„Borcanul cu religie murată”

Acum câţiva ani, prin bunăvoinţa unor foarte buni prieteni, am avut posibilitatea deosebită de a vizita Marele Canyon. Nu ne-am putut permite să stăm prea mult acolo, deh!, americanii ştiu să „facă” bani din orice, deci… scump! Dar cât am fost acolo, am remarcat un lucru! Majoritatea vizitatorilor (şi nu erau deloc puţini!) se mulţumeau să admire peisajul extraordinar, să facă fotografii care să ateste „evenimentul” (apropo, cea mai mare parte a americanilor n-au vizitat Grand Canyon, dacă ar fi să dau crezare unui ghid şi, dacă n-aş fi ştiut exact unde mă aflu, aş fi putut crede cu uşurinţă ca Grand Canyon e… în Japonia, după câte „priviri oblice”, dar amabile, am întâlnit!).

Am făcut tot posibilul să cobor în canion, să-i admir şi zonele care se întrezăreau doar de pe margine, chiar dacă mi s-a explicat cu seriozitate că va trebui să ţin cont de faptul că pentru a urca înapoi voi avea nevoie de dublul timpului consumat la coborâre… N-am avut nici o secundă păreri de rău că „m-am aventurat”… dar n-am să intru în detalii. Ceea ce vreau să spun este ce am gândit în acele ore petrecute în peisajul acela straniu! Nu m-am putut opri să mă gândesc că aproape în acelaşi fel procedăm şi în relaţia noastră cu Dumnezeu! „Admirăm” de pe margine frumuseţea… facem poze… ne mândrim că suntem acolo! Paradă! Ceea ce ne rămâne e un „album cu amintiri”! Oricum, nu experienţe!

Psalmistul spune: „Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul…”, nu „priviţi ce bun este…”!

Te uiţi la creştinul din societatea de azi şi nu poţi să nu te întrebi „Care societate?”. Conglomeratul acesta de oameni bezmetici, cu entităţi evoluând mai toate haotic, nu atât datorită lipsei scopurilor individuale (căci majoritatea dintre ei au un minim scop!), ci a lipsei de omogenitate a acestora într-un scop comun? Patapievici, „fatalistul românismului”, hulit de toţi „patrioţii” pentru care să fii patriot înseamnă să vorbeşti „de bine” ţara chiar şi dacă e rău de tot!, spunea odată că „românii nu pot alcătui un popor pentru că valorează cât o turmă” şi, Doamne!, ce dureros să constaţi că are dreptate! O turmă care şi-a uitat Păstorul rătăcit prin icoanele din biserici sau pe care Îl încuie duminica seara în biserică să nu deranjeze în timpul săptămânii! O turmă care îşi trimite reprezentanţi într-o Europă aflată pe marginea prăpastiei islamizării, nu ca misionari ai Evangheliei adevărate, ci a „evangheliei de Pipera” sau a „vangheliei care… este”!

Iar întrebarea ce urmează aproape instantaneu este „Care creştin?”. Cel care a uitat că îşi are originea la poalele crucii suferinţei şi ca ţintă cerul fericirii? Creştinul care nu este capabil să-şi trăiască viaţa între aceste „coordonate”, ci trăieşte una încremenită undeva, ori la un capăt, ori la celălalt. Ce trist! Căci viaţa trăită aşa este fie marcată excesiv de obârşia ei, poalele crucii, unde suferinţa poverii cu care a venit acolo n-a dispărut, fie diluată prosteşte de o fericire pentru care nu mai face nimic să o merite, privind numai tâmp şi pofticios spre cer! Durerea cea mare e însă faptul că între aceste două repere în care stăm încremeniţi sunt ai noştri, familia, prietenii, colegii…

Şi pentru ca „tacâmul” să fie complet, am învăţat uimitor de devreme în istoria noastră de locuitori vremelnici ai acestui pământ că, dacă nu ne putem aduna puterile să înfiinţăm o societate de construcţii, reuşim să ne adunăm mereu ultimele resurse pentru a înfiinţa rapid una de demolări…

Iar dacă se întâmplă ceva care să ne trezească un moment din această stare, avem o soluţie de urgenţă… Apelăm la rezerve şi mai scoatem câte un borcan din cămară, un borcan cu „religie pusă la murat”, pentru vremuri în care nu găsim „religie proaspătă”.

Marinel Blaj – Arad

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în guest post. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

36 de răspunsuri la „Borcanul cu religie murată”

  1. elisa zice:

    Exceptional articolul !

  2. ACIDUZZU zice:

    Intr-adevar, frumos articolul !
    Te obliga la cugetare atat pe latura introspectiei cat si pe cea a…retrospectiei !

    Cat despre…
    „Iar dacă se întâmplă ceva care să ne trezească un moment din această stare, avem o soluţie de urgenţă… Apelăm la rezerve şi mai scoatem câte un borcan din cămară, un borcan cu „religie pusă la murat”, pentru vremuri în care nu găsim „religie proaspătă”.

    …inteleg ca ADEVARATA SOLUTIE DE URGENTA nu consta intr-un „borcan cu muraturi” invechite, scoase din camara experientelor ratate, ci O INTOARCERE DE UNDE AM CAZUT, O INTOARCERE LA DRAGOSTEA DINTAI !

    In niciun caz o intoarcere la…I Ioan 2:19, la „biserica emergenta”!

  3. Georgeta Ulici zice:

    Lovely! M-am delectat citind asta si concur. Acum astept articolul urmator, despre cum faci Salata de boeuf, din religie. 🙂 Ori ceva de genul …. :)))

    • ACIDUZZU zice:

      …sau despre fetele lui Toparceanu care faceau din mere marmelada…Ataaat erau de evlavioase…incat au intrecut-o pe strabunica noastra Eva…

    • crisuadi zice:

      A CONCURÁ ~éz 1. intranz. 1) A participa la un concurs; a lua parte la o competiție. 2) A tinde spre același rezultat. 3) A fi în concurență. 4) A lupta pentru întâietate; a se întrece. 2. tranz. (persoane, întreprinderi etc.) A întrece în concurență. /<fr. concourir, lat. concurrere
      Sursa: NODEX | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink

      • Marinel zice:

        Crisuadi,
        Probabil că dacă ai fi ştiut ca sora noastră Georgeta trăieşte de ceva ani în Arizona, SUA, ai fi înţeles că folosea „concur” în sensul englez, adică „a fi de aceeaşi părere, a fi de acord”. Doar că în engleză se foloseşte împreună cu „with” în propoziţie. Românii care trăiesc în Statele Unite mai fac asemenea „adoptări” de termeni. Să fim îngăduitori…

  4. Marinel zice:

    Dragii mei,
    Când scriu asemenea rânduri ele nu sunt decât expresia unor bucurii, amărăciuni, constatări mai mult sau mai puţin subiective.
    pt. Elisa: Mulţumesc pentru apreciere.
    pt. Aciduzzu: „Te obligă la cugetare…”. Asta am şi intenţionat. „înteleg că ADEVĂRATA SOLUŢIE DE URGENŢĂ…”. Ai înţeles perfect. Sper că şi nota amar-ironică.
    pt. Georgeta: Poate să fie de mirare, dar ideea mi-a trecut prin minte. Şi, hai să fim sinceri, chiar ar fi fost deplasată? Dacă te uiţi cu băgare de seamă la religia unora din jur (fără a o exclude chiar şi pe a noastră, uneori!), nu te duce gândul la amestecul acela pe care îl numim „salata de boeuf”?
    Sper ca ideile săfie cele care rămân atunci când sunt citit. Nu modul de exprimare al lor.

  5. naomi zice:

    Trist si adevarat.
    Mai dureros este ca suntem foarte constienti dar nu facem nimic sa chimbam situatia, nici macar cand este vorba de sufletul nostru. Suntem niste irealisti si mincinosi pe deasupre, asta este societatea noastra.

  6. Georgeta Ulici zice:

    Draga Marinel, Chiar mi-a placut! Sint foarte de acord cu ce ai scris. Titlul a fost superb, insa l-am atribuit gresit, fiindca n-am observat la sfirsit cine era autorul. Marius Cruceru este si dinsul un maestru al cuvintului scris. Drept sa spun, titlul a fost atit de intrigant incit n-am putut sa ma abtin sa nu dau gata lectura, cu toate ca timpul mie dusman feroce in zilele astea. Sint curioasa ce o sa faci cu „salata”. De fapt, asta mi-a dat si mie citeva idei. Nu cred de loc ca ar fi deplasata idea. 🙂 Dimpotriva. Daca le pui in aceeasi oala ( vorba vine) de-abia astept sa vad ce faci cu ideea asta. E molipsitor! 🙂

    P.S. Daca v-am parut sarcastica, ma iertati. Nu am avut intentia asta. Articolul e formidabil! Modul de exprimare a fost chiar genial! Honest!

  7. Marinel zice:

    Georgeta dragă,
    Nu te-am considerat deloc sarcastică. Eventual puţin intrigată. De aceea şi lămuririle… Dar aprecierile „pică” bine, oricât de „modeşti” ne dăm câteodată… Încurajează, măcar…
    Şi eu sunt presat de timp şi ştiu ce tragic este. Aşa că şi de asta depinde „salata”… Din păcate (sau din fericire?), atunci când îmi intră o idee în cap nu mai lipseşte decât „scânteia” care să declanşeze „pana”! Dacă ar fi să-l parafrazez pe Dimitrie Anghel, aş spune că „De un timp am o idee/Şi-ntr-atâta e de mare/Încât nu mai ştiu eu singur/Eu o am sau ea mă are…” 🙂

  8. Alex Pop zice:

    Musai sa aflu daca are blog domnul Blaj din Arad. Unge la inima, ce frumos le zice , chiar daca zice niste adevaruri triste. Caci e trist sa constati ca nu crestem spiritual ca popor – si diagnosticul acesta il vad valabil si la biserica si individ. Multi nu ne facem timp sa gustam ce bun este Domnul dar gasim timp si ocazii sa ne uitam “oblic” la cei din jur, care-o fac, dar poate nu pe placul nostru. Si-atunci se-ntimpla asa cum bine zice autorul: “dacă nu ne putem aduna puterile să înfiinţăm o societate de construcţii, reuşim să ne adunăm mereu ultimele resurse pentru a înfiinţa rapid una de demolări…”
    Asta e o boala mioritica de care n-am scapat nici in diaspora: vad aici biserici romanesti care se demoleaza reciproc in loc sa se sustina una pe alta intr-ale secerisului. Caci mare e secerisul si tot mai multe buruieni si minarete cresc si pe-aici, nu doar in Europa.

    • Marinel zice:

      Vă rog să mă iertaţi ca răspund atât de târziu la comentariul dumneavoastră. Nu, nu am blog. Motivele sunt două:
      1. Nu mi-a trecut niciodată prin cap aşa ceva şi nici nu ştiu dacă m-aş pricepe să „pun pe picioare” unul. Poate, dacă Domnul mă va mai îngădui pe pământ (dar asta mă îngrijorează mai puţin; mai preocupat sunt să mă îngăduie în ceruri!), mă voi încumeta la un blog…
      2. Îmi este frică oarecum să am un blog fiindcă atunci când vine vorba despre idei sunt de cele mai multe ori un tip mult prea „bătăios”. În tinereţe mă identificam cu două personaje literare şi îmi este greu să mă debarasez şi azi de această identificare, deşi poate părea un „amestec” ciudat: Gelu Ruscanu din „Jocul ielelor” a lui Camil Petrescu şi Ştefan din „Jocul de-a vacanţa” a lui Mihail Sebastian. ”
      Deocamdată încerc să nu las gândurile să mă „macine”… Poate unii găsesc soluţii la ele…
      Mulţumesc pentru aprecieri. Aveţi dreptate, păcat că sunt realităţi triste. Dar aşa e în lumea asta. M-aş bucura să vedem mai puţin spinii şi mai mult trandafirii, dar…

      • Alex Pop zice:

        @Marinel
        Eu as zice ca e un lucru bun, ideea cu blogul. Mai ales pentru viitorii dvs. cititori.
        Din ceea ce am aflat intre timp despre dvs. (internetul, bata-l vina…) sint de parere ca aveti mai multe “calificari” (care v-ar justifica prezenta in blogosfera) decit marea majoritate a blogherilor crestini – si nu ma refer aici doar la limba romana.

        Eu nu pledez (cu referire la dvs.) pentru un blog orientat neaparat spre dialog, in care sa va irositi timpul in dispute bataioase cu eventualii comentatori; asa ceva avem din belsug. Am in minte un blog-jurnal, (deschis sau nu comentariilor) in care sa publicati din cind in cind scurte articole/eseuri/devotions/tablete etc. pe care cindva sa le adunati intr-o carte.
        Sa publicati ganduri si lucruri relevante pentru crestinul de azi, legate de situatii si evenimente cu care ne confruntam acum.

        Cei insetati de adevaruri simple dar exprimate frumos, va vor gasi si aprecia.
        Iar dvs. veti primi aprecieri si rasplata de la Cel singur in masura ca sa le dea, pentru talantii pe care ni i-a dat ca sa-i punem in negot in lucrarea Lui.
        Apucati-va deci se semanat si pe ogorul virtual!
        Viata e scurta. Dati dar tot ce aveti de dat – si veti deveni mai bogat si dvs. si noi.
        Eu unul cred ca sinteti unul dintre cei carora li s-a dat mult.
        May God bless you abundantly.

        • Marinel zice:

          Mulţumesc mult pentru cuvintele de încurajare. Am să mă gândesc la ideea unui blog. Mai întâi însă va trebui să învăţ „cu ce se mănâncă” 🙂
          Cât despre „calificări”… Fără falsă modestie (dimpotrivă, cu spirit autocritic) trebuie să spun că ele nu valorează mai nimic atâta vreme cât nu am dus niciuna dintre ele la capăt. Cum ar veni, am „gustat” din toate, dar în niciuna n-am fost suficient de serios. Mă bucur însă că singura în care am luat lucrurile absolut în serios este relaţia cu Domnul. Cel puţin aşa mă străduiesc…
          Da, viaţa e scurtă… mai ales la anii pe care îi număr…
          Până voi lua hotărârea privind blog-ul sper să mă mai îngăduie fratele Marius pe aici, poate aşa mă obişnuiesc cu ideea spaţiului virtual…
          Binecuvântări de sus!

          • Marius David zice:

            oricum sînt semne bune, deja ţi-a apărut un alt avatar, ceea ce înseamnă că ţi-ai făcut cont pe wordpress… (eu sînt bătrîn în ale wordpress-ului şi mi-am dat seama imediat ce s-a întîmplat), ba chiar te-ai jucat cu imaginea din interiorul avatarului… aşa că … dacă te-ai molipsit … virusul va lucra în timp.. Nicio grije 😉

        • Marius David zice:

          Susţin şi eu propunerea mea, susţinută de Alex Pop, pe care o susţin 🙂

  9. vioricaO zice:

    ” Nu m-am putut opri să mă gândesc că aproape în acelaşi fel procedăm şi în relaţia noastră cu Dumnezeu! „Admirăm” de pe margine frumuseţea… facem poze… ne mândrim că suntem acolo! Paradă! Ceea ce ne rămâne e un „album cu amintiri”! Oricum, nu experienţe!”

    Cat de adevarata si trista e aceasta afirmatie, si cati suntem in aceasta situatie! Crestini ce stam pe margine si ne ferim sa ne implicam in durerile si nevoile altor oameni!
    Stam si asteptam, sa schimbe altii in bine ceva, uneori stam degeaba si asteptam sa faca altii ce noi ar trebui sa facem!
    Foarte bun articolul!

  10. elisa zice:

    Viorica,
    credca nu ne implicam in a trai in Hristos;
    stam si-L admiram (facind poze si de multe ori pozne);
    Lasam Pastorul inchis in biserica peste saptamina,
    sa nu cumva sa vina dupa noi, sa vada cum ne ducem traiul.
    Am recitit postarea din nou, ca sa ma trezesc din starea in care
    ma cramponez sa ramin; de jale si durere, amaraciune,
    la care nu-mi sunt de ajutor castravetii;
    nu muratura e salvarea; desi imi plac si
    daca sunt facute cum trebuie, le savurez;
    am nevoie de ncctar, de seva, de lumina si viata;
    in jalnica stare de lehamite a crestinatatii voi mai gasi
    puteri sa inaintez?

    • vioricaO zice:

      Elisa,

      Ma tem ca uneori nu-L lasam pe Bunul Pastor nici sa intre in biserica! Nu mai are loc acolo, ca este prea multa fire pamanteasca, in care mandria si foarte putina dragoste, ia locul Duhului Sfant! Ne intrebam apoi de ce sunt tot mai goale bisericile si de ce nu ne mai intelegem, noi pe noi!

  11. Multumim pentru actualitatea mesajului! 🙂

  12. STEFAN T. zice:

    Un articol excelent care face meritata vizitele pe blogul acesta.
    Multumesc frate Marius.

  13. ACIDUZZU zice:

    @Marinel,
    „Ai înţeles perfect. Sper că şi nota amar-ironică.”

    Bineinteles ! In poastarea de fata, se impune un strop de…aciditate !
    Oare n-o folosise si profetul Ilie…”Tesviteanul” in conflictul deschis cu proorocii lui Baal ?
    „Strigati mai tare, poate doarme; poate e plecat intr-o calatorie…” sau, apostolul Pavel in epistola catre Galateni:”…si scrijeleasca-se odata cei ce va tulbura!”Sau poate ceva si mai dus, mai transant, folosit de Domnul Isus in Matei 23:”Vai de voi…”

    • ACIDUZZU zice:

      PS. „Ceva mai dur”, nu mai dus…cum gresisem in redactare. „Dusi” sunt cei ce se alimenteaza din…”borcanul de muraturi sincretice…”

  14. Pingback: Când religia devine o „salată de boeuf”… | cetatea de piatră

  15. Pingback: Dărnicie, Dragoste, Obrăznicie, Tupeu, Rebel, Borcanul cu religie murată « La patratosu

  16. Pingback: BORCANUL CU RELIGIE | cetatea de piatră

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.