Care este cel mai important lucru pe care l-a distrus comunismul?

Sînt multe lucruri pe care le-a distrus comunismul? A pervertit valori sufleteşti, a stricat oameni, a ucis trupuri, a năruit suflete? Am putea face un inventar? Există un simbol al comunismului şi vreun simbol suprem al rezistenţei împotriva acestuia?

Cine mai are vreo urmă de nostalgie după comunism trebuie să vadă memorialul de la Sighet. Neapărat!

Într-o discuţie cu un prieten vechi (vechi şi pe pămînt. El.), amintindu-ne de perioada comunistă, s-a lăsat furat de memorie şi a făcut o afirmaţie foarte interesantă:

sursa Dragos Cristian picasa

Lucrul pe care l-a distrus comunismul a fost echilibrul familiei tradiţionale. Cel mai grav lucru!

Dacă ne întoarcem în urmă cu 70 de ani…. fiecare familie avea casă…. cîteva hectare de pămînt. Din acelea oamenii gospodari puteau trăi. Chiar şi cei mai nevoiaşi, chiar şi beţivanii satului aveau casa lor şi puteau trăi cu ziua. Dacă un băiat creştea şi ajungea la vîrsta însurătorii, atunci se însura, nu se chinuia. Se întîlneau tinerii, se luau, se nunteau şi apoi se făcea clacă. Părinţii le dădeau o parte din pămînt moştenire şi apoi în trei săptămîni se turna casa din chirpici, din pămînt bătut. În trei săptămîni totul este sus, la acoperiş. Şi puteau începe copiii viaţa şi puteau face copii. Acum? Păi ce, se poate gîndi vreun tînăr la casă fără 60.000 de euro? Comunismul ne-a fugărit la oraşe, ne-a centralizat totul, ne-a făcut dependenţi unii de alţii şi de sistemele centralizate de căldură, de lumină, de apă. Acolo? Fiecare avea fîntîna proprie, fiecare avea bucata lui de pădure pentru lemne, fiecare avea ce mînca. În cei mai grei ani … seceta din 48, atunci a fost greu de am făcut pîine cu mălai şi mama ne mai făcea din cînd în cînd pîine cu mălai ca să vedem cum era şi să ne amintim cum era pe vremea foametei…. Am dus-o bine pînă ne-au luat pămînturile. Atunci … .a început decăderea satului românesc. Atunci am început să decădem moral, să ne pierdem credinţa în Dumnezeu, să ne scufundăm în oraşele muncitoreşti.

Nu idolatrizez trecutul, nu cred că sînt un nostalgic, nu pot să trec uşor peste aceste imagini. Da, sigur, au fost culese şi alese şi imaginile, dar îmi aduc aminte povestirile bunicilor. Perioada interbelică în România mai ales la sate chiar şi în Regat, nu numai în Ardeal, a fost o perioadă în care cei care au muncit au avut, cei care nu au dorit să muncească … au devenit comunişti mai apoi.

Ce părere aveţi, prieteni? Care este cel mai important lucru pe care ni l-a răpit comunismul?

Vezi mai multe imagini AICI

Avatarul lui Necunoscut

About Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în Amintiri, Întrebările lui Ghiţă, dulce Românie, Fabrica de barbati, Imagine-aţie, Oameni, Perplexităţi. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

37 Responses to Care este cel mai important lucru pe care l-a distrus comunismul?

  1. Avatarul lui Pomisor Pomisor spune:

    Cel mai grav lucru pe care l-a facut comunismul dupa parerea mea este ca transforma oamenii in monstrii, corupand om cu om. Era foarte dificil sa supravietuiesti daca nu furai si nu minteai. Si asta se facea cu buna stiinta „de sus”.
    Echilibrul familiei distrus? Pai in vest unde nu a fost comunism este altfel decat cum este descris? Echilibrul familiei se distruge cand oamenii sunt corupti moral nu cand sunt lipsuri fizice… Moralitatea nu este determinata atat de mult de conditiile fizice. In perioada comunista de exemplu destule familii s-au intemeiat in anii studentiei. Cunosc personal o asemenea familie care rezista si astazi de peste 30 de ani. Acum? Imoralitatea este in floare, fetele au pretentii cat marea si o viata fara greutate, baietilor le lipseste mintea si se lasa prostiti… Si aceasta a inflorit mai ales DUPA ce comunismul a cazut prin preluarea de nonvalori din vest… Iar partea cu casa de 60000 de euro a aparut tot DUPA ce comunismul a cazut nu inainte, tot venita din capitalismul vestic…

  2. Avatarul lui PetcuToday PetcuToday spune:

    Cu istoria clasei a 11-a as putea spune ca Romania in primul rand, datorita comunismului nu s-a mai putut reface dupa razboi, respingand planul Marshall datorita lui Stalin. Nu am trait in perioada comunista, insa ca unul din afara pot spune ca intradevar comunismul ne-a unit …ne-a unit in saracie. Ne-a rapit umanitatea si respectul de sine si am ajuns sa fim in stare de orice doar pentru a rasari putin in marea egalitatii. Roadele se vad astazi. In plus 40 de ani de comunism cred ca si-au facut treaba, formand mentalitati comuniste. Problema insa este ca aceste mentalitati puse in contextul democratiei nu mai aduce nimic bun :|…

  3. Avatarul lui marinelblaj marinelblaj spune:

    Poate că va părea şocantă părerea pe care o exprim, mai ales din partea cuiva care a avut cumplit de suferit de pe urma comunismului (cei mai vechi pe blog ştiu deja o parte din lucrurile la care mă refer). Totuşi… eu cred că poate cel mai important lucru pe care l-a distrus comunismul, aşa cum a fost el aplicat de la Marx încoace, este însăşi rădăcina morală a comunismului. Nu Marx, Lenin etc au inventat comunismul. Ca societate care promovează în primul rând egalitarismul în baza principiului (siluit de comunismul modern) „de la fiecare după posibilităţi, fiecăruia după necesităţi”, sistemul (să-i spunem) comunist a fost promovat chiar de Biserica primară (parţial menţinut în biserica actuală), în baza învăţăturilor Domnului, mai apoi de Platon şi până la sistemul chibuţurilor evreieşti. Personal cred că asta a fost cea mai mare distrugere, toate celelalte tragedii (ce sărac devine acest cuvânt!) decurgând din distorsionarea incredibilă a unui principiu eminamente uman intr-unul eminamente diavolesc.
    Dacă o societate ar putea pune în practică un sistem de capitalism social, în care regulile să fie clare şi să fie respectate, atunci ne-am merita numele de oameni. Aşa, în România trăim un capitalism pus în practică de foşti comunişti sau de oameni care au fost la rândul lor „distorsionaţi” de comunism.
    Şi cum acest sistem comunist modern a fost fără îndoială o unealtă extrem de utilă diavolului, el a atacat prin acest sistem exact în punctul vital: rădăcina. Ştiind că de acolo vor decurge toate relele. Nu uitaţi, una dintre cele mai cumplite arme ale lui Satan este VARIANTA…

    • Avatarul lui Pomisor Pomisor spune:

      🙂 Fiind o punere in comun, o insumare exista un principiu mai putin vizibil care a fost trecut cu vederea: o societate umana cu cat este mai strans unita cu atat valoarea ei se va apropia de … cel mai slab/rau din ea… Sau un lant are exact rezistenta verigii slabe… nu a celor tari.
      De aceea un asemenea sistem nu poate sa nu decada pana la valoarea minima admisa in el… Ori comunismul a unit si buni si rai si bogati si saraci. Si cei buni au ajuns ca cei rai cei bogati ca cei saraci niciodata invers…

      • Avatarul lui marinelblaj marinelblaj spune:

        Oare? Să înţeleg că societatea din Fapte aşa funcţiona? Deşi articolul acesta vorbeşte despre comunismul modern şi, cu precădere da varianta lui românească, eu aduceam în discuţie nu comunismul care a unit bogaţi şi săraci, ci părtăşia care i-a adus împreună. Ori acesta este unul dintre lucrurile pe care l-a distrus comunismul modern. Teoria că „o societate umana cu cat este mai strans unita cu atat valoarea ei se va apropia de … cel mai slab/rau din ea” e poate aplicabilă în lumea lipsită de Cristos… Tocmai de aceea, nu făceam sub nicio formă apologia comunismului şi propuneam un capitalism social, cu reguli clare şi aplicate. Altfel, dacă ne oprim doar la capitalismul aşa cum este el trăit astăzi nu ne vom deosebi de jungla în care cel mai puternic îl umileşte pe cel mai slab, dacă nu îl ucide. Ca să mă înţelegi, am să-şi propun un exemplu. Într-o societate există mai mulţi indivizi, de culturi, inteligenţe şi capacităţi diferite. Între ei, unul nu este interesat de cultură, nu este inteligent dar este abil suficient cât să profite de orice pentru a trăi mai bine, iar altul este un om de cultură, care nu ştie altceva decât să „producă” lucrurile de care societatea are totuşi nevoie pentru a nu deveni robotizată. Dacă acesta din urmă ar fi să trăiască doar din ceea ce produce singur, ar muri de foame, în vreme ce primul n-ar mai şti ce să facă în belşugul acumulat. Ţi se pare cunoscut modelul? Ei bine, o societate care are reguli clare şi aplicate va ştii să aibă grijă şi de unul şi de celălalt. Nu poate fi o societate umană aceea din care lipseşte aspectul social.
        Eu vorbeam în cometariul anterior despre pervertirea unui „comunism” care Îl are în centru pe Cristos! Restul sunt variantele diavolului!

        • Avatarul lui Pomisor Pomisor spune:

          Dupa cate se pare a functionat la fel si acea societate. Este drept ca a pornit de la bun inceput cu oameni destul de buni. Dar foarte repede au aparut tensiuni (nu cred ca respectiva societate sa fi durat mai mult de 1-2 ani…), cei care au avut averi au cheltuit ce aveau si au ajuns cu toti saraci… O societate de tip comunist (fara proprietate privata) chiar si daca este crestina nu dureaza.
          Iar teoria mea in privinta valorii este perfect ilustrata in cazul lui Acan…

          Nu ma opresc la capitalismul trait astazi care este corupt. Capitalismul corect este cel care are valori si standarde fixe ori aceasta lipseste cu desavarsire in capitalismul prezent 😦 . Despre exemplul pe care il spuneti va spun ca ce spuneti este doar ce se vede. Ce nu se vede este ca de fapt cel putred de bogat este infiorator de dator la toti de la care a furat… Si la un moment dat va trebui sa plateasca… Si alt aspect mai putin vizibil: cei saraci s-ar putea sa fie mai puternici decat cel bogat…

          Capitalismul corect pe care il sustin eu este cel expus in vechiul testament si pe care a fost construit Israelul initial. Si are o parte sociala foarte importanta pe langa faptul ca se bazeaza pe corectitudine dar nu atat ca un ajutor gratuit ci ofera oportunitati gratuite: spice lasate, fructe neculese, etc. pe care cei saraci le puteau lua. In plus eliminarea dobanzii, si limitarea imbogatirii: terenurile sau casele vandute trebuiau returnate dupa 50 de ani la vechii proprietari si nu puteau fi detinute de cumparatori pentru eternitate (cu unele exceptii in cazul caselor de fapt si vanzarea era doar vanzarea uzufruct-ului pe perioada de la momentul vanzarii pana la anul jubiliar).

          • Avatarul lui marinelblaj marinelblaj spune:

            1. Să înţeleg că faptul că n-a funcţionat contrazice principiile Domnului? Mă îndoiesc. Oamenii sunt cei ce pervertesc şi principiile. De aceea spuneam că o societate care Îl ARE pe Cristos în centru, nu care L-a avut la începuturi sau o perioadă oarecare de timp.
            2. Da, adevărat, numai că datoriile acelea sunt în fapt morale, lucru de care omul respectiv habar nu are, iar puterea celor săraci e una spirituală, (dar şi socială).
            3. Exact, Acesta este „capitalismul social” despre care vorbeam. Cu reguli clare şi aplicate, care ţin cont şi de cel mai neputincios. Altfel, in cazul unui capitalism care nu are o componentă socială, cel slab este eliminat, la fel cum se întâmplă în lumea animală!
            Revin. Nu fac apologia comunismului. Ar fi culmea! Vorbeam însă de pervertirea rădăcinilor lui. O întrebare, poate exagerată: în Edenul lui Adam şi Eva era comunism sau capitalism? (atenţie! Să nu confundăm „stăpânirea peste lucruri”, acordată de Dumnezeu, cu proprietatea privată, şi nici „poţi să mănânci din orice” cu „toate de obşte”!)

            • Avatarul lui Pomisor Pomisor spune:

              1) Pai acel comunism nu a fost ideea Domnului Isus din start… Luca 22:35,36 – Domnul Isus incuraja proprietatea privata.
              2) Nu doar morale… Priviti mai atent…

              Dumnezeu a creat capitalismul, si era valabil inca inainte de creerea omului: chiar si animalele sunt teritoriale (adica socotesc un teren ca fiind al lor: proprietate privata).

              • Avatarul lui adrian adrian spune:

                cred ca folosim abuzim unele notiuni. Nu avem capitalism in Biblie, asa cum nu avem nici fizica relativista „biblica”. Proprietatea privata este o conditie necesara, dar nu si suficienta, pentru o societate capitalista. Capitalismul a aparut in Occident incepand cu secolul XV (la altii chiar in secolul XIX). Una din conditii este existenta unei mase de oameni relativ liberi din punct de vedere juridic dispusi sa-si „vanda” abilitatile. In societatile bazate in principal pe munca sclavilor sau a unor persoane aservite (iobagul Evului Mediu) aceasta conditie nu era indeplinita. O alta conditie ar fi acumularea unei mari sume de bani (capitalul!) in mainile catorva oameni dispusi sa puna in circulatie aceasta suma de bani, si nu sa o tezaurizeze (si, desigur, a unui sistem de guvernare care sa incurajeze aceasta circulatie). Numai prin indeplinirea acestor doua conditii principale a fost posibila trecerea de la mica productie de marfuri la marea productie capitalista. Capitalismul occidental este rezultatul unui proces evolutiv (stiu ca acest cuvant zbarleste parul, dar asta este!). Capitalismul occidental al secolului XIX nu prea semana cu capitalismul postmodern de astazi.
                Biblia nu vorbeste nici de capitalism, nici de socialism, nici de comunism s.a.m.d., ceea ce este inca o dovada ca este o carte „desteapta”. 🙂 Numai noi facem judecati aposteriori. Iar societatea israelita descrisa in Vechiul Testament are de-a face cu capitalismul tot cam atat cat are de-a face si comunitatea primilor crestini cu comunismul. Istoria demonstreaza ca poti avea proprietate privata si sa nu ai capitalism. Nu tot ce intra in gara este tren. 🙂 In acelasi mod, simpla stapanire in comun a unor bunuri nu inseamna comunism (existau bresle de lucratori in Evul Mediu care stapaneau mijloacele de productie in comun!). In plus, sa nu confundam proprietatea comuna asupra unor bunuri cu proprietatea de stat (aici a fost o alta smecherie a bolsevicilor). Comunismul, in esenta, implica o transformare violenta a lumii si eliminarea (exterminarea, mai exact) claselor care se opun acestei transformari. Comunisti nu sunt cei care vor doar ca totul sa fie la „pausal”, ci cei care vor „incendierea” societatii si distrugerea celor care stapanesc mijloacele de productie. Asadar, lucrurile sunt mult mai complexe si probabil un economist le-ar explica mai bine decat mine, care nu am facut decat sa reproduc ceea ce mi s-a parut si mie ca am inteles de la Weber, Popper, Mises, Hayek si altii. Pretentia ca ceea ce ni se descrie in Vechiul Testament ar fi un fel de capitalism „avant la lettre”, din punctul meu de vedere, este o „tragere la tema”

              • Avatarul lui marinelblaj marinelblaj spune:

                Pomisor, Adrian explică mai jos foarte bine de ce greşim (inclusiv eu în felul în care am scris) folosind termeni într-un mod impropriu. Eu încercam să merg tocmai la rădăcina a ceea ce a dus la noţiunea de comunism. Mă foloseam chiar de sloganul adoptat, care, între noi fie vorba, are acea nuanţă de social, respectiv “de la fiecare după posibilităţi, fiecăruia după necesităţi”, şi care nu văd ce ar avea greşit în esenţa lui. Faptul că acest principiu a fost de-a lungul timpului pervertit, este cu totul altă discuţie.
                Cum spune Adrian, proprietatea privată nu este o condiţie suficientă pentru capitalism. Şi faptul că animalele sunt teritoriale nu le face capitaliste câtă vreme până şi la ele se mai întâlneşte acea latură a socialului în care (evident nu la toate) convieţuirea unui grup are în vedere principiul enunţat în sloganul de mai sus.
                Cum spuneam, atât la comunism (nu găsesc alt termen) cât şi la capitalism, pervertirea a dus la compromitere a ambelor (vezi comunismul de-a lungul istoriei si capitalismul pe care îl trăim noi) prin ceea ce foloseşte Satan (varianta).
                E mult de discutat pe tema asta, dar, precizez încă o dată: nu fac apologia comunismului şi în niciun caz nu-l apăr. Mă străduiesc însă să merg la rădăcina lucrurilor pe care vreau să le înţeleg.

              • Avatarul lui Pomisor Pomisor spune:

                Domnul Adrian, cu siguranta sunteti mai in tema decat mine si cunosteti definitiile date acestor termeni mai la zi. Eu nu sunt la fel de in tema asa ca am dezvoltat sistemul meu de definitii dupa care capitalism = proprietate privata + schimburi, comunism = proprietate comuna + economie centralizata. Acum daca in capitalism schimburile se fac in baza unor standarde fixe = capitalism corect, daca nu avem un standard fix = capitalism corupt. Comunismul nu are rost sa il discut deoarece prorietatea fiind comuna de fapt cei care au obrazul mai grosut sunt cei care se folosesc de ea iar restul sta si contribuie. Da, se poate avea proprietate comuna si totusi sa nu fie numit comunism de exemplu casa in care sta o familie este comuna totusi raportarile cu exteriorul se fac in mod capitalist.

                Da este un proces oarecum evolutiv dar … dupa parerea mea in sensul tendintei naturale adica al cresterii dezordinii. Si ceea ce avem in vest este o forma degradata a formei de capitalism care era inaintea industrializarii, degradata pentru ca pe parcursul timpului a tot renuntat la standardele de paritate fixe. Spuneti ca in societatile sclavagiste nu exista capitalism? Dar in societatile vestice care este diferenta ?:D Ai dreptul sa iti schimbi stapanul si metodele de constrangere sunt mult mai rafinate, in rest aceeasi esenta… 😦 Si de fapt definitia pe care o spuneti se aplica cu minime modificari si in cazul societatilor sclavagiste: ca si sclavii sunt la urma urmei relativ liberi si dispusi sa munceasca in schimbul unui loc acoperit si a hranei. Vedeti vre-o deosebire fata de ce se intampla acum? Eu unul nu prea…

                Modul de impunere a comunismului a fost violent din cauza faptului ca in acea perioada nu ar fi devenit nimeni comunist de buna voie. Si nici acum dar pot exista totusi circumstante in care poate fi impus si fara violenta prin constrangere „pasnica”: liber consimtit ca nu au alternativa…

              • Avatarul lui Pomisor Pomisor spune:

                @MarinelBlaj
                Ceea ce este gresit in acea frumoasa expresie este ca duce si la impartirea responsabilitatii pentru faptele facute de fiecare. Si astfel cel care este sarac nu este sarac pentru ca este lenes ci pentru ca bogatul e rau si nu imparte cu saracul munca lui. Si nici bogatul nu a ajuns bogat pentru ca a muncit, trudit si i-a curs transpiratia lucrand ci pentru ca a furat pe sarac… (nu zic ca uneori nu este adevarat dar luam un caz ideal).

                Astfel cel rau nu sufera pentru rautatea lui si nu are deci nici un motiv sa renunte la ea si nici cel bun nu este rasplatit pentru truda lui si deci nu va fi motivat sa continue sa fie harnic. Finalul este dupa cum am spus egalizarea la nivelul minim al sistemului: toti ajung la fel de rai si saraci ca cei mai saraci si rai care intra in sistem.

  4. Avatarul lui Emanuel Emanuel spune:

    e destul de usor sa spunem ce ne-a rapit comunismul, cum e foarte usor sa idealizam perioada interbelica cind Romania era inca o tara rurala. e destul de greu sa acceptam faptul ca analfabetismul era mai mare in perioada interbelica si ca acesta s-a redus in comunism. e destul de greu sa acceptam ca in perioada interbelica a existat o coruptie politica mult mai daunatoare decit in comunism, padurile taiate in perioada interbelica le-au refacut comunistii (asta e un mic exemplu).

    cred ca marele neajuns al comunismului a fost „uniformizarea”. intelectul nu a mai contat. era considerat o amenintare. comunismul a reusit o uniformizare de tip industrial la toate nivelele societatii. totul trebuia sa poarte o amprenta „muncitoreasca”, o atitudine de fabrica. chiar si intelectul trebuia sa corespunda nevoilor fabricii.

    asta ne-a facut sa stagnam mai ales din punct de vedere intelectual. de asemenea cred ca cei care regreta azi comunismul sunt indeosebi cei care nu l-au resimtit din punct de vedere intelectual si intelectualitatea in ea insasi este o forma de libertate ce duce spre un progres real. cei ce regreta comunismul nu aveau dileme „existentiale”, nu aveau notiunea reala de libertate de gindire si actiune, mergeau duminica la gratare, aveau repartizate locuinte, leafa mergea, aveau studiile „necesare”, aveau Casa de ajutor romanesc pentru imbunatatirea vietii, din cind in cind isi luau masini, aveau concedii adevarate in tara oriunde le poftea inima, au acceptat restrictiile si si-au asumat istoria la modul feminin (are Patapievici parca un eseu despre asta).

    legendele spun ca micul nostru comunism ne-a tinut departe de imoralitatea si decadenta occidentala, de nonvalorile occidentale si toate astea in numele unei justificari nationalist-protocroniste. da, comunismul ne-a refuzat maturizarea ca societate, ne-a refuzat o dezvoltare economica si sociala si culturala reala. in anii 1948-1958 noi traiam o infantilizare debila fortata la nivel literar cind America deja isi contura miscarea postmoderna beat generation, cind America cunostea o maturizare intelectuala fara precedent pentru istoria ei de aproape 200 de ani.
    in anii aia cind eram saturati cu marxism, Europa facea literatura, film, muzica. noi traiam la limita supravietuirii, ei traiau perioade de inflorire culturala reala si de maturizare sociala si economica.

    un alt mare defect al comunismului e structura mentala si sociala de tip turma si exact genul asta de structura reflecta infantilizarea la care am fost supusi fortat, infantilizare care inca dainuie in generatia care acum are intre 50-70 ani si care n-a resimtit absenta sau adormirea intelectului. doar cei care s-au trezit au suferit in comunism. adormitii au trait cosmarul ca pe ceva firesc.

    iar in acesti 20 si ceva de ani de la revolutie incoace nu facem decit sa traim ultimele efecte ale comunismului. se adevereste imaginea biblica a generatiei ce nu a crezut in intrarea in canaan si a trebuit sa isi traiasca anii in pustie pina la moartea ei. generatia tinara a cunoscut canaanul, pentru ca in ei se putea sadi canaanul.

    din pacate cei care s-au trezit la timp au suferit in comunism si continua sa sufere inca din pricina acestui post comunism. in fond asta e ce ne-a rapit comunismul.

  5. Avatarul lui marinelblaj marinelblaj spune:

    Trebuie negreşit să răspund, totuşi, la întrebarea din finalul articolului. Mie comunismul nu mi-a răpit lucruri. Sau, mai bine zis, lucrurile pe care mi le-a răpit nici nu mai contează. Pentru că mi-a răpit oameni!

  6. Avatarul lui marcel s marcel s spune:

    …comunismul a rapit poporului roman abilitatea exprimarii sincere fara rautate, am devenit un popor de acuzatori,cautind rezolvari prin expunerea vinovatului…

  7. Avatarul lui Sasarman Calin Sasarman Calin spune:

    Eu cred ca familia traditionala dispare orcum din Europa. Rata divorturilor in tarile din Vest este incredibila. Comunismul cred ca a amanat acest fenomen cu cativa zeci de ani. Nu este acesta cel mai mare rau. Intemnitarea oamenilor nevinovati este mai grav.

  8. Avatarul lui Edgar Edgar spune:

    Cred ca a distrus seriozitatea, dorinta de a face un lucru bine daca stii si poti. Era OK sa furi de la stat, sa te „descurci” etc. Din pacate acest lucru s-a transmis si la generatiile care nu s-au nascut sub comunism sau au trait doar cativa ani (perioada in care se incaltau cu fesul cum zice un prieten de-al meu). Vad atitudinea asta si la colegii mei (eu fiind ceva mai batran decat multi dintre ei).

    Domnule Cruceru, nu va considerati vechi? Eu deja ma consider. Ar trebui sa port un tricou „Past expiration date” 🙂

  9. Avatarul lui adrian adrian spune:

    sistemul socialist de dupa 1947 a distrus liceul interbelic si scolile de meserii din aceeasi perioada. Eu cred ca distrugerea invatamantului preuniversitar interbelic a adus mai multe pagube decat nationalizarea. In liceele de atunci se facea mai multa carte decat in multe facultati de azi.

    Alta nenorocire: pervertirea notiunii de patriotism. Toti membrii PCR din perioada interbelica au fost adeptii dezmembrarii Romaniei si au facut jocul Moscovei. Asa ca, dupa 1965, Ceausescu ne-a pacalit mimand patriotismul lui de opereta. Comparat cu netrebnicii care sustineau ca Romania este un stat imperialist (prntre care, sa nu uitam, s-a aflat si el!) chiar parea patriot.

    Alt necaz: dispretul legilor, de vreme ce deasupra legilor era o autoritate intangibila juridic. Ce rost avea o lege, daca o directiva de la Partid ii putea anula efectele?! Ce republica, am avut un sistem „curat” absolutist!

    O alta consecinta: compromiterea unor idei generoase „de stanga”. Un exemplu: e greu sa privesti cu seriozitatea unui vestic sindicatele, dupa ce ai de zile asa ceva inseamna un birouas de unde faceai rost de un bilet la bai.

    • Avatarul lui sam sam spune:

      Dacă găsești și o variantă evanghelică ești profesor 🙂

    • Avatarul lui adrian adrian spune:

      incearca sa-ti imaginezi: candva auzeam, in racoarea noptilor de vara, acest cantec cantat la caval de un vecin!

      Interesant este ca regimul pcr-ist incuraja folclorul, probabil pentru a contrabalansa influenta culturii moderne occidentale.

  10. Avatarul lui george george spune:

    Echilibrul familial ne-a fost rapit in capitalism, dupa ‘90. In comunism a fost distrus echilibrul social, prin dezradacinarea taranilor care – ajungand prea repede la oras, fara a parcurge etapele atat de necesare – au abandonat cultura sateasca a bunului-simt si, neintegrandu-se in cultura urbana, au devenit acea “specie” agresiva (surprinsa de Steinhardt in “Jurnalul fericirii”) la care complexul de inferioritate s-a transformat in complex de superioritate.
    Echilibrul se strica intotdeauna cand suntem lansati brusc intr-o libertate pentru care nu suntem pregatiti …
    Ce ne-a rapit comunismul? “… cele mai insemnate lucruri …: dreptatea, mila si credinciosia” (Mat 23:23)

  11. Avatarul lui naomi naomi spune:

    Sa fim seriosi. ce a ramas neatins de comunisti au avut grija sa strice acum democratii.

    In Romania interesul poarta fesul.
    Romania noastra are o inima maaaare …. de tigan.

  12. Avatarul lui Corneliu Ilea Corneliu Ilea spune:

    Ce istorie romantata a „familie traditionale”. Comunismul cu toate abzurile lui, a ridicat nivelul de trai al majoritatii oamenilor..
    O familie traditionala cu 2 ha de pamant sau 3-ceea ce a fost foarte comun in Ardeal-supravietuia poate (mortalitatea infantila insa era foarte mare, stiu de la bunici) i inainte de comunism. Doar o data cu instalarea comunismului s-au imbunatatit lucrurile pentru saracimea rurala a Romaniei. Cand citesc asemenea povesti ma enervez. Buinicii mei au lucrat de la 9, 10 ani intr-o fabrica de facut caramida si tigle-plus la camp. Mergeau la scoala „numa’n dricu’ iernii” cand nu mai era atat de mult de lucru. Si nu au fost exceptia, ci ca ei au fost majoritatea. Ma iertati, dar nu cred o iota din propaganda neofascista care acum idilizeaza viata rurala si demonizeaza socialismul

    • Avatarul lui marinelblaj marinelblaj spune:

      Da, cunoaştem ce a însemnat societatea multilateral…subdezvoltată!
      „Comunismul cu toate abzurile lui, a ridicat nivelul de trai al majoritatii oamenilor”. Da, pe cele mai înalte culmi ale comunismului, adică acolo unde nici aerul nu ajunge pentru toţi fiindcă e prea rarefiat!
      Ce opţiune… să trăieşti mai mulţi ani ca să îţi petreci o bună parte din ei la coadă la lapte, la tacâmuri, la… la…
      Comunismul (aş cum a fost el pus în practică de la Marx încoace) nu a îmbunătăţit lucrurile pentru sărăcimea rurală… a mutat-o la oraş, în ghetourile numite blocuri, într-o industrializare care plimba produsele în interiorul pieţei socialiste (noi vindeam polonezilor ce nu aveau nevoie, ei vindeau ruşilor ce nu aveau nevoie, ruşii vindeau cehilor ce nu aveau nevoie etc etc… plimbam produse în interiorul lagărului…)
      Nimeni nu demonizează socialismul pe care l-am trăit aproape în întregime (am o vârstă…). Ştiţi de ce? Pentru că era deja demonic!
      Interesant. Şi bunicii mei mi-au povestit… cum le-au luat comuniştii tot ce au agonisit o viaţă, ca să devină „proprietatea tutuLor”…

  13. Avatarul lui Paul Pantea Paul Pantea spune:

    1984 de George Orwell. Ce a facut comunismul cel mai rau? A facut omul sa-l iubeasca pe Fratele cel Mare.

    • Avatarul lui adrian adrian spune:

      Fratele cel Mare ne-a lasat mostenitori o puzderie de fratiori mai mici care, sa vezi minune!, toti s-au facut capitalisti!

    • Avatarul lui Swan Swan spune:

      Exact la „1984” de Geroge Orwell m-am gandit si eu cand a aparut acest articol. Si la „Iarta-ma Natasha” de Serghei Kurdakov. Cine nu a trait pe pielea lui aplicarea comunismului ar putea sa inceapa cu aceste lecturi. Apoi sa traga cu ochiul la ce se intampla acum in Korea de Nord. Se pare ca cei care nu l-au plans pe conducatorul recent decedat vor fi trimisi in lagare de munca. Ghici cum se va stabili cine a plans si cine nu… Asta imi aminteste de copiii tradatori din 1984 care erau mai loiali lui Big Brother decat parintilor si ii turnau la politie, si mai erau si laudati pt asta. Cred ca unul din lucrurile pe care le-a distrus comunismul a fost loialitatea. In comunism nimeni nu are incredere in nimeni, nimeni nu e loial nimanui si fiecare tradeaza pe fiecare. Comunismul dezumanizeaza.

      • Avatarul lui Pomisor Pomisor spune:

        Si aceasta pentru ca mai intai corupe moral oameni si in al doilea rand pentru ca … este bazat pe ura. Ciudat lucru cum o societate se poate construi pe acest sentiment, totusi ura chiar leaga pe cei care se urasc, si ii leaga foarte strans… Si aceasta pentru ca ura este de fapt doar o iubire cu semn schimbat. Aceasta ura care este la baza comunismului dezumanizeaza si dintre toate caile este cea care transforma oamenii in monstrii cel mai repede.

        Si remediul pentru ca o societate sa nu cada in cursa acestui sistem este ca sa cultive calitatile si virtutile si oamenii sa dezvolte sentimente curate si frumoase de iubire.

  14. Avatarul lui dorin dorin spune:

    Intersant e ca dupa 22 ani de la caderea comunismului mai discutam inca de el de parca nu ne-am saturat si de capitalism. Comunistii ne-au fortat sa lucram la oras iar capitalistii ne-au facut sa pribegim prin tari straine. Cei care au ramas in tara au devenit sclavi in propria casa caci tot pentru strain lucreaza pe un salariu de mizerie care nu le poate permite sa mai stea nici la coada la… lapte. Atat comunismul cat si capitalismul sunt un fel de joc dea alba-neagra in care cel ce pierde este intotdeauna omul de rand, dar i se sugereaza sa se bucure ca va castiga la runda urmatoare cand de fapt va pierde mai mult.
    Nu sunt un „nostalgic al comunismului” dar sa fiu sincer nici de imaginile astea in care „mamaia” e desculta iar „tataia” are opinci nu mi se face dor deloc.

  15. Avatarul lui Strong Independent Woman strongindependentwoman spune:

    Sunt conţientă de faptul că mult-blamatul comunism a distrus structura socială prin neutralizarea familiei. Dar nu cred că dacă ar fi fost evitat comunismul structura şi ierarhia ar fi rămas nealterate ca metode de funcţionare a familiei şi a societăţii până în ziua de azi. Analizând perspectiva globală din punct de vedere a ierarhiei şi structurii, vom sesiza fără eforturi substanţiale faptul că societăţile neatinse de comunism şi-au pierdut la fel de grabnic (unele mai rapid) noţiunea de structură. Relativismul este o urmare naturală şi inevitabilă a înstrăinării omului de Dumnezeu. Faptul că la noi comunismul a fost cel ce a iniţiat şi întreţinut acest proces, l-a alimentat şi l-a accelerat, e numai dovada faptului că dacă asupra unei societăţi decadente acţionează o forţă (politică în acest caz) exterioară ei, procesele deja începute în ea se accelerează şi intensifică. Judecând din perspectivă Biblică, aceasta este numai reversul medaliei care poartă pe o faţă versetul din 2 Cronici 7:14 „Dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga şi va căuta faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele – îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul şi-i voi tămădui ţara.” – parafrazând, „dacă poporul care se numeşte creştin îşi caută cu mândrie satisfacerea propriilor plăceri, îşi va purta vina păcatelor şi ţara îi va fi bolnavă.” Cu alte cuvinte, dacă am lăsa ca asupra societăţii noastre să îşi exercite Biblia puterea, sunt perfect convinsă că am reveni la o structură corectă a familiei.
    Odată intrat păcatul în lume schimbarea paradigmei (în sens Platonian) de funcţionare a familiei era previzibilă. Indiferent de influenţele şi jocurile politice.

  16. Pingback: Lucruri bune din comunism? | Marius Cruceru

  17. Avatarul lui mirik mirik spune:

    citesc de ceva vreme blogul d-voastra.sunt multe lucruri interesante,de actualitate,polemici.piana acum nu m-am gindit sa scriu ceva,dar profunzimea din acest articol m-a facut sa las citeva rinduri.Daca odinioara oamenii erau cu frica de Dumnezeu astazi El este mai mult o gluma,dar asta face parte din era pe care o traim,una a postmodernismului.Ce mi se pare mie cel mai frustrant ii ca odata cu centralizarea care s-a pornit si capitalismul de astazi egocentrismul oamenilor ne face sa ne furam unu altuia caciula,trist,pe linga faptul ca nu vrem,nu invatam de la altii,chiar sa copiem,in istetimea noastra ne credem cei mai tari….si din pacate acest dezechilibru continua si nu se va mai opri

Răspunde-i lui dorin Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.