Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Sa zicem ca e adevarat ca ni s-au scurtat zilele (daca se confirma ipoteza celor de la NASA), atunci partea interesanta e ca viata ni se lungeste!
Cu cat? Pai la un om cu speranta de viata de 100 de ani (vechi) s-ar adauga
[100 ani x 365 zile + (100/4)] * 1,26 microsecunde (us) = 459931,5 us ~ 0,456 secunde.
Cam cat ai plesni un tantar 🙂 Si asta fara sa luam in calcul cuvantul „speranta”…
Măcar de-am avea timp de o rugăciune!
Pentru optimisti: tsunamiul din 2004 ar mai fi taiat 6,8 us din lungimea unei zile. Tot pentru optimisti – mai vin si alte cutremure.
să se scurteze ziua de lucru. Primesc!
Da, domnul Plesu a observat bine ca Domnul ne numara zilele prin scadera nu prin adunare, pentru-ca , conf. ps. 139 El le are mai dinainte in fata lui pe toate…
Frumoasă remarcă, RAdu!
Poate ar trebui sa procedam cum faceam pe vremea armatei ( eu am facut-o ) cand scrijeleam pe marginea patului AMR-ul cu zilele pana la liberare. Intrebarea este desigur, unde sa punem deadline-ul? Sa ne fixam un target, sa zicem 90 si sa urmarim apoi apropierea de el? As putea pune si un widget pe blog, un countdown, ca de fiecare data cand intru sa stiu cat mai am de trait …
Cool!
In cazul in care nu reusesc sa ating acel target … se poate reporta cumva diferenta? Cer prea mult?
Da, întreabarea este de unde începem? Cum putem începe de la coadă, planificîndu-ne viaţa dinspre sfîrşit. Pentru mine aia a fost mare vorbă de înţelepciune.
Pingback: Care sunt cele mai populare 5 subiecte din wordpress #5 « Claudiunitisor's Blog
Draga Claudiu, nu te apuca şi tu de topării, unul ne ajunge tuturor. Las-o baltă cu Rominia Evanghelică că nu există aşa ceva, las-o baltă cu topurile şi cu inventarierile. Are cine să umple golul ăsta, gaura aceasta rotundă 🙂
Nu ducem lipsă de numărări şi catendpesturi.
Se pare ca da dupa calculele Nasa cu cateva milisecunde la fiecare cutremur…
păi aşa o să ajungem la o zi de 16 ore. Deci se scurtează şi ziua de lucru.
Foarte adevarat, Oricum d.p.d.v. biologic 60 de minute de acum 20 de ani, nu sunt 60 de minute de astazi.
Pingback: Sfînta tabletă?, critică textuală, zile mai scurte?, despre linişte « La patratosu