Mai întîi, cîţi securişti, apoi cîte feluri. Existau mulţi, unii spun, cei mai pesimişti, cam 5 din 10.
Dar tipologiile sînt foarte interesante. Aceştia mulţi, la rîndul lor se împart în mai multe categorii.
Existau (în titlu nu este o greşeală, menţin prezentul verbului) cam două tipuri, ba chiar trei.
Tipul 1. Genul inteligent, cultivat, carismatic, excelent la PR, bun vorbitor, elegant, curat, greu de bănuit, liber la gură, care te invita la o cafea şi scotea totul din tine fără să simţi nici un fel de ameninţare. Sarcinile lui (ei, dacă era femeie, chiar dacă nu era o frumuseţe, era genul „ademenitoarei”) erau foarte clare: relaţionalul. Cine, ce a spus, despre cine şi despre ce?
Tipul 2. Genul şters, dar atotprezent, discret, tăcut, cu priviri speriate, genul instalatorului, administratorului, femeie de servici. Sarcina lor era evenimenţialul. TRebuiau să raporteze ce se întîmplă, nu cine, ci ce. Ce s-a întîmplat în birou, în secţie, cu cutare, cu cutare etc.
Primul era recrutat cu avantaje, al doilea cu frică şi ameninţare. Sau şi, şi.
Primul putea fi şi angajat în structurile securităţii, al doilea era simplu informator.
Primul avea regim protocolar, era chemat la „instituţie” şi pus la cafea, al doilea primea instrucţiuni indirecte şi întîlnirile erau mai rare.
Dar mai este ceva.
Aici vine partea frumoasă.
3. Era şi un al treilea. Cel care îi supraveghea pe ceilalţi doi. El trebuia să raporteze în dublu, pentru a verifica dacă celelalte două „surse” au spus corect. Sarcina lui era verificarea şi confirmarea informaţiilor.
Structura era foarte simplă. Fiecare dintre informatori aveau cîte un dosar de urmărire şi cîte un dosar de reţea.
Un sistem perfect şi foarte puternic. Cei trei nu ştiau unul de altul.
Da, tipologia se poate amplifica atunci cînd vorbim de informatori voluntari (imaginaţi-vă că cineva precizează că el face acest lucru din propria voinţă, cu bunăvoinţă, pentru patria şi înflorirea poporului şi a României, nesilit de nimeni) şi de informatori recrutaţi prin forţă etc.
I-am întîlnit pe toţi trei. Fiţi siguri că şi voi aţi avut de-a face cu ei. (Îmi veţi zice: „Eşti paranoic, ai scenarită etc”. Eu vă spun: „Lasă că mai creşteţi voi, copii!”)
Sistemul a funcţionat foarte bine pentru că acum, citind documentele strigăm cu uimire: „Şi ăăălaaa? Dar am stat la masă cu el, am vorbit cu el, i-am spus atîtea lucruri… „. Da, dragul meu, şi ăla. Welcome in the real world!
Ce-o să faceţi acum? Vă păziţi de toată lumea?
Nuu! Nici gînd! Vom fi senini, vom fi boieri, în sensul în care vorbea Steinhardt de boierie!
Eu voi continua să fiu eu însumi, cu destul de multă grijă, dar le-am uşurat destul de mult treaba băieţilor acum cu blogul. Este mai ieftin aşa. Pentru patrie o fac, pentru că agenţii de pe urmele mele trebuie plătiţi din bugetul pe care îl constituim cu toţii. Blogul îi ajută să fie mai puţini.
Nu-i mai simplu să facem în aşa fel încît să economism banii la buget? Să fie un pic mai puţini, să nu se chinuie aşa de mult!
Salut „băieţi”!
„Servim patria!”
Seviţi-o, dar în porţii mai mici, vă rugăm, ca să mai rămînă şi generaţiilor viitoare! 🙂
Marius Cruceru 
Finalul postării îmi aduce aminte de replica lui Hannibal la finalul filmului „Silence of Lambs”: „I have an old friend for dinner, Clarice”. 🙂
🙂
pe frumosul cu ochi albastri de la punctul 1, l`am intalnit in tren spre Bucuresti. era deosebit de cultivat, era de o eruditie ce m`a uimit si mi`l amintesc peste atatia ani, dar avea o meteahna nevindecabila: era fudul cat incape si in fudulia asta nedisimulata a lasat sa intelegem cine e. la un moment dat a intrat in compartiment o doctorita intre doua varste. au iesit pe culoar, iar el a inceput sa impresioneze prin densitatea termenilor medicali folositi, prin explicarile de rigoare, de parca era medic sadea.!:)
da, majoritatea securiştilor erau foarte pricepuţi în disimulare, în înşelare, erau în stare să se dea drept avocaţi, medici, învăţători, chiar preoţi…. chiar pastori.
Crezi că aceşti securişti există, sau au existat? Văd că scrii despre ei la timpul prezent. Sper că nu ne mai înconjoară. SPER!
Nu ne mai inconjoara, sunt printre noi…
Nici nu se mai sinchisesc sa stea printre noi. Dupa portretele robot de mai sus, e mai sigur cu satelitu, prea riscant sa fie despielitati. Muta ma satelitu mai la stanga sa-l vad pe ala cum patria tradeaza, mai la stanga ma nu auzi, nu la dreapta. Ba, lasa-l asa ca-i bine, se vede clar. rezolutie 15000 pixeli pe cm 2
Nici nu se mai sinchisesc sa stea printre noi. Dupa portretele robot de mai sus, e mai sigur cu satelitu, prea riscant sa fie despielitati. Muta ma satelitu mai la stanga sa-l vad pe ala cum patria tradeaza, mai la stanga ma nu auzi, nu la dreapta. Ba, lasa-l asa ca-i bine, se vede clar. rezolutie 15000 pixeli pe cm 2, nu pe mm2
Speri degeaba. Există! Sînt vioi şi pe aproape.
Dar asta este o altă poveste.
Este cea mai mare naivitate politică să crezi că Securitatea de atunci a murit în 1989. ba, pardon, mai există şi alte naivităţi politice.
Mai era si cel care cauta posibili „binevoitori” sa colaboreze cu securitatea, astia erau de teren. Am cunoscut pe cineva care a vrut sa ma racoleze si pe mine. Era apropiat de-o varsta cu mine, ma curta -bleh- imi facea promisiuni de viitor, o scoala minunata, un viitor stralucit si toate numai in schimbul unor informatii despre o anumita profesoara.
Oricine putea sa fie informator, trebuia sa fi doar „descurcaret”.Ti se cerea sa culegi o informatie tare, sa o pui intr-un plic adresat complect si sa il pui intr-o „posta” special amenajata de militie. Erai platit la inceput destul de generos apoi cerintele erau tot mai mari.
Persoana respectiva este bine mercy si azi, nu stiu daca stie multa lume de trecutul lui. Ceea ce ma uimeste este ca si acum o duce la fel de bine ca si atunci, fara greturi. Eu am refuzat dar ma intreb si azi: ce ar fi fost …. uf, piei gand marsav!!! 🙂 Am glumit, mi-e scarba si acum de ce ar fi fost daca atunci …..
despre
naomi, nimeni nu spune că securiştii erau proşti şi urîţi 🙂
ba chiar faorte capabili şi fermecători… unii dintre ei… de Oscar, aşa cum spuneam.
O simpla intrebare: Marius, ai fost cumva tentat sa faci vre-o legatura intre ultimul meu comentariu si prezentul articol?
Cu simpatie!
nicium, a venit la rînd!
aceasta postare m-a facut sa zambesc. ce-i drept putin amar. amar nu pentru noi ci pentru ei. ma gandesc ce surprinsi vor fi acesti oameni cand odata trecuti din aceasta viata vor constata ca la randul lor au fost „supravegheati” si uneori chiar limitati in actiunile lor de Cineva mai puternic decat securitatea.
…am plecat din Romania la 25 de ani. Am asteptat 5 ani dupa pasapoarte. Am lucrat la Institutul de Mine…si ma gindesc ca imposibil sa nu fi avut contact cu astfel de oameni. In anii 1975-1980…nu era un lucru obisnuit plecarea din tara. Iar noi am plecat ca niste elemente rele cu pasaport fara cetatenie.
Asa ca m-am uitat in urma sa ghicesc cine ar fi putut sa fie…si nu pot sa-mi permit sa banuiesc pe nimeni. Sau poate nici nu vreau- ca ar face din toate amintirile mele pretioase o mare mizgaleala…
lasă, lasă, nu te uita în urmă, vei avea suprize nepşăcute, cum am avut şi eu şi alţii.
Domnul Marius cred ca ati uitat o categorie foarte importanta: „Glugutele cu otrava” – raspanditorii de barfe si zvonuri false…
nu, nu făceau parte deintr-o categorie separată, se lucra prin cumul de funcţie.
ce-nseamna comentariu in asteptare. urmarit si disecat de – securisti-?
dimpotriva calin…securistii iti apreciau limbutia. Aci se stringe nodul la cravata din cind in cind…iti da timp sa gindesti inainte de a vorbii…
nu, dacă ai IP dinamic, atunci te blochează o vreme, pentru că WP-ul recunoaşte comentatorii dup IP în primul rînd.
ce bine ca nu s-a strans de tot …