Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Bun raspuns! Rautacios si bun!
Ma rog cred insa ca dupa o lovitura data de sconcs, leul daca nu ar fugi, ar putea lesina… Dar asta se intampla mereu cand lupta nu este data prin aceleasi mijloace, masurand aceeasi calitate, ca daca lupta dintre leu si sconcs ar fi data prin gheare si colti rezultatul ar fi previzibil.
altfel spus… dacă te lupţi cu hornarul, şi dacă vei cîştiga bătălia, tot eşti murdar de funingine…
şi … cine se bagă în troacă cu porcii nu poate scăpa nestropit.
Există bătălii şi bătălii.
Ca unul care am făcut arte martiale ştiu că există lupte care pot fi refuzate onorabil. De exemplu lupta cu cineva mai slab, lupta cu o femeie, lupta cu un copil şi lupta cu un nebun, lupta cu un om înarmat cu o armă nelegitimă.
O adevărată parabolă! Să luăm aminte la acele „bătălii inutile”…după exemplul leului cel înţelept!
Pingback: Leul şi Bărboasa. Fumuri şi parfumuri « Vindecătoru
🙂 Rasvan, păcat de atît talent să dai importanţă „bărbilor”. Respectivul e harnic, dar nu talentat. Păcat! Tu eşti talentat, dar te ocupi de „bărbi”. Păcat.
în completare… tocmai spuneam: blogosfera este ca o şosea, unii au maşini gen Pătrăţosu… alţii abia cară un cărucior de butelie, dar se joacă de-a formula 1 🙂