Exerciţiu de imaginaţie 2 – Cenuşăreasa II

Înainte de Revoluţie, David DeWitt, autorul cărţii Cartea bărbatului matur, ne-a ţinut un seminar de creativitate. Acolo era un exerciţiu foarte interesant.

Vă mai amintiţi seria Rambo I, II, III, VI, XI?
Ei, haideţi să ne imaginăm ce se întîmplă după ce se încheie Cenuşăreasa I!
Şi eu trăit fericiţi Cenuşăresa şi Cenuşăresu, pardon, Prinţul…

Să revenim la palat după 5 ani!
Care-i continuarea?
Sînt foarte curios cum continuă povestea tinerii, vîrstnicii, băieţii, fetele, femeile, bărbaţii….
Veţi vedea că trebuie să CREAŢI ceva ca să puteţi continua povestea.

PS.
Dacă nu doriţi să continuaţi povestea, coloraţi, vă rog, imaginea! 🙂

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Eyesavers, Fabrica de barbati, Ficţiune, Imagine-aţie, Meditaţii, Pt. studenţii mei, Pătrăţoşenii, serile Iris, utile. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

80 de răspunsuri la Exerciţiu de imaginaţie 2 – Cenuşăreasa II

  1. Conteaza? zice:

    Dimineata la palat

    …Dupa 5 ani, Cenusareasa se trezeste dimineata devreme. Incet ca sa nu se trezeasca de tot, se indreapta catre baie… In drumul ei se impleteceste de o pereche de ciorapi si se incrunta. E deja treaza de-a binelea:
    – Printe, iar imi rup picioarele de ciorapii tai. Pana cand sa te rog sa nu ii arunci cat-colo?
    – Ha? se aude un mormait din pat iar o perna acopera deodata parul ravasit al Printului adormit.
    Cenusareasa ofteaza deznadajduita, ii ridica si ii pune in cosul de rufe ce va trebui spalat de slujnica in aceeasi zi. Dupa igiena de dimineata, se schimba in hainele de zi dupa jumate de ora de cautari prin dulapul plin cu de toate si nimic potrivit. Apoi se indreapta catre Print care dormea dus, ba mai mult – scotea si niste sunete ciudate, cu care insa Cenu se obisnuise deja. Ofta din nou si il zgaltai putin indepartandu-i perna protectoare de pe urechi si sufla usor in ele. Printul sari ca ars:
    – Draga mea – repet: mai bine imi arunci o galeata de apa rece pe cap decat sa faci asa! ochii lui aruncau scantei. Ea rase incet si ii dadu un pupic de impacare. De data asta ofta el si se duse la baie.
    Intre timp, slujnica aduse cele necesare micului dejun. Cand aparu Printul, gata imbracat si aranjat pentru o noua zi la Curte, Cenu ii aranja cravata si suvita rebela din varful capului. Se asezara la masa si sorbeau incetisor din cafeaua aburinda. Cenu porni discutia:
    – Printe, te rog sa vorbesti cu mama ta. Nu e posibil sa se amestece in halul asta in educatia copiilor. Eu le zic „cea” ea le zice „ba” – ce sa mai inteleaga bietii? Eu le sunt mama.
    – Draga mea, trebuie sa intelegi…e batrana…
    – Inteleg draga, dar ma tot ia cu: Ea a crescut un baiat care imi place, deci stie ce face! Dar ce legatura are cantitatea imensa de inghetata cu care ii indoapa cu educatia de Curte? Eu stau langa ei cand au febra, si fac si eu febra de griji! N-oi fii fost eu printesa de mica, dar atata stiu: Inghetata e .. inghetata!
    – Cenu, o sa incerc sa ii spun una-alta, dar incearca sa intelegi si tu…Ii iubeste tare.
    – Deci eu nu ii iubesc, sau ce insinuezi?
    – Vai de mine, ce intelegi din ce iti spun! Ma sperii!
    – Dar asta ai spus, practic, asta ai spus!
    – Sunt convins ca ai inteles ce am vrut sa spun! Si nu era asta…incerca disperat Printul.
    In cele din urma Cenu sopti:
    – Da, da…
    Mancara mai departe in liniste. Tot ea sparse tacerea grea dintre ei, pe un ton temator:
    – Si ce planuri ai pe azi?
    – Pai, ca de obicei. Probleme de Curte, trebuie rezolvate, intalniri oficiale. La 14 sa fii gata, trebuie sa primim oaspeti de peste mari si tari.
    – Da, spuse ea ceva mai inviorata de tonul lui calm, am rochia perfecta pentru asta! E minunata!
    – Sper si eu, la cat am platit pentru ea! sopti el.
    – Te-am auzit sa stii dar nu ma supar pentru ca ai dreptate, rase ea. O sa iasa totul precum am planuit! Si diseara iesim impreuna la o plimbare cu copii prin gradina, da? zambi ea, dand din genele proaspat aranjate.
    – Da, desigur, draga mea. Asa facem! zambi si el.
    Se ridicara de la masa.
    – Trebuie sa plec…ofta el.
    – Da, dar ne vedem la 14.
    Isi dadura un pupic si se despartira zambind. O noua zi la palat putea incepe.

  2. Da, eu tocmai am sosit de la palat. Am stat în povesti cu Cenuşareasa 🙂 şi a avut amabilitatea să îmi împărtăşească noutăţile…
    Prinţul e bine, tocmai si-a finalizat teza de doctorat cu tema „Între realitate şi basm”, din cadrul Facultăţii de Filosofie a Universităţii Personajelor Pozitive de Basm, avândul ca şi coordonator ştiinţific pe venerabilul Moş Crăciun. Prinţul doreşte prin această lucrare să dovedească faptul că între lumea oamenilor şi lumea personajelor de basm există puncte de tangenţă. Nu degeaba şi-a ales astfel coordonatorul… Moş Crăciun fiind o personalitate marcantă în domeniu. Cea mai importantă descoperire pe care a făcut-o în urma cercetărilor asidue, a răscolit lumea imaginară. Tabloidele au ţinut zile la rând anunţul: „Prinţul moştenitor a descoperit metoda prin care oamenii pot să creadă în Moş Crăciun!”.
    „-E simplu”, afirma Prinţul într-un interviu acordat revistei Personage Magazine, „atât timp cât oamenii cred în existenţa lui Moş Crăciun, el vine… avem şi un exemplu concret: familia Mateaş de la Bratca, unde deşi „copii” au 22, respectiv 18 ani, ei cred în existenţa Moşului, iar Moşul nu i-a dezamăgit încă! Şi din câte îl cunosc, Moşul e de încredere şi va veni şi la anul!”
    Bineînţeles că Cenuşăreasa radiază de bucurie când povesteşte despre realizările soţului ei. Mi-a mărturisit: „Ştii, o fi el prinţ moştenitor, dar trebuie să fie şi isteţ. Mă bucur că nu s-a lăsat de şcoală chiar dacă ne-am căsătorit. În plus, m-a susţinut şi pe mine la master. ”
    „Dar tu cum eşti?” am întrebat.
    „Bine, mulţumesc. Am terminat şi eu un masterat în „Istoria imaginarului”, iar disertaţia am făcut-o pe tema „Importanţa cifrelor magice în istorie”.
    Acum aşteptăm primul copil, din câte ne-au spus medicii regali, vom avea o fetiţă! Şi îi vom pune numele Ileana Cosânzeana, după stră-stră-stră-bunica ei”
    To be continued (dacă îmi mai vin idei 🙂 )

  3. rodica botan zice:

    Cind au plecat de la scara palatului cu caleasca imparateasca… imbratisati si plini de exuberanta… un soi de simtamint de libertate ii cuprinse pe amindoi. In luna de miere au optat sa plece fara paj si fara servitori…numai ei doi, departe de… privirile curioase. Au oprit la un hotel scump (aveau in buzunar o punga plina de galbeni primiti in dar la nunta…) si primul lucru care l-au facut, au pus pe usa semnul „do not disturb”…ceea ce era asa o noutate pentru amindoi. El fusese tinut pe palme la palat si fiecare nevoie satisfacuta in exact momentul potrivit…dar nu avusese „privacy”; iar ea, Cenusareasa, in sfirsit era departe de chemarile surorilor ei vitrege care nu puteau sa isi stearga nasul fara ajutorul ei…In sfirsit altcineva va avea grija si de nevoile ei…gindea Cenusereasa.

    Purtati inca de muzica petrecerii si de entuziasmul lor tineresc, au valsat o vreme pina cind obositi si coplesiti de fericire au cazut prada somnului. Cum printul era obisnuit sa fie asistat in absolut orice treaba fizica insa, era destul de neindeminatic si si-a rupt jumatate din nasturii lui de aur de la jacheta, incercind sa se dezbrace. Jacheta nu vroia sa colaboreze nicicum…A zvirlit-o cit colo fara nici un gind deosebit. La fel au zburat fara directie ciorapii si pantofii si restul imbracamintii.

    Asa…ca un fulger, un gind intunecat trecu prin mintea Cenusaresei…”oare cine o sa adune hainele astea? Gindul a venit involuntar…ca un fel de „deja vue”. Poate …isi zise ea in gind…am prea multe amintiri din vremurile cind trebuia sa caut dupa hainele surorilor vitrege. Dar parca detecta …aceeasi atitudine de nepasare si la el; si fara voie un gind din nou ii umbrii fata…”eu oare…tot servitoare am ramas? Si cu mult tact…zise…
    -Dragule…nu crezi ca ar fi mai bine sa nu-ti arunci hainele peste tot? N-ai adus cu tine altele si miine…cu ce te imbraci?

    Printul a ramas incremenit…Nimeni…dar nimeni nu i-a mai facut lui observatie vreodata…si inca despre un lucru atit de neinsemnat?…Oare scumpa lui sotie a uitat ca el este printul mostenitor? …Te pomenesti…isi zise el, ca o sa creada ca imi da ordine de-acuma. „Eu nu iau ordine de la nimeni…” isi zise el in gind…”am sa ii explic miine cum stam la capitolul asta…ca acuma sint prea obosit”…
    -Eu sint print…zise el cu un ton de bass bariton dolce…Eu sint obisnuit sa fiu servit si asistat in treburile astea neinsemnate…
    -Nu te ingrijora draga mea…de aia avem servitori…mai zise el cu diplomatie…

    Cenusereasa se uita in jur… Inzestrata cu o inteligenta practica…ea realiza pe moment ca nu au adus cu ei nici un servitor…si…ca …daca printul nu-si pune ciorapii la loc…ea este singura persoana care trebuie sa caute dupa ei a doua zi…Si din clipa aia…incepu sa teze cu migala in minte un plan…un plan care va fi infaptuit in anii care vor urma…(de la tinerete…pin’ la batrinete…)
    …………………..

    Deocamdata atit! Miine …am sa va povestesc prima faza…cum a invatat printul sa se dezbrace si sa-si puna hainele pe umeras…

  4. 🙂 interesantă propunere

  5. elisa zice:

    …parca numai asta ar fi problema ca „printii” sunt desordonati..se pare ca e cam generala;
    cautati mai adanc,,,. 🙂
    Rodica ai talent de povestitor.

  6. viorica zice:

    Rodica ai fost Cenusareaza?

  7. viorica zice:

    Wow ! „cenusareasa”

  8. rodica botan zice:

    Nu…eu eram calul de la trasura…dar sint martor ocular…
    🙂

  9. Pingback: Evanghelici în Top 100 WP (27.01.2010) « România Evanghelică

  10. Eli zice:

    Cenusareasa spala vasele. Cenusarelu’ alearga prin casa, cautandu-si adidasii de fotbal.
    -dragule, trebuie sa-ti spun ceva..
    – scuze, draga..intarzii la fotbal cu baietii. Vorbim cand ajung acasa.. O saruta usor pe obraz, ingana un « te iubesc »si inchide in graba usa.
    -Poate ar trebui sa mai tai din orele de fotbal cu baietii… Sunt insarcinata !spuse Cenusareasa deznadajduita, convinsa insa ca Printul nu a auzit-o..
    Dupa ce termina de dereticat prin bucatarie, se prabusi in fotoliu, nu inainte de a apuca o revista .. rasfoieste, rasfoieste..incearca sa citeasca un articol despre invatatul acasa. Nu reuseste;prea multe ii stau pe cap. Incet, incet aluneca pe panta amintirilor..
    -ce bine era cand eram amandoi lipsiti de grijuri, intr-o lume albastra.. El print, eu printesa… Toate s-au schimbat in momentul in care a fost ales un alt imparat, a trebuit sa plecam de la palat…Of, a trebuit sa ne si certam cu parintii lui si sa ramanem fara nici un sfant.. Acum, o avem pe Ela si mai vine unul. Chiar! ar trebui sa ma duc sa vad daca a adormit(ofteaza) Multe se pot intampla in 5 ani…

  11. Marius David zice:

    Anamorf, cred ca te-am tratat cu respect, nu-i asa.
    sint satul de ironii nesarate.
    ai putea incerca tot o ironie, dar inteligenta?
    chiar daca mi se adreseaza mie… le apreciez.

    legat de „secta neprotestanta”, nu ai habar despre ce vorbesti.
    popularitatea? nu mi-am cistigat-o prin blog!

    sa ai sanatate!
    mc

  12. ANAMORF zice:

    Dacă nu-ţi temi popularitatea, de ce-mi ştergi comentariile ?

  13. eenglimlach zice:

    “Cenusareasa lua plictisita peria in mana si incepu sa isi pieptene parul blond, privind cu ciuda in oglinda cu rame aurite, amintindu-si ca servitoarele erau libere azi. Se ridica lenesa de pe taburet si deschise usile dulapului, cautand din priviri o rochie potrivita pentru micul-dejun. Oricum va trebui sa se schimbe, imparateasa de la miaza-zi venea sa-I impartaseasca intamplari din concediul regal. Cenusareasa tranti dezgustata usa dulapului…ii era teribil de greu sa-si gaseasca rochii potrivite pentru asemenea ocazii, servitoarele se ocupau de amanuntele acestea, nu degeaba le trimisese la cursuri si le instruise….”
    Un zgomot infernal o trezi din visare…ceasul de pe perete batu gongul si-si dadu seama ca dormise mult prea mult deja. Se rasuci spre marginea patului si privi cateva clipe perna printului. I se parea ca plecase de o vesnicie si dorul o napadi din nou. I se pareau crunte zilele in care ramanea singura acasa, baietii pareau mai agitati, treburile in imparatie mai multe iar “supusii” tot mai nemultumiti. Cu toate astea, inchise ochii si isi impuse sa nu devina “o streasina picuratoare”. In fond, printul ei era mult mai bine-dispus atunci cand se intorcea de la vanatoare…timpul petrecut cu ceilalti barbati pasionati parea sa-i priiasca. Luissa descoperise ca si ea era altfel dupa serile petrecute la ceai cu putinele prietene pe care si le facuse. Luissa? Da, printul ii amintea in fel si chip noua ei identitate…chiar daca fusese Cenusareasa odata, azi era printesa…si totusi nu uitase de unde plecase. Povestile cu fete modeste care ajunsesera parvenite nu o impresionau…ei nu ii era rusine sa ridice camasutele patate de gem sis a le duca spalatoreselor, (sau chiar sa le spele ea cu mainile ei) nici sa curete bocancii de vanatoare ai sotului sau, plini de noroi si frunze uscate. Si-ar fi dorit uneori ca el sa fii fost mai ordonat dar intelesese deja ca cicalelile nu-si aveau rostul intotdeauna. Si…cine murea daca un bocanc statea falnic in picioare iar celalalt era culcat la pamant, ca si cand ar fi fost istovit dupa grele lupte?
    Se ridica din pat, trase draperiile (iubea soarele si incerca sa se bucure de lumina lui cat mai mult, inca de la primele ore ale diminetii) si porni energica spre dulap. Scoase o rochie tocmai potrivita pentru o asemenea zi, “nici prea, prea, nici foarte, foarte”. Punea mare pret pe decent si realiza ca, nu pozitia sociala o facea dornica sa fie un model pentru ceilalti…ci propriile convingeri. Incerca sa-si lase amprenta intr-un mod cat mai palct asupra celor din jurul ei, de la bucatarease pana la reginele deja devenite “legende”.
    Inchise usa camerei si porni in varful picioarelor spre camera copiilor. Intra si ii saruta tandru pe frunte, certand din privire suvitele rebele ce umbreau micutii ochisori.
    Trase draperia, lua cartea “cea neagra” de pe raft si incepu sa citeasca cu voce domoala:
    – Dumnezeu i-a poruncit lui Noe sa construiasca o arca…
    De indata ce terminara povestea, ingenuncheara pe marginea patului si cerusera ajutor pentru inca o zi. Se rugasera ca tati sa ajunga cu bine acasa si spusera toti in cor un “Amin” puternic.
    Gata, acum ziua putea incepe, pasisera cu dreptul. Luissa astepta cu nerabdare dimineata urmatoare, tanjea sa se cuibareasca asemeni micutilor lor in duna calduroasa ce lupta vitejeste cu racoarea palatului si sa asculte vocea puternica dar blanda a sotului sau la devotionalul de dimineata.
    Cele doua bone ale baietilor intrare in camera si incepura sa ii pregateasca pentru activitatile zilei dar si pentru portii de joaca in curtea palatului, printre flori si animalute salvate de la “pierzare” in lungile plimbari facute cu parintii.
    Luissa lua in graba o gogoasa si sorbi doua inghitituri din ceaiul neindulcit. Fugi in biroul de lucru al sotului sau pentru a se asigura ca are toate lucrurile sub control si nu aparuse nimic neasteptat pe agenda sa. Se linisti cand vazu pagina zilei goala. Oricum, nu i-ar fi placut ca vreun eveniment neasteptat sa-l gaseasca sau sa o gaseasca nepregatita. La urma urmei, succesul lui, era si al ei…iar esecul lui…la fel.
    Vazu lavaliera lui pe scaun, o lua si o stranse la piept. Abia acum realiza cat de mult ii lipse prezenta lui. Nu doar energia si umorul care-l caracterizau faceau ziua mai agreabila, ci felul in care parea ca nimic nu-i scapa de sub control. Il iubise de cand era o simpla servitoare ce stergea podele insa intelegea acum cat de mult se schimabae dragostea lor…si cat crescusera impreuna in cei 5 ani deja incheiati.
    Se trezi din visare cand una din menajere o anunta ca era asteptata in camera de oaspeti. Era marti si azi petrecea timp cu fetele nevoiase din imparatie…invatau impreuna cum sa fie placute nu doar in exterior ci mult mai mult in interior. Isi dorise sa poata face ceva pentru ele si-si promise ca de indata ce va avea mai mult decat o camera de mansarda mica si nepretentios mobilata, va avea usa castelului deschisa la orice ora pentru cei ce nu se puteau bucura de asemenea extravagante.
    Ziua decurse fara prea multe incidente: in afara de obisnuitele vanatai luate cu succes direct din pardoseala palatului, mofturile inainte de somnul de pranz si mancarea care se prinsese de oale (Tina bucatareasa veni intr-un suflet sa-I spuna plangand ca printul va trebui sa se multumeasca cu puiul pe jumate ars la intoarecere), toate fura asezate la locul lor inainte de sosirea printului.
    Trasura care il aducea opri in fata castelului putin dupa ora 18, in asa fel incat cina fusese servita la timp dupa ce potopul de imbratisari si chiote de bucurie fu domolit. Toti voiau sa afle noutati si sa inghesuira care mai de care sa vada trofeul pe care “tati” il adusese acasa. In coltul gurii, Luissa ascundea un zambet…sotul ei era intr-adevar un om priceput. Va avea grija sa ii laude talentul de indata ce se vor potoli toate in jurul lor.
    Cina fusese conturbata de o sporovaiala vesela despre intamplarile petrecute in cele doua zile si infierbantata de planurile pentru ziua ce urma. Copiii fura trimisi sa se pregateasca de culcare iar bonele ii luara pe sus pentru a-I aseza in patuturi. Luissa si printul pasira in camera lor pentru rugaciunea de seara. Plecara capetele si multumira pentru inca o zi frumoasa si pentru bucuria revederii.
    Inchisera usa si lasara ingerasii sa doarma. Se indreptara spre dormitor impreuna dar pe drum printul se pierdu pentru ultimele modificari de agenda. Nu zabovi mult, fusese si asa o zi destul de incarcata.
    Cenusareasa se pregatise deja de culcare si oricat de mult si-ar fi dorit sa afle detalii despre calatoria iubitului sau print, ramase in tacere, asteptand momentul potrivit pentru asemenea povesti captivante. Il cunostea prea bine, stia ca desi fusese o calatorie de placere, era obosit si isi aranja acum, imaginar doar, treburile pentru ziua ce urma. Alesese sa se bucure de simpla lui prezenta si lasasera tacerea sa vorbeasca in locul lor.
    Luna se straduia din rasputeri sa patrunda prin draperiile groase de catifea grea, era racoare afara insa castelul era cuprins de o caldura atat de familiara…

  14. aura zice:

    mai intai va salut
    apoi, in ciuda faptului ca nu-i nici frumos nici sanatos sa te bagi in treburile altora, as merge putin mai aproape si as incepe cu noaptea balului (nu, de alta dar, autorul, fiind barbat imi pare ca a cam sarit peste cateva detalii)

    e deja trecut de miezul noptii…
    …desi printul nu e nicaieri de gasit,inauntru, balul continua; fetele, renuntand rand pe rand la gandul ca s-ar putea ca printul sa le aleaga, incep sa isi indrepte privirile dragalase catre alti minunati – ca doar si un conte e bun pana la urma (si apoi, nu au facut atatea cheltuieli si sacrificii – sa slabesti nu e usor-pe degeaba).

    dar sa lasam zarva dinauntru si sa luam niste aer

    afara, un tanar strange cu patima, la piept un pantof …wow!! e chiar printul! si daca ne apropeim mai mult, in ciuda noptii, expresia tampa de pe chipul lui, privirea pierduta… in gol, oftatul acela specific nu lasa nici o urma de indoiala – e clar: printul e indragostit.
    asa e. gandurile ii erau la frumoasa domnita pe care a intalnit-o in seara asta; dar, barbat fiind, nu lasa sentimentele sa-l copleseasca si spiritul lui practic iese la iveala – trebuie s-o gaseasca! nu e timp de pierdut. nu e timp de consultat si cerut sfaturi, stralucita lui minte va pune la cale planul perfect.
    zis si facut. fara a mai sta o clipa pe ganduri, printul da dispozitii clare (doar nu va asteptati sa porneasca singur – e printul)credinciosului sau servitor: in zori, inarmati cu pantoful, vor porni in cautarea alesei! servitorul se uita la ceas. dandu-si seama ca nu sant sanse sa doarma in noaptea asta bea o cana mare de cafea si incepe pregatirile (a se nota, va rog, ca slujitorul se supune fara comentarii nu din pricina tonului autoritar al printului, ci pt ca realiza si el ca planul conceput de tanarul stapan e intr-adevar demn de mintea unui geniu).

    … locuinta dupa locuinta… domnita dupa domnita…

    in sfarsit, iata-i ajunsi si in casa cenusaresei.
    in timp ce surorile vitrege se luptau sa incalte pantoful, printul, uitandu-se la ceas si incepand sa simta oboseala se gandea ca poate, totusi, planul lui nu a fost asa de ingenios si ca nu avea rost sa colinde fiecare casa, deoarece hainele si podoabele misterioasei fete ii aratau clar statutul si situatia financiara.

    (intre timp, cenusareasa, prinsa cu trburile gospodariei, afla ca printul e in casa lor. inima incepu sa-i bata cu putere, facuse atatea scenarii in mintea ei in ce priveste clipa revederii, insa acum trebuia sa se grabeasca daca voia sa il intalneasca, nu avea timp de aranjat si machiat.)

    tocmai se pregateau sa iasa si printul astepta nerabdator sa ii comunice servitorului imbunatatirea adusa planului sau cand, aparu cenusareasa. plina de sperante, cu obrajii rosi si privirea inflacarata, se uita la print …dar acesta nu facu nici un gest ca ar recunoaste-o. nici o problema, caci cenusareasa e pregatita (ce atate asteptari?! : s-o recunoasca dupa privire, gesturi, si alea, alea -trebuie sa fim practici, dom’le!!!) si scoase dovada indubitabila ca ea e aleasa: …CELALALT PANTOF.
    e adevarat ca amandoi isi imaginasera, probabli, altfel intalnirea dar, important e ca s-au gasit.

    si se casatoresc

    trecem peste peripetiile din timpul logodnei si a petrecerii de nunta nu pentru ca nu ar avea importanta ci ca sa nu transform exercitiu de imaginatie in exersarea indelungii rabdari (al cititorilor, bineinteles) si, riscand totodata ca reprezentantii spiritului practic si concis, sa ma acuze de bla-bla-reala.

    trecem la fel de repede si peste luna de miere petrecuta departe de toti si de toate (in Dubai), si ne intoarcem la palat.

    (trebuie sa spunem ca tinerii erau indragostiti, si convinsi ca sentimentul acesta ce le da fluturasi in stomac adica, dragostea- ca doar asta trebuie sa fie – o sa ii ajute sa aiba cea mai minunata casnicie.)

    printului inca i pare draguta privirea surprinsa a sotiei fata de luxul de la palat, observatiile inocente in privinta risipei si atitudinea ei „economicoasa” insa, nu la fel de ingaduitori sunt prietenii lui: e clar ca ea nu se potriveste in mediul lor, ca nu se uita la MTV si nu e la curent cu ultimele tendinte in materie de moda. intr-adevar, cenusareasa – caci ramase tot cenusareasa – se simtea mult mai bine vorbind cu servitorii, riscand chiar sa fie prea familiara – lucru ce nu e potrivit pentru o printesa.
    dupa, petrecerea de aseara, e timpul ca printul sa aiba o discutie serioasa cu sotia sa. ea trebuie sa inteleaga ca e printesa, nu e vorba de un compromis – lasa el putin, lasa ea putin- ea trebuie sa se adapteze noii vieti trebuie sa renunte la legaturile ce nu sunt demne de statutul ei, ar trebui sa o ia ca exemplu pe contesa G – ea stie cum sa se poarte.
    incet incet vraja dispare, dincolo de

  15. Een glimlach zice:

    …imi cer scuze pentru greselile strecutrate in text…unele au fost din graba altele din…nestiinta 🙂

  16. aura zice:

    am apasat eu pe ceva si am postat comentariul inainte sa termin
    sau e vre-un semn, sugestie subtila ca m-am cam intins
    oricum, daca tot am inceput, trebuie sa termin:

    dupa cum spuneam, vraja se risipeste, incetisor si dincolo de print ramane omul car poate fi si arogant si egoist si neintelegator si rece si toate cele – e clar ca nu e cel de care s-a indragostit; iar dincolo de frumoasa misterioasa ramane femeia uneori cicalitoare, obosita si fara chef, mutoasa si bosumflata cand nu e momentul – clar ca nu e cea pe care o visa.
    ea nu intelege cum poate fi el asa insensibil uneori..
    el nu intelege de ce e asa nerecunoscatoare, orice fata si-ar dori sa fie in locul ei…
    deci:
    ea ramane pe mai departe cenusareasa, ascultatoare si resemnata dar nemultumita
    el ramane pe mai departe print, caruia i se cuvine si trebuie multumit

    sau…
    cine stie … poate ca ea va invata sa iubeasca omul car poate fi arogant si neintelegator uneori,
    … poate ca el va descoperi femeia frumoasa de dincolo de cicaleli si bosumflari
    poate ca vor alege sa iubeasaca si la batranete vor ajunge sa fie mai incantati unul de altul decat au fost in noaptea balului
    🙂 (tre’sa fim optimisti!)

  17. Een glimlach zice:

    “Cenusareasa lua plictisita peria in mana si incepu sa isi pieptene parul blond, privind cu ciuda in oglinda cu rame aurite, amintindu-si ca servitoarele erau libere azi. Se ridica lenesa de pe taburet si deschise usile dulapului, cautand din priviri o rochie potrivita pentru micul-dejun. Oricum va trebui sa se schimbe, imparateasa de la miaza-zi venea sa-I impartaseasca intamplari din concediul regal. Cenusareasa tranti dezgustata usa dulapului…ii era teribil de greu sa-si gaseasca rochii potrivite pentru asemenea ocazii, servitoarele se ocupau de amanuntele acestea, nu degeaba le trimisese la cursuri si le instruise….”
    Un zgomot infernal o trezi din visare…ceasul de pe perete batu gongul si-si dadu seama ca dormise mult prea mult deja. Se rasuci spre marginea patului si privi cateva clipe perna printului. I se parea ca plecase de o vesnicie si dorul o napadi din nou. I se pareau crunte zilele in care ramanea singura acasa, baietii pareau mai agitati, treburile in imparatie mai multe iar “supusii” tot mai nemultumiti. Cu toate astea, inchise ochii si isi impuse sa nu devina “o streasina picuratoare”. In fond, printul ei era mult mai bine-dispus atunci cand se intorcea de la vanatoare…timpul petrecut cu ceilalti barbati pasionati parea sa-i tihneasca. Luissa descoperise ca si ea era altfel dupa serile petrecute la ceai cu putinele prietene pe care si le facuse. Luissa? Da, printul ii amintea in fel si chip noua ei identitate…chiar daca fusese Cenusareasa odata, azi era printesa…si totusi nu uitase de unde plecase. Povestile cu fete modeste care ajunsesera parvenite nu o impresionau…ei nu ii era rusine sa ridice camasutele patate de gem si sa le duca spalatoreselor, (sau chiar sa le spele cu mainile ei) nici sa curete bocancii de vanatoare ai sotului sau, plini de noroi si frunze uscate. Si-ar fi dorit uneori ca el sa fii fost mai ordonat dar intelesese deja ca cicalelile nu-si aveau rostul intotdeauna. Si…cine murea daca un bocanc statea falnic in picioare iar celalalt era culcat la pamant, ca si cand ar fi fost istovit dupa grele lupte?
    Se ridica din pat, trase draperiile (iubea soarele si incerca sa se bucure de lumina lui cat mai mult, inca de la primele ore ale diminetii) si porni energica spre dulap. Scoase o rochie tocmai potrivita pentru o asemenea zi, “nici prea, prea, nici foarte, foarte”. Punea mare pret pe decenta si realiza ca, nu pozitia sociala o facea dornica sa fie un model pentru ceilalti…ci propriile convingeri. Incerca sa-si lase amprenta intr-un mod cat mai palcut asupra celor din jurul ei, de la bucatarease pana la reginele deja devenite “legende”.
    Inchise usa camerei si porni in varful picioarelor spre camera copiilor. Intra si ii saruta tandru pe frunte, certand din privire suvitele rebele ce umbreau micutii ochisori.
    Trase draperia, lua cartea “cea neagra” de pe raft si incepu sa citeasca cu voce domoala:
    – Dumnezeu i-a poruncit lui Noe sa construiasca o arca…
    De indata ce terminara povestea, ingenuncheara pe marginea patului si cerusera ajutor pentru inca o zi. Se rugasera ca tati sa ajunga cu bine acasa si spusera toti in cor un “Amin” puternic.
    Gata, acum ziua putea incepe, pasisera cu dreptul. Luissa astepta cu nerabdare dimineata urmatoare, tanjea sa se cuibareasca asemeni micutilor lor in duna calduroasa ce lupta vitejeste cu racoarea palatului si sa asculte vocea puternica dar blanda a sotului sau la devotionalul de dimineata.
    Cele doua bone ale baietilor intrara in camera si incepura sa ii pregateasca pentru activitatile zilei dar si pentru portii de joaca in curtea palatului, printre flori si animalute salvate de la “pierzare” in lungile plimbari facute cu parintii.
    Luissa lua in graba o gogoasa si sorbi doua inghitituri din ceaiul neindulcit. Fugi in biroul de lucru al sotului sau pentru a se asigura ca are toate lucrurile sub control si nu aparuse nimic neasteptat pe agenda sa. Se linisti cand vazu pagina zilei goala. Oricum, nu i-ar fi placut ca vreun eveniment neasteptat sa-l gaseasca sau sa o gaseasca nepregatita. La urma urmei, succesul lui, era si al ei…iar esecul lui…la fel.
    Vazu lavaliera lui pe scaun, o lua si o stranse la piept. Abia acum realiza cat de mult ii lipsise prezenta lui. Nu doar energia si umorul care-l caracterizau faceau ziua mai agreabila, ci felul in care parea ca nimic nu-i scapa de sub control. Il iubise de cand era o simpla servitoare ce stergea podele insa intelegea acum cat de mult se schimabae dragostea lor…si cat crescusera impreuna in cei 5 ani deja incheiati.
    Se trezi din visare cand una din menajere o anunta ca era asteptata in camera de oaspeti. Era marti si azi petrecea timp cu fetele nevoiase din imparatie…invatau impreuna cum sa fie placute nu doar in exterior ci mult mai mult in interior. Isi dorise sa poata face ceva pentru ele si-si promise ca de indata ce va avea mai mult decat o camera de mansarda mica si nepretentios mobilata, va avea usa castelului deschisa la orice ora pentru cei ce nu se puteau bucura de asemenea extravagante.
    Ziua decurse fara prea multe incidente: in afara de obisnuitele vanatai luate cu succes direct din pardoseala palatului, mofturile inainte de somnul de pranz si mancarea care se prinsese de oale (Tina, bucatareasa veni intr-un suflet sa-I spuna plangand ca printul va trebui sa se multumeasca cu puiul pe jumate ars la intoarecere), toate fura asezate la locul lor inainte de sosirea printului.
    Trasura care il aducea opri in fata castelului putin dupa ora 18, in asa fel incat cina fusese servita la timp dupa ce potopul de imbratisari si chiote de bucurie fu domolit. Toti voiau sa afle noutati si sa inghesuira care mai de care sa vada trofeul pe care “tati” il adusese acasa. In coltul gurii, Luissa ascundea un zambet…sotul ei era intr-adevar un om priceput. Va avea grija sa ii laude talentul de indata ce se vor potoli toate in jurul lor.
    Cina fusese conturbata de o sporovaiala vesela despre intamplarile petrecute in cele doua zile si infierbantata de planurile pentru ziua ce urma. Copiii fura trimisi sa se pregateasca de culcare iar bonele ii luara pe sus pentru a-i aseza in patuturi. Luissa si printul pasira in camera lor pentru rugaciunea de seara. Plecara capetele si multumira pentru inca o zi frumoasa si pentru bucuria revederii.
    Inchisera usa si lasara ingerasii sa doarma. Se indreptara spre dormitor impreuna dar pe drum printul se pierdu pentru ultimele modificari de agenda. Nu zabovi mult, fusese si asa o zi destul de incarcata.
    Cenusareasa se pregatise deja de culcare si oricat de mult si-ar fi dorit sa afle detalii despre calatoria iubitului sau print, ramase in tacere, asteptand momentul potrivit pentru asemenea povesti captivante. Il cunostea prea bine, stia ca desi fusese o calatorie de placere, era obosit si isi aranja acum, imaginar doar, treburile pentru ziua ce urma. Alesese sa se bucure de simpla lui prezenta si lasasera tacerea sa vorbeasca in locul lor.
    Luna se straduia din rasputeri sa patrunda prin draperiile groase de catifea grea, era racoare afara insa castelul era cuprins de o caldura atat de familiara…

    Ps. nu stiu daca l-ati primit prima data

  18. (continuare)
    La un moment dat, Cenuşăreasa fiind chemată de urgenţă în audienţă la regina mamă, am rămas să hoinăresc în voie pe coridoarele palatului. Aici m-am întâlnit cu doi slujbaşi împărăteşti, care au fost foarte bucuroşi să îmi spună câte ceva despre stăpânii lor.
    Primul dintre ei se numeşte Timpul. E un flăcău tinerel şi vesel, care vorbeşte repede şi desluşit. Mi-a spus că are treabă, dar că vrea să îmi fie de folos şi mie.
    „Ce ai putea să îmi spui despre perechea regală?”
    „Sunt stăpâni buni, nu mă zoresc prea tare. Ştiţi eu sunt responsabil atât cu planificarea întrunirilor oficiale, cât şi cu gestionarea momentelor de tihnă. După părerea mea, toţi oamenii ar trebui să fie ca ei: să aibă un echilibru stabil între muncă şi odihnă. Cel mai mult îmi place să îi admir când stau şi îşi împărtăşesc unul altuia evenimentele de peste zi… iarna se cuibaresc în două fotolii comode în apropierea şemineului (coniţei îi place să coasă), iar vara merg şi se plimbă pe înserat prin grădinile castelului. Atunci pot şi eu să răsuflu. Mare necaz e însă pe capul fratelui meu geamăn Grabă, cel din realitate. Oamenii nu îi dau nici un fel de răgaz… mi-e teamă să nu se îmbolnăvească de atâta surmenaj. Şi eu muncesc destul, nu e vorbă, dar nici chiar aşa!”
    Se auzi un clopoţel, iar Timpul o luă la goană pentru îndeplinirea unor noi sarcini.
    Mă gândeam să plec, dar la ieşire, pe scări văzui un om voinic, ce căra în braţe o mulţime de unelte de măsurat. După ce am intrat în vorbă, am aflat că era vorba despre cumătrul Coordonate. Slujba lui este să facă tot felul de măsurători: începând de la dimensiunile Castelului, şi ajungând până la intensitatea sentimentelor. Iar dacă detectează vreo neregulă, trebuie să anunţe neîntârzâiat Forul Pentru Menţinerea Intactă a Spaţiului Imaginar.
    „Mi-am aflat omul!”, zisei în sinea mea.
    „Din punctul dumitale de vedere, cât de mult se iubesc Printul şi Cenuşăreasa?”
    Îşi potrivi ochelarii pe nas, îşi drese vocea, şi spuse cu gravitate:
    „În concordanţă cu ultimele măsurători, care au fost făcute la ora 8:00 A.M. (timp imaginar), în numele instituţiei Măsurători Regale Atestate Universal, declar:
    „Dragostea dintre Prinţ şi Cenuşăreasă continuă să tindă spre infinit”.”
    THE END

  19. ANAMORF zice:

    Nu pe cel care a apărut înaintea comentariului d-tale… Pe cel şi mai de dinainte !

  20. Printesa zice:

    Hm…De ce trebuie neaparat ca povestea sa continue cum ea este frustrata si neinteleasa si el isi vede de treburi?
    Eu imi imaginez ca Cenusareasa si Printul se trezesc impreuna, discuta provocarile zilei la o ciocolata calda.Cenusareasa creaza tot felul de activitati si jocuri, asa cum facea inainte cu animalele,dar de data asta impreuna cu cei doi copiii.Mi-l imaginez pe Print cum isi ia fiul si il invata sa calareasca si sa vaneze, il invata secretele imparatiei.Imi imaginez cum Cenusareasa si Printul,prin unitatea relatiei creata de situatiile prin care au trecut impreuna,traiesc fiecare zi ca pe o aventura.Celelalte detalii cu sosetele si mingea de fotbal…nu ca nu exista, dar sunt umbrite de frumusetea relatiei care se dezvolta cu fiecare an care trece.

    • aura zice:

      nu trebuie sa se sfarseasca asa (adica, ea nenteleasa si frustrata, el la fel) dar, la un moment dat trebuie sa ajunga la punctul critic de acolo o pot lua in sus sau in jos
      oricum, daca supravietuiesc primului an de casnicie, sansele de reusita cresc 😉

      • Marius David zice:

        asta-i, asta-i… ca sa se poata continua povestea trebuie sa creezi o criza, nu-i asa?
        asta genereaza creativitate… criza

        momentul in care mergi din nou sub zero, sub stare de echilibru
        \

    • Marius David zice:

      Printeso, esti casatorita? nu glumesc cind intreb… este important pentru a intelege ceva care mi-a sarit in ochi din comentariul tau

  21. cristina zice:

    Considerind ca cei doi s-au intilnit doar o data si au vorbit doar intr-o seara de bal, este posibil ca continuarea sa arate ca oricare de mai sus.

    Daca ar fi luat casatoria in serios…sfirsitul ar fi fost altul.

    • aura zice:

      cristina, imi pare rau sa te contrazic
      dar, poti lua casnicia foarte in serios si totusi, la un moment dat sa te gasesti intr-una din ipostazele de mai sus.
      casnicia e o alegere de fiecare zi (si nu ma refer aici la a lua in calcul optiunea divotului)la fel cum <> (afirmatia asta inteligenta nu imi apartine ,si n-as vrea sa fiu acuzata de plagiat,insa nu imi amintesc autorul)

  22. eenglimlach zice:

    Frate Marius,

    Nu vreau sa par lipsita de respect dar, e ceva in neregula cu randurile pe care vi le-am trimis?
    In dreptul textului scrie ca acel comentariu”e in asteptare”…
    Daca am incurcat ceva borcane, as aprecia daca mi-ati spune!

    O seara placuta!

    • @eenglimlach si eu am patit tot asa cu un comentariu, eu zic sa asteptam sa intre din nou Fratele Marius pe blog si sa rezolve problema 🙂

    • Marius David zice:

      nu, totul este in regula, dar imi modereaza wordpress/ul mai mult decit trebuie,
      aviz si celorlalti. \
      am lipsit citeva ore si am gasit 27 de comentarii in asteptare,
      sint cuvinte pe care wordpress le interpreteaza gresit si opreste tot comentariul
      nu va panicati
      am acces limitat la internet.
      povestea ta este foarte interesanta!
      voi reveni saptamina viitoare asupra acestor povesti,
      ar trebui scos un volum 🙂

  23. rodica botan zice:

    M-am gindit cu ce scop a fost pusa intrebarea. Noi toti ne-am legat disperati sau disperate de ideea ca ne exersam imaginatia si uite …am venit aici cu tot felul de povesti. Dar fiecare am pus in povestea ce am scris-o ceva din noi. Viorica m-a intrebat mai sus daca eu sint Cenusareasa. I-am spus ca nu…eu eram doar calul de la caleasca. Nu cumva sa crezi, Viorica, ca am zis asta din lipsa de respect …Crede-ma ca am fost doar simplu…sincera. Viata mea se aseamana pe alocuri mai mult sau mai putin cu viata aluia de trage greutati dupa el, si asteapta la poarta balului… Nu ma pling insa…am vazut destui Printi si destule Cenuserese pe care nu ii sau nu le invidiez.

    „El ma duce la pasuni verzi si la ape de odihna”…si asta a devenit din ce in ce mai important pentru mine.

    Dar sa revin la poveste…de fapt, eu cred ca fiecare din noi am turnat in poveste ceva ce stim din viata noastra, din trecut…si ceva ce probabil am dori sa ni se intimple in viitor. Eu am pus un element de realitate in povestea mea, pentruca sint mai practica, si pentruca astfel de ginduri imi populeaza mintea de obicei. Si fiindca am tras la caleasca mult…se vede chiar din poveste ca … am invatat sa ma uit drept inainte si sa fiu cu picioarele pe pamint.

    Cineva a zis ca in doua zile nu apuci sa cunosti cealalta persoana. Si e adevarat …si nu numai cele doua zile…dar chiar mai mult timp nu este suficient. De obicei oamenii se prezinta in primul rind asa cum ar dori sa fie, si apoi dupa ce analizeaza cealalta persoana, se transforma pe cit posibil in ceea ce cred ei ca cealalta persoana ar dori sa vada in ei. Si in situatia asta cu cit celalalt e mai destept cu atita e mai grav daca nu este sincer…si posibil sa nu ai habar ce alegere ai facut decit dupa ce este mult…muuuult prea tirziu.

    De aceea e bine cind alegerea o faci cu Dumnezeu. Ca el vede dincolo de 20/20 ai ochelarilor nostrii si stie ce anume ne lipseste ca sa ne dea tuturor sau sa ne faca pe toate…un ajutor potrivit. Astea sint doar citeva din nedumeririle si concluziile mele…Sper ca n-am depresat cu ele vreun print sau vreo Cenusereasa…

  24. Printesa zice:

    Da,sunt casatorita.

  25. viorica zice:

    Sarmana Cenusareasa, ce mari obligatii are acum ! Dar decat cu o mama vitrega si rea mai bine sluga la un palat .

    • Marius David zice:

      E foarte interesanta povestea Cenusaresei II, as provoca imediat o Cenusareasa III,
      tehnologia crearii unei povesti presupune coborirea tot timpul in criza, sub punctul de echilibru,
      trebuie sa creezi o noua criza pe care povestea sa o rezolve…
      daca ai rezolvat-o, nu mai ai continuare… cam asta este ideea…

      • eenglimlach zice:

        Am vrut sa va dau dreptate la inceput…sa spun ca avem nevoie de crize ca sa putem “naste” ceva dar mi-am dat seama ca eu nu am descris “criza” nicaieri. Nu as putea spune cu exactitate ce ati urmarit prin aceasta provocare (trebuie sa recunosc ca sunt destul de curioasa) insa e evident ca ne-am proiectat din plin. Unii, constienti fiind de asta, “i-am proiectat” pe cei din jur, pentru a ne proteja de ochii curiosilor.
        Si totusi, nu am reusit sa imi explic, (eu – mie), de ce nu am scris nimic despre criza. Ca doar Cenusareasa nu a invatat din zbor sa nu fie cicalitoare, nici Printul nu a fost intotdeauna constient ca el e Preotul in casa si devotionalul e al lui. Tre’ sa fii fost o criza. Dar …unde…si de ce nu-i povestita? Nici macar nu am putut sa mi-o imaginez…

  26. Gaby zice:

    Varianta in engleza a Cenusaresii este Cinderella. Este si partea a 2-a a desenului animat.

  27. cristina zice:

    Interesant exercitiu ! 🙂

  28. Lena zice:

    Eu as vedea asa continuarea: si au trait impreuna zi de zi, invatand sa defineasca ‘fericirea pana la adanci batraneti’ ca pe o calatorie de mana prin bune si mai putin bune. Cele bune i-au invatat sa cante de bucurie in fata tuturor frumusetilor vietii. Cele mai putin bune i-au invatat dedicarea totala, dragostea adevarata care lupta, care nu pleaca la prima criza, care compune deja urmatorul cantec dedicat frumusetii iesirii din criza.

    Ea in special, draga de ea… s-a bucurat ca a ajuns in sfarsit ‘Printesa’ caci mama ii zisese: ‘Cand iubesti si esti iubit, esti o Printesa’.

    Si daca n-ar fi, nu s-ar povesti…

  29. manu zice:

    Aici o poza interesanta: http://media.smashingmagazine.com/cdn_smash/wp-content/uploads/2010/01/snowwhite.jpg

    De fapt tot site-ul e interesant, printese care au esuat cica (poate de aici i-a venit autorului ideea):

    http://www.fallenprincesses.com/

  30. cuvintealbastre zice:

    Cand vom mai primi vre-un fedback aici? Vom mai primi?

    • eenglimlach zice:

      Si eu ma intrebam acelasi lucru :).
      Frate Marius?

      • Marius David zice:

        mai ai puţintică răbdare?

        • eenglimlach zice:

          Daca-i musai…cu placere!
          Nu ma grabesc, ce-i drept, sunt doar curioasa…extrem de curioasa. Am dat o raita prin cartile de psihologie generala si in afara de „proiectare” nu am reusit sa storc nimic din exercitiul asta…De-asta ma roade curiozitatea.
          Pana una alta, cred ca sunteti inca in sesiune…va mai acordam ragaz 🙂

          • Marius David zice:

            Mulţumesc, de înţelegere, Eenglimlach şi Cuvinte,

            poblemma nu este numai sesiunea, ci şi alte chestiuni,
            dar prima este supriza plăcută pe care am avut-o citind poveştile voastre.

            de asta trebuie să mă gîndesc, aţi dat soluţii la care nu m-am gîndit eu.
            Ce bine că sîntem diferiţi.

    • Marius David zice:

      da, dar trebuie să mă mai gîndesc! Se poate mai încolo? După săptămîna asta? Sînt chestii la care trebuie să mă gîndesc..
      Mă tot gîndesc de ce aţi pus poveştile aşa cum le-aţi pus.

      • cuvintealbastre zice:

        OK, din partea mea este timp suficient. Imi amintesc insa de vremea in care eram eleva si asteptam notele la vre-un test. Daca stim cand raspundeti e mai usor, ca nu tot verificam daca ati scris sau nu… 🙂
        Timp este, insa o sa avem noi grija sa va amintim sa nu uitati! 🙂

  31. eenglimlach zice:

    Ati ramas dator…sau am pierdut eu deslusirea?

    • Marius David zice:

      am rămas dator pînă după două nunţi. Acum vin, în iunie 🙂
      TREbuie să termin serile Iris, de fapt am strecurat răspunsul în acele seri şi urmează ultima parte
      NOW YOU MAY KISS THE BRIDE… NUNTA!

  32. Eenglimlach zice:

    E Iulie…si nici aseara nu am prins raspunsul…se poate sa imi fi scapat din prea multa concentrare?
    Multe binecuvantari!

    • Marius David zice:

      Acum s-a terminat! În sfîrşit putem reveni la Cenuşăreasă.
      Am încercat să îi dau şi lui Cuvinte albastre pe scurt motivele pentru care mi-a plăcut ce aţi spus şi tu şi ea.
      1. Fetele care au continuat de obicei povestea au dus-o într-un melodramatism lacrimogen de telenovelă proastă. Nici tu, nici cuvinte nu aţi făcut asta.
      2. Băieţii au ţinut să pună o tragedie neapărat, au îmbolnăvit-o pe cenuşăreasă de cancer, pe el l-au trimis pe la prostituate etc. Aici este diferenţa de construcţie mentală care se poate observa între cele două sexe: fetele încearcă să îi ţină împreună pe cei doi şi după criză, băieţii sînt mai relaxaţi în privinţa asta.
      3. Fiecare, şi băieţii şi fetele au încercat să plaseze o criză, ceea ce ne duce la următoarea concluzie: criza este benefică pentru că generează creativitate, după David DeWitt. Criza este bună,benefică, normală şi trebuie plasată în poveste.
      Deci, mulţumesc şi cuvintelor albastre şi ţie şi celorlalţi pentru implicarea în acest mic exerciţiu de creativitate şi de sondare a mentalităţilor noastre.

  33. Pingback: Colocvii sau rugăciune? Plecăm din România? Baryton şi Ceai de rinichi « La patratosu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.