Bucuria botezului – Nicolae Steinhardt

Cine a fost creştinat de mic copil nu are de unde să ştie şi nu poate bănui ce-nseamnă botezul. Asupra mea se zoresc clipă de clipă tot mai dese asalturi ale fericirii. S-ar zice că de fiecare dată asediatorii urcă mai sus şi lovesc mai cu poftă, cu precizie. Va să zică este adevărat: este adevărat că botezul este o sfântă taină, că există sfintele taine.
Altminteri fericirea aceasta care mă împresoară, mă cuprinde, mă îmbracă, mă învinge n-ar putea fi atât de neînchipuit de minunată şi deplină. Linişte. Şi o absolută nepăsare. Faţă de toate. Şi o dulceaţă. În gură, în vine,şi muşchi. Totodată o resemnare, senzaţia că aş putea face orice, imboldul de a ierta pe oricine, un zâmbet îngăduitor care se împrăştie pretutindeni, nu localizat pe buze. Şi un fel de strat de aer blând în jur, o atmosferă asemănătoare cu aceea din unele cărţi ale copilăriei. Un simţământ de siguranţă absolută. O contopire mescalinică în toate şi o desăvârşită îndepărtare în senin. O mână care mi se întinde şi o conivenţă cu înţelepciuni ghicite.
Nicolae Steinhardt – Jurnalul fericirii, Editura “Dacia”, Cluj, pag. 84

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Citate. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

13 răspunsuri la Bucuria botezului – Nicolae Steinhardt

  1. Paul Pantea zice:

    Ce e frumos e ca intreaga carte, peste 500 de pagini, e scrisa la fel. In acelasi spirit.
    Put your hands up for Steinhardt. 🙂

    • Marius David zice:

      DA, Paul, este una dintre cărţile pe care le voi prezenta la mitraliera de cărţi, rubrica anunţată, mi-a marcat viaţa poate că la fel precum imitatio Christi sau Ortodoxia lui Chesterton,
      cel mai tare compliment pe care l-am primit vreodată a fost al părintelui Pintea, ucenicul lui Steinhardt, cel care apare şi în film.
      Cînd ne-am întîlnit… daţi-mi şi mie voie la puţintică nebunie… mi-a spus… pe noptieră am două cărţi… Jurnalul şi Întoarcerea din Oglindă…
      🙂
      se înţelegecă am rîs cu poftă, întoarcerea nu merită nici să stea sub noptiera pe care stă Jurnalul,
      dar nu pot să spun că nu mi-a plăcut complimentul acela, Doamne iartă-mă pentru mîndrie şi nebunie.

  2. Alex zice:

    Extraordinară mărturie! Şi un om cu totul excepţional. Ca „fiu al lui Avraam”, pentru el botezul a însemnat cu mult mai mult. Convingerea că a aflat „Calea”!

  3. Pingback: Tweets that mention Bucuria botezului – Nicolae Steinhardt | Marius Cruceru -- Topsy.com

  4. Un pacatos zice:

    Marturia nasilor, suficienta pt. botezul copiilor:
    ” Şi văzând Iisus credinţa LOR, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale!” ( Marcu 2: 5);
    S-au botezat toti, adulti si copii:
    ” Am botezat şi CASA LUI Ştefana; afară de aceştia nu ştiu să mai fi botezat pe altcineva.” ( I Corinteni 1: 16);
    ” Iar după ce s-a botezat şi ea şi CASA EI, ne-a rugat, zicând: De m-aţi socotit că sunt credincioasă Domnului, intrând în casa mea, rămâneţi. Şi ne-a făcut să rămânem.” 9 Fapte 16: 15).

  5. sam zice:

    Cred că m-am născut cu un handicap: nu am simțit niciodată nevoia botezului, împărtășaniei sau altor acte de cult. Par să promită mai mult decât pot oferi. Ca simboluri nici atât nu mă atrag, se autofaultează și mai rău.

    Ce credeți mai am vreo șansă dacă rămân cu atitudinea asta până la capăt? Sau să mă auto-declar eretic și să-mi pregătesc singur vreascurile pentru rug?

    • Paul Pantea zice:

      In ce priveste cina, Isus spune: sa faceti lucrul acesta spre pomenirea Mea.

    • Marius David zice:

      da, ridici o problema interesantă… actele de cult nu se fac în urma faptului că simţi sau nu nevoia.
      unii nu simt nevoia să se spele pe dinţi şi… totuşi.
      este o chestiune de bună creştere spirituală, deşi se pot explica lucrurile şi dintr-o altă perspectivă decît cea a igienei spiritual/comunitar/eclesiale.
      am scris ceva pe chstiunea asta, voi incerca sa public in serial, daca voi putea, dar nu vreau sa stric ideea prin povestirea sfirsitului.

      • sam zice:

        Cred că am uitat periuța de dinți și sunt deja pe avion.
        Sunt în drum spre colegii mei din jungla amazoniană unde voi ține o prelegere despre riscurile apariției cariilor odată cu deschiderea unui nou KFC în zonă.

  6. horvathliviu zice:

    Jurnalul fericirii a lui Steihardt il purtam mereu cu mine, sa il dau oamenilor sa citeasca. Lucrez la o terapie intensiva unde mai toti care vin se gandesc la moarte, si iminenta ei, si am oarecum prilejul sa le ofer oamenilor ceva despre Cer. Daca le-as inmana Scripturi, ar zice ca is iehovist, si eu sunt prea mandru sa ma catalogheze astfel.
    Il iau pe Steinhardt, le place la toti, nu-l refuza nimeni. Insa asa inmanandu-mi cartea am ramas fara el, ca pacientul s-a dus la cele vesnice, si Jurnalul Fericirii in desaga lui, iar eu ce sa ma duc sa-i cotrobaiesc prin lucruri. Am ramas oricum cu bucuria ca acel om a citit din Jurnalul Fericirii in ultimele lui clipe .

  7. Pingback: Îmbătrînirea lui Akkerman, Cel mai imprevizibil lucru şi Bucuria botezului « La patratosu

Lasă un răspuns la Un pacatos Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.