DISCLAIMER (ATENŢIONARE): muzică poticnitoare
În urmă cu ceva ani Marinel Blaj, unul dintre prietenii pe care îi vedeţi comentînd aici şi care ne-a mai scris cîteva guest-posts, compunea versurile şi muzica unei bucăţi care aducea a ceva aromă de Phoenix şi mai ales Pink Floyd, atît prin atmosferă versurilor cît şi prin tehnică de interpretare. Era vremea în care muzica românească nu era posedată de nişte corpuri fără talent şi de nişte compozitori fără chemare.
Este remarcabilă interpretarea, avînd în vedere instrumentele pe care s-a înregistrat bucata. Abia atunci se vede tehnica interpreţilor, cînd nu putem prelucra prea mult sunetul sincronic şi post-înregistrare. Ascultaţi de mai multe ori, sărind peste introducere, dacă vă deranjează, fiind prea „zgomotoasă”, o dată ascultaţi bass-ul, apoi linia melodică, apoi succesiunea acordurilor, apoi secţia ritmică. Omul care bate, nu este toboşar, este baterist. Sţie cînd să intre, cînd să se oprească, cînd să marcheze prin ritm secvenţele importante. Editarea audio, reverbul, ecourile sînt exact acolo unde trebuie. Pianul se aude cît şi cum trebuie, nimic ieşit din echilibru.
De asemenea, trebuie apreciată consevenţa muzicii faţă de versuri. Da, este ceva ce poate aduce pentru unii a muzică „rock”. Eu zic să ascultaţi cu atenţie mişcările piesei şi … dacă tot ne-am apucat să facem muzică mai „zgomotoasă” măcar să o facem cu inteligenţă, talent, tehnică.
Mai este ceva. Piesa asta are ceva „românesc”, un parfum pe care sigur îl apreciază generaţia mea şi, sper eu, nu numai. Nu trebuie să ne întoarcem aici, dar tare aş dori să ascult piese compuse de creştini evanghelici români, dar piese ROMÂNEŞTI.
Sînt sătul de piese „previzibile”, pe care după prima strofă le pot îngîna, cu versuri „în proză”, cu idei mediocre şi anoste, pline de lozincării şi formule deja plictisitoare.
Păcat că Marinel nu a mai continuat. Să ne rugăm pentru el acum. Este în faţa unor examene medicale complicate şi cu o stare de sănătate foarte fragilă.
Parafrazez şi eu refrenul cîntecului: „Daţi-mi piese bune să ascult ….”
CETATEA DE PIATRĂ
Muzică şi text: Eugen şi Marinel Blaj
Cetatea din pietre de râuri, albite… aşteaptă…
Departe în zori, când lacrima-n ochi se deşteaptă,
În cercul de apă cetatea de piatră un nou exilat aşteaptă
Zidul cetăţii-n surghiun este singurul alb orizont
Şi cântecul, şoapta, privirea şi noaptea,
când zidul cetăţii-n tăcere-l ating,
ca lacrimi amare uşor se preling…
Sunt domnul şi clovnul cetăţii de piatră
Din inima mea, ca-ntr-o eră primară,
încet se desprind sateliţi
Iubiri şi uitări, bucurii şi dureri
În şanţul cu lacrimi încet se rotesc.
Sunt singur, surghiunul în viaţă e greu
Şi ce mult aş vrea, peste zidul cetăţii cu gândul măcar să privesc…Cetatea din pietre de râuri, albite…
La douăzeci de ani am început să urc,
În închisoareea din turn voiam să ajung…
Peste zidul mare al cetăţii să privesc,
Din închisoarea din turn orizontul mai larg să-l găsesc…Ca-ntr-un vis nemaiavut, văi şi râuri am văzut
Clipe vii şi ani ce mor peste nori cum se cobor…
Şi atunci am strigat: „Daţi-mi aripi să zbor!”
PS. Bun! acum despre ce credeţi că este vorba în cîntec! Acesta este întrebarea cea mai grea!
Marius Cruceru 
Dragii mei,
În primul rând, trebuie făcute câteva corecturi, de dragul adevărului şi din respect şi dragoste pentru fratele meu. Am cântat împreună mulţi, foarte mulţi ani. Majoritatea pieselor, compoziţii proprii, aparţin fratelui meu. De regulă, lucrurile se petreceau cam aşa: fratele meu, care era şi încă este un mic geniu muzical, avea ideea unei piese noi. Mi-o prezenta, după care începeam „să lucrăm” acea piesă. Nu mai intru în detalii, dar cred că ar fi corect ca el să fie prezentat ca şi compozitor. Apoi, deşi este măgulitor, cred că „aroma” de Phoenix este oarecum greşit atribuită. Da, influenţe sunt, indiscutabil, dar ele vin mai degrabă din alte „zone muzicale”. Iaraşi, nu cred că e cazul de foarte multe detalii. Dar ceea ce este de reţinut este „background-ul” acestei piese. Ea a fost compusă, gândită, într-o perioadă de mari frământări sufleteşti. Deşi născuţi şi crescuţi în familie de baptişti, practic aproape „în curtea” bisericii Speranţa din Arad, înconjuraţi şi ţinuţi în braţe de oameni deosebiţi precum fratele Wurmbrand, Ţon, Cure etc, am rătăcit în anii tinereţii de la calea Domnului. Vremurile ne-au dus pe un şantier de construcţii tunele de pe Valea Oltului (12 ani petrecuţi acolo). Aveam să aflăm mult mai târziu, mai ales după drama trăită în familie (istoria a fost postată pe blogul fratelui Marius cu ceva timp în urmă), că Dumnezeu nu-Şi abandonează copiii, chiar dacă ei se răzvrătesc un timp. Am căutat fericirea şi împlinirea amândoi în muzică, poezie, proză (forma de „răzvrătire” suferindă a vremii). Am fost oarecum destul de apreciaţi la vremea respectivă. Dar niciodată împliniţi. Deşi curtaţi de „mai marii” muzicali ai vremii, am refuzat colaborări de genul „Cenaclul Flacăra”, UTC etc. Ne-a costat. Am răbdat frig şi foame pe acel şantier (bună parte din problemele de sănătate de acum provin de acolo). Versurile acestei piese spun mult despre ce însemna frământarea, căutarea oarbă, neîmplinirea, durerea pentru o lume nedreaptă şi lipsită de Creator, multe… multe…
Sunt chiar multe de spus despre piesa aceasta… Dar, dacă Domnul va avea milă de starea mea de sănătate, voi reveni… În caz că va conta…
Şi încă un lucru… mă doare cumplit şi pe mine să aud ce se întâmplă în muzica evanghelică românească. Mai avem puţin şi ne vom importa până şi identitatea… Şi, Doamne, cândva chiar am avut una!
Mulţumesc din suflet tuturor celor ce se vor ruga pentru mine. Dar vă rog să vă rugaţi şi pentru fratele meu, Eugen. Şi el se confruntă, la fel ca mine, cu probleme grave de sănătate. „Ironie a sorţii”, s-ar putea să fim în aceste zile „colegi” de secţie spitalicească… Ca pe vremuri, împreună şi la coada pentru tacâmuri de pui ( o dată pe lună în şantier), împreună şi în aplauzele publicului care ne poreclise „Simion şi Telefunken” (din dragoste şi asemănarea cu Simon şi Garfunkel) 🙂
Fiţi binecuvântaţi cu toţii!
draga Marinel, îţi mulţiumim pentru această mărturie.
Îmi pare rău că nu aţi continuat. Poate că muzica evanghelică ar fi arătat altfel astăzi. Păcat!
dar… cine ştie.
Nu pot să nu vă pun lîngă Phoenix cu ceva ce îmi aduce aminte de Invocaţia din Cantofabule. Poate că partea de început puţin, mă refer la structura… acel strigăt de chitară electrică.
În rest… The Wall. La un moement dat chiar mi se pare că o secvenţă seamănă foarte bine cu ceva din Pink Floyd.
Mă rog pentru sănătatea ta.
Mulţumesc, frate Marius. În primul rând pentru rugăciuni. Deşi măgulitoare, alăturările cu formaţii atât de valoroase mă fac să roşesc, chiar dacă sunt mai palid în aceste zile 🙂
Cât priveşte continuatul… poate dacă reuşesc să mai transmit câte ceva tinerilor… să „mă răzbun” pe vremurile neprielnice prin ei…
Iar „strigătul de chitară electrică”… toată piesa e un strigăt peste timp…
Fiţi binecuvântat!
eh, nu-i timpul pierdut! Să scapi tu din spital şi apoi mai vedem, poate mă bag şi eu, facem ceva împreună.
P.S. Am uitat o precizare. Piesa este compusă chiar în perioada „şantierului”, anii 80 şi înregistrată în forma actuală în 1990.
mulţumim!
Suna bine piesa. Si mie imi place mult muzica veche.
Ascultand-o mi-am adus aminte despre un grup vechi: Elim.
Chiar as fi curios ce parere aveti despre ei.
Puteti asculta doua piese aici: http://www.alexb.me/2011/04/ochi-de-lumina/
o piesa excelenta, din punctul meu de vedere. Sunt uimit si bucuros sa aflu ca niste crestini evanghelici au compus asa ceva. Influentele (care, in fond, sunt inevitabile) nu scad din valoarea intrinseca a piesei, care are un „ceva” numai al ei. Pacat ca nu avem astazi un disc/cd cu o astfel de muzica.
Multa sanatate, domnule Blaj!
Stiu cum este sa astepti rezultatele unor analize importante…
Poate ca tocmai aceasta fragilitate biologica de care aveti parte este pretul platit pentru a putea darui ceva cu adevarat sensibil, care este mai presus de ceea ce pot da carnea si sangele din noi.
de acord, Adrian.
sper că amîndoi veţi fi bine.
„dacă muriţi, nu mai vorbesc cu voi!”
va Multumesc si eu cu aceasta ocazie pentru incurajari fr Marinel.Domnul sa va binecuvinteze!Ma rog si eu pentru dumneavoastra.
Cand Dumnezeu ne da un dar noi trebuie sa lucram cu el si dvs aveti acest dar. Eu nu prea ma dau in vant dupa muzica „necunoscuta” de mine ( am imbatisat o muzica a anilor mei, un gen de muzica mai bine spus, si greu am putut sa accept altfel de muzica pana acum aproximativ un an, inca mai am mici retineri) dar aceasta mi-a placut din prima. Sunteti datori sa scoateti la lumina adevarata muzica, cine stie, poate tinerii vor reactiona. Asteptam vesti pozitive de la dvs, fratilor M M
Ma voi ruga ca sanatatea dvs, frate Marinel sa nu fie un impediment in acest proiect si v-as sugera sa luati aminte la marturia fratelui Marius, cum a fost vindecat prin muzica de Domnul. Domnul sa va binecuvinteze.
Pingback: “The Sound of Silence” | Marius Cruceru
S-a auzit fraza: ”Pocăiţii sunt singura armată care-şi omoară răniţii”. Eu zic ca pocaitii sunt singura comunitate care-si omoara artistii. Domnilor Eugen si Marinel Blaj de ce nu ati continuat sa faceti o astfel de muzica buna pana in zilele de astazi? De ce , de ce ??? Dumnezeu sa va vindece in mod miraculos! El poate!
nu, nu-i omoară, că nu-i are.
nu-i are pentruca nu au putut intra in comunitatile noastre (si) ca artisti ! sau daca au intrat (si) ca artisti am avut grija ca sa -i reducem la „arta” noastra care consta in a canta linistit intr-un cor mixt, cantarea „bunatatea ´ndurarea ma vor insotii… ” Cantare cu nuanta de calvinism … pe care il conbatem!
părerea mea este că simplifici prea mult problema.
Cazurile sînt diferite, complicate, situaţia complexă.
S-au convertit şi artişti care au apărut la tembelizoare pe vremea lui Ceauşescu şi chiar au avut succes.
I-am luat şi i-am stricat repede, purtîndu-i ca pe urşi în stînga şi în dreapta.
Vezi scrisoarea pe care i-am scris-o lui Bodo,
sper să fie cu gîndul cel bun.
să şedem şi să ne gîndim că nu-i chiar aşa cum spui.
Christian,
Mulţumesc mult pentru urare! Sunt dator cu un răspuns la întrebarea ta. Nu ştiu dacă ar fi corect să dau aici un link cu o postare pe youtube cu o piesa din repertoriul evanghelic. Era parte dintr-un proiect în care am încercat să adun lângă mine câţiva tineri talentaţi, cărora să le transmit câte ceva din ceea ce mi-a dat Dumnezeu. N-a fost să fie, pentru că, aşa cum spuneam cândva tot pe aici, la noi găseşti mai degrabă voluntari pentru o firma de demolări decât pentru una de construcţii. Cât priveşte lucrul împreună cu fratele meu… povestea e lungă, complicată şi dureroasă. Mai bine să rămână doar întrebarea…
Profit de faptul că am pentru cateva ore posibilitatea de a comunica pe această pagină pentru a vă mulţumi tuturor pentru rugăciuni, pentru bunătate, pentru credinţă… pentru tot!
Dumnezeu să vă binecuvânteze!
frate Marinel,
mulţumesc şi pentru veştile de pe privat.
am citit.
Ţinem pumnii.
@ Marinel Blaj
În mod normal , o lucrare cu un asemenea flux muzical , încadratură spirituală şi ridicături lirico-tehnice ar şoca , dar cum , deseori , ne-am tăvălit cu talentele în luptă dreaptă muzicală şi cu instrumentele spirituale fin acordate în mîini , ţi-am văzut dîrzenia şi rafinamentele genului cu pricina , am observat altitudinile muzicale pe unde planezi , aşa încît , pentru mine , putea fi previzibilă şi o astfel de surpriză plăcută.
Nu te sustrage acestui act de creaţie înaltă , fiindcă şi tu faci parte din el.
O văd ca pe o muzică aflată la un anumit pol , opus atît faţă de extremele celor două lumi cît şi faţă de mijlocul dintre lumea terestră şi cea extraterestră.
De ce spun asta ?
Fiindcă se poate întîmpla ( şi se întîmplă) , într-un anumit timp , să fi pe o anumită poziţie contestatară a vieţii , dar de unde nu ai sentimentul că te afli la mijlocul dintre lumea întunericului şi cea a Luminii , ci simţi că le contestezi pe amîndouă din afara lor.
Nu de la MIJLOC le dezaprobi laturile ce par a fi ne-drepte , ci te simţi (în)dreptăţit la contracararea lor din AFARA amîndurora , dar , în acelaşi timp , că faci parte din amîndouă.
De amîndouă lumi eşti atras (influenţat) , dar ambele nu-ţi plac , fiindcă niciuna dintre cele două lumi nu ţi se potriveşte ÎNCĂ ; din cea terestră ai vrea să ieşi , dar nu eşti potrivit/pregătit , încă , să intri nici în cealaltă.
E unul din faptele întîlnirii voastre cu Dumnezeu de dincolo de hotarele vieţii.
E un fel de muzică ce încearcă să prezideze tăcerea , vorbind ea – din exilul de taină al omului – în locul tăcerii lui Dumnezeu.
Parafrazînd pe cineva : „nu se putea ceva mai bun , mai frumos , mai adînc gîndit , se cunoaşte că poartă în cuget lumi întregi”.
Îţi doresc multă sănătate ţie şi întregii tale familii !
piesa e foarte buna.
are o atmosfera vocala si instrumentala care vine din rockul progresiv al anilor 70,
King Crimson (e poate cea mai evidenta influenta),
apoi Pink Floyd (ceva din piesa Echoes, ceva din albumul The Wall).
nici urma de Phoenix.
textul piesei imi aminteste de intensitatea metaforica din All allong the watchtower al lui bob dylan.
faptul ca a reusit sa ma transpuna muzical in marea familie a muzicii foarte bune a anilor 60-70 e suficient pentru mine. ma bucura si ma mult ca sunt romani. ii asez alaturi de formatiile romanesti Pro musica, Rosu si negru, FFN, Post scriptum (astazi uitate).
pacat ca nu au lucrat un album cu piesele lor. ar fi iesit un album la fel de bun ca Puterea muzicii sau ca albumul formatiei Post scriptum.
mai vrem sa ascultam piese de ale lor.
mulţumesc pentru indentificarea influenţelor.
Cred că partea de chitară de la început am identificat-o cu o parte din Invocaţia lui Phoenix, ideea trenării instrumentale înaine de începerea textului, care vine via Celelalte Cuvinte – Phoenix.
Da, cu voia voistră şi a lor, mai venim cu acest fel de muzichii.
Mulţumesc, Emanuel, pentru consideraţiile pe marginea piesei. Ai dreptate, cea mai mare influenţă vine dinspre King Crimson (apropo, „Epitaph” a lor mi se pare o piesă de o încărcătură extraordinară de mulţi, mulţi ani încoace). Era inevitabilă şi influenţa Pink Floyd, atâta vreme cât anii aceia ne-au fost marcaţi de muzica lor, pe lângă Yes, Jethro Tull şi atâţia alţii care au marcat evoluţia muzicală de gen … Ce să mai vorbim despre uitatul muzicii acelei vremuri când astăzi, cu mijloacele tehnice disponibile, poţi înregistra şi o… coadă de topor şi să faci din ea o „vedetă”… Pe noi tocmai asta nu ne-a interesat. Recunoaşterea publică. Aveam un „public” al nostru şi trăiam momente de mare bucurie cu ei… Era ceva… Iubeam muzica şi asta ne era suficient!
Cât despre lucratul unui album… la acea vreme ne-ar fi fost imposibil, deşi piese mai sunt… ne era greu şi să avem acces la mijloace de înregistrare cât de cât acceptabile, darmite să ne gândim la studiouri…
Mulţumim pentru piesa din seara asta.
” Sînt sătul de piese “previzibile”, pe care după prima strofă le pot îngîna, cu versuri “în proză”, cu idei mediocre şi anoste, pline de lozincării şi formule deja plictisitoare. ”
Cat adevar! Cand le-am spus tinerilor din biserica „noastra” ( ca sa evit cacofonia) ca melodiile unui grup crestin renumit din Romania au numai versuri de duzina pe care le-as compune si eu fara mare efort, unii m-au considerat mofturos ori nespiritual. Poate ca au dreptate, insa nu pot gandi altfel si nu ma pot multumi cu mediocritatea din lumea muzica evanghelica, in marea ei parte.
Dar cred ca este o problema, in realitate, launtrica : ne-am obisnuit sa-I dam lui Dumnezeu oaia beteaga si mielul schiop, cand de fapt El ne cere ce avem mai bun, cere excelenta!
kristal, nu te-ai întîlnit… cu „lasă că Domnul primeşte?”
se pare că da
„Las-o, ba, ca merge-asa!”, in varianta evanghelica.
mai rău de atît este „lasă, tată, că o rezolvăm noi”…
Pingback: “Noaptea” – fraţii Blaj | Marius Cruceru
a disparut piesa cetatea de piatra?
Da, Emanuel, a dispărut! Poate că a furat-o… Grinch, odată cu Craciunul… 😀
Probabil ca problemele tehnice pe care le-a avut fratele Marius cu blogul, acum câteva zile, au generat problema asta! Dar, fiindcă am apreciat foarte mult analiza pe care ai facut-o piesei, aş fi foarte recunoscător dacă ai asculta şi piesa „Noaptea”, la care e afişat pingback-ul de mai sus, şi ţi-ai spune părerea… Te rog asta nu pentru aprecieri, ci pur şi simplu pentru că piesele din acea vreme n-au avut parte de consideraţii pe marginea lor fiindcă nu prea au fost făcute publice… deh, vremurile! E interesant să ai parte de opinii pentru ceva vechi, peste timp…
Îţi doresc un an 2012 cu Domnul… restul, vorba cuiva, sunt detalii!
dragii mei, linkul a fost refăcut, am pus şi unul de rezervă pentru orice eventualitate, ar fi fost păcat !
nu cred, voi verifica, încă sînt în căutarea unui domeniu stabil pe care să pot încărca fişiere audio.
tocmai am rezolvat link/ul
Ce bine să fi „pe fază” la momentul oportun! Chiar acum am intrat şi am văzut. Credeţi că mai era nevoie de link-ul suplimentar? De acolo se poate descărca piesa şi n-aş vrea să-l necăjesc pe fratele meu încălcând exclusivitatea pentru blogul dumneavoastră…
Multumesc mult!
da, bună precizare!
voi modifica
Vă mulţumesc mult. Am să va trimit pe privat câteva rânduri.
da, sigur!
Parafrazez şi eu refrenul cîntecului: “Daţi-mi piese bune să ascult ….” – de acord.
dati-mi piese bune sa ascult!!!!!
rockul progresiv a prilejuit o intilnire fericita intre muzica rock, experimentul muzical ca sinteza de genuri si muzica clasica.
o intilnire pe care fratii Blaj o reusesc din toate punctele de vedere.
cred ca e o datorie morala aparitia unui album de rock progresiv de foarte buna calitate in spatiul nostru evanghelic romanesc, poate se mai deschid nu numai mintile needucate muzical ci si foarte tinerele minti in formare setate pe lacrimogenul crestin sau remix-urile kiss fm.
emanuel.
mai vrem piese frate Cruceru
mai vine