Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Nu stiu ce culoare au aceste sunete, dar vreau sa va arat ce mi-a aratat mie culoare:
http://youtu.be/buq-p8vSCLQ
aha, l-ai nimerit pe Glenn Gould… ehehe… mult de discutat despre el.. Am avut integrala clavecinului bine temperat cu el. Am pierdut-o la mutări sau… mi-a fost pierdută.
din cate am inteles Inagaki Minouru a apucat sa l cunoasca pe lutierul francez.
alte linkuri
Yasuji Ohagi – el dia que me quieras (pare arr. Villadangos) pe o chitara care daca nu e bouchet e o copie „fidela”
mai jos tot Ohagi cu aceasi chitara Londonderry air, aranjament la fel de spectaculos ca si piesa de mai sus dar de data asta de Toru Takemitsu din caietul 12 song for guitar/transcriptions.
mai sunt si alte clipuri cu el cu aceasi chitara eu cred ca e bouchet original.
multumesc, GS, foarte bine sună, foarte bine.
M-am îmbătat de sunet!
am mai dat un search si am gasit ca Ohagi canta pe un Bouchet original deci nu e copie.
mulţumim de informaţie! Şi eu sînt impresionat de sunet. Absolut lovitor.
Am discutat şi cu prof. Sabau azi,
este impresionat de claritatea şi ascuţimea sunetului chitarei construită de prietenul nostru comun.
cateva link uri interesante (zic eu) un interviu cu Dominique Field in care vb de inceputurile lutieriei (constr. chitara) moderne in Franta si despre intalnirea cu Robert Bouchet.
Pingback: Fotografia ca asasinat, Program de blogăr, Cum credem că iubim? « La patratosu