Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Ma tem ca, scos din contextul pentru care l-am creat (pastor de „tinereti” care face vizite de „lucru” adolescentelor), nu transmite mare lucru.
Cand am citit solicitatarea de continuare a scenariului mi-a venit pe moment in minte versul „mai nu vrea, mai se lasa…”de la care usor am ajuns la restul.
draga Cristina, cred că am dat un link spre postarea aceea, nu?
oricum felicitări, aşteptăm continuarea:)
De stiam ce onoare s-ar putea abate asupra-mi, investeam ceva mai multe resurse si incropeam niste versuri originale, uite acum ce-am patit…
E foarte adevarat ca, tot vorbeam recent despre „traditie”, este decent sa valorizam si sa nu parodiem marile creatii ale neamului dar nu inteleg de ce punem oarecum pe aceeasi treapta aceste creatii si continutul Scripturii. Mie una mi se par extrem de diferite, in special ca mod de raportare la ele.
Daca te consideri crestin nu-ti permiti sa faci asa ceva, daca n-ai nimic cu religia esti liber sa faci cum crezi si se presupune ca-ti asumi consecintele, esti iesit de sub autoritatea lui Dumnezeu.
Cu marile creatii este putin diferit, asa cum s-a si discutat, unii sunt de parere ca anumiti autori merita parodiati iar altii nu, iti poti permite fara griji sa te joci cu versurile lor pentru ca, in afara de oprobiul celorlalti, nu risti mare lucru. Si, diferenta majora este ca artistii, maestrii, sunt oameni la fel ca fiecare dintre noi doar ca au avut sau au in plus, intr-un anumit domeniu, cateva comportamente mai performante decat ceilalti, datorita talentului lor, iar societatea i-a recompensat pentru asta. Poate peste generatii societatea, care e in continua schimbare, nici nu va mai valoriza unele creatii. In schimb Dumnezeu, Biblia mi-e greu sa cred ca-si vor pierde valoarea vreodata.
Stai liniştită, Cristina!!!
ei, a fost o experienţă bună pentru tine, nu-i aşa?
cum este să fii în locul autorului şi să se ia toţi de ce ai scris, unii să fie de acord, alţii, nu, cum este?
cum este să schimbăm locurile?
eu cred că ar merita să facem un experiment interesant,m
fiecare comentator să publice cîte o postare pe blogul meu şi să încaseze ce încasez eu,
vă garantez că s-ar revoluţiona blogosfera românească evanghelică pe alocuri în cele esenţiale după o asemenea experienţă de schimbat papucii şi şeile.
„oricum felicitări, aşteptăm continuarea:)”
Nu mai fac asa ceva nici picurata cu ceara … uite ce de critici s-au abatut asupra mea.
Scuza mea este ca in contextul respectiv un scenariu in proza nu se compara cu asta in versuri, asa ca … a fost o greseala necesara, pana si Eminescu a facut greseli dar la el se numesc „licenta poetica”.
Acum sa nu-mi aud ca ma compar cu Eminescu … desi, la cum se interpreteaza unele comentarii pe acest blog, ma pot astepta :).
din pacate unii nu pot face compozitii proprii asa schimba cuvintele de la ce compun altii.
din pacate unii simt nevoia sa critice tot ce nu le apartine
ai dreptate…
Raspunsul era pt Cristi dar daca stau sa ma gandesc…e foarte potrivit si pentru guitarist2 🙂
nu-i gata.91 de strofe lipsesc.
pe cand si o varianta bascalioasa la „Oda in metru antic”?!
Multi romani stiu mai bine astfel de „adaptari”, decat originalele scrise de Eminescu.
Astel de „productii” nu fac decat sa bagatelizeze acte de cultura veritabile. Dupa ce ca nu avem prea multe, ne mai si batem joc de cele pe care le avem. De parca nu am putea fi ironici si altfel, fara sa schimonosim textele altora.
Pentru mine un astfel de „poem”-gluma este echivalentul arderii steagului propriei tari (si spun asta fara a fi nationalist). Un fel de manea mai pretentioasa. Care, culmea!, a mai si fost „dedusa”! „Dedusa” din ce? Din vidul propriei imaginatii, presupun.
Marius, un astfel de text nu da bine pe mariuscruceru.ro, de obicei un blog de 5 stele. Asta ca sa te mai si critic, chit ca esti racit. 🙂
Corecta si bine argumentata pozitie. Ai dreptate…
dupa ce am dat drumul comentariului, mi-am dat seama ca este cam prea… „iacobin”.
Scuze pentru expresia „vidul propriei imaginatii”. Se pare ca acest vid ma viziteaza si pe mine uneori… Asa ca vorbeam din proprie experienta. 🙂
Modificand ceea ce trebuie modificat, ma bucur ca ati inteles ideea mea.
Pana la urma, vorba rabinului, toti avem dreptate. 🙂
hai ma lasa-l pe Marius, e si el postmodernist si accepta distrugerea … doar de dragul distrugierii … cu iz ca exista o moral crestina in spatele distrugerii unei opere (drep, necrestina) de mare valoare …
Nu cred ca ai dreptate. Esti suparat pe el…
Nu poate fi postmodernist cineva care a scris cu atata pasiune si competenta despre Augustin.
Nu cred ca Marius promoveaza distrugerea, ci, mai curand, o punere terapeutica (temporara, desigur) in paranteza a unor valori transformate in idoli ai forului. Inevitabil, uneori astfel de abordari risca sa cada in moda „demitizarii”.
Ce-mi place la Marius este ca, in cazul lui, ironia „demistificatoare” si incrancenarea „iezuita” balanseaza intr-un mod destul de original, in asa fel incat, pana la urma, revezi cu placere chiar si posturile care te-au enervat.
Asa ca nu-l las. 🙂
🙂
am scăpat un pic de răceală la sală cu Naum
Dar am scos toată răceala prin încălzire, recomand tuturor metoda.
Vedeti cum fiecare dintre noi avem dreptate?… e drept ca raportandu-ne fiecare la propriile valori, interese si nu la un adevar absolut.
draga Adrian,
cred că versuletele acestea nu sînt nicicum un atac la Eminescu, eu le consider un compliment,
sînt un atac la feisbuceală deşănţată.
De ce e nevoie sa schimonosim niste versuri atat de reusite?
De ce sa-i pui mustati Mona Lisei cand poti sa faci o caricatura veritabila?!
Nu numai de Eminescu e vorba aici, ci de orice creatie reusita.
Mie nu mi-ar placea sa citesc parodii dupa texte serioase scrise de tine, ca sa-ti dau un exemplu si mai concret.
Pastrand proportiile, sunt sigur ca ai auzit sute de parodieri ridicole ale unor versete din Scriptura, chiar ale unor Psalmi. Exista un folclor neoprotestant cu asa ceva. Din punctul meu de vedere, asa ceva nu este un compliment.
da, cred că aici ai dreptate, nu cu textele mele, ci cu textele Scripturii…
aici nici eu nu sînt de acord,
am preluat comentariul Cristinei în ideea din contextul original… se potrivea bine
promit, nu mai fac…
dar măcar cu Paunescu se poate 🙂
am inteles!
oricum, in ograda ta poti sa faci ce vrei. 🙂
De acord si cu Paunescu. 🙂
Cu unii contemporani postmoderni (aia care scriu de parca injura) e si mai simplu: nu mai e nevoie de nicio parodie, scrisul lor e deja parodie. 🙂
nu, iau canon să nu mai fac 🙂
am făcut deja o parodie cu unul…. era grav de tot, era o jale poezie lui,
am aflat apoi că s-a sinucis,
nu din cauza mea… ufff,
ce trist!!!
Si eu cred la fel!
Tocmai mi-a traversat mintea un gand…mi-am primit premiul…
uffff premiul asta… greu de ales … greu de primit… si … foarte greu de gestionat.
ştii care a fost premiul? Statul în locul meu 🙂
C’mon, Adrian – fii mai “cheerful” oleaca! Mai trebuie si ceva zimbete pe blogurile noastre, dupa atitea incruntari…Circula acum pe internet o parodie cosbuciana excelenta – nici asta nu-ti place? Eu unul m-as amuza, si tigan de-as fi! (sau poate ca sint…)
L’hiver sur la ulitza
A-nceput de ieri să cadă
Câte-un rrom, pe urmă doi.
Franţa pusă e pe sfadă,
Şi ni-i dă pe toţi grămadă,
Înapoi.
Nu e cuşer, dar e bine
Pentru Sarkozy, acum;
Taberele-s toate scrum,
Dar năvalnic vuiet vine
De pe drum.
Sunt ţigani şi balabuste,
Vin la Otopeni, ţipând,
Şi se-mping şi sar râzând,
Şi se-mpiedică de fuste,
Vrând-nevrând.
Cei mai mari, acum, din sfadă,
Stau, pe-ncăierare puşi,
Cei mai mici, de foame-aduşi,
Se scâncesc şi stau grămadă
Lângă uşi.
Colo-n colţ, acum răsare
Un ţigan mai mărunţel,
Chinuindu-se să care
O sacoşă mult mai mare
Decât el.
Opt cercei într-ânsa are,
Cinci brăţări şi-un portofel,
De la nişte trecătoare,
Pe sub turnul ăla mare,
Zis Eiffel.
Altul, zău, cu dânsul, n-are
Nici bagaje, nici nimic,
Doar un lanţ, cu-o cruce mare,
Care saltă în mişcare
Pe buric.
Trei ţigănci cu burta mare
Şi cu rochii fistichii,
Nu au loc ca să coboare,
C-alăptează fiecare
Doi copii.
Un reporter vine-n grabă
Să le ia un interviu
Şi se-nvârte în pustiu
Până când răspunde-o babă,
Cam târziu.
Se-oţărăşte rău bătrâna
Către cel cu microfon,
Şi-l înjură francofon,
Fi’ncă nu mai e româna
De bonton.
Zice: -„Merde, cam mare graba,
N-am făcut nimica rău,
Uite-aici, îţi spune baba,
Ne băgară pe degeaba
La bulău.
Şi, degeaba ne-au dat banii
Că, mai şmecheri suntem noi.
Într-un an sau maxim doi,
Ne întoarcem, toţi ţiganii
Înapoi.
Nu e mare socoteală
Că acasă ne-aţi trimis,
Ne-adunăm la repezeală
Şi să vezi atunci ciordeală
La Paris”!
Excelent 🙂
Simpatic foc, acest moment…
Astfel de parodii au cam acelasi efect ca Badineria din Suita in si minor pe telefonul Nokia. In aceeasi lista de „sonerii” mi se pare ca se gaseste si Simfonia 40 de Mozart…
🙂
slabut …
Mona Lisa cu mustata? Ii vine natural…