Pasacaglia BWV 582 /1 (P)

În Pasacaglii, dansuri fiind, fără legătură cu Paştele, deşi se cîntă, din pricina unei false etimologii, şi la Paşte şi au fost adoptate de creştini şi introduse sub umbra bisericii, mai ales după Baroc, important este PASUL. Am ales alt pas rar, altă călcare urieşească. Johann Sebastian Bach, Passacaglia BWV 582 /1 în interpretarea lui Karl Richter.

Pedalierul marchează „paşii”, sînt paşii lui Dumnezeu în trecere, în trecere pe dinaintea jertfelor, paşii Lui în apropiere de stînca în care l-a ascuns pe Moise, tîrîind Shekinah, slava lui pe toate cele trei registre.

Sunetele se amestecă pentru urechea neînvăţată, dar toată bucata trebuie ascultată cu atenţie de mai multe ori, trebuie urmărită de fiecare dată linia melodică care se încrucişează cu cealaltă şi cu cealaltă şi cu cealaltă.

Aici pare o salată de sunete, o ploaie de note, care coboară de pe un registru pe altul şi se varsă din cînd în cînd pe pedalier, de acolo de unde a început. Parcă a fost plantată bucata în pedalier, ca în pămîntul cel bun, pentru a face flori în fluierele cu cea mai mică deschidere şi roade în tuburile medii.

Ascultaţi prima dată tema, tema este cîntată de pedalier. Apoi, pe urzeala „paşilor” sînt ţesute „cîntările însoţitoare” ale slavei. Iarăşi, ca la Albinoni, de sub cheia Fa spre „scăriţele” de deasupra cheii sol.

Orga nu poate fi ascultată pe youtube.

Nimeni nu are aparatură destul de bună acasă pentru a asculta orga.

Orga trebuie ascultată în sală, în catedrală. Abia atunci simţi fiecare sunet,

Vibraţia başilor în plămîni, simţi sunetul pe epidermă, intră în atrii şi ventricule, sunetele se scurg pe vene şi artere.

La Paris am stat într-o orgă, sub contacte şi tuburi.

M-am simţit „bătut” de sunete, lovit şi de sunetele care respirau din tuburi şi de contactele care îţi şfichiuie nervii.

Avatarul lui Necunoscut

About Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în Gînduri, Muzica, Pătrăţoşenii, Schimb de iutuburi. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 Responses to Pasacaglia BWV 582 /1 (P)

  1. Avatarul lui Irina Irina spune:

    Hristos a inviat!

  2. Pingback: Memling, Pasacaglia, Pascalis admirabilis, cu creierul la spălat « La patratosu

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.