Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Imi puteti spune ce inseamna „relatie paideutica” (pare ca se poate intui in context, dar nu stiu exact)?
relaţie paideutică… înseamnă relaţie între învăţător şi învăţăcel, o relaţie de călăuzire, de sfătuire, nu numai de transfer de informaţie.
Ucenicia paideutică peripatetică înseamnă că învăţătorul îl călăuzeşte pe ucenic şi în cele ale vieţii, merge cu el în călătoriile de formare.
paideutic(a) este adjectivu. Provine de la termenul „paideia” = prectica educatiei spiritului uman, in grecia antica, prin studiul filozofiei si stiintei
paideutic(a) este adjectiv. Provine de la termenul „paideia”=practica educatiei spiritului uman, in Grecia antica, prin studiul filozofiei si al stiintei
da
Avand contact cu scoli de toate felurile am vazut profesori de toate culorile. Unii nici nu au ce cauta in invatamant. Multi dintre ei au intrat direct cu statutul de cadavru. Altii au devenit din diverse motive cadavre intre timp.
In ce priveste ucenicia, cred ca este foarte greu sa o faci intr-un cadru institutionalizat. Nu e lucru usor sa fi in acelasi timp in papucii de profesor si de director spiritual.
Iancsi, da, ştiu despre ce vorbeşti, tocmai de aceea există iniţiative de genul Fabricii de bărbaţi.
exista cam un profesor in toata scoala(cel putin la mine) in rest toti sunt cadre didactice :))
cadre care au si anumite pretentii pentru a se intretine 😐
in ziua de azi nici macar nu mai inteleg de ce se fac unii profesori daca nu au chemare. ce ii atrage? imi explica cineva?
In viata nu faci doar ce iti place sau doar ce doresti… dar „Orice merita sa fie facut, merita sa fie facut bine!”
ca pentru Domnul, cum spune Apostolul.
de acord ca nu faci tot ce vrei in viata, dar unele decizii pe care le iei afecteaza si lumea din jurul tau. de ce sa „te faci” prof si sa te duci frustrat la ore si astfel sa ramai in mintea elevilor ca un prof nu tocmai placut?
Generatia veche au astfel de oameni care pot fi numiti „cadru didactic”….oricum bine ca vine alta generatie, cu alta gandire, alta mentalitate. Desi din nefericire noua mentalitate e liberala, stricata moral….
@esential: si ce e nou in asta? stricati au fost si pana acum. stricati vor fi si de acum inainte.
Liberalismul nu e un curent nou. In teologie persista din secolul XIX.
Vorbesc din perspectiva mamei si a profesorului. E drept ca in scolile noastre sunt multe „cadavre” didactice, ca multi nu au ce cauta …….De mult timp am ajuns la concluzia asta! Ievitabil m-am intrebat „De ce” si „Ce a cauzat asta?”…..Dupa multi ani de cercetari si cautari, am inceput sa inteleg si sa gasesc raspunsul…… E adinc, complex, cu valente foarte indepartate si multe ramificari. Atunci mi-am pus intrebarea (ca profesor), ce-i de facut, acuma/se mai poate face ceva? Solutia am gasit-o in CARTE…..
Slava Domnului, ca inca mai exista si profesori buni! Insa ca toate lucrurile bune care ni se pot intampla, si profesorii buni trebuie cautati cu atentie! Eu am descoperit ca de multe ori persoane care la inceput nu pareau „profesorul perfect”, in timp s-au dovedit oameni care au fost gata sa ma sprijineasca atat in timpuri bune cat si in timpuri grele. 🙂 Ar merita sa ii laudam mai mult pe profesorii nostri, ca pana la urma vad ca asta e singura multumire care le mai ramane in ziua de azi.
Mulţumeşte lui Dumnezeu pentru profesorii buni, Eu am avut cîţiva. Nu-i voi uita niciodată.
„Cele 7 legi ale învăţării” de Bruce Wilkinson (editura Logos) mi s’a părut o carte bună pentru un director spritual.
Pingback: Cadavru didactic, Cancion, DEX, Epistola către Twiteri « La patratosu