Interviu realizat de Dan Surducan pentru numărul 9 al Revistei Impuls. Dreptul de republicare a fost obţinut de la Dan Surducan.

Ce înseamnă educaţie creştină?

Educaţia creştină nu poate fi imaginată în afara procesului de ucenicie faţă către faţă. Dar să abordăm altfel termenii. Aşa cum cineva spunea, cred că Alvin Plantinga, există oare o filozofie creştină sau există creştini care fac filozofie? Eu cred mai degrabă că există creştini care fac educaţie, nu o educaţie creştină, în sensul larg al cuvîntului. Totul porneşte de la cine sîntem spre ceea ce facem. Poate cineva să facă educaţie creştină, nefiind creştin? Nu! Atunci nu există educaţie creştină, pentru că aceasta, existînd, s-ar impune asupra celui ce o face. Există credinţă creştină? Da! Dar asta este o altă istorie. Deci, creştinii fac educaţie şi aceasta se numeşte ucenicie.

Ce caracteristici trebuie să manifeste o educaţie creştină?

Creştinii care fac educaţie ar trebui să ţină cont de cîteva lucruri.

• “educaţia creştină”, haideţi să îi spunem aşa, există în formă instituţionalizată ca o formă a patologiei uceniciei. Există universităţi şi şcoli creştine pentru că bisericile nu îşi mai fac slujba şi pentru că adevăraţii creştini nu mai sînt adevăraţi maeştrii, făcători de ucenici.
•  Cei care fac educaţie trebuie să îşi biblicizeze mintea, să pornească de la Scripturi şi să aterizeze în ele, după ce vor fi explorat viaţa însăşi.
• Cei care fac educaţie creştină trebuie să înţeleagă orice domeniu al adevărului, şi prin asta înţeleg orice arie a ştiinţei, printr-o paradigmă diferită de cea pe care astăzi ne-o impune lumea.
•  Ucenicizatorii trebuie să se decontamineze mai întîi pe ei înşişi de lumea care este în ei. Eu însumi sînt într-un proces de de-lumificare continuă, cotidiană, pentru a putea să las Cuvîntul să mă transforme. Abia apoi pot lucra împreună cu alţii prin cuvînt.
• Educaţia creştină nu se ocupă doar de domeniile mari ale adevărului şi fiinţei, ci şi de practica de fiecare zi a vieţii. Dacă învăţăm pe cineva să se spele pe dinţi şi să se dea cu deodorant pe la subsiori putem să îl (o) învăţăm în două feluri. Prima variantă: ca să nu miroasă urît, ca să fie atractivă, să nu fie respingător etc. A doua: trupul nostru este Templul Duhului. Aceeaşi învăţătură, două chei hermenutice de înţelegere a lumii şi vieţii, a tuturor detaliilor fiinţării, complet diferite.

Care este rolul educaţiei pentru un creştin?

Rolul uceniciei? Vital. Fără ucenicie vom dispărea. Asta vorbind în general.

Care este avantajul unui creştin educat? Niciunul! Din punctul de vedere al Împărăţiei? Nu! Orice creştin, cu diplome sau fără diplome, trebuie să îşi evalueze creştinătatea din perspectiva lui Dumnezeu şi cîntărindu-se cu Domnul Isus Cristos, care n-a avut nici o diplomă.

Caracterul este mai important decît cunoaşterea, demnitatea mai importantă decît diplomele. Am cunoscut oameni cu patru clase care şi-au purtat cu o demnitate regească ignoranţa în cele lumeşti, dar atît de multe am învăţat de la ei.

Dacă vă referiţi la ideea de a penetra în spaţii în care alţi creştini nu au acces? Da, probabil acesta este un avantaj? Care este folosul? Să spălăm faţa Bisericii? Mă tem că nu vom putea să facem asta dacă vreo 10 dintre noi îşi iau cîteva doctorate şi se dovedesc genialissimi.

Nu aici este esenţa vieţii şi uceniciei creştine.

Un creştin educat are exact aceleaşi avantaje ca şi orice alt om educat, munceşte la fel de mult, dar are şanse să facă ceea ce îi place şi să mai fie şi plătit pentru asta.

Aici găsesc eu cel mai mare avantaj al faptului că am plătit preţul educaţiei: fac ce-mi place toată ziua şi sînt şi plătit pentru asta. Asta este bonus!

Ce alte virtuti creştine au o importanţă majoră în viaţa de familie, pentru o cât mai bună şi durabilă educaţie a copiilor?

Prima virtute pentru o educaţie bună şi durabilă a copiilor este să fim PREZENŢI. Adică acasă,. Simplu. Cea mai mare problemă, după părerea mea, în ziua de astăzi este că părinţii copiilor ne sînt în Spanii şi Italii. Copiii ne cresc ca nişte buruieni, le facem case, dar ne distrugem familiile.

Al doilea lucru este să fim ceea ce pretindem. Copiii au o sensibilitate extraordinară la ipocrizie.

Al treilea lucru, să facem ceea ce trebuie, să citim Biblia cu ei şi să ne rugăm împreună cu ei. Pentru asta nu ne trebuie diplome şi doctorate. Oricine poate face asta. Oricine ştie să citească. Consider esenţial să ne rugăm şi să citim zilnic Biblia cu familia. Aşa îi conectăm cu Cerul. Chiar dacă vor rămîne orfani, cum a fost cazul meu, le vom fi făcut deja cunoştinţă cu Tatăl cel Ceresc.

Al patrulea lucru. Să îi deconectăm de otrava, canalul spurcat care se varsă în mintea lor. Ce-am făcut noi? La un moment dat am luat patentul şi am tăiat cablul. De la cablu, nu de la curent! Dar n-a fost de ajuns. Am luat frumos în braţe televizorul şi l-am scos din casă. Copiii noştri au  fiecare computer, dar au acces la internet cam o oră la 2 săptămîni. I-am deconectat. Complet. I-am scos din priză.

Cred că muzica are un rol extraordinar în educaţia unui copil. Dacă nu m-ar fi obligat mama să pun mîna pe un instrument în preadolescenţă, cred mi-aş fi piedut minţile. În casă avem vreo 14 sau 16 instrumente muzicale, de toate felurile, de suflat, cu corzi. Pe unele le-am primit moştenire, o vioară de 108 ani, dar în altele am preferat să investim bani pe care i-am fi risipit pe alte lucruri. Nu cred că există copil afon muzical, există doar copii needucaţi. Cea mai mare pedeapsă pe care o putem da copiilor noştri acum este să nu îi lăsăm la repetiţiile de orchestră. Prefer să îşi petreacă timpul acolo decît vizionînd nu ştiu ce film cult de cinematecă. Am văzut noi destule prostii, să încercăm să le păstrăm măcar lor mintea pură cît mai mult timp posibil. Muzica consumă timpul rămas neconsumat pe urma învăţăturii.

Şi ultimul lucru: dacă fiica şi fiul nostru nu ar face cursurile într-o şcoală creştină, singura opţiune ar fi homeschooling. Familia este “instituţia” pe care ne-a dăruit-o Domnul pentru a ne creşte copiii, nu şcolile. Nu trebuie să ne mirăm că nu ne mai urmează credinţele copiii pe care i-am dat de bună voie pe mîna păgînilor să ni-i educe. Nu trebuie să ne mirăm că nebunia rămîne lipită de inima lor cînd adunăm o nebunie de 10 ani cu altă nebunie de 10 ani şi cu alte 20 de nebunii de 10 ani. Într-o sală de clasă obiceiurile bune se pot strica din pricina tovărăşiilor rele.

Unde începe educaţia creştină pentru un copil şi unde se termină?

Educaţia începe, spun psihologii, în viaţa intrauterină şi se termină cînd copiii se lipesc de partenerii lor de viaţă şi, la rîndul lor, vor educa alţi copii. Ucenicia? Nu se termină niciodată. Cred că va continua şi după moarte, dacă definim ucenicia ca o creştere în asemănarea Chipului lui Cristos.

Care sunt obligaţiile unui părinte în educarea copiilor?

Cred că am spus mai înainte. Să stea acasă şi să fie ceea ce pretinde că este. Obligaţia fundamentală este să stea dependent de Domnul, pentru că despărţiţi de El nu putem face nimic.

Care este rolul bisericii, ca instituţie, în educarea enoriaşilor?

Biserica nu este o instituţie de educaţie în primul rînd. Are o funcţie învăţătorească, dar nu acesta este rolul Ei primordial. Biserica nu FACE ceva în primul rînd, Biserica ESTE in primul rind … Este Mireasa Lui, este Trupul Lui, aşa ca nu putem imagina rolul bisericii în afară de Cristos.

Biserica nu ar trebui să aibă grupe, după părerea mea. În Noul Testament şi nici în Poporul Domnului din Vechiul nu găsim aşa ceva.

La ascultarea Scripturilor cu Ezra, la Muntele Predicii, erau femeile împreună cu toţi copii, de toate vîrstele. Educaţia în Israel se făcea neclasificat, amestecat, cu tot poporul la un loc. Ar trebui să ne reevaluăm, după cum face acum o mişcare în Statele Unite, toată povestea asta cu orele de tineret, cu pastorul de tineret (am scris depsre asta altă dată), cu grupele de copii.

Este importantă educaţia (laică) pentru un creştin?

Da, este importantă, dar nu esenţială. Este importantă educaţia în general, dar, repet, caracterul este mai important şi caracterul nu se formează prin educaţia pe care o cîştigăm prin mersul la şcoală. Cineva spunea, cred că Ravi Zacharias, că, dacă un copil fură şuruburile de la şină, după ce va termina o şcoală, va şti să fure tot sistemul de căi ferate. Educaţia nu ne creşte moralitatea. Cunoştinţele ne informează, nu ne formează.

În câteva cuvinte ce ne spune Biblia despre educarea copiilor?

Biblia ne spune multe lucruri despre educaţie. Cartea Proverbe este un întreg tratat de educaţie. Ne vorbeşte despre învăţăturile de bun simţ şi despre înţelepciune. Oare un handicapat mintal poate fi înţelept, dacă nu este inteligent? Sigur. Înţelepciunea derivă din trăirea în prezenţa lui Dumnezeu.

Educaţia copiilor se bazează pe memorare şi rememorare: înrădăcinarea în tradiţia orală, restaurarea istoriei pentru fiecare generaţie. “Tu să îi spui copilului tău… “, apoi memorarea Scripturilor. Mintea Apostolului Pavel, a lui Augustin, aşa s-a format, prin memorare.

Câteva cuvinte transmise cititorilor noştri.

Dacă sînt cititori, să rămînă cititori, dacă nu sînt cititori, să recupereze cititul. Să citească, în primul rînd Biblia şi apoi cît pot, pe unde pot. Să citească numai cele mai bune cărţi, pentru că ne-ar trebui trei sau patru vieţi lungi pentru cele foarte bune şi bune.

Să citească numai în domeniile care îi interesează, nu pentru că cineva a spus că aia este o carte bună sau pentru că trebuie să o citească. Viaţa este prea scurtă pentru a nu ne bucura de ce ne poate oferi mai bun şi lectura este unul dintre lucrurile bune din viaţă.

Am spus asta pentru că mi-aţi spus de “cititori”.

Domnul să îi binecuvînteze!