Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Evanghelia dupa Ioan, Capitolul 1:13. nascuti nu din sange, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu
Capitolul 3
:3. Drept raspuns, Isus i-a zis: „Adevarat, adevarat iti spun ca, daca un om nu se naste din nou, nu poate vedea Imparatia lui Dumnezeu.”
4. Nicodim I-a zis: „Cum se poate naste un om batran? Poate el sa intre a doua oara in pantecele maicii sale si sa se nasca?”
5. Isus i-a raspuns: „Adevarat, adevarat iti spun ca, daca nu se naste cineva din apa si din Duh, nu poate sa intre in Imparatia lui Dumnezeu.
6. Ce este nascut din carne este carne, si ce este nascut din Duh este duh.
7. Nu te mira ca ti-am zis: „Trebuie sa va nasteti din nou.”
In chip firesc NIMENI NU S-A NASCUT SINGUR!
Si duhovnicesc e la fel :TREBUIE SA FIM NASCUTI …DIN DUMNEZEU,DIN APA SI DIN DUH.
bun, dacă mergem cu imaginea naşterii din nou, aşa cum spuneaţi, nimeni nu s-a născut singur… deşi, din cîte se pare, şi copilul co-laborează la travaliu.
Deci?
Fiindca din nou sarbatorim Pogorarea Duhului Sfant, personal nu as vrea sa sarbatoresc doar comemorand ! Vreau sa fiu iarasi „strapuns la inima…” ! Nu-i totuna cu o simpla convertire !
Convertire este mai mult sinonim cu…prozelitism, adica a trece de la o convingere la alta, de la o religie la alta, de la o forma de inchinare (manifestare) la alta; este ca si cum ai face un schimb valutar; adica a converti din (bietul) leu intr-o valuta cu o mai mare putere de cumparare.
Convertirea inseamna doar a-ti schimba…”puterea de cumparare”, adica treci de la un cult la altul dar fara a-ti lepada metehnele. Cu alte cuvinte „aceeasi Marie, dar cu alta palarie !”
Strapungerea inimii tine de modificarea structurala a intregii fiinte (” si trupul vostru, si sufletul vostru si duhul vostru, sa fie pazite intregi…”). Strapungerea inimii tine mai mult de nasterea din nou ! Schimbarea (prefacerea) care incepe cu „innoirea mintii voastre” (adica „metanoia” si „metamelomai” )
draga Adiduzzu, unii nu se convertesc, unii doar … se învîrtesc.
Străpungerea inimii înseamnă moarte şi înviere într-o nouă fiinţă.
Adevarat !
Cat despre raspunsul domniei-tale cu privire la „co-laborare la travalia” Iarasi este adevarat, intrucat trebuie sa doreasca si copilul nasterea ! in mod normal, acesta o doreste si „da semne de nerabdare” cu catva timp inainte atunci cand incepe a lovi cu genunchii…
Tot atunci „doreste” sa se nasca si…firea pamanteasca…(Cei doi gemeni se luptau in pantecele mamei Rebeca…Genesa 25:22-23, cu aplicatie si interpretare spirituala in Galateni 5:17)
Si iarasi, frate Marius, primeste o poezie despre „proiectul de desavarsire artizanala” dupa intelepciunea data unora, dar nu de sus…
DESAVARSINDU-I PE ALTII…
(Balada neprihanitului…public…)
Matei 5:20; 7:3-5; 23:13c; Luca 15:25-32;
Romani 10:2; Galateni 4:17; 6:1-5,12-13,17.
Cu ochi viclean şi scrutător,
Din umbră numărându-I paşii
Iubitului Mântuitor,
Tot uneltind perfid, ca laşii,
El, cel “neprihănit” în public
Şi fariseu înveninat;
Din Dumnezeu ne-având nimic,
Cu cugetul său necurat…
El, un “fruntaş” în Adunare,
Cu-un scaun…rezervat în faţă,
Vânând greşeli imaginare:
Un cusurgiu…plin de povaţă…
El, “exemplarul” cu…şablonul
Care măsoară fapte, vine;
Persoana lui e…etalonul
Cu care mântuie pe-oricine !
Te mustră aspru şi pe dat’,
Cum că trăieşti în strâmbătate;
Rupi spice-n Ziua de Sabat
Şi că…mănânci cu nespălate
Mâini de prost si rău crescut !
Că nu dai zeciuială-n toate !
Râvnind cu jind la-al tău avut,
Te mustră aspru căci ţi-e…frate !
Iar de ridici din drum povoara
Celui căzut între tâlhari,
El stabileşte-ad-hoc, ocara
Celui exclus ! Cu ochii mari
Priveşte-ncremenit ca blegii;
Cum de n-arunci şi tu cu piatra,
Cu anatema grea a Legii
Şi-ţi spune-n faţă ce vrea…Tata !
Căci…Revelaţia-i la el,
Directă şi nemijlocită !
Nimic nu ştie cum că-un Miel
E Jertfa cea Desăvârşită ,
Depus-odată pe Calvar,
Pe Cruce-n cuie pironită;
Pe culmea tristului altar,
Viaţa Sa neprihănită !
Să nu-ndrăzneşti, risipitor,
Să te intorci dintre străini;
Să-I cazi la pieptu-i iubitor
Şi încă…nespălat pe mâini…
Căci el, feciorul cel dintâi,
Neprihănit în toate cele,
Muşcat e crunt de-al său călcâi
Şi-n inima-i plină de rele…
Nu-şi vede bârna din privire
Ce-l face să privească şui;
Vrea paiul…paiul, cu grăbire,
Din ochiul tău să-l scoată-ntâi !
E gospodar de frunte-n târg !
Şi…nucu-i falnic in grădină…
E meşter iscusit, cu sârg,
E fără pată, fără vină !
Din nucul falnic şi frumos
El vrea o mobilă să scoată;
Un dormitor mai arătos,
Un living super, vrea pe dată !
Ar meşteri din lemn de nuc
Cu multă, multă-ndemânare;
Şi meşterind, gânduri îl duc
La păcătoşi din…Adunare…
Cum i-ar ciopli atunci, pe dată,
I-ar măsura şi i-ar scurta;
Să ştie cine li-este…tată
Şi locul lor le-ar arăta!
Cu barda, tesla si mezdreala*,
Cu şmirghel i-ar tot lustrui;
Cu lac le-ar scoate poleiala,
După şablon i-ar…pocăi !…
Şi tot gândind câte n-ar face
Cu iscusinţa-i hărăzită ;
Ciopleşte insistent, tenace,
O mobilă desăvârşită !
El taie-ntruna şi măsoară
Şi iarăşi taie, mai cu spor;
Din falnic nuc de-odinioară
Scoase-un mâner de…biet cosor** !
Aşa-i când azi încapi pe mână
De fariseu viclean şi rău;
Neobosit scotându-ţi vină,
Cioplind după şablonul său…
Din sufletu-ţi răscumpărat
De Domnul Isus sus pe cruce;
În ochii lui esti…nespălat !
Mâner pentru cosor te-aduce !
Căci nu contează azi iubirea
Divină, ce îti dă în dar
Iertarea sfântă,mântuirea;
Fără de el, nu eşti în Har…
El vrea şi astăzi să te facă
Mâner pentru al său cosor;
Iar pocăinţa ta să-i placă
Doar lui ! Căci te-a cioplit de zor !
Nu dup-al Jertfei Îndreptar,
Nu după Slova Cărţii Sfinte;
Căci numai el aprobă har,
Când ai nevoie de veşminte…
* mezdreala – un tip de rindea, unealtă rudimentară rustică, folosită de dogari la
scobitul concav al doagelor pentru butoi;
** cosor – cuţit cu tăişul curb,folosit in viticultură şi pomicultură.
Şi-ncălţăminte în picioare;
Inel în deget când primeşti !
El hotărăşte-n Adunare
Unde să stai, căci doar tu eşti
O…”capodoperă” cioplită
De mâna lui plină de spor;
O…mobilă desăvârşită…
Un biet mâner pentru cosor !
El, Gică Contra-n Adunare,
Ciopleşte dup-al său tipar;
Şi când vezi râvna lui cea mare
Tu n-ai nevoie de-alt…Har…
Şi-ajungi, de-atâta rău şi-amar
Să te întrebi cum e mai bine ?
Colo-n pustie ca porcar
Sau, printre-ai tăi, plin de ruşine ?…
De nu te-a finisat Prea Sfântul
Prin jertfa Sa de la Calvar,
E drept şi-adevărat Cuvântul:
“Făţarnicii nu ştiu de Har !”
ACIDUZZU, 16.05.2009
Sunt şi alte expresii asemănătoare cu aceea despre care amintiţi aici: „m-am decis/hotărât pentru Hristos”, „l-am acceptat pe Isus în inima mea”, „l-am invitat pe Domnul în viaţa mea”.
Charles Spurgeon spunea că „Până când Dumnezeu Duhul Sfânt, care «lucrează în noi voința și împlinirea», nu lucrează asupra voinței și conștiinței, nașterea din nou este absolut imposibilă și tot așa este și mântuirea. «Ce!», va zice cineva, «vrei să spui că Dumnezeu mijlocește absolut în mântuirea fiecărui om pentru a-l face să se nască din nou?» Da, așa spun într-adevăr; în mântuirea fiecărei persoane există o manifestare reală a puterii divine, prin care păcătosul mort este adus la viață, păcătosul îndărătnic devine dispus, păcătosul împietrit este sensibilizat și cel care L-a respins pe Dumnezeu și L-a disprețuit pe Hristos este făcut să se arunce la picioarele lui Isus. Trebuie să existe o mijlocire divină, o lucrare divină, o influență divină, căci altfel, orice ai face, fără aceasta ești pierdut – «Căci dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea împărăția lui Dumnezeu»…”
„Până când Dumnezeu Duhul Sfânt, care «lucrează în noi voința și împlinirea», nu lucrează asupra voinței și conștiinței, nașterea din nou este absolut imposibilă și tot așa este și mântuirea.”
C.H. Spurgeon, prin fraza aceasta explica bine „fenomenul” strapungerii la inima !
Cine are ochi de vazut sa…citeasca, cine are urechi de auzit, s-auda, cine are inima de simtit, sa simta strapungerea !
„Trebuie să existe o mijlocire divină, o lucrare divină, o influență divină, căci altfel, orice ai face, fără aceasta ești pierdut – «Căci dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea împărăția lui Dumnezeu»…”
Cu alte cuvinte, „…cand va veni EL, ( Duhul Adevarului ) va dpvedi lumea vinovata in ce priveste pacatul, neprihanirea si judecata. ” (Ioan 16:7-15) si numai El produce „o intristare dupa voia lui Dumnezeu…care duce la pocainta !” (2 Corinteni 7:10-11).
O lucrarea divina, acea putere cosmica care se desfasoara cind Domnul ne schimba gindirea, nu se poate exprima in cuvinte ca: acceptat, invitat.
Manifestarea reala a puterii divine nu se intmpla prin simpla acceptare, nu e un termen biblic pina la urma.
Te accept, asta nu inseamna schimbarea vietii, a felului de gindire.
Natura pacatoasa tine tare mult la ea insasi, accepta dar nu si doreste.
Pina nu ajungi sa vrei, nu vei suferi nicio schimbare.
dezbatere teologica:
1.natura umana poate alege sau poate sa vrea?
2.voința mea umana poate sa vrea sau sa accepte fara iluminare?
3.omul poate sa vrea sau vrea Dumnezeu pentru el?
nu nimic nu poti singur.Natura omului(desi ca e gresit spus) nu face altceva decat sa se impotriveasca.Si vointa si infaptuirea vin tot de la Dumnezeu. Nimeni nu poate veni la Cristos daca nu e atras mai intai de Tatal. Natura umana v-a alege din totdeauna sa faca ce este rau inaintea Domnului.
Galateni 5:15-18: „Zic, dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul şi nu împliniţi poftele firii pământeşti.
( Rom 6.12; Rom 8.1-12; Rom 13.14; Gal 5.25; 1Pet 2.11). Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti: sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi. ( Rom 7.23; Rom 8.6-7; Rom 7.15-19 ). Dacă sunteţi călăuziţi de Duhul, nu sunteţi sub Lege.”
( Rom 6.14; Rom 8.2 )
Hmmm, incep cu ultima intrebare; daca omul nu vrea, Dumnezeu nu-l obliga sa vrea, dar nici nu cred ca poate sa vrea Dumnezeu in locul lui;
asta ar insemna ca El sa vrea pentru toata lumea(pe care o iubeste) si ca nimeni nu ar mai merge in pedeapsa vesnica.
Ca sa vrea mintuirea, omul trebuie sa aiba o anumita stare, dar este ceea ce omul, numai el , pentru el, poate sa o faca, de acest act depinde eternitatea lui.
„practica religioasa din zilele noastre se teme sa spuna acest adevar,
am fost instruiti in doctrina harului si ne frica sa spunem lucrurilor pe nume, ca nu cumva sa jefuim harul de gloria lui si sa-l scadem din lucrarea treminata a lui Hristos”(TOZER)
Hristos a facut lucrarea Sa la Cruce, dar ea nu intra automat in vigoare pentru orice om,
dar e obligatoriu ca el sa fie aratat asa cum este el, caci ne este vital pentru suflet.
Dumnezeu nu se poate pocai in locul nostru.
1–natura umana poate alege sau sa vrea?
Cred ca este acelas raspuns: trebuie sa aiba o anumita stare ;
numai omul poate alege; Dumnezeu in mila Lui, poate sa ne incline, poate sa ne ajute , sa ne predispuna sa ne pocaim,inainte de mintuire; e foarte grav sa credem ca Domnul se poate pocai in locul nostru.
(multi vor fi in iad, pentru ca vor fi crezut ca Domnul trebuia s afca, ceea ce ei ar fi trebuit spune fr Marius intr-o predica.
Intrebarea a doua…poate omul sa vrea fara iluminare?
Omul va vrea, dupa ce inainte a crezut in Isus Hristos.
Cred ca vointa si infaptuirea vin de la Dumnezeu doar dupa ce ne pocaim; Domnul nu vrea si nu face roboti din oameni, asta in legatura cu cea ce spune Gabriel Dinca.
Am raspuns dupa cum am inteles eu pina acum din partea lui Dumnezeu si partea omului.
Unul dintre motivele dificultăţii înţelegerii actului convertirii derivă din confuzia termenilor folosiţi. Respectiv, trebuie să înţelegem că natura umană nu este totuna cu voinţa umană, a vrea nu este acelaşi lucru cu a putea, iar a putea nu este acelaşi lucru cu a face. Apoi mai este şi confuzia legată de „contribuţia” fiecărei „părţi” la actul convertirii, pentru că acest act presupune implicarea a două „părţi”, cea în direcţia căreia se produce convertirea şi subiectul convertirii.
Pornind de la aceste lucruri:
1. Natura umană poate alege şi poate să vrea dar…
a. Natura umană este într-o stare de pervertire. Ea este stricată, nu este stricăciunea în sine. Drept urmare, ea „suspină” (Rom.8). Deşi spune că „nimic bun nu locuieşte în mine”, Pavel nuanţează când spune că sunt „vândut ca sclav păcatului”. Cu alte cuvinte, după cum sclavul este tot om, dar întrebuinţat de un stăpân şi nu liber să facă doar ce vrea, tot aşa firea este sclavă pervertirii, face ceea ce induce pervertirea, dar poate suspina după eliberare.
b. Faptul că suspină denotă senzaţia (atenţie!, nu conştiinţa, căci unii nu conştientizează acest lucru) a ceva ce lipseşte. În acel moment natura umană poate să vrea. De cele mai multe ori nu ştie CE! Este acel „gol” rămas după pervertire, gol ce se cere umplut.
În consecinţă, natura umană poate să vrea de una singură, dar nu poate alege singură. Pentru că nu poate alege fără iluminare sau mai corect poate alege greşit fără iluminare. Este deosebirea dintre cei care aleg să umple golul cu tot felul de lucruri din lume şi cei care aleg să-l umple cu ceea ce le lipseşte cu adevărat de la pervertirea ei. Deci:
2. Voinţa umană poate să vrea, dar nu neapărat ceea ce îi este de folos, iar acceptarea presupune iniţial o ofertă, respectiv acea lumină, care nu este iluminare. E ca într-o încăpere intunecată în care eu VREAU să găsesc uşa prin care pot fi eliberat dar N-O POT găsi dacă nu există lumină. Lumina aceasta constă în chemarea care este adresată tuturor, pe care unii o acceptă iar alţii nu.
3. Una este ce vrea omul şi alta este ce vrea Dumnezeu pentru om. Când aceste două se întâlnesc pe „aceeaşi lungime de undă” se produce practic iluminarea, respectiv lumina este înţeleasă ca indicând uşa spre eliberare. În acel moment se produce revenirea la un alt „palier” al capacităţii de a putea alege a naturii umane, căci vom avea de a face cu alegerea care duce la eliberare. În acel moment ceea ce vrea Dumnezeu pentru om se transformă în acţiune din partea lui Dumnezeu, ceea ce determină acţiune din partea omului. Fără acest proces ar însemna să avem de-a face cu un Dumnezeu selectiv, nedrept prin această selectivitate.
Toate acestea n-ar fi posibile fără Dumnezeu care a lucrat în plinătatea Treimii la Creaţie, fără jertfa Domnului şi fără minuţiozitatea lucrării interioare pe care o face Duhul. Neascultarea poruncii a dus la cădere (pervertire), neascultarea chemării (Golgota) duce la rămânerea în încăperea întunecată după cum neascultarea călăuzirii (Duhul) duce la rătăcire.
Greu de rezumat în doar câteva fraze…
greu de rezumat in doar cateva fraze.
Corect.
„dar el trebuie artat asa cum este el, pentru ca e vital pentru suflet”
ma refeream la actul pocaintei
deci ca sa clarificam. Dumneavoastra va referiti la procesul de mantuire, sau la procesul de sfintire?
Ceea ce scriam eu este ca omul nemantuit nu poate sa sa mantuiasca singur niciodata. Trebuie mai intai sa fie atras de Tatal. Cat despre cel care deja a acceptat mantuirea acolo trebuie sa traiasca dupa indemnurile Duhului.Asta nu inseamna ca firea pamanteasca e moarta.Atunci chiar am crede ca suntem roboti.Numai ca depinde de noi cu ce ne hranim mai mult. Mancam mancare pentru suflet, sau hranim firea.
Interesant si instructiv este faptul ca, in pasajul de cincizecime, apelul de la urma nu este facut de predicator, ci de ascultatori !,,.
Ce sa facem, fratilor?
Da, frate Daniel, frumoasa remarca si atat de adevarata!
Apelul ascultatorilor a fost motivat de acea „strapungere la inima”
Uneori predicile sunt foarte slabe ca incarcatura a Duhului, si de aceea raman boante, nu mai strapung nicio ureche, nicio inima !
Asta-i lucrarea Duhului, nu-i aşa?
Sper că aţi ajuns cu bine acasă după toate peripeţiile europene.