Disclaimer (întîmpinare): nu am nimic cu croitoresele, nici cu frizerii sau alte categorii sociale. Nu dispreţuiesc nicio muncă, nicio profesie, preţuiesc oamenii în genere şi munca în speţă.
Dragii mei blogosloviţi creştini, de cînd sînt în biserică, de vreo 26 de ani, am văzut tot felul de convertiri, tot felul de convertiţi.
Am văzut însă oarece discriminare în momentul în care se converteau „persoane importante”, ca să spunem aşa, importante prin profesie, nu prin sensibilitate spirituală neapărat şi de cele mai multe ori nici măcar prin inteligenţă superioară. Oamenii reuşiseră sau deveniseră interesanţi prin plasarea socială: medici, profesori, avocaţi, cîntăreţi (de ce nu?), actori, dar cea mai mare agitaţie au produs-o preoţii ortodocşi convertiţi la cultele evanghelice.
Unii şi-au făcut şi asociaţii, Asociaţia Poliţiştilor Creştini, spre exemplu, asociaţie care are întîlniri la care sînt 20 de poliţişti şi restul „civili”. Ciudat, dar nu văd o problemă în asta.
Mă întreb pe cînd o asociaţie a croitoreselor creştine, a frizerilor evanghelici, a filologilor baptişti, a medicilor penticostali, a tinichigiilor creştini după evanghelie? Nu mă îndoiesc de faptul că astfel de asocieri pot susţine cauze dintre cele mai nobile, dar pot deveni şi nişte cluburi paraeclesiale cu un statut îndoielnic şi cu luări de „poziţie” amendabile, mai cînd ies conflicte, precum cel tocmai trecut cum este cel cu străjerii.
Ultimele isprăvi ale Asociaţiei Poliţiştilor Creştini dovedesc cu prisosinţă că acest fel de grupări au fost luate prea în serios şi dînşii au început să îşi dea prea mare importanţă. Iau la rost biserici, ameninţă, fac reclamaţiune la Internet. Este mult de discutat despre acest fel de amestec în viaţa unei biserici locale, alta mi se pare că este problema mai importantă care m-a pus pe gînduri în aceste zile.
Eu zic să fim mai economi în laudele şi luările de cuvînt encomiastice atunci cînd se pocăieşte cineva care are oarece funcţiune publică. Biserica tratează oamenii ca persoane în relaţie, nu ca personaje în funcţie. Ce înseamnă asta? Să ne intristăm pentru toţi la fel, sau să fim la fel de nepăsători cînd se pocăieşte vreunul, îmi scria cineva? Nu, să ne bucurăm pentru toţi cei care se pocăiesc la fel.
Dumnezeu ne-a dăruit oglindirea Sfintei Treimi în Biserică. Să ne bucurăm de unitate în aşa de mare diversitate de daruri, de profesii, de istorii personale, vîrste.
Colaborez cu diferite astfel de asociaţii, cum ar fi Asociaţia Medicilor Creştini. Voi merge la al cincilea seminar organizat de ei, dar continui să le aduc aminte că viaţa eclesială este una, iar organizarea lor pe criteriu profesional este cu totul altceva. Acest fel de asocieri ar trebui să îi ajute să se ţină smeriţi, slujind oamenilor şi fraţilor în credinţă cu drag şi dăruire.
În Biserica lui Cristos nu mai este nici sclav, nici liber, nici ungur, slovac sau român, nici scit sau grec, nici evreu sau mesianic, căci El s-a frînt ca noi să fim una, a fost îngropat ca să ne înalţe pe toţi deopotrivă, a fost îngropat ca să ne îngroape chiar şi orgoliile, fie acestea profesionale. În Cristos nu mai nici avocat, nici poliţist şi nici medic. Croitoreasa este mai preţuită de decît avocatul, iar doctorul în ştiinţe, un nevrednic slujitor, un fel de măturător de cuget.
P.S. Această postare este un mărţişor pentru toate femeile „simple” din bisericile noastre, femei pe care nu le „asocia” nimeni niciodată. Slavă Domnului!
1.
@”Nu mă îndoiesc de faptul că astfel de asocieri pot susţine cauze dintre cele mai nobile, dar pot deveni şi nişte cluburi paraeclesiale cu un statut îndoielnic şi cu luări de “poziţie” amendabile, mai cînd ies conflicte, precum cel tocmai trecut cum este cel cu străjerii”
Da, asemenea asociatii pot produce multe rele. Dar, sunt asociatii care fac bine, ajuta bisericile ca scop al functionarii lor… Ele devin parabisericesti cand incep sa-si uite rostul si sa se creada ceea ce nu sunt (ex: Biserica). Dar, sa nu uitam si de faptul ca deocamdata, cel putin, Bisericile nu au reusit sa aduca materiale, sa deschida cai de misiune si sa promoveze idei in slujire printre oameni (mai ales cei nemantuiti) cum au facut si fac multe organizatii/fundatii.
2.
Ce parere aveti despre institutionalizarea Uniunii a unor asociatii (ex: Asociatia Invatatorilor din Scolile Duminicale, sau institutionalizarea lucrarii cu copiii din bisericile baptiste)?
Institutionalizam si Asociatia Croitoreselor sau nu? Daca nu, de ce nu – sunt mai putin importante croitoresele decat copiii? Sau, de ce nu se face un departament al batranilor (sper sa nu se face niciodata acest departament, chiar daca tind sa fiu de acord cu unul al copiilor, tinerilor)?
3.
Trebuie aduse in discutie si asociatiile mari, multinationale, care sunt evident parabisericesti, dar care nu par sa deranjeze. Cu ce sunt acestea mai „bune” decat o asociatie a croitoreselor din Romania?
4.
Daca tot vrem ca Bisericile sa fie Biserici, atunci sa fie! Adica, sa faca misiune, sa existe misionari trimisi, sa existe ucenicizare, viziune pe termen lung, atingerea celor din localitatile lor, apoi plantarea de noi biserici (multiplicare) s.a.m.d.
Deocamdata materialele pe care le avem vin aproape exclusiv din partea organizatiilor si nu din partea Bisericilor sau a Uniunii. Sunt unele Biserici care au materiale pe net, sau unii pastori, sau unii baptisti/penticostali.
Multumim, frate Marius!
Cei care nu sunt „asociati” stiu ca au o bucuria Cerului dar pacatul este la cei care fac deosebirile dsi stiu ca este pacat.
Martisorul meu pt dv este Psalmul 20:1-5
mulţumiri în numele TUTULOR!
Ce ispravi au mai facut politistii din APC si ce invataturi putem lua din „intimplare”?
poate Cel Mai Asociat Baptist,
Mirel Talpes
P.S. vazind cum arata semnatura mea de mai sus, mi-a venit ideea sa infiintez
Asociatia Celor Mai Asociati Baptisti- cu siguranta ar fi o colectie foarte interesanta…
astept cereri de asociere!
@Mirel Talpes,
Sa capete „trecere” inaintea domniei-tale si „cererea mea de adeziune” imbogatind formatul cu propuneri noi.
Daca tot se poarta sloganul…”Functia creaza organul…”, de ce sa nu propunem:
1. Asociatia celor care se…dezbina…;
2. Asociatia celor care se unesc la rau (Romani 1:32);
3. Asociatia celor care-si fac…coada colac…de la viata de partasie a bisericii;
4. Asociatia celor care impart (pentru ei) ajutoarele „moca” de la biserici
sau…despre diaconii pansati la maini…;
5. Asociatia celor care apreciaza aprecierile aprecierilor apreciate…(iata
un perpetuum-mobile despre arta „batutului apei in piua” la adunarile
generale sau sedintele de comitet !);
6. Asociatia celor care cauta un post caldut in administratia bisericilor mari…sau asociatia celor care „jumulesc” biserica…;
7. Asociatia cenzorilor care nu au constatat nicio neregula…;
8. Asociatia trupelor de lauda si inchinare (inclusiv hip-hop, regae, rock cre(s)tin, bluess si manele…)(suntem in asteptarea simpatizantilor muzicii gen heavy metal…)
9. Asociatia fanilor lui Justin Timberlake, Eminem sau Lady Gaga, ca tocmai le „cade bine” unor tineri din trupele de…”frauda si…intinare” (vorba lui Daniel Chiu);
1o. Asociatia celor care au pus coada la pruna…;
11. Asociatia celor care au gaurit macaroana…; (ultimele doua intrunesc criteriile celor falosi din biserica);
12. Alte asociatii, comitete si…comitii (bineinteles cerebrale, vorba lui nenea Iancu Caragiale ).
pH-ul meu e mai degraba „bazic”, aciduzzule!
Exista o lista mult mai lunga a asociatilor care tin tesatura acestei lumi sa nu se destrame de tot
@Mirel Talpes,
pH meu este la fel de bazic; aparentele inseala doar prin asemanare fonetica…
🙂 hehehe
Mirel,
şi pe cartea mea de vizită s-ar putea scrie cam aşa… membru în…. (se completează în funcţie de nevoie) 🙂
subiectul ar merita o dezbatere atenta, undeva, cindva…
da, la arad 🙂
Stimate Stefan Seuleanu,
V-am moderat comentariul din următoarele motive:
1. în primul rînd pe acest blog se scrie în limba română. Cu diacritice, cît de cît corect gramatical. Am amendat cu hărnicie comentatori, indiferent de simpatiile mele, pentru scrieri alandala. Invatati sau chinuiti-va sa scrieti în limba română pentru a nu da apă la moară celor care fac bancuri cu poliţişti.
2. Emiteţi nişte aberaţii: „mesajul trimis este un drept conferit de Dumnezeu”.
3. Exprimaţi nişte neadevăruri în mesajul dvs. şi faceţi aluzii din nou la unele instituţii şi persoane asupra cărora v-aţi mai exprimat în mod toxic. Nu voi admite recidiva aici. V-aţi exprimat destul în alte locuri. Puteţi să o faceţi în continuare.
4. Nu vreau ca blogul meu să fie rampă de lansare pentru „cite-ul asociaţiei”. Se poate pune reclamă şi link-uri la site-ul dvs. prin alte părţi. Vă dau eu o listă pe privat dacă doriţi.
Ce ati zice de o „Asociatie a celor care nu sunt asociati nicaieri”? Sau de un „Cult al crestinilor fara cult”?
Un cult al oamenilor duhovnicesti? Unde sa nu mai conteze iudeu sau grec, barbat sau femeie, rob sau slobod…
ce sa zic, incercam sa fiu si eu putin tragico-ironic. Cu alte cuvinte, vorbeam jumatate in gluma, trei sferturi in serios…
Jumatate plus 3/4 e paharul care da peste el?
Eu doar glumeam, (da) ca se poate de 1 Martie.:)
Lasă că murim şi ajungem şi noi în cultul ăla, A.dama! 🙂
…si daca-as adera la asociatia asta, a oamenilor duhovnicesti, ca sa nu vorbesc de altii,
as fi prima care as „diversifica omogenitatea”.
Ata vrea cel rau sa fim „omogeni”
nu uniti.
„omogenitatea” este o preconditie a mortii.
Si neaparat sa poata fi asociate si femeile mai tinere, fara sa se declanseze probleme majore.
pentru bărbătuşi şi masculi, că bărbaţii vor rezista 🙂
eu aş propune asociaţie creştinilor fără in-cult-ură.
Păi faptul că se poate cineva asocia şi chiar are de ce s-o facă spune multe. În primul rând, sunt cel puţin trei persoane, un preşedinte, o secretară de asociaţie şi o casieriţă sau un trezorier. Apoi, dacă aplici acelaşi criteriu de evaluare poliţiştilor şi croitoreselor, poţi ajunge la concluzia că sunt prea multe croitorese fără niciun Dumnezeu, sau că sunt atât de multe croitorese creştine încât e musai să-şi organizeze imensa putere ca să iasă ceva bun în domeniul croitoriei şi să-şi extindă influenţa benefică în întreaga industrie textilă, în Ministerul Economiei şi chiar în societate. Apoi, particula „creştini” este un semnal de marketing: sunt preţuri mici, materialele sunt bune şi dacă sunt ale clientului nu se fură, nu se primeşte bacşiş, sau se primeşte, dar numai după ce s-a făcut o treabă bună (ah, celebrul afiş din frizeriile comuniste, „Nu primi bacşiş!”, a dispărut, şi asta doare…), se lucrează conştiincios, nu se minte la reclamele TV sau în campaniile electorale etc. De o singură asociaţie m-aş feri, că ar fi mult prea exigentă pentru puterile mele: Asociaţia Creştinilor cei mai Creştini din România, filială a Internaţionalei Creştine. Cică ar fi şi una fantomă, clandestină, dar e greu de aflat adresa de mail pentru adeziuni. Cred că Marius ar da-o numai sub tortură (ştiu eu una, folosind un baros şi colecţia de lăute).
🙂
Am un prieten medic care face parte din Asociata Medicilor Crestini (sau Asociata Medicilor Catolici), mi se pare o initiativa foarte buna pentru acest domeniu, ei aparand etica crestina intr-un domeniu care renunta pe zi ce trece la tot ce tine de demnitatea persoanei.
Corect! Poate că mîiine sau poimîiine vă spun ceva drăguţ cu Ilie Potinteu. Tare de tot.
@ Marius David:
Citisem pe undeva intr-un comentariu, despre existenta unui element extrem de lumesc din Biserica din Iudeea, a carui existenta l-a determinat pe prezbiterul Iacov, fratele Domnului sa foloseasca, prin exceptie, asemenea cuvinte „abrazive” pentru credinciosii pastoriti de el; cuvinte care culmineaza cu cele din capitolul 4:4: „Suflete preacurvare…”
Tot atunci, citind, am inteles ca desi „exceptia intareste sau confirma regula”, aplicarea parafrazata a proverbului: „(Nu) haina il face pe om”, este tot mai frecvent semnalata in bisericile neoprotestante, fara a mentiona denominatiunea specifica…
Sindromul „plasatorului miop”, incepand de la usierii bisericii, trecand pe la comitet si ceata prezbiterilor, ajunge pana la blandul si inteleptul pastor, care hotaraste „in factum”, care vizitator, ca sa nu zic viitor membru al bisericii, trece mai cu fast si mare tam-tam, prin fata „martorilor vazuti” (si chiar nevazuti) ai bisericii locale.
Criteriile dupa care se face tam-tamul sunt: haina si inelul care decid arbitrar: „Stai acolo” sau „tu, stai acolo…!”
Apoi intervine elementul mercantil, numit „ochiul dracului” sau Mamona cu care se poate face o substantiala sponsorizare „in Numele Domnului…”
Parca asa voia sa procedeze si Simon Vrajitorul din Fapte 8 cu pantecosul sau fisic de…euroi…
Precedentul odata creat, nu mai este decat un pas pana la…botez…
Care botez ?
…Si cand ma gandesc cu cat fast a fost primit Onism in biserica… Intelegem acest „fast” din pledoaria lui Pavel pentru el in fata fratelui Filimon…
Evident ca nu se generalizeaza acest gen de cazuri manifestate izolat, dar prin ele se…intareste regula…
Suflete preacurvare…
De ce tocmai baptiştii să facă o asociaţie a filologilor, iar creştinii după Evanghelie una a tinichigiilor?
Ştiu ce e ăla pamflet, dar comparaţiile dvs, oricât de fără substrat aţi susţine că sunt, ascund ceva…
S-ar putea să-şi repare maşina numai în Ungaria, şi să mai ia un salariu de la filologi pentru a le corecta dicţionarele ortobaptiste, ortoetice şi de oprire a migraţiei…
Da, Nicolae Geantă, am avut un gînd ascuns cînd am făcut referirile respective, atît de ascuns a fost că nu-l mai găsesc acum…
TE rog să mă ajuţi să îndepărtăm substraturile.
pai e clar care a fost gandul. Sa recapitulam:
filolog – baptist
medic – penticostal
crestin dupa evanghelie – tinichigiu.
Sincer sa fiu asta cu tinichigiul nu am inteles-o pe deplin, dar restul e clar. 🙂
s-a întîmplat ca unul dintre cei mai respectaţi tinichigii pe care îi cunosc să fie creştin după evanghelie,
faceţi cumva distincţie de onoare, monşer, între muncă şi muncă.
consider că un tinichigiu bun este mai de soi decît un intelectălău de simpozioane pentru snobi.
Câtă iubire!…
: )))) dorin nu este la prima iesire. sa vezi ce parere are despre (unele) femei… : ))
fiecare are anumite defecte profesionale, unu nu e mulțumit cu virgulele, altul când „amatorii” discuta despre mașini. La fel și frații polițiști cred ca ei trebuie sa facă pe polițiștii intre creștini.
Dumnezeu sa le facă reconversia profesionala pentru ca Apostolul Pavel ne asigura ca dincolo nu vor fi infractori deloc.
Stimate Stefan Şeuleanu,
1. nu este vorba doar de diacritice, este vorba şi de folosirea punctuaţiei.
2. nu sînt editor şi corector pentru comentatorii mei. Este responsabilitatea fiecăruia să îşi editeze textul.
3. ironiile de slabă calitate să vi le păstraţi pentru dvs. Ca şi în precedente nu sînteţi în stare să emiteţi un text coerent. Vorba lui Seneca, acolo unde gramatica este coruptă probabil că este coruptă şi gîndirea. Şi Quintillian gîndea la fel.
În şcolile lor s-au format şi cei care au făcut parte din militia romană, de asta un Pilat din Pont, militar de carieră şi guvernator, om politic de mare influenţă, era trilingv şi avea preocupări filozofice „Ce este adevărul?”.
Un altfel de poliţai.
Avea un singur defect. Se temea de nevastă-sa!
SPQR în tot ce faceţi şi spuneţi, dacă are coerenţă!
Pingback: Rugăciune de început de primăvară, Asociaţia croitoreselor creştine, Stairway to heaven, « La patratosu