Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
si cat si cine da la colecta
Cea ma „tare@ de pe lista e rugaciunea ca barfa! inca nu m-am gandit ca rugaciunea publica poate fi folosita ca un prilej de barfa … Daca ma gandesc bine, e adevarat si in Romania. Am aflat cateva „vesti” despre membrii bisericii la ora de rugaciune.
Doamne, ai mila de pastorii nostri, ca multe aud si in multe feluri sunt tratati de enoriasi! Doamne, ai mila de noi, ca avem o fire tare inventiva pentru a-i atinge obiectivele!
@Daniela,
„Cea ma “tare@ de pe lista e rugaciunea ca barfa! inca nu m-am gandit ca rugaciunea publica poate fi folosita ca un prilej de barfa … ”
Aia nu e rugaciune ! E barfa sadea, imbracata in haine de…mironosita !
E fariseism inveninat ! Urticant, precum urzicile ! Urzicile sunt plante perene ! Ca si fariseii, de altfel ! Ei nu trebuie „cultivati” ! Ei EXISTA !
Domnul Isus nu a venit sa…cultive tarlale de farisei ci OGOARE EVANGHELICE DE UCENICI ! Pe acestia i-a invatat cum sa se roage !
Fariseii existau dintotdeauna. Pe ei NU TREBUIA NIMENI SA-I INVETE CUM SA SE ROAGE…EI „STIAU”…(vezi Luca 18:9-14).
Cu tot respectul pentru dumneavoastra, n-as voi sa va vad cum „topaiti” plina de fericire prin niste tufe de urzici…Si nici cat sunteti de multumita (socotita „neprihanita” (Luca 18:14) ! Doamne fereste ! Nu este cazul !
Asemenea constatari le face fiecare credincios sincer si cu un cuget curat, fiecare madular sanatos in Hristos din orice Biserica a Domnului. DAR NU POATE ZICE…”AMIN” LA ASTFEL DE RUGACIUNI !
Parca as ramane la parerea mea, ca principala calitate asteptata de la un slujitor chemat la pastorire este ascultarea celor din turma. Nu am auzit nici un preot lamentandu-se ca a obosit ascutand spovedanii ani si ani la rand. Recent, aveam o intalnire cu un preot, pentru a face impreuna o lucrare in folosul comunitatii. M-a sunat si s-a scuzat ca va intarzia o ora, pentru ca – desi avea o singura (!) persoana la spovedanie – aceasta nu se mai spovedise de 10 ani si vroia sa ii acorde mai mult timp.
La fel, nu am vazut niciun portar de fotbal sa fie dezgustat sau obosit de faptul ca e singur sub „tirul” a 10 jucatori. Pur si simplu face parte din … „fisa postului”. Daca pastorul isi pune „dopuri” in urechi, nu rezolva problema, ci o „paseza” altor urechi. Aceste situatii triste, de „basculare de murdarie”, sunt un prilej foarte bun de consiliere. Iar cine e „mimoza” sensibila, nu cred ca are chemare pentru slujba de pastorire (nu e cazul dv., frate Marius, care … „tineti la tavaleala”).