Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Marius interpretarea este deosebita si mi-ar place sa aud asa ceva in bisericile noaste.Cantarea Aleluia de Hendel cum trebuie sa fie!!!Te las sa-ti imaginezi.Sa fii binecuvantat de Tatal nostru cu bucurii in munca pe care o faci!
Multumesc!
Este interesanta si interpretarea urmatoare( atat McFerrin cat si Bongo-ul)
interesant, dar chestia cu bongos-ul nu mi se pare prea inspirată. În afară de faptu că marchează fiecare notă aproape… nu-i văd rostul.
Ion Miu – tambal, a doua piesa de la min 4:23
http://www.youtube.com/watch?v=NNZbyX3YlrQ a mai fost dar se merita!
da, mulţumesc, m-am delectat.
toti merita toate felicitarile de pe lume toate interpretarile sunt niste senzationale performante tehnice. Ce ar fi ca astfel de performante sa fie puse „in slujba lui Dumnezeu” si nu a preamaririi omului. Multe multumiri celor care s-au straduit si au gasit exemplele de mai sus. Ei demonstraza astfel ca apreciaza dorinta de a atinge perfectiunea (macar in domeniul tehnicii). Daca mai multi astfel de credinciosi ar instaura prin bisericile noastre dorul macar de respect fata de partitura, s-ar face deja un mare pas inainte spre o lauda mai adecvata care I se cuvine celui laudat.
cu totul de acord,
şi eu m-am gîndit la asta.
azi am cîntat la orchestră.
ORchestraţia nu mi-a plăcut la o melodie, simţeam nevoia să mă aabat de la partitura mea de bass.
Am strîns din dinţi şi, din respect pentru cel care a făcut orchestraţia, am pus deştele la lucru pe partitura lui.
A fost un exerciţiu de smerenie. Mărturisesc că mă apucă rar.
Imi place foarte mult si interpretarea aceasta a „bondarului”.Ce dreptate are Dorin!Insa cu imperfectiunile noastre Dumnezeu este laudat.Dorin daca stam in banci si nu la cor vedem „greselile”.Cand esti implicat atunci iti dai seama ca slujba aceasta cere timp..Numai cel ce face ceva greseste;insa pana la urma performanta vine.Vrei sa fie o jertfa buna pentru TATAL nostru si asta e bine.Dorin haidem la „lucru”si implicarea poate schimba felul nostru de a vedea lauda pe care o fac coristii.Pe curand!
draga ghit oltita, Dumnezeu merită perfectiunea. Nu trebuie să ne culcăm pe chestia asta… Dumnezeu primeşte şi aşa.
Poetul Ionatan Piroşca, trecut astăzi prin icoană… (adică mort, dar viu pentru tottdeauna) ne-a învăţat chestiunea asta: Dumnezeu merită ce este mai bun.
Legat de „sfaturile” date lui Dorin. Asta este una dintre momentele comice pentru mine ca unul care stau în spatele cortinei. Stiu cine sînt personajele.
Cred că Dorin nu se va supăra dacă spun asta despre el: este dirijor profesionist. A dirijat o Orchestră de Filarmonică mulţi ani şi încă o face.
Este mai implicat decît îţi poţi imagina.
Pingback: Casa din garaj, mai iuţi ca … dracii, zborul bondarului « La patratosu