Rugăciune de început de primăvară (P)

Publicat pe 1 martie 2010 de Marius David

M-am născut în 28 ianuarie, atunci cînd Biserica Ortodoxă îl rememorează pe Efrem Sirul.

De ziua mea, în 1991, colegul meu de cameră, ateu convins la acea vreme, mi-a arătat rugăciunea lui Efrem Sirul din cartea de rugăciuni pe care o găsisem la o colegă.

Atunci eram la un nou început, la 20 de ani, la începutul facultăţii, spre începutul căsniciei…

De atunci, din cînd în cînd, spun această rugăciune cu tot entuziasmul, mai ales dimineaţa sau la orice început, de lucrare, de vreme, nu numai de zile.

La acest început  de primăvară spun încă o dată:

Doamne şi Stăpânul vieţii mele,
duhul trândăviei,
al grijii de multe,
al iubirii de stăpânire
şi al grăirii în deşert
nu mi-l da mie.
Iară duhul curăţiei,
al gândului smerit,
al răbdării şi al dragostei,
dăruieşte-mi-l mie, slugii Tale!
Aşa, Doamne, Împărate,
dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele
şi să nu osândesc pe fratele meu,
că binecuvântat eşti în vecii vecilor.
Amin.
Sper să mă asculte Dumnezeu şi să fie îngăduitor cu noi cu toţi.
Se lărgeşte lumina, creşte ziua, ne apropiem de Răsăritul cel neapus…
Avatarul lui Necunoscut

About Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în Pătrăţoşenii, Zidul rugăciunii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

19 Responses to Rugăciune de început de primăvară (P)

  1. Avatarul lui mnobineknume mnobineknume spune:
    1 martie 2010 la 9:50 pm

    super rugaciunea..asa de simpla 😀
    …greu de aplicat 😀

    Răspunde
  2. Avatarul lui dori`s dori`s spune:
    1 martie 2010 la 10:35 pm

    AMIN!! asa sa ne ajute Domnul la toti care tanjim dupa sfintenie.

    Răspunde
  3. Avatarul lui stefan stefan spune:
    1 martie 2010 la 11:09 pm

    minunat. multumesc din suflet

    Răspunde
  4. Avatarul lui alonet alonet spune:
    2 martie 2010 la 1:34 am

    si totusi… de cele mai multe ori, sfintii bisericii nu sunt bagati in seama de neoprotestanti… de parca ei nu au dus greul crucii din pricina prigonirilor pentru credinta lor in Iisus… ca adevarul lui Dumnezeu sa il avem sub forma in care il avem in Sfanta Scriptura !

    Multe binecuvantari inmiite pt slujirea ce o faceti !!!

    Răspunde
    • Avatarul lui simtulcivic simtulcivic spune:
      2 martie 2010 la 9:44 pm

      Sa-mi fie cu ertare (mai ales in postul mare), dar nu cred ca sfintii bisericii se bucura cum, de cele mai multe ori, ”sunt bagati in seama” de ortodoxi (desigur ca nu de toti).

      Răspunde
    • Avatarul lui Marius David Marius David spune:
      2 martie 2010 la 10:34 pm

      Alonet, bine ai venit!

      Răspunde
    • Avatarul lui michael michael spune:
      3 martie 2010 la 7:34 am

      sunt sfinti si sfinti. cand unora li se atribuie tot felul de merite mistificate, ne pierdem increderea in calitatea lor de sfinti. sau, sunt altii care n`au nici o treaba cu sfintenia. ganditi`va la un domnitor iute la manie si grabnic varsatoriu de sange. altfel, prefer sa ma bucur de sfintii pe care Domnul a binevoit a mi`i da prin preajma de`a lungul efemerei mele existente. vorba cuiva: „zilele vietii mele sunt putine la numar si rele”

      Răspunde
  5. Avatarul lui Irina Irina spune:
    2 martie 2010 la 8:54 am

    Marius, poate postezi si talcuirea acestei rugaciuni. Cea facuta de A. Schmemann

    se gaseste aici

    http://www.nistea.com/postul-mare/rugaciuniea-sfantului-efrem-sirul.htm
    un fragment

    „Boala fundamentală este duhul trândăviei. Este acea lenevire şi pasivitate a întregii noastre fiinţe, care întotdeauna ne împinge mai degrabă „în jos” decât „în sus” — care încearcă mereu să ne convingă că nici o schimbare nu este posibilă şi, deci, nu este nici de dorit. De fapt, este vorba de un cinism înrădăcinat, care la orice schimbare duhovnicească răspunde „pentru ce?” şi face din viaţa noastră o teribilă risipire sufletească. Este cauza tuturor păcatelor pentru că otrăveşte energia duhovnicească de la însuşi izvorul său.

    Rodul trândăviei este grija de multe. Este acea stare de deznădejde pe care toţi Sfinţii Părinţi au considerat-o cea mai mare primejdie pentru suflet. Deznădejdea este imposibilitatea pentru om de a vedea ceva bun sau pozitiv; este reducerea la negativism şi pesimism a tot ceea ce există. Aceasta este, cu adevărat, o forţă demonică în noi, pentru că fundamental Satana este un înşelător. El îl înşeală pe om asupra lui Dumnezeu şi a lumii; el ne umple viaţa cu întuneric şi nihilism. Deznădejdea este sinuciderea sufletului, pentru că atunci când omul este cuprins de ea devine incapabil să vadă lumina şi să o dorească.

    Iubirea de stăpânire! Deşi pare bizar, trândăvia şi deznădejdea sunt tocmai cele ce ne umplu viaţa cu iubirea de stăpânire. Pângărind întreaga noastră atitudine către viaţă, lipsind-o de sens şi plinătate, ele ne silesc să căutăm compensaţie într-o atitudine total greşită faţă de alte persoane. Dacă viaţa mea nu este îndreptată către Dumnezeu, nu aspiră la valorile eterne, inevitabil va deveni egoistă şi egocentrică, iar aceasta înseamnă că toţi cei din jurul meu vor deveni mijloacele propriei mele satisfaceri de sine. Dacă Dumnezeu nu este Domnul şi Stăpânul vieţii mele, atunci eu voi deveni propriul meu domn şi stăpân, centrul absolut al propriei mele vieţi, şi încep să evaluez totul ţinând cont de nevoile mele, de ideile mele, de dorinţele mele şi de judecăţile mele. Iubirea de stăpânire este astfel o degenerare fundamentală a relaţiei mele cu ceilalţi, o încercare de subor­donare a lor faţă de mine. Această pornire nu se exprimă neapărat prin a comanda sau a domina pe „alţii”. Se poate exprima la fel de bine prin indiferenţă, dispreţ, lipsă de interes, de consideraţie, de respect. Este, într-adevăr, lenevire şi deznădejde îndreptate, de această dată, către ceilalţi; sinuciderea duhovnicească se completează astfel cu crima duhovnicească.

    Şi, în final, grăirea în deşert. Dintre toate fiinţele create de Dumnezeu, omul singur a fost înzestrat cu darul vorbirii. Toţi Sfinţii Părinţi văd în aceasta adevărata „pecete” a Chipului Divin în om, pentru că Dumnezeu însuşi se descoperă ca şi Cuvânt (Ioan 1, 1). Dar, fiind darul suprem, este prin acelaşi simbolism supremul pericol. Fiind adevărata expresie a omului, mijlocul realizării de sine este din acest punct de vedere şi cauză a căderii sale şi a distrugerii de sine, a trădării şi a păcatului. Cuvântul mântuie şi cuvântul ucide; cuvântul inspiră şi cuvântul otrăveşte. Cuvântul este modul de exprimare al Adevărului, dar şi al înşelării demonice. Având o putere pozitivă fundamentală, el are astfel, totuşi, şi o imensă putere negativă. Cu adevărat el zideşte pozitiv sau negativ. Atunci când este deviat de la originea şi scopul său dumnezeiesc, cuvântul devine deşertăciune. El împinge spre trândăvie, deznădejde şi iubirea de stăpânire şi transformă viaţa în iad. El devine adevărata putere a păcatului. ”

    Răspunde
  6. Avatarul lui Cristi B Cristi B spune:
    3 martie 2010 la 4:57 am

    Poate ca ar fi mai bine ca rugaciunea sa fie chiar originala.

    Răspunde

  7. Pingback: Rugăciune de început de primăvară, Asociaţia croitoreselor creştine, Stairway to heaven, « La patratosu

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.