Pentru a-i proteja spatele! V-aţi uitat la spatele unei chitare obişnuite? Este plin tot de zgîrieturi fine. Nasturii sau…. mai rău… pentru cei care cîntă cu ea legată în faţa pantalonilor… centura. Am văzut multe chitare distruse în acest fel.

Prietenii mei se uită miraţi că le pun o piele de căprioară pe burtă înainte de a cînta la chitarele mele şi îi rog să îşi dea jos treningurile cu fermoar sau alte accesorii care ar putea răni lacul fin al chitarei.

Discutînd recentissime cu doi instrumentişti mi-au spus că vor veni să cînte unde îi invit, dar cu o condiţie, nu vor lăsa chitarele din mînă nimănui pentru a le expune, testa etc.

Îi înţeleg perfect. Cînd chitara pe care o ai în mînă ţi-e instrumentul de suflet şi cînd costă mai mult decît salariile pe un an de zile, atunci priveşti altfel „bucata aceea de lemn”.

Mi-am auzit în spate…

Ei, asta este deja idolatrie! Ce, pentru un instrument atîta grijă?

M-am întors urgent:

– În primul rînd eşti laş. Spune în faţă ce ai de spus! În al doilea rînd: cine este credincios în lucrurile mici ar putea avea şanse să fie la fel şi în lucrurile mari. Trei: aceste instrumente nu sînt ale mele, sînt în custodia mea. Le voi da altor tineri să studieze pe ele sau le vor lua cu totul de la mine. Eu sînt doar un păstrător temporar, un econom şi vreau să fac asta cu mare credincioşie. A propos…. Am şi chitare pntru oameni ca tine. Poţi să dai cu ele de pămînt.Patru: să te văd după ce îţi plăteşti maşina în întregime. Te rog să mă inviţi să îţi trîntesc uşa cu virtute! Pot să dau un pic şi cu cheia de la apartament pe tablă, numai un pic …. să vedem dacă-i galvanizată!

Există lucruri pentru fiecare neam de oameni.