Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Cand vad modul in care scientometria ne influenteaza sistemul nostru eclesial de valori, imi cam piere cheful/elanul de a mai citi articole (de altfel, foarte bune) ca cel recomandat de dv.
Asistam la cristalizarea unor criterii de evaluare a pastorilor /predicatorilor /conferentiarilor crestini foarte apropiate de axiologia academica si foarte departe de practica apostolica. Intr-un comentariu referitor la “scandalul” de la Filosofie, se spune:
“… unde nu neaparat calitatile pedagogice ale individului conteaza, de fapt ele reprezinta cam 10% din portetul unui lector de succes – in jur de 60 % publicatiile si abilitatile de a atrage finantare externa si 30 % networking, adica socializarea …”
Revenind in “ograda” noastra, observam cam aceleasi criterii de “evaluare”:
– abilitatea de a atrage sponsorizari pentru constructii de cladiri, misiune, etc. Daca pastorul reuseste sa-si asigure astfel si salariul, cu atat mai bine … Ne pricopsim astfel cu pastori care sunt atat de centrati pe colectarea de fonduri, incat numai de pastorire nu le mai arde.
– titlurile obtinute (sau cum spunea cineva – “sclipiciul”). Aceasta mentalitate ii forteaza pe pastori sa “alerge” dupa prefixuri/sufixuri gen: ThM, MDiv, PhD, MA pentru a ramane “in carti”. Pe de alta parte, asa ajungi sa crezi ca “stapanesti” (master) domeniul teologic, iar Duhul nu mai are ce sa te … invete.
– cuantificarea obsesiva. Succesul se masoara – din nefericire – cantitativ, nu calitativ. Si cine umple bisericile mai bine decat “harul ieftin” (cu “ucenici” incapabili sa ucenicizeze)?
– studii “in afara”. Altfel te vede lumea … Bine spunea cineva: “Nu tot ce e “made in USA” e coborat din cer …”. Se presupune – in mod pueril – ca acolo unde e excelenta tehnologica e si excelenta teologica.
– vizibilitatea/notorietatea. Sunt pastori care isi fac bloguri – nu din dorinta de a fi utili sau pentru ca au ceva de spus (cazul gazdei noastre) – ci din disperarea de a fi “in randul lumii”, “insirand cuvinte goale …”, vorba poetului. Frica de a fi etichetat “retrograd” naste monstrii …
– conferintele tinute in strainatate. Pastorii devin “turisti” greu de gasit in propriile biserici, doar pentru a fi “trendy”, cum vor (virtualii) enoriasi.
– actiunile/evenimentele organizate de acestia. Activismul steril ii va vaduvi de timpul dedicat meditatiei si rugaciunii. Pastorirea nu insemna project-management, ci soul-managenemt.
– CV-ul. Daca apostatii, din diverse motive, decid sa revina in “lucrare”, e suficient sa omita in CV un “mic” capitol din viata lor, si sunt primiti cu covorul rosu (nu dau exemple, ca le stiti). Barnaba a fost trimis – nu in virtutea CV-ului/titlurilor/functiei – ci in virtutea caracterului lucrat in el de Duhul Sfant. Daca cei doi “maziliti” de catre UBR erau bine cercetati la capitolul caracter (divort, etc.) si nu numai la capitolul teo-logo-reic era mult mai sanatos.
– receptivitatea la “nou”. Destul de multe nasuri “fine” de la bisericile bucurestene se strambau la aparitia fr. Marcu Nichifor. Teama de “balta statuta” (ca sa folosesc un termen folosit in articolele referitoare la scandalul de la catedra de Filosofie) ne face grabnici in a plonja in apele Niagarei.
– asocierea cu VIP-uri autohtone sau vestice. Un tanar teolog care preda la ITP, care are apetenta – cel putin curioasa – de a se fotografia alaturi de VIP-uri teologice (fiindca “da bine” la imagine) s-a pricopsit recent cu un scandal din cauza asta.
Eu inca mai cred in eficienta si suficienta criteriilor enuntate in 1 Timotei si Tit si sper sa nu inlocuim “omul lui Dumnezeu” cu “omul sistemului” sau cu “specialistul in lucruri sfinte” (vorba fr. Branzei) …
George, de unde stii ca tanarul teolog de care vorbesti s-a fotografiat alaturi de VIP-uri pentru ca „da bine” la imagine?
Aplicand „metoda reducerii la absurd”. Daca am gresit, Domnul sa ma ierte!
George, nici eu nu as fi putut-o zice mai bine. Marturisesc ca ma regasesc in vreo 2 aspecte dintre cele enumerate (desi imi place sa cred ca motivatiile mele sunt diferite de ale epigonilor descrisi de tine) si cu toate acestea iti aplaud luciditatea diagnosticului. Mie, insa, mi-ar placea sa trecem dincolo de observatia per se si sa incepem sa ridicam fratietatea la arme impotriva imposturii. Nu mai sunt chiar la prima tinerete dar mi se incoarda grumazul cand vad atata impostura in leadership-ul protestant autohton. Ai vreo sugestie?
“… sa trecem dincolo de observatia per se si sa incepem sa ridicam fratietatea la arme impotriva imposturii.”
Faithman, nici eu nu mai sunt la prima tinerete, nu conta pe mine … 🙂
Referitor la „praxis”, avem doar trei „arme”, cele folosite de Hristos:
– rugaciunea
– modelul personal. Ma bucur de fiecare data cand tineri din biserica din care fac parte imi solicita mentoratul (le explic ca am probleme cu „perii albi” care intarzie sa apara, deh, chestie genetica … 🙂 )
– invatatura. Intamplator (oare?), in august mi-a „picat” mie studiul despre „Slujire si slujitori”. Am expus 24 din principiile slujirii (in doua duminici, una nu mi-a ajuns), si am fost foarte bucuros ca au fost foarte bine receptate (pot fi ascultate la: http://www.izbanda.ro/media.php?pageID=2). Fiind aproape de Regie, in biserica noastra sunt foarte multi tineri, si unul din obiectivele cele mai importante este formarea acestora.
Cred ca e suficient!
(apoi, sa „asteptam in tacere ajutorul Domnului” …)
Marius, felicitari pt titlul academic obtinut! DOMNUL-DUMNEZEU sa te binecuvanteze cu echilibru si intelepciune si sa te pastreze in smerenie!
amin, sa fie precum spui, eu îi ajut pe unii fraţi să rămînă smeriţi, ei mă ajută pe mine,
http://www.romaniacurata.ro/ltfont-colorblackgtarc-va-spune-care-a-fost-punctul-vulnerabil-al-conc-1890.htm
http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-10384447-filozofia-intr-concurs-imprejurari.htm
http://www.contributors.ro/dezbatere/scrisoare-catre-parintele-nostru-profesorul-gabriel-liiceanu/
Chestiunea cu solidaritatea impostorilor din prima postare a lui Liiceanu ma face sa ma gandesc la marasmul nostru baptist si intorcand lucrarile intunericului pe toate fetele am ajuns la concluzia ca suntem superiori celor „din lume” intrucat la noi exista nu doar o solidaritate dar si o perseverenta a imposturii. Tot mai des aud din partea celor mai decenti dintre noi replica amar-deprimata :”Am obosit sa lupt impotriva lor”. Interesant, totusi cat de neobositi sunt lucratorii faradelegii, cata adrenalina pompeaza non-stop in arterele lor spirituale si cat de astenici sunt „sfintii” chemati sa tina sus stindardul unei credinte curate.