Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
http://orchestre.srr.ro/program/ – saptamana asta: Festivalul de acordeon si bandoneon la Sala Radio, Bucuresti
Mulţumim!
Ei, uite acum sufăr că sînt în provincie, Em!!!!!!!!!
Cînd eram în Bucureşti… ţac-pac! Acum?
Eh, unii sunt in provincie, altii au examene…dar macar un concert vreau sa prind, pe ala de joi poate (rugaciune sau concert??) L-am ascultat doar pe youtube pe Peter Soave, acu cativa ani. No, vine in Romania, si sa-l pierd?
facem noi concert, nu-ţi fă girji, spune numai ce vrei!
Concert la rugaciune? Acuma sufar eu ca sunt in Bucuresti, ca muzica in biserica…nu prea.
La rugăciune, nu ştiu, la rugăminte, da! 🙂
Ce vrei? Lăută renascentistă, barocă, harfă barocă? Ordonaţi 🙂
A, eu cand ziceam de rugaciune ma refeream ca nu stiam ce sa aleg: rugaciunea de joi seara (la cde) sau concertul. Cred ca nici una, nici alta, ca am de invatat.
E foooarte frumos Hesperion XXI, l-am ascultat de 15 ori de cand l-ati pus (nu am numarat, da’ cam pe acolo). Asta e lauta de care ziceati?
Aha, acum am înțeles.
Da, aceea este viola da gamba în trei variante și ai și o lăută acolo.
me loves rastrelli quartet! si mai ales cu piazzola… *sigh*
Pingback: Oblivion, Scrisori din exil, cea mai…. cel mai, Psalmul 150 « La patratosu