Am un aparat de fotografiat destul de bunicel. Satisfăcător. Un Nikon Coolpix 8700. Am şi un Olympus WS 331 M. Cu unul înregistrez imaginile, cu celălalt sunetele. Nu-mi trebuie cameră de filmat. Astea sînt pentru nunţi. Un fotograf bun te scuteşte de filmuleţe în care lumea simte nevoia să se scălîmbăie.
Am poze, o mulţime, cîteva mii. Nu prea mai ştiu cum să le grupez şi să le arhivez.
Am fişiere audio, cu tata, cu mama, cu predici, cu chitara, cu povestiri, cu duhovnici, cu păsări, cu greieri, cu ape şi cascade, clipoceli, fîşnituri, de toate. ZEci de giga.
În călătoria asta spirituală pe care am numit-o concediu mi-a venit o altă întrebare în mintea mea simplă de SAncho, destul de pătrată de altfel:
De ce nu se inventează ceva şi pentru reţinut mirosurile?
Aşa mi-ar place să păstrez mirosul de pădure umedă, mirosul dulceag de ceaiuri puse la uscat, mirosul de cîmp înrourat, mirosul din casa veche de la Băuţar cu urme de ceară de albine veche topită, mirosul de brînză proapătă de la Prilipeţ, de mere în coptură de la Groşi, de miere răscoaptă şi faguri de la tata, mirosul de bulz cu brînză de burduf de la Perla Păltinişului, mirosul de cîine ud care mi-a alergat înainte, mirosul de unsoare de bicicletă, mirosul de paie din podul casei vechi a lui nea Florea.
De ce am ajuns pe lună şi vedem stelele şi nu pot să îmi păstrez mirosurile dragi?
Cine poate inventa ceva care să memoreze mirosurile. Deschizi un capac, îl laşi cîteva minute acolo, închizi capacul, tastezi nişte butoane „save as mirosul prafului de puşcă” şi cînd vrei, deschizi un alt capa, bagi nasul acolo şi te îmbeţi cu amintirile.
Să inventeze cineva odată odor-memorizatorul sau inventaţi voi alt cuvînt, olfactomemorizatorul. Nu ştiu, dar pînă mor aş vrea să îl inventeze cineva. Vă gîndiţi ce succes ar avea în industria cinematografică? La fiecare film să se sprayeze în sală mirosurile corespondente scenei? Dacă vedeţi spaghetti în „Naşul”, să miroasă a spaghetti? Sau, cînd îi împuşcă sau îi loveşte cu parul în cap să miroasă a praf de puşcă şi a sînge?
Da în industria turismului, a relaxării? Să te duci la un terapeut şi să te trateze de scîrbe şi de greţuri cu mirosurile preferate. Aromoterapia este numai la început… Să te linişteşti nu cu mirosurile de levănţică sau ale altor plante pentru molii, ci cu mirosul muşchiului udat de apă, de cascadă etc.
Hm! S-a putea ca asta să păstreze Dumnezeu numai pentru Rai, din moment ce n-a trecut prin capul inventatorilor chestia asta.
Nu-i stimulent mai puternic al amintirilor decît mirosul! La cîţiva ani după moartea tatei, în costumul pătat de sînge păstrat de mama împăturit încă rămăsese o urmă din mirosul lui. Mama credea că este ascuns. Eu am descoperit cămaşa aia şi mapa pătată de sînge şi ultima schiţă de predică murdară de noroi şi cu urme de bocanci pe ea.
Îmi aduc aminte mirosurile, dar ca pe imaginile pe care n-am reuşit să le fotografiez niciodată.
Marius Cruceru 
De caine ploat? branza,? Yehh!
Daca am putea tine in captivitate si mirosurile, poate nu ne-ar prii atat de mult concediile. Si apoi nici un miros nu-si poate pastra originalitatea, ar trebui inventat si un conservant. Compicat, foarte complicat. 🙂
brînză, depinde de ce fel!
De oricare, toata miroase a sosete, brrr!
ce, brînza? De unde cumperi tu brînză, Naomi???? Mă sperii!
Vreti sa spuneti ca a dv nu miroase a sosete?
Poate nu consumati branza, uitati-va pe ambalaj. 🙂
dacă brînza pe care o cumpăr ar mirosi a șosete, atunci mi-aș pune șosetele în frigider, să miroasă tot timpul frumos.
Încearcă un desert: brînză camembert pane, se taie în două… se obțin două felii egale, pe grosime se taie, se face pane, în ou cu pesmet cu tot ce trebuie,
se pune cald în farfurie, după care se toarnă peste această brînză făcută pane dulceață de afine.
nu altfel de dulceață, nmai de afine.
Să îmi spui ce părere ai!
Nu uita: CAMEMBERT sau BRiE.
nu-i scump.
poți să pui, ca să te alinți mai mult și înghețată de vanilie peste brînza încălzită… ciocnirea de gusturi, sărat, dulce, cremos, înghețat, alb, violet etc. te va dărîma.
ATENȚIE: ÎNGRAȘĂ!!!!!
Si sigur nu mai miroase a sosete?
Dar numai gandul ca acolo sub dulceata, inghetata, este branza ma face sa renunt. Brrr
Si pe deasupra si ingrasa?
Nu-i nimic, nu-i obligatoriu!
Prefer 3 zile de post legate.
Aveti dreptate in privinta mirosului. Patrunde foarte adanc in creier si nu uitam niciodata.
Mirosul se asociaza cu evenimentul, cu emotia, asa le pastram adanc intiparite in memorie. Ce este naspa, ca raman si cele dureroase, cele pe care am vrea sa le uitam.
Intrebarea este CUM se produce aceasta asociere, ce structuri codifica ceea ce noi numim „miros”?
Probabil ca cine va raspunde la intrebarea asta va lua premiul Nobel.
Ei, iata o problema spinoasa, o tema de casa pentru Deea.
Tare sunt curioasa sa vad raspunsul lui, ce poate face omul-dumezeu-stiincios in acest aspect. Dumnezeu mai ne ascunde cate ceva ca sa-I recunoastem suprematia.
Nu cred ca e o tema care sa-l incurce pe DeA.
Ne va spune ca unele ne sunt „ascunse” pana la o vreme… Eu nu as avea curaj sa spun ca nu vom afla niciodata cum functioneaza simtul mirosului. Omul-„stiincios” poate multe.
Acum 20 de ani se spunea ca niciodata computerele nu vor invinge un mare maestru. Azi si copiii rad de gluma asta.
Cam asa a fost si cu aparatele mai grele decat aerul care, conform unor academicieni ilustri, nu ar fi trebuit sa zboare niciodata…
Faptul ca nu stim (inca) ceva anume nu e o dovada a existentei lui Dumnezeu, asa cum nici faptul ca stim ceva cu certitudine nu e o dovada a inexistentei (si inutilitatii) Lui.
Da, omul „stiincios” poate descoperi multe dar numai prin voia lui Dumnezeu. Toata truda lui de a descoperi a adus cu sine si ceva dezastruos, de aceea planeta se deterioreaza. De ce nu poate sa aduca poaia? Sa coordoneze norii si sa schimbe anotimpurile?
„Jucarioarele” pe care Dumnezeu inca le mai tine ascunse, stie ca pot sa ne afecteze de aceea nu le lasa la indemana noastra. Dar noi insistam.
Oare biologii nu ne pot explica?
Biologii descriu, nu explica in „adancime”. Important este sa pricepem cum este organizata si structurata informatia care codifica mirosurile. Cum se face ca un caine poate percepe o gama atat de diferita de mirosuri, ce inseamna concret ca „are simtul mirosului foarte dezvoltat”? Ce se intampla din punct de vedere informational in creierul lui (si de ce asta nu se intampla si in creierul nostru)? Este necesara o abordare interdisciplinara, daca vrem sa pricepem cate ceva. Robotii care „miros” au performante jalnice. Este ceva care ne scapa (deocamdata) in modelarea artificiala a acestui simt.
eu sînt sigur că se vor face mari progrese în generarea, stimularea mirosurilor, amintirilor prin mirosuri.
îmi imaginez un fel de dispozitiv gen ochelari, care au funcţie de screen, cu un implant la nivelul creierului prin care se va face comunicarea dus-întors.
asta va ţine loc de mouse şi de tastatură, dar cel mai mult mă tem de comunicarea… întors… stimularea creierului pentru obţinerea diferitelor senzaţii din timpul urmării unui film artistic, spre exemplu.
„De ce nu se inventează ceva şi pentru reţinut mirosurile?”
Pentru ca nu exista inca o teorie satisfacatoare a mirosului (avem vreo 3 modele, dar niciunul nu da rezultate notabile). Este simtul a carui simulare da cele mai mari probleme. Tehnic vorbind, nu stim mare lucru despre acest simt. Este cel mai putin dezvoltat teritoriu din inteligenta artificiala si robotica. Nu stim (inca) in ce mod sunt codificate mirosurile in creier.
Madelena lui Proust ramane o engima.
unele comentarii (scurte!) stau in asteptare si cu zilele. Altele intra imediat.
Nu inteleg dupa ce algoritm sunt moderate unele comentarii si altele nu.
Sau poate nu e niciun algoritm, de-aia nu inteleg. 🙂
e cum ajung eu la computer… habar nu am care este algoritmul wordpress-ului la chestia asta.
acum am ajuns de la înturmire.
de mîine… de azi… la lucru… la lucrare,… inclusiv pe blog şi bloage.
fara interventiile tale, blogul asta e ca o mosie cooperativizata, cu conacul boieresc transformat in fabrica de prelucrarea lemnului. 🙂
De fapt, cam asa pare orice blog in care proprietarul nu mai intervine in comentarii. Oricat de priceputi am fi noi, vizitatorii, in a comenta, e clar ca lipseste ceva. Nu cred in dezbaterile fara moderator.
De acord, am sosit, boierule! 🙂
De fapt, da, ai dreptate, am lucrat la colectiv, dar nu mi-a plăcut. Am cunoscut boieri cu moşiile cooperativizate. Cu ei mi-a plăcut tot ce mi-au vorbit-povestit! 🙂
Acum răspund la comentarii pînă prin 1 septembrie, dacă mă ţine cureaua. Am citit cam tot.
Nici eu nu cred în dezbateri fără moderator, mai ales că uniii şi-au cam luat comentariul în cap. Rezolvăm noi!
tot n-am descoperit, Adrian, cum funcţionează. IP-urile tale dinamice îmi fac tot timpul probleme.