După cum „severin” a devenit ajdectiv în ultima vreme, „a zăvorăniza” va deveni verb. Este înrudit semantic cu „piţipongeala”.
Iată un text-revoltă faţă de procesul descris de acest verb:
Vreau si eu sa-mi raspunda cineva la o intrebare simpla: ce avem de invatat, noi, femeile, de la un exemplar precum cel al Oanei Zavoranu? Ai, imi poate spune cineva? De cand o femeie cu aspect de mahala, cu limbaj de mahala, cu viata de mahala, cu atitudine de mahala, cu atat de putina feminitate incat si Arnold Schwarzenegger pare un inger pe langa ea, este o femeie despre care se vorbeste in fiece zi, in toata presa si la toate televiziunile? De ce este atat de greu sa fie boicotata aceasta fiinta? De ce suntem atat de insetati de mizeria umana pana la ingretosare? De cand o tipa care se machiaza precum o bufnita si se imbraca precum pe centura este sexy? Ce inseamna sexy, domnilor? Cati dintre cei care cititi aceste randuri v-ati dori un asemenea exemplar in casa? De ce e nevoie de o sleahta de douazeci de reporteri, cameramani, fotografi sa transpire pana la epuizare ca poate-poate mai ciripeste ceva doamna Z?
Citeşte mai departe AICI.
Vă veţi întreba: ce rost are ping-ul acesta pe pagina unui pastor evanghelic? Ce rost? Am văzut cîteva nunţi în ultima vreme. Este sezonul. Cu îngrijorare notez faptul că asistăm la o piţipongeală accentuată şi o zăvorănizare agresivă a domnişoarelor, că „surori” sau „sori” mi-este greu să le numesc.
„Frumoastele” de ieri au involuat. Se comportă ca nişte şoferi de tir prin parcările bisericilor (strigă, urlă, am auzit chiar şi ceva imprecaţii), chicotesc şi glumesc precum o echipă de sudori şi se ceartă precum fotbaliştii în faţa arbitrului nedrept. Asist la „înjurături pocăite” chiar în faţa mea şi respectivele nu se mai sfiesc nici de congenerii băieţi, nici de bărbaţii, care le-ar putea fi taţi, nici de autoritatea pastorală.
Am fost amendat pentru articolul despre frumoaste. Dragi compatrioţi şi stimaţi coreligionari, fenomenul a avansat, buba a continuat să adune puroi şi „modelele” de pe ecran ne coboară în bancile bisericilor. Nu mai vorbim acum de pierderea decenţei în purtare şi comportare, ci chiar de pierderea feminităţii, gingăşiei, rafinamentului. Fetele se simt datoare să se „băieţească”, să-şi îngroaşe vocea şi să vorbească în termeni argotici, aproape violent.
Ghinionul fetelor bune? Băieţii drogaţi şi lobotomizaţi de pornografie şi de mass-media, la care se referă autorea articolului citat mai sus, le vor alege pe acelea, pe frumoaste, crezînd în naivitatea ca de tauri duşi la tăiere, că mariajul nu înseamnă altceva decît un şir de împerecheri. Unora le plîng de milă. Altora, nu! Fiecare Z.oană îşi are Pepele ei şi fiecare pepe îşi are zoana lui.
Mai putem face ceva?
Marius Cruceru 
Pingback: Despre zăvorănizare şi feminitate « Life Mission
Frate Marius,
Răspunsul meu la acest (aparent) disperat „de ce?” se numeşte „Paranteza numită România”. Personal cred că una dintre cele mai inepuizabile surse de exploatat (evident, în sens mercantil), mai ales in vremurile de acum, este prostia şi incultura. Dacă reuşeşti să le exploatezi te îmbogaţeşti, faci rating, devii popular etc. Ce se mai poate spune decât „Doamne, ai mila!”?
Frate drag,
În primul rând trebuie să exclam şi eu ca fratele Marius, „De unde le tot scoţi? Inepuizabil…”
Foarte bun „bisturiul” acestei poezii!
Evident, nu că nu m-ar durea degradarea aceasta permanentă a societăţii, dar, vorba aceea, „mai aproape e cămaşa”… Mă doare cumplit să văd şi eu că în loc să ducem Biserica în lume, aducem tot mai mult lumea în biserică, cum bine spunea cineva! Nu cred, totuşi, că trebuie să deznădăjduim şi în niciun caz să „asistăm neputincioşi”. Încă mai este har, puteri mai avem ca părinţi (deşi uneori simt şi eu oboseala!) şi cu siguranţă avem un aliat de nădejde în Domnul. Cred că unul dintre cele mai importante lucruri ar fi să-i învăţăm în primul rând pe tinerii noştri nu doar că „nu tot ce zboară se mănâncă”, ci şi că „tot ce e bun de mâncat şi folositor poate să zboare într-o zi”! Şi, la fel cu un organism viu, trebuie să avem grijă să dăm în biserică acel „tratament de imunizare” care poate preveni „infecţiile”. Căci tratamentul de vindecare e de foarte multe ori lung, costisitor şi adesea util doar în parte…
Ai ceva și cu păstaie brunetă?
da fără boabe
E foarte usor de schimbat (pe brunet, adica)…Dar „se poarta blond(ul)a…
Se poarta blond…pentru ca are mai…putini neuroni !
Fara boabe nu se poate.
Pentru ca intotdeauna astfel de relatii de tip „orice zboara se mananca” se lasa cu…boabe-n pastaie…
Chiar daca nu se marturiseste-n biserica; si nici la o ocazionala spovedanie… Arac sa fie ! Si mai ales de cel cu stare ! ca „zavorance” sunt destule ! N-ai unde calca de ele ! Si „dau bine” si pe sticla TV si-n biserica…
Dar nu deznadajduim !
De cate ori ai fost…blond la minte… te-alegi cu-0 pastaie doldora…
da, cred că ai dreptate…. şi totuşi, care este soluţia în bisericile noastre?
„Acest soi de…nu iese decat cu post si cu rugaciune !”
Cata dreptate aveti…
Nu am crescut intr-un mediu „pocaiesc” (in sensul de comunitate) ci crestin si acum, facand parte dintr-o biserica, mi se pare atat de evident exact ceea ce observati si dumneavoastra mai sus. Probabil, pentru a observa asta, trebuie sa incerci sa privesti mai „la rece” ce se intampla.
Odata ce faci parte dintr-o comunitate de ceva mai mult timp – intervine, probabil, obisnuinta (cea foarte periculoasa!) cu un asemenea comportament. „Doar deh, sunt si ei tineri!” – am auzit de cateva ori cand ma declaram surprinsa de anumite atitudini pe care, personal, le gaseam nepotrivit de aseamanatoare cu ceea ce vad in afara bisericii. Nu afirm ca sunt FIX la fel, sunt intr-adevar putin adaptate mediului, dar motivatia tot aceea e, pare-mi-se. Si, nu tocmai asta conteaza cu adevarat pana la urma? Asadar, probabil aceea ar trebui schimbata. Nu stiu daca se pot face in acest sens multe…oricat de bune ar fi predicile sau exemplele din jur, e totusi o decizie ce trebuie luata individual.
Nu poti ajuta pe cineva care nu crede ca are nevoie de ajutor.
Din punctul meu de vedere, greşeala care se face în multe comunităţi creştine este aceea că se încearcă un fel de „cosmetizare” a avertismentelor ce se adresează tineretului. Adică, un fel de „să le spunem, dar să avem grijă să nu-i supărăm, că pleacă!” Total ineficient, în condiţiile în care, până să ajungă să beneficieze de o raţiune care să-i motiveze tinerii apelează la un fel de instinct de conservare, care, cred ei, îi ajută să „se descurce”. Personal, sunt adeptul discuţiilor cât se poate de deschise şi tranşante, fără evitarea subiectelor impropriu considerate „tabu”. Dar nu trebuie neglijată şi „educarea” celor mai vârstnici. De foarte multe ori, aerul de „superioritate spirituală” nu face decât să îndepărteze tineretul. Şi-aşa există de când e lumea aşa-zisa „ruptură” între generaţii şi, dacă cei mai în vârstă nu sunt ei în primul rând mai înţelepţi, ruptura se va transforma tot mai mult într-o „spărtură”. Pentru unii poate fi un efort. Mie însă nu mi-a fost deloc greu ca la vârsta pe care o am să fiu foarte bun prieten cu tinerii bisericii noastre. De ce? Pentru că aş fi eu mai înţelept? Nicidecum! Pentru că mă doare cu adevărat pentru ei şi pentru că vreau să fiu mereu sincer cu ei!
Una dintre problemele tinerilor din ziua de azi este lipsa de mentori, modele dupa care sa se ghideze in viata.
Cand ma refer la un model, ma refer la o persoana in compania careia sa discuti despre orice lucru.
Sunt multi tineri care in toata tineretea lor nu au schimbat macar o vorba cu un frate mai in varsta, prezbiter, pastor.
Lucrul acesta este trist. Daca tinerii nu gasesc un model in biserica, sunt multe modele in afara ei (gresite).
Cred ca solutia este fix ceea ce a spus fratele Marinel, si anume: fratii mai in varsta din biserica sa fie prieteni cu tinerii bisericii.
In momentul in care fratii mai in varsta ar deveni prieteni cu tinerii din biserica, cred ca si mustrarile ar fi mai bine acceptate de catre tineri.
Spun aceste lucruri in calitate de tanar!
griji ca pastorul sau prezbiterul sta la dispozitia ta cand vrei tu. zi merci ca te cheama in audienta o data pe an, si-atunci sa te intrebe unde lucrezi, ce situatie materiala ai, ce iti place si ce nu la biserica, etc, deci nicidecum despre ce te doare pe tine, daca te doare ceva. : )
apoi e f greu sa gasesti un om intelept si de incredere caruia sa i te confesezi.
De acord că e greu să găseşti un om înţelept, fiindcă la înţelepciune se ajunge greu. Aşa că încearcă, dragul meu frate, să cauţi întâi un OM. Să nu-mi spui că nici din aceştia nu există! Apoi, dacă nu eşti întrebat, nu cred că e corect să aştepţi să te întrebe dacă te doare ceva. Dacă te doare într-adevăr, SPUI! Ca la doctor, dacă aştepţi soluţii… Nu cred că vine doctorul la tine să te întrebe dacă te doare ceva!
Dacă în biserica unde umbli se întâmplă cum spui tu, atunci nu e bine, evident. Însă LUCRURILE TREBUIE SPUSE!
În fond, veşnica problemă rămâne de actualitate: comunicarea!
normal ca inainte de a fi crestin trebuie sa fi om. ca nu prea este asa, e alta poveste.
nu mi se pare potrivita comparatia dintre un pastor si un doctor. apoi nu prea ti se face sa te duci sa-ti spui baiul daca nu ti s-a spus inainte ca daca ai nevoie iti sta la dispozitie.
in aproape toate bisericile (mari) se intampla cam la fel. nimanui nu-i prea pasa de nimeni.
Dragul meu, nu făceam deloc comparaţie între păstor şi doctor, dădeam doar un exemplu despre cum se procedeaza când te doare ceva. Rau destul că un păstor trebuie să spună că stă la dispoziţia oamenilor când aşa ceva ar trebui să fie un lucru subînţeles, evident într-un program stabilit pentru aşa ceva, fiindcă are şi păstorul viaţa lui personală, obligaţii etc.
Dacă nu te superi, îmi permit să îţi dau un sfat prietenesc: încearcă să renunţi la poziţia negativistă de genul „nu-ţi vine”, „nimănui” etc. Sincer, chiar îmi pare rău că nu suntem în aceeaşi biserică! Sigur ne-am împrieteni! 🙂
n-am de ce ma supara. aveti si dvs dreptate. voiam doar sa sesizez una din problemele bisericii. dar har Domnului, am cui ma spovedi. : )
multumesc de sfat. : )
Diogene umbla ziua-n amiaza mare prin cetate cu un felinar aprins si strigand cat il tineau bojocii: „Caut un om! ”
In cartea profetului Ezechiel iarasi se cauta un om „sa stea in spartura !” Nicidecum un om de…umplutura, de chirpici. Nici decum un om „sa stea” ca un hopa-mitica…
Daca zidul cetatii e de granit, atunci si omul potrivit „SA STEA” CU VERTICALITATE IN SPARTURA !
La cate gropi avem in drumuri, si la cat moloz se toarna drept umplutura in gaurile din asfalt, nu ne mai miram ca inaintam „dolce farniente” adica,”lasa-ma, lasate-oi, fugi pita (paine) mancate-oi…” spune proverbul romanesc din zona Aradului !
Dar asta-i alta poveste, „alta mancare de peste” care se nimereste-n potrivire cu postarea de fata…
Si ca subscriere…
Gabriel Mirel,
calitatea de tînăr se pierde cu siguranţă şi de către toţi 🙂
a propos, poate ne spui cîte ceva, un fel de recenzie despre noua ta achiziţie.
Hmm, despre noua acizitie: putine de spus, multe de cantat. Cred ca insusi chitara in sine spune multe prin felul in care se comporta.
Chiar daca nu mai exersasem de aproximativ o luna la chitara, am recuperat timpul pierdut exersand cam 1-2 ore in fiecare zi. Mi-am asumat riscul aparitiei de bataturi.
Dar… se merita!
Inca odata multe multumiri din partea mea si multe binecuvantari din partea Domnului.
*insasi, caci… e o ea! 🙂
excelent, felicitari si spor la studiu,
poate ne scrii un pic impresiile
Se pare ca numita „zavoranca” si-a atins scopul din moment ce se discuta despre ea chiar si pe un blog al unui pastor crestin…..
Pe cind abordarea legata de „columbeni”?
Virinelii si Monicile columbofile sunt aceeasi apa si-un pamant !
Drama consta in faptul ca avem „aplecari” cu tenta de inchinare spre tot ceea ce gadila firea, „dupa poftele lor…” spune apostolul Pavel.
Pericolul pe care il ignoram ca neghiobii consta in faptul ca duhul samaritenilor de alta data, care la Templu se „faceau” ca le place Legea Domnului si…dupa ce cantau cantarea „Lasati Duhul sa lucreze…” si de-abia se incheia benedictia, alergau „tropa” pe la corturile (a se citi vilele, conacele) lor si apoi cu telecomanda de o forma moderna, anatomica-n mana, ii „butonau” pe toti idolii preaiubiti: Zavoranca si Pepe (de parca ar fi Isis si Horus…) Irinel si Moni columbofili, Fata lui tata, Nora pentru mama, La sueta cu Bahmu…(asmutita lui Prigoana) sau, cum era pe la inceputuri, (pardon) sex cu Nadine…!
Oare nu este aceasta invatatura lui Balaam, transpusa la scena moderna deschisa ? Ca doar, noi nu participam ! Noi doar asistam ! C-avem un vid de cultura ! Adica „pofta ochilor si laudarosenia vietii !”
: )))) da’ ce le stii?!!
Toti le stim dar numai unii ne miram…
nu m-am mirat, ci m-ai amuzat.
poate unii doar au auzit de ele, nu si vizioneaza. ; )
Asa am avut convingerea.
Vorbeam despre nonsalanta afisata in general…
Pocăinţa e o floare rară…
Pocăinţa e o floare rară,
E aproape gata să dispară.
Dacă vrei cu pocăiţi să te-ntâlneşti,
Nu pe orice drum, o să-i găseşti.
Pocăinţa e o floare-aleasă,
Nu o poartă decât o mireasă,
E mireasa Mirelui ceresc,
Toţi acei ce pe Cristos iubesc.
Pocăinţa e o floare scumpă,
Mulţi o calcă în picioare, o aruncă…
Omenirea nu-i mai ştie acum valoarea,
Prea puţini îi mai cunosc cărarea.
Pocăinţa „are un miros” divin…
Toţi îl au câţi Domnului se-nchin’,
Răspândesc mireasma de viaţă dătătoare
Celor prinşi în mreji otrăvitoare.
Pocăinţa pocăiţilor e necesară,
De nu vor şi ei în Iad să piară,
Că prea mulţi din dragoste de lume,
Părăsit-au cele sfinte, drepte , bune…
Pocăinţa pocăiţilor este cerută,
poruncită e în Cartea Sfântă.
Dacă asculţi, mereu te pocăieşti,
Dacă nu, să ştii te rătăceşti.
Pocăinţa pocăiţilor e aşteptată
De o lume dezorientată.
Dacă suntem pentru ei o mărturie,
Mai uşor la Domnul pot să vie.
Pocăiţii când se pocăiesc cu-adevărat
Voia celui rău ei nu mai fac,
Doar de voia Domnului acum ascultă,
Cu credinţă merg pe Calea strâmtă.
Pocăiţii sinceri şi smeriţi
Împreună cu Cristos sunt răstigniţi.
Ei au pus pe primul loc Împărăţia
Şi nu-i mai conduce firea şi mândria.
Doamne, adu vremi de-nviorare
Să ne-ntoarcem iar pe sfânta cale,
Pocăinţa s-o trăim cum se cuvine
Să nu ne mai facem de ruşine.
Şi ne iartă, Doamne, grava ne-ascultare,
Şchiopătăm de ambele picioare
Ca Israelul din vremea lui Ilie
Nu ştiau de partea cui să fie.
Întăreşte-ne să rezidim altarul
Peste care să cobori cu foc, cu harul,
Toţi copiii Tăi în juru-Ţi să se-adune
Renunţând la „Balii lor”, la lume.
Doamne, fă ca să ne crească pocăinţa,
Împreună cu iubirea şi credinţa,
Dă-ne lacrimi să ne mai udăm ogorul
Şi trezeşte, Doamne, tot poporul.!
Amin!
de Teodor Groza
28.03.2009
Vişeu de Sus
„Dragul meu, nu făceam deloc comparaţie între păstor şi doctor, dădeam doar un exemplu despre cum se procedeaza când te doare ceva. ”
Si totusi exista o asemanare intre un pastor (bun) si un medic (bun) ! Amandoi trebuie sa lecuiasca, nu numai sa diagnosticheze boala…
Despre un pastor bun se spune: „cauta pe cea pierduta, vindeca pe cea bolnava…” chiar daca este vorba de o altfel de vindecare…
Daca despre un medic mai mult sau mai putin reputat se spune ca accepta onorariul, si despre un pastor, mai mult sau mai putin bun se spune ca accepta cel putin atentii pentru consiliere.
Unii au cuprins chiar si in bugetul bisericii substantiale sume pentru…”consiliere” !
Consiliere la ce sau pentru ce ? Din moment ce…oile „mor pe capete”…
Nu, poietu’ nu e dus cu aracu’… In niciun caz ! Aracu’ e sedus, saracu’…
Multumesc frumos de completare !
Domnule Marius ma asteptam la o esplicatie macar: de ce productiuni semi-porno sunt ochei dar critica ironica a autorilor lor nu-i kosher. E ograda dumneavoastra si nu mai intru pentru ca nu mai pricep care-i codul la poarta.
Nu am fost in gratzii nici pana acum dar m-am folosit de faptul ca poarta era deschisa si am crezut ca e semn de invitatie.
Parol(at) monsher!
lumea-i larga, viata-i scurta
Sanatate
Draga Sam,
nu înţeleg despre ce vorbeşti!
mc
Eh aveam si eu un comentariu in care-l luam putin peste picior pe domnul/doamna aciduzzu vizavi de poezia de mai sus.
Comentariul a stat pe sticla vreo juma de zi dupa care a trecut la „in asteptare” dupa care a trecut in nefiinta. Drept pentru care am tras confuziile de rigoare.
Poate e doar o eroare tehnica, poate nu.
Oricum imi cer scuze ca te deranjez cu, probabil, mofturi doar.
Te cred daca imi vei spune ca esti prea ocupat pentru a fi observat problema si iti urez bloguire placuta in continuare 🙂
Te-am simtit, te-am reperat, ti-am raspuns; tot in „confuzie…”
Care poezie?
Nefiind poezia, comentariul nu a mai fost relevant.
Aşa cum am spus, cînd am timp şi cînd pot moderez cu hărnicie.
Da, sînt prea ocupat, dar nu este numai asta.
Am făcut post de la comentarii şi acum îmi dau seama că bine am făcut.
Era să bag katana în cîţiva comentatatori şi blogări de pripas.
Era să tai un cap dacă răspundeam luni. Probabil aş mai fi pierdut o prietenie sau aş fi făcut zi amară cuiva.
Oricum, zilele astea am avut un ghimpe împotriva căutătorilor de nod în papură, blogărei rataţi, genul blogăr want to be şi care cu răutăţi de doi bani şi intelectualisme de scara blogului cată la comentarii doar doar vor găsi ceva ceva şi să spună „aţi văzut, aţi văzut… „.
Respectivii n-au văzut 10 cometarii în dreptul unei postări în toată viaţa lor scurtă de blogări, dar au sugestii, învăţături, ştiu clar cum trebuie făcut..
VREU SĂ SE CITEASCĂ CU VOCE TARE: MARIUS CRUCERU NU ESTE BLOGĂR!
Deci, scutiţi-mă de amestec în această categorie de oameni care nu prea au treabă.
Iartă-mă, dar iar mi-a venit gîndul cu broscuţa şi elefantul…:)
– Iartă-mă, broscuţo, te-am călcat? Îmi pare rău, bine că nu te-am nenorocit de tot..
– Vai, nu-i nimic, elefănţelule, se putea întîmpla şi invers…
Vorba unui domn, iar mă apucă complexele de superioritate cînd mă gîndesc la acest tip de frustraţi.
Nu mi-am dat seama pana acum ca cea mai mare libertate si fericire a femeii a fost in Eden.
Si daca e de neinteles de ce sufera atat de mult femeile, fie cu motiv fie fara,
totusi Biblia ne da o explicatie: „Voi mari foarte mult suferinta si insarcinarea ta.” – este deci o consecinta a caderii in pacat.
Suferinta, nu intotdeauna este o consecinta a pacatului ci o metoda pedagocica prin care trebuie sa inveti niste lucruri care pe alta cale nu pot fi invatate ! Vezi viata lui Iov si nu in ultimul rand, „macar ca era Fiu, a invatat sa asculte prin lucrurile pe care Le-a suferit !” (Evrei 5:8) Pentru ce sa ne autoflagelam gratuit ! Oare nu asta urmareste si Satana ? Autoflagelarea nu este sinonima cu autocercetarea de tip „daca ne-am judeca singuri, n-am fi judecati odata cu lumea !”( I Corinteni 11:31-32), adica 2 Corinteni 7:10: „În adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire şi de care cineva nu se căieşte niciodată; …”
Adica, ce are Zavoranca sau Monica Columbeanu cu pocainta domniei-tale ?
Corectare: „pedagogica…”