Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Lil Jon’s cool! Aristotle is boring!
🙂
Dincolo de comicul pe care îl creează acest şir de întrebări (mă gândesc cât de) definitorii pentru respectivii, o singură întrebare mai puţin comică îmi trece prin cap la ora asta: Lil Jon e într-adevăr la fel de reprezentativ global pe cât a fost Aristotel, nu-i aşa? 🙂
Îmi mai trece una: contextul întrebărilor este extrem de irelevant în fiecare caz, nu? 🙂
Gata, mă întorc la învăţat.
Camix, cel mai interesant este faptul că mulţi vorbesc şi despre unii şi despre alţii fără a fi citit un rînd din operele respectivilor.
Fiecare dintre fraze este o hipersintetizare, ca sa fiu eufemistic, a unor pasaje din ce spun respectivii.
Dacă vom căuta referinţele… totul este nuanţabil,
dar este interesant ca exerciţiu de gîndire.
De ce mai înveţi, eşti profesoara? 🙂 E vacanţă!!!
Aşa crede lumea despre noi, că stăm degeaba în vacantă
Heheee, avem şi noi examene, dar sunt facultative: numai dacă vrei să ai ceva mai bun, să nu fii departe de casă, să nu fii nevoit să stai în chirie la postul de titular etc. Un deliciu! 😀
da, ştiu cum e, acum stau maimult încasă decît pe vremea şcolii. La lucru de dimineaţă pînă seară. Fustrant! Să lucrezi şi acasă!
groaznic. şi eu. ni se atrofiază muşchii. 😀
Iar lucrul acasă nu e nici pe sfert la fel de interesant ca cel între oameni. Dacă ai oameni normali.
ieşi la sală! Neapărat!
Ba nu, cu bicicleta!
next stage: „why bother?”
:), da… Why not!
@mcosma > Genial! 🙂
Obviously regress !
Omul postmodern: „?”
Sau, omul postmodern: „@”. 🙂
Dumnezeu: „.”
N-am înţeles ironia cu referire la Lewis. E clar, n-am citit suficient din el ca să prin această criptică aluzie. Am o vagă bănuială că s-ar putea ca nici Walter Hooper să n-o prindă. Dar să nu pun gândul rău înainte. 🙂
tocmai asta spuneam Vaisamar, ideea este ca acest fel de citate sint trunchiate, hipersimplificate si nici pe departe nu descriu paragigma din care scrie autorul.
Pot fi exercitii didactice excelente sa punem citate din autori fata in fata, repet CITATE, dar si asta este riscant, orice „text scos din context devine pretext”
soi apoi sint autori care nu pot fi pusi in dialog pentru ca vin din lumi cu totul diferite..
Incercati sa il adaugati pe Lao Tze…
sau pe Funakoshi 🙂
Pingback: Tweets that mention What does it mean…. what? | Marius Cruceru -- Topsy.com