Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Aşa e. Sfârşitul acestei bucăţi e special. Aş putea să zic că-i brusc, dar nu mi se pare – sincer. E mai degrabă echitabil – mai precis: are un rost. Potrivit cu virtuozitatea care îl precedă.
mi. MB. pur şi simplu cred că Jordi s-a lăsat luat de val.
ca unul care îl urmăresc de ceva timp tind să cred mai debrabă asta decît dorinţa de a urmări să demonstreze ceva.
Jordi este un pasional. Ascultă interviurile cu el.
Este o personalitate artistică fascinantă.
beyond reality! nu cred ca s a lasat luat de val! cred ca e foarte lucrat, poate putin duende. glisanoul/slide care apare pe la sfarsit nu cred ca era folosit pe vremea compozitorului insa suna bineeee!
Si cata dreptate are ca trebuie sa ridici arcusul pentru a lasa sunetul sa zboare, sa fie transmis acusticii… Nu ma pricep la muzica decat sa ascult :), dar mi se pare ca are dreptate cu ce spune, transpus si in alte domenii.
ai mare dreptate, de fapt ai o intuiție foarte bună… aproape …. FEMININĂ.. 🙂
@Conteaza. nu am inteles ce zice dar am intuit. acelasi lucru spune si Brouwer intr un interviu cand incearca sa explice elogio de la danza, sa fie lasat sunetul sa zboare liber (desigur se refera la chitara). limbaj comun!
Multumesc. M-ai pus pe cautat si ascultat :D. Imi plac mai ales compozitiile sale cu influente cubaneze.
Leo Brouwer e foarte complex. a compus piese „lirice” dar si lucrari catalogate de multi ciudate. mie mi a luat ceva sa pot sa le ascult pana la capat!!!piese cum ar fi elogio de la danza, la espiral eterna au un contrast remarcabil fata de un dia de noviembre, ojo brujos, berceuse etc. preferata mea e danza del altiplano, usor de descifrat, greu de interpretat!!!!
Ce frumos … nu ma stiu exprima dar imi place iterpretarea. Sunt ani de munca pana sa ajungi sa sti stapani asa bine un instument. E ok.
draga Naomi, in seara asta chiar mi-ai facut o mare bucurie!!!! Vezi că se poate?
Ce-i mai frumos este ca si ai mei cauta sa asculte muzica clasica. Pana la urma vom ajunge o casa de „muzicute” 🙂 ha ha ce bine ma simt !
aşa să fie!
Pingback: 100 de suflete, sunetul perfect, despre prostie, La mulţi ani, Siberia! « La patratosu