Nu ştiu ce vedeţi voi în Matei 13, dar de cîteva săptămîni eu văd aolo un Menorah.
Este lungă povestea.
Cînd am citit prima dată capitolul am descoperit că sînt 7 pilde. Fiecare ilustrează cîte un principiu al Împărăţiei.
Cheia este la sfîrşit: aceste învăţături sînt pentru adevăraţii cărturari, adică nişte bieţi pescari (vedeţi? Exact ca în predica de pe munte, totul este răsturnat, am o chestie pe tema asta, poate că o pun on line).
Cărurarii cu diplome de cărturari sînt demişi, adevăraţii cărturari devin doar aceia care învaţă „ceea ce trebuie” despre Împărăţia cerurilor.
Ideea de cunoaştere iluminantă este în versetul 43: „cei neprihăniţi vor străluci…” Isus le aprinde în mintea ucenicilor cîte un adevăr cu fiecare pildă pe care o rosteşte.
Structura capitolului este foarte interesantă. Asta mă fascinează.
Primele trei pilde (pămînturile, seminţele de neghină, sămînţa de muştar) sînt din domeniul agricol.
A patra pildă, mijlocul menorah-ului (candelabrul evreiesc cu şapte braţe) este din gospodărie, din casă. O femeie ia aluat. Pilda aluatului.
Din momentul acesta textul se frînge, se întîmplă ceva şocant pentru un exeget care priveşte ansamblul capitolului: mulţumile sînt demise, ucenicii se retrag cu Isus ca să li se spună taine.
Care sînt aceste taine?
Următoarele trei pilde: pildele EXPERŢILOR 🙂
sînt trei experţi, dintre care doi sînt absolut nebuni.
Un expert imobiliar care vinde tot ce are ca să cumpere o bucăţică de teren cît să îşi facă o groapă, dacă nu îl mai primeşte nevastă-sa acasă 🙂 (că doar a risipit tot, ca un nebun)
Un expert bijutier care adună mărgăritare frumoase, dar, la fel, ca un nebun, dă tot ce are, ca să cumpere un mărgăritar de mare preţ.
Un expert pescar, care deosebeşte peştii buni de cei răi.
Toate aceste trei pilde formează registrul II al menorah-ului.
Vă rog să vă uitaţi şi voi.
Priviţi acolo unde sînt interpretări, uitaţi-vă la legătura dintre primele pilde şi ultimele.
Revin, după ce predic din asta, ca să văd cum este primită predica de comunitate.
acolo este verificarea ultimă.







Predicați o singură predică despre pilde folosind această cheie a menorahului?
Au prins bine informațiile, tocmai m-am apucat de predicat pe pilde. Mi-am adus aminte (când am observat că-s 7 pilde) de o predică pe care ați ținut-o la capelă și ați adus un menorah (nu mai știu exact din ce text a fost vorba).
da, cam așa ceva.
da, era chiar textul acesta.
să îți iei notițe data viitoare la capelă 🙂
eram în anul 1 (după câte îmi amintesc) și pe atunci frații profesori încercau să ne convingă de necesitatea notițelor – nu știu la acea vreme cât de convins eram 😀
va fi oricum în următoarea carte sau în următoarea după următoarea
multumesc pt. info.; trimiteti-mi si mie va rog daca tineti aceste predici in serie din acest binecuvintat capitol. sint din phoenix si ma bucur mult de mesajele dvs.; in special urmaresc mesaje in serii dar nu prea gasesc, oricum ma rog pt. toti predicatorii si lucratorii in via DLUI. GOD BLESS YOU
Mulțumesc de aprecieri, mesajele se pot asculta pe RVE Satelit, în fiecare vineri de la ora 21. Așa cred!