Se pare că nu mai sînt aşa de căutate de nemţi.
Ieri am aflat că operatorii de turism din Germania nu mai sînt interesaţi de România.

Din dou motive.
Le-am observat şi eu, cred că şi voi:

1. Raportul dintre preţ şi calitate lasă de dorit. Peste tot. Una este reclama, alta-i mîncarea.
Am încercat în acest concediu în cîteva locuri mîncărurile tradiţionale.
Gulaşul era un fel de ghiveci făcut din tot ce rămăsese de la vreo trei nunţi.
Am încercat tochitura. Pînă şi moldovenii au uitat cum se face.
Nu ştiu unde or fi învăţat acei bucătari să facă mîncărurile tradiţionale rămâneşti, dar n-aveau nimic în comun cu ce ştiam eu.
Micii? Acum sînt mari, nu mai sînt mici şi sînt foarte elastici.
Condimente din belşug ca să nu mai simţi gustul cărnii.

2. Ospitalitatea specifică românească. Este o poveste apusă în urmă cu vreo patru sau cinci ani.
A dispărut generaţia celor care abia aşteptau să le fii oaspete.
Unii care fac parte din noua generaţie de patroni de han sînt nişte parveniţi care nici măcar nu ştiu cum să te tîlhărească elegant.
Singura diferenţă dintre tîlhăritul la drumul mare şi opritul la un astfel de han este că nu îţi dă nimeni în cap ca să îţi ia banii.
Servicii proaste, figuri de şmecheri şi cam atît.

Deci,
trăiască şi înflorească ospitalitatea românească.
are nevoie, că s-a cam ofilit.

Unde să mîncăm şi noi mîncare românească în România? N-avem unde.
Mergem în -Florida, am auzt că au un restaurant românesc bun şi s-au molipsit de la americani. este curat şi toată lumea zîmbeşte frumos.

Mergem, că merită.
De-aia merg şi nemţii de la noi!

Ce-au, domle, mîncarea şi ospitalitatea noastră? Ce-au?

Pai au….”au fiderzin”! Au…! (În traducere liberă „Oooops!”)