Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Ioan 3:30
„acesta trebuie sa creasca, ”
-frumos motto si mai ales intelept, intradevar inspirational;
-sa te lovesti zi de zi la repetitii de un asemenea pasaj. Hmmm…. iti da de gandit,
-mai ales ca versetul continua cu un contrast :
” iar eu sa ma micsorez ”
ἐμὲ δὲ ἐλαττοῦσθαι
-acesta ar putea sa-l scrie pe tobe =)
AMIN!!!
Frate Marius,
Ingaduie-mi ca aici, cu toata consideratia pentru calitate si conotatia spirituala a subiectului postat, sa „asez” si eu cu smerenie o poezie care include genul „reprezentativ” de…lauda si inchinare dupa…ureche:
EL MA PASTE,
NU IMI…CANTA !
Psalmul 23:2; Matei 11:17;
Luca 7:32.
“Domnul este-al meu Păstor,
El mă paşte, nu îmi cântă !”
Şi sunt păstorit cu dor,
Cu iubire, când cuvântă !
Când Îl recunosc pe El
De Păstor ce-aduce tihnă,
El, Păstorul, e un Miel
Ce îmi dă a Lui odihnă !
Cu El în comuniune,
Cu a Sa Turmă de oi,
El mă paşte pe păşune
Până-n Ziua de Apoi !
Când usor, cel rău prelinge
Soapte pline de venin,
El, Păstorul mă atinge
Cu Toiagul Său divin !
Ca să nu m-abat din Cale,
Ca să nu mă rătăcesc
Printre ispitiri prin Vale;
Ci prin El să le-ocolesc !
Când sudoarea morţii rece
În broboane-mi prinde fruntea,
Valea Morţii-atunci voi trece !
Crucea Lui îmi va fi Puntea…
Când mă paşte, al meu pahar
Este plin, mereu prea-plin
De-o călăuzire-n Har;
Căci mi-e Domn, Păstor Divin !
“El mă paşte” nu îmi cântă
Din vreun fluier, ca să joc;
Firea veche nu-mi încântă
Şi mă pocăiesc pe loc !
“El mă paşte” pe-a Sa cale,
Mă hrăneşte doar cu mană;
Nu îmi cânt-un cânt de jale
Sau de dor dup-un satană…
Nu îmi prinde-n pofte duhul
Doar să tropotesc pe Cale;
Nu-mi încinge-n nări văzduhul
După poftele carnale…
Nu mă vrea doar menestrel,
Artist liric, cabotin;
Ci mă vrea Păstorul- Miel
La-nchinare-n Duh senin
Şi smerit, de rugăciune;
Că doar ruga mi-e cântare !
Nu c-un duh de-ntinăciune,
Laudă şi…fală mare !
Trepăduşi din colţ de stradă,
Zdrăngănind chimvale noi,
Toata lumea să îi vadă
Cât sunt de…străini şi goi…
Poartă-n microprocesoare
Cântece cu cari colindă
Fiecare Adunare,
În amăgire ca să prindă
Fraţi, surori, tineri, bătrâni,
Într-un duh străin, de ură;
Pe biserici sunt stăpâni,
Percep taxe de…”uzură”
Pe lumeştile-nstrumente
Toate electronice;
Prestând doar cântari stridente
Cu duhuri demonice…
Numarând pe degete
Trupa lor de închinare;
“Taxa” făr’ să pregete,
O “palmează”-n buzunare…
Cu acea “contravaloare”
A “prestaţiei” depuse,
N-ar putea o, Doamne, oare,
Trişti păstorii Tăi, Isuse,
Să tot predice vreo lună,
Ne-ntrerupt, necontenit ?
Dând numai “păşune bună”
Oilor de păstorit ?
Oilor, care n-au bani,
N-au nici lapte, n-au nici…lână;
Sunt biserici de sărmani,
Ascultând o săptamână
“Muzici” electronice,
Textele repetitive
Şi-n delir, demonice;
Stări d-extaz sau…convulsive…
Melodii ce le sunt dragi,
Bune de intrat în…”transă”;
Cămăşi scoase din…nădragi,
Vieţi străine, fără şansă !
“El mă paşte” nu incită
Duh lumesc chemând la dans;
Profanând Sfânta Incintă
Cu Sodome în avans !
“El mă paşte” cu-a Sa Mână
Pe păşunea cea mănoasă;
Hrana, sfântă să-mi rămână
Unică, în Sfânta Casă !
El nu a dorit vreodată,
Ca-ntr-o Sfântă Adunare
Doar să aibă Sfântul Tată
Grup de laudă şi-nchinare !
Ci doar fii, trăind curaţi,
Nou-născuti din Duhul Sfânt;
Închinători adevăraţi
Trăitori, pe acest pământ !
El nu a permis “un pic”
Din trăirile-efemere;
Dansatoare din buric
Prin biserici, baiadere…*
El n-a poruncit vreodat’
Cum că-i bună-nlocuirea
Cu programe surogat…
Sfântă-i propovăduirea !
Nicicând, Domnul nu-I uimit
De vreo trupă de…hip-hop;
După ploaie-a răsărit
Minunea de…”pară-n…plop”!
Cântecele de pahar
Le-au intitulat pompos,
Cum că sunt “Cântări sub Har”,
Laudă pentru Hristos…
Altădata s-au cântat
Pe aceeaşi melodie,
Pe-o estradă, în păcat;
S-au cântat pentru…simbrie !
Menestreli, artiştii lirici
De-azi, bântuie-Adunarea;
Nenăscuţi din nou, onirici
“Rotunjindu-şi” bunăstarea !
Azi, nu mai “lipim” bancnota
Cu salivă, pe-a lor frunte;
Pe-un CD trecută-i nota,
Preţul, în parale multe…
Nu îţi bagă-n buzunar
Mâna, după mărunţiş;
Manieraţi, trăind sub…Har,
Te înşeală pe furiş…
* BAIADERĂ- dansatoare orientală.
După ce-au “prestat” concertul,
Sufocând Servici divin,
Inocent, te-ndreaptă sfatul
Drept la standul ce stă plin
Cu CD-uri, DVD-uri,
Cântări de la “A, la…Zet”;
Te simţi la…Casa de Pariuri
Când eşti “jumulit” incet…
De aceea, Doamne mare,
Vreau să-mi fii Păstor mereu;
Vreau păşunea-Ţi sfântă-n care
Să hrăneşti sufletul meu !
Să mă păstoreşti, să-mi dai
Doar păşunea Ta, mănoasă;
Golgota, mai fă-mi-o plai
De odihnă-n Sfânta-Ţi Casă !
Să contemplu-a Ta splendoare,
Să mă satur doar de Tine ;
Ruga, fie-a mea cântare
Înălţată-n slăvi divine !
Fericirea, îndurarea,
Tot mereu m-or însoţi;
Şi-mi vor dezvolta cântarea
Într-un imn ce Te-ar slăvi
De-aici până-n veşnicie,
Tot pe-a Ta sfântă păşune;
S-am o dulce părtăşie
Sfânt şi separat de lume !
ACIDUZZU, 28.02.2011
Intradevar, frumoasa poezie!
De ce instrumentul numit chitara, în general are forma cifrei 8 ?!
SDM
buna intrebare, nu m am gandit pana acum. stramosul chitarei este vihuela medievala (diferita de vihuela mexicana, instrument inventat sec XIX) sau cel putin asta e parerea comuna. vihuela medievala are aproximativ aceasi forma insa curburile ecliselor sunt mai plate. chitara din perioada romantica a fost urmatoarea evolutie, cutie mai mica si forma cifrei 8 foarte pronuntata (Lacote, Fabricatore, Laprevotte, Pons, Panormo, Stauffer). La jumatatea sec XIX Antonio de Torres a marit plantilla si a stabilit un standard pentru forma, dimensiuni etc. cam ce spunem noi astazi ca este chitara.
Legat de poza pare sa fie chitara pentru stanga si nu inteleg rostul acelui inlay acolo… in likul de mai jos o galerie a unui lutier cu exemple serioase de marquetry!
http://www.williamlaskin.com/gallery2.php
ca de obicei, plin de link-uri şi de informaţii utile.
îmi pare rău că nu amreuşit să ne întîlnim, GS.
nu are forma cifrei 8, nici vioara.
are altă formă, dar numai pe privat,
tocmai mi-a explicat un lutier chestia asta,
nepotul domnului Gliga
trist… foarte trist putin stimate aciduzzu … mi-e sincer mila de tine si iti trimit sincere condolenate. si ma intreb, daca sti sa faci rime, de ce faci rime care ucid? nu esti doar acid, si deloc binevenit, dar esti plin de venin! versiunea ta nu are nimic duhovnicesc, ci este un jug pe care te invit sa-l porti singur! succes, si din nou, condoleante!
cat despre inchinare, aceasta intr-adevar trebuie sa creasca… dara inchinarea in duh si adevar este pentru cei nascuti din nou… nu pentru cei dresati… care inteleg dogmele, dar nu esenta!
@Ioa Na,…ca-ti raspund, desi mi se pare impropriu s-o „comit” eu, intrucat nu sunt apropitarul blogului…Te rog sa ma scuzi ca nu-mi pot onora oficiile de gazda pe blogul altuia. Si nici domnia-ta, saru’ manusitele, n-ar trebui sa te substitui buldogului de paza… Pentru mine este suficient sa te inteleg cum subscrii cu… „tagma cum laudae” la ceata inchinatorilor cu…izma si chimen (adicatelea, eurobotanice usoare) cu care nu-L putem „aburi” pe Domnul Cel Atotputernic , Sfant si vesnic. Iti inteleg apologetica „probatorie” precum si pledoaria incercanato-incrancenato-insangerata intru apararea confratilor de la…”frauda si intinare”. Poate este de vina slaba functionare a sinapselor ce incearca zadarnic sa refaca intr-un mod „scremut” (adica, un prea-indelungat travaliu), distrusele legaturi neuronale…din propria-ti scafarlie !
Incolo, iti doresc toate cele bune si sincere aprecieri si din partea Tatalui Ceresc in ceea ce priveste calitatea „prestarii” degurgitatei laude si fatarnicei inchinari. Insanatosire grabnica !
Pingback: Evanghelizare, Trinitatea pe limba copiiilor, “for consideration purposes only” « La patratosu
Rog sa alaturati si o traducere in engleza ori romana, ca nu ma pricep la greaca. Multumesc! 🙂
acela trebuie sa creasca .. (eu trebuie sa ma micsorez)