Cînd am fost la Iaşi la o conferinţă un tînăr din spatele sălii m-a luat pe neaşteptate cu o întrebare care aluneca din tematica prelegerii, dar foarte importantă şi inteligent pusă.
„De ce v-aţi făcut blog?”
Măgulit că mă citeşte tînărul 🙂 , am ezitat un pic cînd mi-am dat seama că răspunsul nu-mi stătea tocmai „în gît”.
Chiar, de ce mi-am făcut blog? Pentru că toată lumea îşi face?
„Nu ştiu alţii cum sînt….” vorba dragului Creangă, dar eu mi-am făcut blog din următoarele motive:
1. Pentru că scrisul este un act katarhic, eliberator. Aşa m-am obişnuit. Am umplut caiete întregi pînă acum. Primul a fost prin 1984, un caiet roşu de 200 de file. Pe computer e mai uşor. Scriu Jurnalul 1, 2, 3, 4, merg cu fiecare pînă începe wordul să dea semne de oboseală. De pe la 1 mega începi să salvezi foarte greu, se închide brusc, treabă de Microsoft.
Un coleg mi-a spus după 19-20 mai: „Vezi de ce-ai păţit asta? Pentru că nu ai mai scris… De ce nu te-ai apucat de scris, să-ţi treacă…” Mare dreptate a avut.
2. Pentru că am nevoie de odihnă şi scrisul este odihnitor. Veţi întreba: Dacă medicii nu vă dau voie să munciţi, ce atîta activitate pe blog? Tocmai asta este, pentru mine scrisul, ca şi condusul maşinii este plăcere, „odihnă şi tratament”, băi şi staţiune. Dacă îmi bate inima aiurea, mă apuc şi scriu. Sau să alerg, dar acum mă dor genunchii foarte rău! Ghinion pentru unii! 🙂
3. Pentru că trebuie să mă vindec tot timpul „de mine” şi scrisul este terapeutic. „De ce nu scrii pentru tine? Mai lasă-ne în pace cu pătrăţelile tale! Cin-te crezi? Ai vreun complex mesianic, te pomeni? Matale te crezi cumva important în tîrg?”
Am scris şi pentru mine şi încă păstrez un roman de sertar pe care îl voi lăsa să fie publicat după moartea-mi! 🙂 E un roman de dragoste! Singurul pe care l-am trăit!
Ştiţi ce? Blogul este o chestie foarte egoistă pînă la urmă. Am descoperit că cel mai mult îmi foloseşte mie. Mărturisesc că nu m-am gîndit să slujesc altora, să fiu o lumină a secolului, să ajut prin comentariile mele la iluminarea poporului…, să ţin predici pe internet, să dau sfaturi premaritale, să ajut cu înţelepciunea foarte înaltă pe cei în căutare de pietre filozofale. Nu!
Pur şi simplu am început toată chestia asta pentru „c-aşa îmi vine cîteodată….” vorba lui Ducu Bertzi.
În felul acesta sînt în contact mult mai aproape cu oameni pe care altfel îi intimidez. Rolurile sociale m-au îndepărtat foarte mult de dialogul fără bariere. La 25 de ani aveam deja parohie şi funcţie administrativă cu subalterni. Unii dintre aceştia aveau copii de vîrsta mea.
Prin scris şi sub diferite pseudonime, Răţuşca, Alina, Mircea, Cristi S. Arhip, etc. oameni plini de sensibilitate şi care au ceva de spus, mă pot interpela, mustra, certa, fără să se încurce în tăbliţa de pe uşa biroului.
Nu vă spun cum m-am simţit cînd cineva m-a înjurat, şi în engleză şi în româneşte. Asta e! mi-am şters flegma de pe faţă şi am pornit mai departe. Asta-i lumea! Uitasem cum e!
Deja am experimentat prea multe funcţii mult prea devreme şi puterea de orice fel, administrativă, eclesială, academică etc. strică pe oricine, la orice vîrstă, mai ales dacă nu mai eşti împins în autobuz şi nu te mai înjură nimeni.
De etichete şi abţibilduri m-am săturat, le-am avut pe unele la care unii ajung la 50 de ani, nu-mi iubesc cartea de vizită, de aceea nu îmi înşir toate titlurile pe la semnătură. Sînt utile, dar nu pentru sine, pentru alţii.
Semnînd cu „Pătrăţosu” fac în primul rînd un exerciţiu terapeutic. Pentru mine însumi. Pot să mă asund între tineri care nu îmi bănuie vîrsta, funcţiile şi altele ca astea şi mă pot trata ca pe orice alt blogger, adică la TU!, într-un dialog fără fandoseli dumneavostreşti.
Aşadar, vreau să mă expun, să fiu corectat, dacă e cazul (şi nu e? numai la Dumnezeu nu este de adăugat şi de scăzut) amendat, dacă sar pîrleazul, tutuit, apropiat, prietenit.
4. Pentru că aflu o gramadă de lucruri noi la răspuns. Scriind mi se scrie. Prin intermediul blogului, pot afla de „la sursă” lucrurile care îi frămîntă sau de care nu le pasă deşi, după mine, ar fi trebuit să le pese. În felul acesta învăţ limba în care ar trebui să mă adresez generaţiei căreia îi voi sluji în continuare prin predică.
6. Pentru că mă distrez de minune. Aici nu cred că mai trebuie să argumentez. „Cogito ergo sum”, în traducere liberă „Rîd, deci prostia există” (nu mai ştiu cine-a tradus-o aşa!)
5. Pentru că unele lucruri mi se par importante la spus. Cred că uneori este important să spunem ce spunem! Da, dacă nu ai din cînd în cînd cîte o umbră de complex mesianic, dacă nu crezi că este important ce faci şi ce spui, nu mai faci şi nu mai spui. Dacă nu e important…nu? Atunci devii leneş şi nepăsător, mut şi nelucrător.
Poate că dezbaterea despre softurile piratate a folosit cuiva. Cred că în primul rînd lui Vladimir Pustan.
Poate că „mor după tine” a meritat lăsat peste gard aşa cum se lasă cireşul afară din curte ca să ia oricine după plac şi gust.
Sau despre Iisus şi Isus, poate că şi despre Noua traducere merită să vorbim, chiar dacă deranjează.
S-ar putea ca unele subiecte să fie considerate minore şi acre. „Cui nu-i place să nu mănînce!” nu?
Pînă una alta se pare că voi contina, chiar dacă am întîlnit ceva pietre de poticnire! 🙂
Cineva mi-a sugerat să fac o carte din chestia asta! Am rîs copios. Păţaniile lui Cristi cu jurnalele publicate mi-a ajuns. Întîi munca, după aia plăcerea!
Aştept să împlinesc 50 de ani întîi.
Deocamdată: „Bine v-am găsit, bloggeri!”
E înghesuială, uneori pute, alteori se aud înjurături ca la Topraisar, unde am făcut armata, alteori e ca la un spectacol de muzică clasică sau şuierături, vaiete, cîntece, poezie, bocete, flegme, glume, şotii, calambururi, trăzneli, eseuri filozofice, politică, bîrfă, teologie pentru ieri, azi şi mîine, acid, praf în ochi, tot ce vrei! Nu-i asta lumea?
„Rău te-am găsit, lume!”
Vreau să-ţi dau cu lumină pe retină şi cu sare în ochi! (Matei 5:13-14). S-ar putea să îţi par bătăios şi agresiv. De fapt sparg ziduri!
Vreau să te cercetez şi să-ţi iau bunătăţile acasă. (1 Tesaloniceni 5:21). S-ar putea să îţi par egoist. Da, de fapt mă voi îmbogăţi.
Aşa să mă ajute Dumnezeu!
Marius Cruceru 
Scrisul mi se pare, cu adevarat, o binecuvantare.
Aţi mai văzut spirite mari care să stea „în cuminţenie” , cu mîinile la spate , în banca lor?!
Sau lumina sub obroc ?
Cînd spiritul unui om are anvergură , se va afla într-o continuă manifestare ; se arată.
Altfel spus , unde există spirit mare , nu va fi „cuminţenie” ; dacă e lumină nu va mai fi obroc ; dacă spiritul are anvergură , va fi manifestare continuă.
Dăruieşti foarte mult şi , în acelaşi timp , pe aceeaşi relaţie , te hrăneşti.
La om mare setările sunt supradimensionate ; împlinirea , ascensiunea , căderea , lovitura primită , suferinţa , depresiunea sunt mai mari şi mai adînci.
Depresiunea sau durerea lui e lirică şi literară , şi ea trebuie cîntată şi recitată de toţi.
Aşa că nu aveţi încotro !
Deci , tot înainte !
Mulțumesc de încurajare.
Si mie imi pica bine sa scriu…citeodata scrisul imi clarifica si ma clarifica …ma ajusteaza…ma face mai resonsabila.
Mi se pare ciudat faptul ca si Dumnezeu scrie…
Oare de ce a fost nevoie de mina aia sa scrie pe zid…n-ar fi putut fi un glas? De ce sint scrise tooate zilele in Cartea Lui …? De ce a scris cele 10 porunci, nu era suficient sa le spuna?
Pentru cei care se cred destepti …
E mult mai bine să spunem că Dumnezeu a vorbit decît că Dumnezeu a scris.
(Vorbirea e terapeutică, nu scrisul.)
Dacă ne focalizăm pe comunicarea în scris, vom pierde mult din „vorbirea lui Dumnezeu”, care a vorbit în multe feluri.
Profeții vorbeau, rosteau, rostuiau…
(Andrei Pleșu are un articol despre scris ca fiind o activitate secundă, nu primară.)
Copiii învață, natural, să vorbească, cam toți…
De scris se învață mai tîrziu, iar scrisul poeziei, de exemplu, e ceva destul de rar…
Cerurile spun slava lui Dumnezeu…
Cum am spus și altădată, nu știu ca vreo biserică să fi avut „serviciul” de închinare înaintea cerurilor, pe un deal, minunîndu-se de nori și de iarbă…
În schimb se tot citesc texte din Biblie și se… răs-tălmăcesc!
Vorbirea e terapeutică…
ȘI TOTUȘI Dumnezeu ne-a lăsat o carte scrisă.
Vezi acest paradox în Scriere și Oralitate în cultura antică, o mică carte mare.
” Când a isprăvit Domnul de vorbit cu Moise pe muntele Sinai, i-a dat cele două table ale mărturiei, table de piatră, scrise cu degetul lui Dumnezeu. ” Exodul 31:18
Vorbirea scrisa a Lui Dumnezeu
Dumnezeu a vorbit tocmai pentru ca noi sa Ii scriem vorbirea (Apoc 1:19) (desi initial isi scrisese El Insusi vorbirea pentru noi Exod 31:18) si astfel sa verificam toate vorbirile noastre cu „scrisul” Lui (cu vorbirea Lui scrisa), de fapt e vorba de o intentie de acordare a vorbirilor noastre la vorbirea Lui, a vointelor noastre la Vointa Lui, a actiunilor noastre la actiunea Lui.
Vorbirea Lui scrisa e etalon, dreptar, qaneh, cu care putem masura vorbirile noastre pentru a putea deveni desavarsiti (cine nu greseste in vorbire este desavarsit).
Cum s-ar fi putut pastra vorbirea Lui neafectata de eroarea umana, transmisa doar pe cale orala timp de milenii?
Sa nu trecem peste ce este scris.
Daca vorbirea e terapeutica si nu scrisul, dupa cum sustine Alin, rezulta ca ar putea exista, in ceea ce il priveste, o inclinatie maladiva spre pathos (un fel de patofilie?) caci contrazice prin zecile de bloguri personale in care se exprima in scris, exact ceea ce sustine aici (manifestandu-se astfel antiterapeutic, conform rationamentului sau).
Ca atare, o reformulare a titlului postarii ar putea fi „de ce si-a facut Alin atatea zeci de bloguri ?” in care se manifesta in scris atata timp cat considera faptul ca „focalizarea pe comunicarea in scris este caracterizata de pierdere? (aliniatul 3 din comentariu).
Oricum cele cateva zeci de bloguri ale sale atat prin denumire ( Romania Evanghelica) cat si prin numar arata, foarte posibil, o intentie de a colecta traficul de factura crestina, de a controla continutul sau, de a converti orice tendinta de trezire spirituala intr-o incercare esuata.
„Ştiţi ce? Blogul este o chestie foarte egoistă pînă la urmă. Am descoperit că cel mai mult îmi foloseşte mie. ..
Fals. – Blogul tau e facut public deci, nu este doar pentru tine.
În felul acesta sînt în contact mult mai aproape cu oameni pe care altfel îi intimidez. Rolurile sociale m-au îndepărtat foarte mult de dialogul fără bariere. ..
Fals.Un crestin indiferent in ce functie s-ar afla nu ar trebui sa intimideze.
Pot să mă asund între tineri care nu îmi bănuie vîrsta, funcţiile şi altele ca astea şi mă pot trata ca pe orice alt blogger, adică la TU!, într-un dialog fără fandoseli dumneavostreşti.
Fals. Un crestin nu trebuie sa-si ascunda identitatea.
Aşadar, vreau să mă expun, să fiu corectat, dacă e cazul (şi nu e? numai la Dumnezeu nu este de adăugat şi de scăzut) amendat, dacă sar pîrleazul, tutuit, apropiat, prietenit.
Fals. Nu te expui ci expui unele idei pe care le vrei implementate(ca sa spun asa) si in gndirea altora.
In fine o gramada de contradictii.
Si ai grija pe cine „saluti in / cu numele (ca al ) meu” – tin sa te anunt ca nu tot ceea ce vezi pe net este si real (si mai multe nu spun ca tin de niste chestii)!
„Un crestin nu-si ascunde indetitatea.”
Pai nu vedeti ca fratele Marius rade de prosti? De ce sa rada de Ion- care sunt eu- cand poate sa rada de Ghita- pe care il expun eu? Este mai putin dureros.
Hai, no, frate Marius, chiar asa, de ce radeti de prosti?
Naomi draga eu incercam , in felul meu , sa spun ca in textul lui sunt multe contradictii. 🙂 Din care, dupa parerea mea umila ( ca nu am asa multa carte precum domnia sa) reiese ca , bloguiala dumnealui e de fapt asa cum a descris-o:
„Vreau să-ţi dau cu lumină pe retină
şi cu sare în ochi!
S-ar putea să îţi par egoist.
Da, de fapt mă voi îmbogăţi.
Aşa să mă ajute Dumnezeu!”
Adica un fel de …”hai sa ma joc de-a pastoritul” pe internet.
după ultimele mele răspunsuri, Lia, numai păstorit pentru tine nu este… mai degrabă toiag și nuia, dar fără mîngîere.
Nu, rîdem împreună 🙂 întotdeauna.
Cine rade, la urma rade mai bine
Depinde de cine… există tot felul de rîsuri… era o vorbă în oltenia „rîzi tu rîzi, dar nu -i rîsul tău… „
Lia, cu părere de rău îmi pare …. că ori nu înțelegi nimic în mod natural ori nu vrei să înțelegi nimic din răutate.
Cineva m-a întrebat dacă poate să se înscrie la un doctorat. L-am sfătuit să-și crească copiii și să-și vadă de parohie. Cam la fel te-aș sfătui și pe tine. Bloguiala este un drept al tuturor, dar nu chiar toți trebuie să facă chestiunea. Nu-i obligatoriu.
Mă tem că discuțiile dintre noi nu duc nicăieri în acest fel.
Încearcă să-ți risipești timpul în altă parte. Mă tem că mă voi vedea nevoit să te reclam la instanța supremă, precum Marin Sorescu: Onorată Instanță, doresc să reclam: mi-a fost omorît timpul…
Marius EXACT bloguiala e un drept al tuturor- nu o arma de facut Rău in cele mai inexplicabile moduri . (asa cum au incercat aplaudacii tai sa faca)- nu le-a iesit prea bine sa mai incerce sa mai caute sa mai scormoneasca sa mai demonstreze 🙂
Nu te urasc !
Dar nu sunt de acord cu ideile tale (unele de-a dereptul necrestine- parerea mea) si nici nu voi fi.
Nu voi fi niciodata „apaudac” de-al tau fiindca pentru mine, nu esti un model demn de urmat!
ATAT timp cat lasi deschisa poarta pentru exprimarea opiniilor si atat timp cat esti de acord ca lumea sa se exprime liber democratic si civilizat la ceea ce postezi, voi comenta la postarile tale.
Nu vreau sa fac doctorat ci sa fiu sanatoasa si sa-mi cresc copii bine!
EXPERIMENTUL meu „cu bloguiala” s-a terminat .
Vezi bine ca am doar :
http://liapoeme.blogspot.com si e de ceva vreme .
Asa ca poti sa ma reclami oricarei INSTANTA Suprema doresti. Cea de care vorbesti este si INSTANTA mea suprema.
Si daca EL care a creat cerurile si Pamantul ma va judeca , nu o va face la comanda ta. 🙂
Spor la postari!
Si vreau sa completez tu ai spus:
„Aşadar, vreau să mă expun, să fiu corectat, dacă e cazul ”
Eu consider ca ai multe de corectat. Primul lucru ar fi mandria si trufia. Si daca-mi spui ca a fi mandru de ceea ce ai, de ceea ce esti e o chestiune buna, atunci eu chiar am de invatat de la un pastor. 🙂
Draga Lia,
Da, să fiu corectat, numai că nu mă las corectat de oricine şi oricînd. Spre exemplu: nu-mi las gramatica corectată de cei care nu ştiu gramatică. Nu mă las învăţat să scriu cu î din a de cei care nu ştiu latină… şi tot aşa.
da, sigur, cu mîndria am avut întotdeauna probleme, cu trufia, nu.
Dar… din fericire sînt FOARTE MÎNDRU de ceea ce am (proud of… ), pentru că nu este nimic ce să nu fie primit de sus. Deci.. sînt mîndru de ce mi s-a dat. Foarte.
I-am spus soţiei ieri că este foate frumoasă…
Mi-a răspuns… ce avem şi să nu fie primit?
Sînt foarte mîndru de ce sînt… un păcătos răscumpărat, am devenit rob, apoi Dumnezeu n-a fost mulţumit… mi-a spus… vino încoace.. „căci nu vă mai numesc robi, ci v-am numit prieteni”… a stat o clipă şi tot n-a fost mulţumit şi mi-a spus
„tuturor acelora care L-au primit le-a dat îndrituirea să se numească COPII AI LUI DUMNEZEU”.
Cum să nu fiu mîndru că sînt fiu de Dumnezeu, parte dintr-o împărăţie de preoţi şi dintr-o preoţie împărătească…?
Mă port împopoţonat prin lume ca un rege! Clar?
draga Lia,
Blogosfera este o junglă dură. Da, fiecare are dreptul să intre în această junglă, pe unii am încercat să-i scap, pe alţii să-i apăr, pe alţii i-am scos, pe alţii i-am sfătuit să nu intre, pe alţii i-am făcut eu să se lase.
Domnul mi-a dat două daruri foarte rare în Biserica Lui: darul descurajării şi darul de a-i complexa pe unii. Nu mi-am îngropat aceşti doi talanţi, după cum vezi.
Sigur, blogoreea e un drept al tuturor, aşa cum fiecare are dreptul de a sări cu paraşuta, dar paraşuta are dreptul să nu se deschidă, aşa cum fiecare paraşutist poate rata aterizarea.
Eu te-am sfătuit să stai liniştită. Blogosfera nu este pentru tine. Ţi-am spus-o în privat, ţi-o spun public. Este problema ta că nu vrei să înţelegi. Te răneşti singură, dragă Lia şi este păcat. Ai atîtea lucruri frumoase de făcut. Nu-ţi neglija copiii cît stai pe net. Ai o familie, ocupă-te de ea!
Tocmai pentru protecţia ta şi spre binele tău am refuzat şi invitaţia pe blogul de pe blogspot, după cum vei observa.
Foarte bine faci că nu vei fi aplaudac al meu… să mai zică cineva că la mine scriu numai aplaudacii… 🙂
Spui.. „nu sînt de acord cu ideile tale şi nici nu voi fi”. Am vaga senzaţie că pe unele nici nu le-ai înţeles, aşa cum ţi-am mai spus, dar… never say never.
Oricînd ai ceva de spus la obiect, chiar şi împotrivă sau mai ales împotrivă, dacă este argumentat şi raţional… n-am nicio problemă.
Citatul din Marin Sorescu era … un pic altfel.
Aplaudon Neverovici Blogov
Le zici „misto” dar la mine nu tine faza cu:
„Mă port împopoţonat prin lume ca un rege! Clar?”- pur si simplu bati „aiurea”.. tastatura.
1.Daca tu ai fi rege, Hristos ce-ar mai fi si ce mai este pentru tine?
2. Nu gasesc versetele alea unde il descriu ucenici Pe Hristos cand umbla asa impoptonat ca tine – El a fost, este, si va fi in Veacul vecilor fiu de Rege al Regilor.
3. Nu gasesc nici verstele in care Pavel ne da indicatii de genul „ca-ar fi bine sa fim mandrii de ceea ce suntem fara meritele noastre.”-hm..cam multe vesete nu stiu eu. Da ce stiu eu? Eu is cum mai spuneai candva,(folosind alta frazare)- un fel de inculta in ce priveste Biblia in varianta moderna.
Faci tu un efort maxim pentru mine ca eu trebuie sa am alte treburi (ca doar cine nu ma stie si nu ma cunoaste , nu cunoaste faptul ca umblu cu copii dupa mine mereu si mi cresc singura fara bone si alte alea aftrescool) si sa-mi spui unde gasesc versetele lipsa?
MULTAM FAIN 🙂 esti un DomN civilizat.
Lia,
din nou facem ora introductivă de hermenutică.
1. ca un rege este altceva decît … sînt rege. Una este să zici cuiva că spune o prostie, alta este să-i spui că este prost. Corect?
2. Hristos s-a făcut ca noi, rob, ca noi să ne putem face ca El, adică neam împărătesc. Aproximativ aşa spunea şi Atanasie şi Chiril al Alexandriei.
3. CAută mai bine în PAvel.. Izbucneşte în bucurie că este ceea ce este. Mai citeşte Noul Testament. te rătăceşti pentru că nu cunoşti Scripturile. De asta eşti şi ironică în mod gratuit. uite că nu am spus „incultă în ce priveşte Biblia”.
4. Da, uite că fac efort încă. Sper ca pînă la urmă să reuşesc. În cariera de dascăl am mai reuşit cu cîţiva.
5. Te rog să nu-mi spui ce greu este să creşti copiii. I-am crescut şi eu pe-ai mei. Asta este alt capitol. Voi face o altă postare în care putem să împărtăşim necazurile părinteşti. Nu aici! Priorităţile sînt aşa… întîi copiii… la coadă de tot… internetul.
6. Da, ştiu chestia cu domnia… mi-au mai spus-o şi alţii. Maestrul Pautza nu mă scoate din „boierule”… 🙂
Aftrescool Von Blogenstein
Naomi, fudulia prostiei este cel mai hazliu lucru…poate de aia ride…
da, Lia-i potrivit foarte bine…
Observ mulţi „navigatori cu ştaif de comentatori” , deprinşi cumva cu practica vorbăriei; personal sunt , într-un fel , „invidios” pe faconda lor !
Unii sunt plini de idei , însă ele se găsesc într-o mare MEDIOCRITATE DE SPIRIT , ce le dezonorează.
Se emit IDEI ALE LOGICII NEVREDNICE care , prin răutatea şi nevrednicia lor , vor să nevrednicească logica spirituală a celorlalte idei ale moderatorului.
Defapt , este un fel de autoînşelare a comentatorului în lupta sa (neizbutită) cu înţelegerea unor idei literare , cu spirit scriitoricesc , ale moderatorului.
Iată cum s-au speriat unii la vederea vocabulelor că un creştin tinde „să-i intimideze pe alţii” ! Cum fărîme de adevăr literar nu numai că intimidează pe alţii , dar le şi îneacă gîndirea neobişnuită cu astfel de tratamente !
În fond , se vede altceva : d-l Marius Cruceru nu e „buldozerul” acela în mişcare , marca Mercedes Benz, din clipul postat pe blogul său , ci , din contră , se înfăţişează a fi un veritabil „sac de box” în varianta autentic-creştină. E greu să înţelegi cum cineva poate rezista loviturilor tîmpe şi nelogice ( vezi subiectul „tatăl meu a fost…” ) , şi cum poate să le acorde ÎNŢELEGERE ( să le mai şi apere ) în timp ce ele pleznesc de cît sunt de umflate de absurdul mefistofelic al autorilor lor !
Ce ziceţi , cum se numeşte atitudinea aia în care , fiind întrebat : „de ce să se scormonească trecutul ?” ( cu referire la tatăl său ) , d-l M.Cruceru răspunde „…pt.că altfel trăim greşit prezentul” ??? Adică , din necazul tatălui tău să faci învăţătură istorică pentru alţii ?!!! Huh ! Greu ! Asta înseamnă încasare de lovituri şi smerenie , nicidecum „intimidarea altora”. Ar fi în această atitudine un soi de „intimidare” , însă în sens de emoţionare , care îi motivează pe credincioşii creştini să îl ia ca model de demnitate omenească.
Numai că , ştiţi ce ?
Neajunsurile antecesorului , invocate în scopul mortificării morale a descendentului , au devenit în logica ideii vrednice , a ideii de bine , pt. gînditorii de bună-credinţă , tocmai MIJLOCUL DE EVIDENŢIERE A VIRTUŢII OMENEŞTI ŞI CREŞTINE a descendentului atacat.
Cam despre asta e vorba.
„Tot ce nu te omoara, te-ntareste!”
ba nu, te schilodește..
mulțumesc pentru compasiune și înțelegere… cineva totuși înțelege mai mult… 🙂
@alin cristea,
” Când a isprăvit Domnul de vorbit cu Moise pe muntele Sinai, i-a dat cele două table ale mărturiei, table de piatră, scrise cu degetul lui Dumnezeu. ” Exodul 31:18
Vorbirea scrisa a Lui Dumnezeu
Dumnezeu a vorbit tocmai pentru ca noi sa Ii scriem vorbirea (Apoc 1:19) (desi initial isi scrisese El Insusi vorbirea pentru noi Exod 31:18) si astfel sa verificam toate vorbirile noastre cu „scrisul” Lui (cu vorbirea Lui scrisa), de fapt e vorba de o intentie de acordare a vorbirilor noastre la vorbirea Lui, a vointelor noastre la Vointa Lui, a actiunilor noastre la actiunea Lui.
Vorbirea Lui scrisa e etalon, dreptar, qaneh, cu care putem masura vorbirile noastre pentru a putea deveni desavarsiti (cine nu greseste in vorbire este desavarsit).
Cum s-ar fi putut pastra vorbirea Lui neafectata de eroarea umana, transmisa doar pe cale orala timp de milenii?
Sa nu trecem peste ce este scris.
Daca vorbirea e terapeutica si nu scrisul, dupa cum sustine Alin, rezulta ca ar putea exista, in ceea ce il priveste, o inclinatie maladiva spre pathos (un fel de patofilie?) caci contrazice prin zecile de bloguri personale in care se exprima in scris, exact ceea ce sustine aici (manifestandu-se astfel antiterapeutic, conform rationamentului sau).
Ca atare, o reformulare a titlului postarii ar putea fi „de ce si-a facut Alin atatea zeci de bloguri ?” in care se manifesta in scris atata timp cat considera faptul ca „focalizarea pe comunicarea in scris este caracterizata de pierdere? (aliniatul 3 din comentariu).
Oricum cele cateva zeci de bloguri ale sale atat prin denumire ( Romania Evanghelica) cat si prin numar arata, foarte posibil, o intentie de a colecta traficul de factura crestina, de a controla continutul sau, de a converti orice tendinta de trezire spirituala intr-o incercare esuata.
Frate Marius, va asigur ca ceea ce scrieti face bine si altora; nu de putine ori Domnul m-a incurajat prin postarile dvs. Fiti binecuvantat!
mulţumesc de încurajări, chiar aveam nevoie în aceste zile