Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Noua ne lipseste zapada… Plineasca-ti-se si cele trei lucruri in Noul An si intru multi altii!…
Ati trezit un oarecare dor in mine, fara stupi, dar cu acea casa traditionala, cu soba incinsa, cu ciocolata calda si cu fulgii mari de zapada. Totusi cu stupi sau fara stupi, parca nici nu sti ce e mai frumos, atmosfera de familie sau clipele de cugetare in fata ferestrei. Probabil unii nu ar sta pe ganduri si ar alege familia… dar nu stiu de ce mie mi se pare atractiva si a doua varianta 😀
focul de sobă, focul de sobă, asta nu este de uitat!
Va invit la soba mea de teracota… si la crapat lemne 🙂
la sobă vin, la crăpat… mă mai gîndesc… deşi nu mult!
cînd?
Apicultura creaza dependenta pe viata. Daca te-a prins, nu mai ai cum sa scapi. Cand nu mai ai stupi, suferi si abia astepti sa te apuci iar. Cel mai greu pentru apicultor e iarna. Abia asteptam sa apara primele flori, primele grauncioare de polen, semn ca incepe iar primavara.
draga Cristi, aşa este.
Am primit invitaţia pe privat. Vin!
Superba poza a doua!!! Binecuvantat fie Dumnezeu pentru ca ne-a dat atatea amintiri frumoase: dumneavoastra cu stupii, la altii cu altele, dar amintiri frumoase si pline de pace si de dragoste:). Un 2012 binecuvantat cu alte evenimente pline de pace si multumire si dragoste, numai bune pentru alte bogatii de amintiri frumoase!
Daniela, da, poza nu este făcută de mine, este făcută de o verişoară. Am indicat sursa în altă postare.
Mulţumim de urări
Tatal meu este apicultor (de-o viata)… copil fiind a prins un roi de albine in cuptorul de vara a bunicilor lui, noroc cu un vecin care facea apicultura si i-a transferat atat dragostea cat si mestesugul pentru gize. Acum are 56 ani si acelasi entuziasm ca acum 43 ani. Mi-ar placea si mie sa am o asa preocupare dar deocamdata de un lucru sunt sigur ca imi place si anume…MIEREA! 🙂
Poate facem un club al celor care vor să devină apicultori, dar n-au reuşit
CPAFR . clubul potenţialilor apicultori fără reuşită
Mi-ar placea! Mi se pare o activitate extraordinara. Mai toti crestinii pe care ii cunsoc imi spun ca au invatat lectii spirituale superbe de la albine!
Nu mai mentionez faptul ca, deocmadata, apicultura ramane una din putinele activitati neimpozitate de stat (si, totusi, cred ca e reglementata)
Apicultura se mosteneste si nu se poate face bine fara pasiune!
Speram sa vina si temperaturi de12 grade ca sa poata iesi albinele la zborul de curatire.Salutul apicultorilor: Miere multa si albine sanatoase. La multi ani!
Va invit la facut de cutii! Ca iarna fac cutii pentru anul care vine!
Apicultura e ca un virus… dulce!
Aş veni cu drag, Silviu!
Socrul face cele mai bune cutii de stupi din cîţi ştiu eu!
Pingback: “Sînt frumos …. ” și s-a făcut și mai frumos! sau “Feeling glad all over” 2 (Adormirea lui Gheorghiță Ștefănescu) | Marius Cruceru