Poveştile lui Voicu Bojan închid în ele un „pericol” potenţial: acela de a fi citite şi iubite nu doar de copii, destinatarii de drept ai acestora, ci şi de acei inşi care mai poartă în ei dulcea povară a copilăriei şi a lumilor sale miraculoase.

Scrise într-un registru al jovialităţii şi al inocenţei imperturbabile, creaţiile şoriceşti ale autorului se aşază, inevitabil, sub zodia ludicului şi a seninătăţii copilăreşti, a bucuriilor şi a credinţelor impetuoase ce deschid larg calea unui univers în care nicio dorinţă nu e prea mare, nicio reverie nu este imposibilă, nici un şoricel nu este prea prostuţ pentru a medita, măcar o dată în viaţă, la propria libertate.

Vezi continuarea AICI.