Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Ce e frumos e ca intreaga carte, peste 500 de pagini, e scrisa la fel. In acelasi spirit.
Put your hands up for Steinhardt. 🙂
DA, Paul, este una dintre cărţile pe care le voi prezenta la mitraliera de cărţi, rubrica anunţată, mi-a marcat viaţa poate că la fel precum imitatio Christi sau Ortodoxia lui Chesterton,
cel mai tare compliment pe care l-am primit vreodată a fost al părintelui Pintea, ucenicul lui Steinhardt, cel care apare şi în film.
Cînd ne-am întîlnit… daţi-mi şi mie voie la puţintică nebunie… mi-a spus… pe noptieră am două cărţi… Jurnalul şi Întoarcerea din Oglindă…
🙂
se înţelegecă am rîs cu poftă, întoarcerea nu merită nici să stea sub noptiera pe care stă Jurnalul,
dar nu pot să spun că nu mi-a plăcut complimentul acela, Doamne iartă-mă pentru mîndrie şi nebunie.
Extraordinară mărturie! Şi un om cu totul excepţional. Ca „fiu al lui Avraam”, pentru el botezul a însemnat cu mult mai mult. Convingerea că a aflat „Calea”!
Pingback: Tweets that mention Bucuria botezului – Nicolae Steinhardt | Marius Cruceru -- Topsy.com
Marturia nasilor, suficienta pt. botezul copiilor:
” Şi văzând Iisus credinţa LOR, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale!” ( Marcu 2: 5);
S-au botezat toti, adulti si copii:
” Am botezat şi CASA LUI Ştefana; afară de aceştia nu ştiu să mai fi botezat pe altcineva.” ( I Corinteni 1: 16);
” Iar după ce s-a botezat şi ea şi CASA EI, ne-a rugat, zicând: De m-aţi socotit că sunt credincioasă Domnului, intrând în casa mea, rămâneţi. Şi ne-a făcut să rămânem.” 9 Fapte 16: 15).
Căci, botezul inlocuieste in Noua Lege tairea preputului ( care se facea la opt zile de la nastere).
Cred că m-am născut cu un handicap: nu am simțit niciodată nevoia botezului, împărtășaniei sau altor acte de cult. Par să promită mai mult decât pot oferi. Ca simboluri nici atât nu mă atrag, se autofaultează și mai rău.
Ce credeți mai am vreo șansă dacă rămân cu atitudinea asta până la capăt? Sau să mă auto-declar eretic și să-mi pregătesc singur vreascurile pentru rug?
In ce priveste cina, Isus spune: sa faceti lucrul acesta spre pomenirea Mea.
da, ridici o problema interesantă… actele de cult nu se fac în urma faptului că simţi sau nu nevoia.
unii nu simt nevoia să se spele pe dinţi şi… totuşi.
este o chestiune de bună creştere spirituală, deşi se pot explica lucrurile şi dintr-o altă perspectivă decît cea a igienei spiritual/comunitar/eclesiale.
am scris ceva pe chstiunea asta, voi incerca sa public in serial, daca voi putea, dar nu vreau sa stric ideea prin povestirea sfirsitului.
Cred că am uitat periuța de dinți și sunt deja pe avion.
Sunt în drum spre colegii mei din jungla amazoniană unde voi ține o prelegere despre riscurile apariției cariilor odată cu deschiderea unui nou KFC în zonă.
Jurnalul fericirii a lui Steihardt il purtam mereu cu mine, sa il dau oamenilor sa citeasca. Lucrez la o terapie intensiva unde mai toti care vin se gandesc la moarte, si iminenta ei, si am oarecum prilejul sa le ofer oamenilor ceva despre Cer. Daca le-as inmana Scripturi, ar zice ca is iehovist, si eu sunt prea mandru sa ma catalogheze astfel.
Il iau pe Steinhardt, le place la toti, nu-l refuza nimeni. Insa asa inmanandu-mi cartea am ramas fara el, ca pacientul s-a dus la cele vesnice, si Jurnalul Fericirii in desaga lui, iar eu ce sa ma duc sa-i cotrobaiesc prin lucruri. Am ramas oricum cu bucuria ca acel om a citit din Jurnalul Fericirii in ultimele lui clipe .
Liviu, da, este un bun text de citit pe noptiera morţii.
Pingback: Îmbătrînirea lui Akkerman, Cel mai imprevizibil lucru şi Bucuria botezului « La patratosu