Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Haios de tot. Si acribic rau meseriasul. Avea stofa de contabil. Cred ca si-a ratat cariera.
Am citit textul acesta şi consemnat de Cristian Bădiliţă în „Singurătatea păsării migratoare” (Curtea veche, 2007).
Tot în acest jurnal („Singurătatea păsării migratoare”) am găsit amintit şi numele dvs. – cu ocazia traducerii Septuagintei şi nu numai, dacă îmi amintesc bine.
PAI… DACA A INROSIT FLACARILE IADULUI…ISI MERITA TOTI BANII..POATE ASA VA DA DE GANDIT UNORA :-))
HAHAHAHA.
Îmi place Geografia, Istoria, chiar şi Gramatica şi Literatura de Clasa a VIII-a. Probabil ca de la atata ras si tinut de masa sa va mai scape un dezacord, se intampla si la case mai mari deci. Toate cele bune.
Când eram mic, foloseam o vorbă: „Cine zice, ăla e!”
Corectă observaţia, Viorel, doar că… se scrie corect gramatical (punctuaţia, bat-o vina!): „se întâmplă şi la case mai mari, (virgulă!) deci”!
Munciţi şi Dv mai mult decât el şi printre altele faceţi-mă să râd, dacă sunteţi capabil
V-aş recomanda să îi transmiteţi personal fleacurile, gen una buc literă atinsă la tastatură
Vă îndemn să savuraţi bucuria alături de noi …
M-am distrat copios şi eu! Mi-a plăcut în mod special punctul 10. Mă întreb şi acum unde o fi pus petecul… ;D
Mi+ar fi plăcut să ştiu că e o ironie la adresa superiorilor. Ceva mă face să cred că e, totuşi, „pe bune”!
interesanta justicarea
Asta da istorie! Glorioasa tare! Ma astept ca in noul manual sa apara si Bula 😀
Sigur ca e „pe bune”, nu merita consemnate in istorie atatea fapte?!!
Cat drum a batut saracu… de la cer la iad… s.a.m.d. … + munca lui… se justifiaca „renumeratia”
:))))
interesant
tre sa fii capabil de ceva ca sa fii in stare sa faci asemenea trecere in revista a muncilor executate!!! :)) Felicitari pentru articol, e dragut
Consemnări demne pentru doar pentru faptul divers dar nu într-un manual de istorie serios.
Mă întreb dacă în manulele de istorie din SUA, Franţa, Germania, etc. se consemenează aşa ceva.
Ar fi mai multe perle culese din…analele istoriei nescrise a poporului roman…De pilda, cum ar fi raportul unui tovaras militian despre deraparea GAZ-ului (masina de teren din vremea aceea, echivaland cu ARO dar mai…ruseasca, urmand de impotmolirea intr-un sant adanc si innamolit de pe marginea drumului:
„Raportez ca la o curba, masina in care eram mobilizati in dispozitiv operativ, a derapat de pe carosabil pierzand axa drumului si plonjand intr-un sant adanc si plin de namol din care nu a mai putut fi recuperata nici cu boii de militieni…”
Exprimarea din raport voia sa sune cam asa: „…din care nu a mai putu fi recuperata nici cu boii, de catre militieni !”
Apoi, avem si noi perlele noastre:
Inca mai traieste un frate lucrator, actualmente care se afla acum mult prea aproape de asfintit…si care isi avea expresiile lui „personalizate” des utilizate in timpul predicii:
„si acum sa se roage unul din fratii din fund…” (din fundul bisericii); sau, „sa se roage unul dintre fratii barbati”; sau, „sa se roage cu cuvinte scurte si alese”; sau, la inmormantari: „Dragi frati si iubite surori, jalnica familie si jalnici ascultatori…”
De ce sa le cautam in alta parte ? Bunaoara, de curand am auzit despre predica unui frate plin de ravna dar fara pricepere: ” Si cand s-a intors famenul acasa in Etiopia, la copii si la nevasta a exclamat plin de fericire: „Draga nevasta ! Pe drumul Damascului am avut o experienta extraordinara cand m-am intors la Domnul !”
Vorbind despre marea tentatie a inmultirii banilor personali prin sisteme de tip CARITAS, FNI sau BROKERAJ, un frate indemna biserica cu multa vehementa de la amvon: „Fratilor, nu va lasati inselati, nu va lasati amagiti de astfel de camatari din care si eu am…muscat-o !”
Nu, nu trebuie trecute in Manualul de Istorie ci intr-un manual de pregatire a vrednicilor lucratori…”
Pe vremea fratilor Alexa Popovici sau Jean Staneschi sau Ordeanu se facea astfel de pregatire a viitorilor predicatori…
Pai, daca suntem la ora de umor, sa adaug si eu o drahma din capraria noastra. Un preot maghiar a fost rugat sa liturghiseasca la o comunitate romaneasca de romano-catolici. Si-a pregatit predica in scris, pentru ca limba romana isi avea tainele ei ce se incaptanau sa stea ascunse fara lanterna nemiloasa a textului scris. Asa se face ca si-a notat cu grija si formula „fratilor, gratuit ati primit, gratuit sa dati”, cu care vroia sa indemne poporul spre fapte demne de numele de crestin. Doar ca in timpul Liturghiei si-a dat seama ca hartia cu notitele nu este la el, si uitase cum se spune in romaneste „gratuit”. Cat mai avea timp a incercat sa-si pipaie buzunarele, sa se uite prin Liturghier, poate poate. Dar nimic. Isi incepe predica, deci, fara notite si merge inainte, dar nici cum nu ii vine in minte cuvantul. Ajunge si la momentul cu pricina si, in disperare de cauza spune primul lucru care ii vine in minte:
Fratilor… ieftin ati primit, ieftin sa dati.
Morala: nu tot ce auzi de la amvon e litera de evanghelie.
bine ca atunci cand a curata luna nu a sters-o de tot! aia da atotputernicie :))