Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
E un lucru care ma framanta. Pana unde putem merge ca sa fim relevanti? Ma refer la degradarea unor societati atat de mult incat e posibil ca relevanta in anumite cazuri sa presupuna prea mult.
Nu ma gandesc la o relevanta prost inteleasa. Dar, daca nu ar trebui sa mai fim relevanti in anumite situatii?
am un material despre asta. Se numeşte cărbunii Eulaliei. Analizează ambele extreme, ghettoizarea şi „relevanţa” prost înţeleasă.
Relevanta nu are nici o legatura cu Biblia.
Singurul relevant este Dumnezeu.
Sistemul Sau de valori este cel relevant.
Lumea schimba valorile lui Dumnezeu,
numindu-si propriile valori ca fiind relevante.
De aceea, propovaduirea relevantei lui Dumnezeu
va fi considerata de lume o nebunie.
Lumii nu trebuie sa ii placa Biblia si nici Dumnezeu.
Nu are cum sa-i placa.
De aceea, cand vorbim despre Dumnezeu, li se pare o aberatie.
Asta pana cand sunt mantuiti. Totul se schimba din acel moment…nu?
Gandirea noastra opereaza cu reprezentari, atunci cand ne gandim la fiinte vii despre care nu stim exact cum arata avem nevoie de o anume reprezentare geometrica(ca sa ma exprim matematic) asta ne ajuta sa ne gandim la acele lucruri. In fond pe Dumnezeu il stim din istorie ca manifestandu-se prin fenomene naturale, voci, vise, etc dar neavand un portret clar personificat.
Ca sa dezvoltam o afectiune fata de Dumnezeu avem nevoie sa il percepem mai putin abstract – in fond putem dezvolta dragoste(pe care desigur o primim de la Duhul Sfant) personificand.
Nu cred ca are asa o mare importanta modul in care personificam Sfanta Treime, atata timp cat o vedem la adevarata dimensiune spirituala, ca pe o autoritate unica a universului si desigur cu toata gama de atribute prezentate de NT si VT. Multe din personajele VT si NT si l-au imaginat pe Dumnezeu si adesea se facea comparatia cu un tata – ceea ce inevitabil este o personificare.
In istorie desigur, anumite persoane si l-au imaginat pe Dumnezeu intr-o anumita forma si au „decretat” ca Dumnezeu si Sfanta Treime ar fi asa si asa si asa….. . Dar asta este un element subiectiv aici ma refer desigur la istoria post Noul Testamentala.
Romuluss, în primul rînd bun revenit.
BA, are foarte mare importanţă ce şi cum vorbim despre Dumnezeu,
În perioada patristică acesta a fost preocuparea esenţială… cuvinte potrivite pentru Dumnezeu, logoi prepoi tw Thew,
“Lăcătuirea varegă” a celor trei inele înlănţuite, (‘nodul topologic Borromean’), a fost împrumutată de creştini ca logotip al Unităţii prezente în Sfânta Treime : `Unitas Trinitate’ şi `Trinitas Unitate’, cum găsim scris şi desenat într-un manuscris din secolul XIII, păstrat la mănăstirea din Chartres. Dante Alighieri scria despre nodul topologic ori lăcătuirea varegă a celor trei inele în Cântul XXXIII din ‘Paradisul’ : 115„Ne la profonda e chiara sussistenza / de l’alto lume parvermi tre giri / di tre colori e d’una contenenza; / e l’un da l’altro come iri da iri / parea reflesso, e ‘l terzo parea foco / che quinci e quindi igualmente si spiri./ Oh quanto è corto il dire e come fioco/ al mio concetto! e questo, a quel ch’i’ vidi,/ è tanto, che non basta a dicer `poco’.” George Coşbuc traducea, în „Cerul Empireu” (Paradisul, Cântul XXXIII): 115 „Şi-n clara ei şi-adânca-i subzistenţă/ văzui trei cercuri în lumina-i vie:/ de trei culori şi-aceeaşi continenţă,/ ca-n dublul curcubeu părea să fie/ reflexu –n două; foc al treilea, care/ egal suflând, dintr- ambe ia tărie./ Ce slabă– i vorba pentru atât de tare/ concept! Şi cât văzui poţi să gândeşti,/ puţin ce-a fost din cât era de mare!”Aluziile cromatice din „Cerul Empireu” sugerează faptul că nici Dante Alighieri şi nici George Coşbuc nu surprinseseră ideea topologică a “lăcătuirii varege”. Dar teologii versaţi în concepte ai bisericii catolice ştiau. Astfel, la cel de la al patrulea conciliu Lateran, din 1215, unde a participat şi Francisco din Assisi, Biserica Occidentală condamnă erezia culorilor, –curcubeul–, în această metaforă a Trinităţii în Unitate.
da, mulţumim pentru informare.
„Daca Dumnezeu este Tatal nostru si Isus este Fiul lui atunci cine este mama noastra?” m-a intrebat fiica noastra cand avea vreo 3-4 ani. Va rog sa ma credeti ca am ramas socata si fara replica. II explic eu ca Dumnezeu nu este tata in felul in care intelegem noi dar … Poate ca se gandeste cineva la un dictionar explicativ al conceptelor biblice pentru ochisori micuti 🙂
absolut simpatic! 🙂
Sfanta Treime:Incearca sa o intelegi si-ti vei pierde mintea.Incearca sa o negi si-ti vei pierde sufletul
mai bine sa ne pierdem mintea care oricum trebuie schimbata decat sufletul care este vesnic!
corect, tu!
Pingback: Evanghelizare, Trinitatea pe limba copiiilor, “for consideration purposes only” « La patratosu