Astăzi am discutat cu cineva despre mişcarea Occupy the …… We are 99%.
Nu vreau să fac niciun fel de comentariu ideologic referitor la acestă mişcare. Politologii şi sociologii au treaba lor. Nu o vor termina repede, dată fiind complexitatea mişcării şi implicaţiile media.
Cineva spunea azi:
„Poti sustine miscarea #Occupy fara sa fii socilist, comunist, egalitarist, lefist, stangist”? (cred că eu am pus semnul întrebării)
Probabil că da, numai că mi se pare un pic straniu amestecul de acolo. Vă amintiţi Piaţa Universităţii şi compromiterea mişcării din acea vreme? Idealurile primilor ocupanţi, golanii lui Iliescu, au fost corupte şi confiscate de o ceată de golani adevăraţi.
Altă chestiune?
Sînt sigur că oamenii aceia au dureri reale, unele provocate de ei înşişi. Ajunge să citeşti cartea Proverbe ca să te fereşti de Bănci. Revolta de acest tip devine penibilă cînd te gîndeşti la Africa şi cum se moare acolo de foame. Era parcă o imagine care circula tot pe facebook.
Mi se face greaţă, ca semiobez ce sînt, văzînd obezi ocupînd străzile şi strigînd că mor de foame. Nu cred că o asemenea mişcare poate fi integrată uşor în vreo ideologie, este multă nedreptate, abuz, lăcomie din partea băncilor, a bogaţilor, etc, dar este, de asemenea, urmare a prostiilor celor care sînt 99% şi care au susţinut sistemul prin stilul de viaţă iresponsabil şi la fel de lăcomos.
Au credincioşii loc în astfel de pieţe? Se pot ei integra în mişcarea Occupy?
Am eu o idee care ţine oricînd. Să ocupăm bisericile! Sîntem oricum numai în jur de 1% cu adevărat bisericoşi :). Poate că se uită totuşi Dumnezeu din nou la lume cu milă, ascultînd rugăciunile de mijlocire ale credincioşilor pentru veacul în care trăim.
Pentru studenţii mei?
Treziţi-vă! E timpul!
Marius Cruceru 
Ce linistita ar fi lumea in general, daca ar aplica ceea ce bunicii si parintii nostri aveau ca principiu de viata: „te intinzi cat ti-e plapuma”.
problema cu lumea, problema care persista de la cadere si va persista pana la a doua venire a Domnului, este natura umana. Vom fi forever cel putin doua categorii de oameni pe planeta: cei care se intind cat le e plapuma si cei care vor vrea sa se intinda mai mult. Categoria a doua e problema. Aceasta va cauza probleme mereu.
Excelenta surprindere pictografica si morala a situatiei. O cautam de ceva vreme. Si pe mine ma trec aceeasi fiori ai rusinii si penibilului, ori de cate ori gasindu-ma in situatia de a ma lamenta, din diverse cauze (criza, neputinta, etc.), CINEVA imi trimite in gand un singur cuvant: Africa. Si ma coboara iarasi cu picioarele in realitate. Si acest switch de imagine mi se intampla aproape de fiecare data cand gasesc motive de nemultumire. Africa (din acest punct de vedere) este terapie.
da, mă bucur că slujeşte cuiva.
Apropos de Africa ,aveti cunostinta de vreo organizatie ,misiune crestina care are ca si scop ajutorarea napastuitilor de acolo ? Daca da , m ar interesa o modalitate de contact dar numai de la vreuna care poate sa certifice in mod indiscutabil care este procentul din donatie care ajunge efectiv la beneficiarul ultim ,adica la cel cu adevarat flamind.Intreb asta deoarece am avut o discutie cu un frate care a lucrat in domeniul asistentei sociale si care spunea ca procentul care se pierde pe drum (administratie ,logistica etc) este in cazul unor asociatii,fundatii ,nepermis de mare.
I hope ca nu o sa fiu pus la capitolul spam cu acest link :http://y4k.org/
Este o organizatie din SUA condusa de niste frati romani si americani care se ocupa de proieste in Africa,mai ales Guinea Bisau si Mauritania.Eu ii cunosc personal din biserica noastra baptista din Phoenix AZ.
nu, v-am ţinut la dezaprobare pentru modul în care scrieţi în limba română.
încercaţi totuşi să corectaţi problema
Africani care au ajuns in starea in care sunt tot datorita alegerilor lor… Si vor putea iesi din situatie tot cand vor incepe sa aleaga ce este bine de ce este rau la fel ca toti ceilalti oameni… Altfel nici o speranta…
in urma cu vreo 2 ani am dat peste un voluntar american. Omul s-a oferit sa mearga intr-o tabara de refugiati africani, in nu-stiu-care-tara. In tabara a primit sarcina de a imparti mancare. Se primea foarte putina mancare, de obicei, in cateva boluri pentru o familie destul de numeroasa. Un gest l-a convins ca trebuie schimbata radical strategia de ajutorare a populatiei, cel putin din acel loc. Omul a observat ca, dupa ce impartea mancarea familiilor, tatal manca primul pana se satura, iar restul familiei, indiferent cat era de numeroasa, manca ce ramanea. Nu era un gest pe care il faceau toti, dar erau suficient de multi.
Poate chiar trebuie revizuita strategia.
Foarte probabil. Nici o tara nu ajunge in asemenea situatie … daca ar avea oameni drepti… Oamenii sfintesc sau pustiesc locul unde locuiesc. Ei sunt principalii responsabili de situatia in care ajung…
„… dupa ce impartea mancarea familiilor, tatal manca primul pana se satura, iar restul familiei, indiferent cat era de numeroasa, manca ce ramanea”
Cartea Proverbe ne invata sa …invatam de la necuvantatoare. Cand gospodarul arunca boabe pasarilor, cocosul nu mananca niciodata primul, ci cheama gainile sa manance, luand cate o boaba in cioc si lasand-o apoi jos.
In schimb, comportamentul clostii este complet diferit: ea infuleca cu lacomie, parca indiferenta la ceea ce mai ramane pentru puii ei. De ce? Fiindca lacomia ei ii … salveaza pe pui, care beneficiaza de caldura obtinuta de closca (prin hranirea corespunzatoare) si de puterea obtinuta pentru a-i putea apara de dusmani.
Cat despre strategie, stiti cum sa spune: „Da-le peste, dar in acelasi timp invata-i sa pescuiasca pentru a nu-i face dependenti de „asistenta sociala””
„asistenta sociala” trebuie explicata, pentru ca se poate referi la doua lucruri complet diferite.
Nu inteleg la ce va referiti. Puteti sa detaliati/explicati cele doua sensuri?
asistenta sociala poate fi intrepretata ca fiind ajutor financiar de la stat pentru anumite categorii sociale, dar si ca ingrijire acordata printr-un anumit tip de institutii persoanelor care sufera de diferite boli.
daca nu am sintetizat corect, rog pe cineva avizat sa o faca.
Excelentă ideea, frate Marius! „Occupy the Church”! Mă înfior încercând să-mi imaginez cum ar fi ca acele mii de oameni care strigă pe străzi după egalitate socială să strige în biserici după îndurarea lui Dumnezeu, recunoscându-şi păcatele la care i-a dus nesăbuinţa!
Asta putem sa vedem,in visele noastre.
Slava Domnului ca nu sunt singurul care nu am incredere in imprumuturile bancare.Am si inceput sa-mi fac griji.Acum pot sa respir usurat cand vad ca mai exista alti oameni care gandesc la fel.
Are Vasile Ernu un comentariu foarte interesant pe această temă – gugăliţi după Glamour Gulag.
El încearcă să explice de ce bogatul mai are o şansă la mîntuire, dar cel cu credit infinit mai greu.
Da, recunosc erniadele lui Vasile 🙂
De fiecare data cand trec prin acea parte a orasului meu nu pot sa nu raman uimit: vad o casa imensa, 2 etaje, masini in curte, dovada ca acolo locuiesc oameni foarte bogati, iar exact langa, despartite doar de gard, o alta casa care sta sa cada, fara lumina, caldura, acolo locuieste un baiat ce mi-a fost coleg in primii ani de scoala pentru ca m-ai tarziu a fost nevoit sa renunte. A ramas doar cu mama lui, care e alcoolista notorie.
Raman stupefiat oridecateori vad discreptanta asta. Cum putem sta nepasatori in lux cand cel de langa noi se chinuie sa supravietuiasca!?
Cand Domnul ii mustra pe farisei are in vedere, in primul rand, aceste domenii: dreptatea si mila. La fel si in Matei 25:31-46.
Este adevarat ca datoram mila celor mai napastuiti, dar sa nu uitam un lucru. O buna parte din napasta ce se abate asupra unora provine de la ei insisi. Sa va dau un exemplu. In America de Sud acum se produce un exod in masa al catolicilor catre biserici evanghelice. Ei bine, s-a observat urmatorul fenomen. Napastuitul se pocaieste, dupa care incepe sa se comporte ciudat: nu isi mai bea mintile, nu isi mai bate nevasta, apar carti in casa lui si copii incep sa citeasca. Mai mult, respectivii copii, dupa ce au citit o carte sau cinci, incep sa se gandeasca sa ia in serios scoala, sa mearga la facultate etc. Dupa care urmatoarea generatie deja iese din clasa de jos si se muta in clasa de mijloc. Cine i-a ajutat? Statul? Organizatii caritabile? Nu. Si-au schimbat comportamentul, au inceput sa devina responsabili si rezulgtatele, incetul cu incetul, apar. De asta, cred ca prea multa mila si compasiune pentru cei napastuiti ar putea chiar sa le faca rau. Autovictimizarea este principala piedica pentru pocainta in cele spirituale si progres social.
Sa o luam altfel. Ce inseamna sa te pocaiesti? inseamna sa iti dai seama cat de pacatos si mizerabil esti, asa rupt de Dumnezeu. Iti dai seama ca esti vinovat personal pentru alegerile proaste din trecut care te-au facut sa fi omul care esti astazi. Cand ai realizat cu adevarat cine esti, esti gata sa primesti harul, pentru ca numai asa il poti pretui la justa valoare. Dar cum se va comporta in societate un om trecut printr-o astfel de experienta? In primul rand va scapa de boala plangerii siesi de mila. Si va fi gata sa isi asume responsabilitatea care ii revine pentru situatia sa, nu doar in fata lui Dumnezeu, ci si in fata oamenilor. Cu alte cuvinte, va fi pregatit sa faca acele schimbari care ii vor aduce o viata noua lui si alor sai. Fara asta nici un fel de program social, nici un fel de milostenie si nici un fel de act caritabil nu o sa il ajute.
@ Mihai Sarbu
Cazul pe care îl prezentaţi aici, foarte vag şi generic, parcă este un extras din cărticica de buzunar: „Neocon(servatorism) pentru ochişori micuţi”.
„O buna parte din napasta ce se abate asupra unora provine de la ei insisi”.
Dar partea rea a năpastei, de la cine provine?
„Mai mult, respectivii copii, dupa ce au citit o carte sau cinci, incep sa se gandeasca sa ia in serios scoala, sa mearga la facultate etc.”
Iar dacă şcolile nu sînt gratuite/subvenţionate din impozitele celor care au suficient, mult şi prea mult, atunci respectivii copii rămîn doar cu gîndul (oricît de serios ar fi el); iar şcolile vor fi pentru imbecilii care, pe banii/pilele lui „papá” au urmat (cît au putut şi/sau au avut chef) o universitate „de prestigiu” din Chicago.
„Dupa care urmatoarea generatie deja iese din clasa de jos si se muta in clasa de mijloc”.
Aici, alţi bani, altă distracţie. Nu vor mai putea trăi în cocioaba bătrînului beţiv, ci se vor muta într-o altă locuinţă. Cu ce bani? Banii proprii? Există vreun impuls intern al vreunui angajator să-i plătească cu mai mult decît îi este strict necesar? Vor fi ei înşişi întreprinzători? Cu ce capital? Dacă vor avea capital împrumutat, la ce dobînzi şi cu ce scadenţe?
„Cine i-a ajutat? Statul? Organizatii caritabile?”
Dacă nu ar fi ajutaţi din afară, n-ar ieşi şi, în cel mult o generaţie, ajung din nou la starea bătrînului beţiv, sau chiar mai rău.
„Nu. Si-au schimbat comportamentul, au inceput sa devina responsabili si rezulgtatele, incetul cu incetul, apar”.
Cînd apar rezultatele? Într-un an, 5, 10, 15, 25, 50, 500?
„De asta, cred ca prea multa mila si compasiune pentru cei napastuiti ar putea chiar sa le faca rau. Autovictimizarea este principala piedica pentru pocainta in cele spirituale si progres social”.
Dar unde rămîne atunci dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor? Eu ştiam că împotriva acestor lucruri nu este lege.
Sa va intreb un lucru. Acum un mileniu si ceva Bizantul si lumea musulmana erau cele doua civilizatii avansate din zona mediterraneana. Cand musulmanii au cucerit Al Andalus credeau ca albii sunt incapabili de gandire abstracta. Cum de a ajuns vestul Europei acolo de unde ajuns? Pentru ca i-au subventionat bizantinii si arabii? Pentru ca au venit acestia sa faca investitii si sa creeze industrii in Occident? Revolutia industriala de ce stat a fost finantata? Dar Revolutia stiintifica ce a precedat-o?
Cat despre categorisirea pe care o faceti, sunteti putin grabit. Sunt undeva intre paleoconservatives si paleolibertarians (gen mises.org). De neoconservatori ma delimitez cu totul. Dar probabil din perspectiva ideologica pe care o urmati in partea drapta suntem toti o apa si un pamant.
Cred ca le faceti un mare si important serviciu saracilor asigurandu-i ca ei singuri nu au nimic de facut, ci este treaba altora sa ii sterga (cenzurat), preferabil din cresa si pana in mormant. Ca doar responsabilitatea individuala e o chestie din aia burgheza, nu?
In rest, vad ca vi-a scapat insasi ideea centrala a interventiei mele.
Numai bine.
@ Mihai Sarbu:
La ceea ce aţi afirmat foarte categoric, au am ridicat anumite probleme (sub forma unor întrebări). Ar fi fair-play să îmi daţi răspunsuri, nu să glisaţi cu alte întrebări.
Nu am afirmat că aţi fi neoconservator, ci că exemplul folosit pare să provină dintr-o versiune vulgară a doctrinei neoconservatoare.
Eu nu am caracterizat persoana, ci am pus sub semnul întrebării validitatea concluziilor. Repet, aşteptam un răspuns la întrebări.
Probabil (că) din perspectiva ideologică pe care o urmaţi, cei care nu sînt de dreapta nu pot fi decît de stînga, şi cu atît mai puţin nu pot fi creştini. Ei bine, eu sînt de centru – am mai spus-o pe acest blog, orientarea mea politico-ideologică este creştin-democraţia.
Vorbiţi de responsabilitatea individuală, care, pasămite, e o „chestie” din aia burgheză. De ce să funcţioneze numai într-un singur sens? De ce devin socialist, dacă cer ca cei care au mult să fie responsabili şi să contribuie cu mult?
Că cel căzut în mocirlă trebuie să se străduiască să iasă din ea, sînt întru-totul de acord; dar mai spun că de cele mai multe ori are nevoie şi de o mînă din afara mocirlei care să îl ajute să iasă. De ce minimalizaţi acest aspect? Principiul subsidiarităţii vă spune ceva (sau e tot o invenţie socialistă)?
Din altă perspectivă, oare preotul şi levitul nu aveau obligaţia să îl ajute pe omul căzut între nişte tîlhari? Puteau ei să se sustragă cu argumente de genul: „e vina ta că nu ţi-ai planificat mai bine călătoria” sau „de ce n-ai alergat cînd au venit tîlharii”, etc.?
La ideea centrală a intervenţiei dumneavoastră (aşa cum am perceput-o eu, failibilul), v-am răspuns în ultima (para)frază a textului (Galateni 5:22). Sau, dacă vreţi, cu ideea (oare?) eretică susţinută de Nicolae Steinhardt: datoria creştinului este să facă milostenie, chiar dacă ştie că cel care primeşte este un mincinos şi un beţiv ordinar, care va intra cu banii primiţi în prima cîrciumă. Creştinul trebuie să dea – şi răspunde pentru aceasta, precum răspunde şi cel care primeşte şi îşi bate joc de ceea ce a primit.