of theological and spiritual importance about themselves. Nevertheless there is also something odd about it, as Derek also seems to think when he refers to ‘terminology that I might have used then’ implying (I think) that he would not speak that way now.

…………..

But what is attractive about the language is that it is Jesus-centric. And bearing this in mind, one way to think of the use of such language is as an affirmation of the great fact of the believer’s union with Jesus. He is in Christ, witnessed to by the fact that Christ is in him by his Spirit. I suggest that this is one way of reading such informal expressions, as testifying to the believer’s willing union with Christ. But as well as keeping the emphasis on Christ’s Spirit as the indweller of God’s people, I reckon that such language ought to be tempered by the emphasis of Paul that Christ dwells in the hearts of his people by faith. (Ep. 3.17) The language of Christ coming into the heart is the language of union with Christ, and this (Paul tells us) is the language of believers.

Citeşte întreg articolul AICI

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în In-text-esant, Pt. studenţii mei, Pătrăţoşenii, theologia in nuce. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

9 răspunsuri la Este corect să spunem „L-ai primit pe Isus în inimă”?

  1. Corneliu Holhos zice:

    nu vreau sa minimizez seriozitatea articolului dar in urmatorul clip…se atinge putin tema aceasta…intr-o anumita masura.
    Bineinteles, ca sa prinda mai bine la public…este imbracat intr-un ambalaj destul de „comic”.
    pentru cei interesati: http://www.youtube.com/watch?v=t_gBhbRmoXc .
    Finalul e cat o predica buna!:). Sper sa va placa!

  2. moisi zice:

    καρδία kardia (kar-dee’-ah) n.: the heart; (figuratively) the thoughts or feelings (mind); (by analogy) the middle
    In Efeseni 3:17,unul din versetele la care face referire Paul Helm, apostolul Pavel scrie, ca trebuie sa se intareasca in omul dinlauntru pentru ca Domnul Isus Cristos sa „locuiasca in inimile voastre” pentru „a pricepe” si „a cunoaste”. Este clar ca referinta de baza este „kardia” ca centrul gandurilor noastre. Intr-adevar ceva greu de intalnit in ultima vreme; sa locuiasca El in mintile noastre printre multe alte imagini aglomerandu-ne „hardul”. Gasesc o justificare in expresia cu „cariera” in sensul acesta. Este normal sa-L primim in gandirea noastra si este inca si mai normal sa-L sfintim in mintea noastra ca Domn (1 Petru 3:15); consider aceasta ca si ceva deosebit. Sa domneasca El peste toate gandurile mele, peste toate filozofiile mele, asupra conceptiei mele cu privire la viata. „Dumnezeu ne-a trimis in inima Duhul Fiului Sau,…” implica din partea destinatarilor o acceptare.

  3. Ca o paralela cu „rugaciunea inimii”/”rugaciua lui Iisus” din practica ortodoxa, unul din elementele centrale este coborarea mintii in inima. Numai ca aceasta practica este una de lunga durata, poate dura o viata, si necesita perseverenta si hotarare.

    Degeaba inviti pe cineva inauntru daca inauntru nu este loc, nu? Ganduri, griji, egoism, distractii, pentru a ne elibera de acestea e nevoie de o lupta lunga si continuua.

  4. Impresia este ca Isus vine in inima doar cand aceasta, inima, este pregatita. Asta presupune ca inima sa fie curatata, aerisita, fara pofte, fara vicii, fara nimic ce este incompatibil cu puritatea lui Cristos. Impresia asta merge cu cealalta impresie cum ca inima este lacasul sentimentelor. Inima are mai multe semnificatii, iar in acest context este reductionist si nelegitim sa vorbim despre inima doar ca sediu al sentimentelor. Dumnezeu nu este doar Dumnezeul sentimentelor, este si al mintii, al ratiunii, al relatiilor, a tot ceea ce face omul sa fie om (o alta dezbatere ampla: ce face omul sa fie om?) Inima poate fi considerata sediul trairilor afective, dar si al ratiunii si a tot ceea ce face omul sa fie om.

    Totusi, marturia celor mai multi este ca Isus nu mantuie cand inima este curata ci cand este murdara si plina de gunoi. Expresia „pe cand eram noi inca pacatosi” a fost preluata de multi protestanti si explicata in contextul mantuirii fara fapte. Adica, tot ce face omul este sa constate starea deplorabila in care se afla si atunci cere ajutor. Este ca si cum te obisnuiesti cu praful in casa, Vine si ziua in care, din cine stie ce motiv, iti dai seama cat de mizerabil este totul in casa. Ceva de genul si cu viata, doar ca infinit mai grav.

    In acest context Cristos nu vine intr-o inima curata, intr-o viata pregatita, ci intr-o viata murdara, mizerabila si plina de intinare. Cristos vine sa curete ceea ce noi nu putem, chiar daca intelegem cat de mizerabil este totul. El ne curata, nu noi, El ne iarta de pacat, nu noi. El ispaseste, nu noi. Cresterea in sfintenie este ulterioara actului mantuirii, dar nici asta nu are loc pe cont propriu sau prin puteri omenesti. Deci tot la Cristos ajungem. Partea interesanta cu privira la curatenia pe care o face Cristos este ca nu este mofturos, ci vine cu drag sa ajute omul sufocat de propriile mizerii. Ca un fiu sau o fiica ocrotitoare cu parintele sau persoana care ii este in grjia si pe care o curata si o spala de fiecare data. Evident imaginile si paralele pe care le folosim au limitarile lor.

    Asadar, e important ce tip de imagini alegem pentru a explica Scripturile. Cele biblice sunt cele mai sigure, daca sunt intelese corect. Adaptarea la imagini si obiecte actuale trebuie facuta cu mare grija… in rest toate bune.

    • miculteolog zice:

      De exemplu, daca l-ai intreba pe un scandinavic; „Il ai pe Isus in inima?” sau „L-ai primit pe Cristos in inima?” s-ar uita la tine un picut crucis incercand sa-ti descifreze intrebarea. De ce? Fiindca sentimentele ii sunt subordonate ratiunii. Poate ar functiona mai bine „Crezi in Cristos?” sau „Cand te-ai hotarat sa il urmezi pe Cristos?”.
      Sunt in Danemarca de aprox. 6 luni si am participat la diverse servicii de inchinare in Biserica Lutherana (Folkekirken), Anglicana, Baptista, Penticostala (aici avem deja o exceptie) si de asemenea am fost invitat la cateva conferinte.
      Va marturisesc sincer ca nu am vazut o lacrima pe fata vreunei persoane sau o tisnire sentimentala din partea cuiva ! Totul e la nivelul ratiunii si a profesionalismului. Parca oamenii istea nu au „inima” iar in ce priveste actiunile de lor de zi cu zi par a fi modelul perfect de implinitor al legii. Aici ma refer la cei care au peste 50 de ani cat despre noua generatie Dumnezeu sa aiba mila !
      Buna sa ne fie inima !

    • Julia zice:

      „Cristos nu vine intr-o inima curata, intr-o viata pregatita, ci intr-o viata murdara, mizerabila si plina de intinare. Cristos vine sa curete ceea ce noi nu putem, chiar daca intelegem cat de mizerabil este totul. El ne curata, nu noi, El ne iarta de pacat, nu noi. El ispaseste, nu noi. Cresterea in sfintenie este ulterioara actului mantuirii, dar nici asta nu are loc pe cont propriu sau prin puteri omenesti. Deci tot la Cristos ajungem.”

      Cat de adevarat!! … Imediat dupa convertirea si botezul meu, in adolescenta, am primit acelasi raspuns de la un prieten bun si tare in Domnul, pe fondul faptului ca ezitam sa particip la Cina – nu credeam ca ma pregatisem suficient in saptamana respectiva, prin meditatie, post, rugaciune si Cuvant si nu ma gaseam eu pe mine insami vrednica, nu eram destul de buna. Imi cautam virtutea si ceva merite personale, pentru a imi da voie sa ma apropii de Domnul, cand, de fapt, tocmai cand crezi si vezi ca nu meriti, taman aceea e starea! Cei bolnavi au nevoie de doctor, cei pacatosi au nevoie de Hristos.

  5. Ce trebuie sa faci ca sa fii mantuit? „Primeste-L pe Isus in inima ta” este raspunsul dat de cei mai multi in lumea evanghelica de astazi. Nu gasim acest limbaj cu siguranta in Noul Testament.

    Isus nu i-a raspuns tanarului bogat „primeste-Ma in inima ta” ci l-a intrebat daca a pazit poruncile, standardul absolut al lui Dumnezeu. Tanarul spune ca le-a pazit din tineretea lui. Este Isus legalist? De ce l-a intrebat de porunci si nu i-a spus pur si simplu sa creada in El? Dupa aceea Isus preseaza putin si ii spune sa vanda tot ce are si sa dea la saraci. Acest tanar, fiind foarte bogat a plecat intristat pentru ca iubea bogatiile pe care le avea, acestea erau dumnezeul/idolul lui.

    Isus nu a facut decat sa ii demonstreze ca era un pacatos care nu tinea legea lui Dumnezeu, i-a aratat in mod specific pacatul lui. Tanarul incalcase chiar prima porunca din decalog care spune „sa nu ai alti dumnezei afara de Mine”.

    Daca intrebi astazi in biserica daca mai are cineva probleme cu furtul o sa ti se zica categorica ca nu. Dar daca explici in mod specific ce inseamna a fura s-a putea sa gasesti destui de multi „pirati de muzica si filme pe internet”.

    Unde este pocainta de pacat in aceasta fraza? Unde este credinta intr-un Isus real care a coborat pe pamant si a murit pe o cruce in spatiu si timp. Nu este nimic mistic. El a murit in mod obiectiv pe o cruce de lemn pentru pacatele tututor celor care cred.

  6. Julia zice:

    Oarecum legat de …inima acestei provocari la discutie, nu demult am avut cativa musafiri, care ne-au surprins urmarind un videoclip cu Hillsong pe youtube. Muzica de praise and worship, cu o sala de spectacole plina de oameni stand in picioare, ce, in timpul melodiei respective, se rugau, cantau, plangeau, care cum au gasit de cuviinta sa se inchine lui Dumnezeu in acele momente.
    Ei bine, de la acest videoclip s-a incins o dezbatere despre muzica, inchinare si despre cum suntem cercetati de Dumnezeu printr-o cantare, cireasa de pe tort fiind ‘cum il SIMTIM pe Dumnezeu’ prin muzica si nu numai ( L-ai simtit pe Dumnezeu duminica la biserica?…)
    Parerea mea ( pe care nu mi-o declar imuabila, insa doar cu argumente solide mi-as schimba-o!) este ca nu prin senzorial trebuie cautat si cunoscut Dumnezeu. Logos-ul tine de despicarea firului in patruzeci si patru si de unirea lui la loc, intr-un manunchi de credinta, dupa ce a trecut prin filtrul gandirii, nu al afectului. Credinta vine in urma auzirii Cuvantului, insa cheia propozitiei nu este auzul, ci CUVANTUL, ascultarea si rumegarea acestuia. Ce s-or face surzii in asta situatie, daca ei nu pot auzi, practic, Cuvantul? Degeaba sunt simturile functionale, daca lipseste mesajul Cuvantului. Cuvantul convinge, zdrobeste,indoaie, inmoaie, mangaie, face sa renasca, modeleaza chipul lui Dumnezeu in noi.
    ‘M-a cercetat cantarea’, cand nici nu mai retii mesajul, dar simti ca ti se ridica parul pe spinare cand auzi acordurile, si mai faci si litera de lege din faptul ca DOAR acel stil de muzica e bun, pentru ca te simti cercetat tu si alte cateva zeci, sute de persoane, prin acordurile muzicale line, mi se pare o auto-inselare. Uite-L pe Hristos aici ori uite-L colo, pentru ca ni se gadila urechile in mod placut si ni se induce o stare de bine si de liniste sufleteasca – pornim la vanatoare de fluturi (spirituali) pe care sa-i bagam in borcanul inimii, ca sa ne tina de cald si de frumos in galeria experientelor cu Dumnezeu.

Lasă un răspuns la moisi Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.