Am tot încercat să îi conving pe unii dintre cunoscuţi că demersul de a cere iertare în numele părinţilor este absolut legitim. Este biblic. Daniel şi Neemia ne învaţă acest lucru.
Am avut numărate dispute cu împotrivitorii acestui fapt: este hamism, îţi descoperi goliciunea părinţilor şi alte improvizaţii pe această temă.
Domnul Tismăneanu publică un articol în care aminteşte cîteva cazuri în care nu doctrina şi învăţătura biblică au motivat la gestul atît de necesar al scuzelor în numele celor muţi deja, ci bunul simţ. Oare de ce această înţelepciune este mai înţeleaptă decît înţelepciunea celor ce se numesc pe ei înşişi fii de Dumnezeu?
Asumarea trecutului, inclusiv responsabilitatile politice ale unor oameni apropiati, este intodeauna o operatiune dificila din punct de vedere psihologic. Nu este un lucru usor sa faci distinctia intre familia biologica si cea politica. Dar a nu recunoaste lucruri ce tin de ordinea evidentei, a idealiza niste oameni numai pentru ca s-a intamplat sa-ti fie rude ori cunostinte apropiate, situatii in care vor fi fost cat se poate de normali, ori chiar tandri si generosi, ignorand rolul lor in miscarile totalitare (mai important ori mai putin important, acest lucru il evalueaza istoricii) tine de un subiectivism incurabil. Svetlana Allilueva a scris “20 de scrisori catre un prieten” in care a povestit lucruri ingrozitoare despre tatal ei, Iosif Vissarionovici Djugasvili-Stalin. Marturia ei ramane proba irefutabila a implicarii lui Stalin in asasinarea marelui actor Solomon Mikhoels. Baiatul guvernatorului nazist al Poloniei, Frank, a agonizat in textele sale privind responsabiltatea familiei sale. Cartea istoricului de la Berkeley, Yuri Slezkine, “The Jewish Century” exploreaza tocmai aceste relatii conflictuale, tensiunile pe care el le aseaza sub semnul unui paricid simbolic. Sigur, Sergo Beria l-a romantizat pe monstrul sociopat care a fost Lavrenti Pavlovici Beria, dar alti copii ai magnatilor stalinisti au fost mai putin dispusi sa se angajeze pe panta distorsiunilor flagrante. Nepotul ministrului de externe stalinist din anii 30 a devenit cunoscutul disident Pavel Litvinov. Din cartea lui Orlando Figes, “Whisperers” aflam ce rol important joaca azi, in miscrarea “Memorial” fiul lui Konstantin Simonov, un scriitor care a servit cu zel comunismul…
VEzi AICI întreg articolul
Marius Cruceru 
Pana la parinti, eu ma intreb daca ar trebui cineva sa-si ceara scuze pentru fraze de genul celor de mai jos?
-„Singura modalitate de a depaşi acest statu-quo (capitalismul, adicatelea) este revoluţia socialista, in care clasa muncitoare, condusa de partidul politic revoluţionar, va avea rolul principal” (citat din „Noua Stanga si Scoala de la Frankfurt”).
-„Depistam, deci, in filonul umanist revolutionar al conceptiei tovarasului Nicolae Ceausescu, intelegerea profunda, deplina, a faptului ca totalitatea sociala concreta isi are radacina in om. Ca nu semnifica nimic in absenta lui sau in conditiile ignorarii lui. Or, tocmai socialismul si comunismul tind sa corespunda practic, sa dea intreaga masura reala unei eterne chemari antropocentriste, pe care marxismul o ridica la cea mai inalta cota.” (‘Micul dictionar social-politic pentru tineretul comunist’)
De acord cu ce spune domnia sa in articolul postat. Dansul ar trebui insa sa stie ca unii dintre noi, se pare ca mai creduli sau mai putin inteligenti (sau ambele!), au luat drept bune cele scrise de dansul in acele vremuri. Nu sunt de acord cu campania infecta de defaimare a lui Vladimir Tismaneanu, dar ma intreb daca dansul este constient ca… scripta manent? Si a ramas, eu inca mai am aceste doua carti. Dictionarul l-am cumparat la pachet cu o carte de astronomie. Se pare ca am prins o carte rara, pentru ca ulterior volumul a fost retras (dupa fuga domnului Tismaneanu). 🙂
se pare că şi dînsul a făcut nişte retrageri şi amendări vis a vis de acea perioadă.
Daca e asa, e bine.
Eu am toate cartile pe care le-a scris in romaneste.
Atacurile josnice impotriva lui m-au facut sa-l citesc. 🙂
M-a scos din sarite chestia cu „fiu de nomenclaturist”. E ca si cand nu ai dreptul sa mai spui ca 1+1=2 pentru ca tatal tau a fost secretar de partid.
Vladimir Tismaneanu merita citit, mai ales de cei de stanga. L-as citi chiar daca maine as afla ca e nepotul lui Stalin. 🙂
Scrie asa de bine ca ii iert textele de pe vremuri, texte care pe mine, pe atunci un adolescent fara prea mult discernamant, m-au cam smintit.
cam aceeaşi atittudine am şi eu faţă de dînsul,
şi poate că mai este o identificare cu persoana dînsului prin faptul că şi eu mi-am auzi în spate „fiu de securist”
Cred ca Tismaneanu nu este prea iubit; tocmai datorita „faptelor” de mai sus, plus „fuga”. 🙂
Multora nu le place sa ia lectii de la dinsul; aparuse un articol de-al dinsului,
anul trecut parca; si se comenta, ca tocmai el vorbeste;
insa spune ceva f.adevarat: ofiterii de securitate erau mai cinstiti decit informatorii; ei nu se dedublau ; stiai sa te feresti de ei; informatorii erau periculosi, pentru ca nu se cunostea dubla lor „profesie” jucind necinstit „pacalind” pe cei din jur.
” 5.Şi văzând Iisus credinţa LOR, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale!” (Marcu 2: 5).
Un verset care sta la temelia invataturii ortodoxe despre botezul copiilor pe temelia marturisirii de credinta a nasilor de botez.
Ciocoflender mai sunt, trebuia sa scriu adoua oara, in loc de temelia, baza, dar neatentia! 🙂
şi chiar este eficientă credinţa naşilor? sună foarte frumos, pare puţin nepractic.
Natura și greutatea scuzelor depind de factorul timp și de context: acum 50 de ani scuzele oficiale ar fi avut cu totul alt efect decât acum.
Timpul decide și așteptările privind natura reparațiilor. În perioada imediat următoare săvârșirii faptelor scuzele neînsoțite de reparații materiale ar fi fost privite ca ironii în cel mai fericit caz. Timpul într-adevăr acoperă multe (în lipsa dragostei).
Natura limitată ca timp a ființei umane cere un interval de timp în care scuzele au valoare reală. După un anume timp ele nu mai ajută decât propriei imagini a celui care le oferă.
Mai există aspectul educațional al scuzelor formal-simbolice după ce trei generații au trecut deja dar tipul ăsta de scuze ar putea avea și un efect pervers: martorii acestor scuze prin delegație ar putea crede de fapt că scuzele au valoare egală indiferent de cine și când le oferă. Așa că prezentarea istoriei reale din generație în generație pentru ne-uitare ar putea însemna mai mult pentru ambele părți.
PS. Tismăneanu nu-mi place. Cuvântul activist sună foarte bine alăturat numelui lui indiferent de epocă. Scuze fanilor 🙂
draga Sam, nici eu nu m-aş identifica nici cu un fan Tismaneanu, nici Liiceanu, nici Pleşu, nici Patapievici,
nu sînt nici pentru Idolii forului, nici pentru intelectualitatea trendy, dar apreciez oamenii care au o gîndire seminală.
Este motivul pentru care urmăresc discuţiile Pleşu-Liiceanu, spre exemplu, motivul pentru care am citit Omul recent (deşi mi se pare o lucrare pornită de la metologie si premise discutabile)
Fr. va rog frumos daca aveti la indemina s-au cunoasteti nr. de telefon a sorei Lili Anton din Iasi str. Alexandru cel bun va rog trimiteti-mi sa pot lua legatura cu dinsa. Va multumesc , si va spun PACE.
prea tîrziu. A plecat. Dincolo!