Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Super fain textul dv. despre decretei!Citindu-l imi aminteam, copilaria celor celor doi copii mari ( 35 si 31 ani) si-o comparam ca a celei mici (16 ani)!
Cei mari au avut copilaria exact cum ati spus, cu cheia in gat, cu prieteni la scara blocului, cu povestit, cu joaca afara in parc, cu citit carti multe (si azi le plac cartile)citite si pe tren…cu armata mai putin, ca aia n-a mai facut-o fiul meu…
Cea mica in schimb, a crescut in puf…n-a apucat sa-si doreasca ceva ca a si primit… de la cei mari, mai ales! Citeste si ea, dar nu cu atata drag ca fratii ei…citeste carti de pe internet…cica gaseste mai repede o carte pe net dacat sa mearga sa caute intr-o biblioteca; nu stie copila asta, ca o carte are viata ei, trebuie s-o rasfoieste fila cu fila, nu click dupa clik:)
Felicitari pt. text, astept urmatorul…
Mulţumesc, …mulţi decreţei au crescut în puf.
Taţii lor le dădeau pufff o palmă pe obraz, pufff o palmă pe celălat… am avut un coleg care venea în fiecare zi vînăt la şcoală. Am auzit mai apoi că taică-său l-a băgat în spital din bătaie.
Mi-a arătat spatele. am început să plîng. Eram în clasa a VI-a!
Vineeee!
şi următorul
Si mie m-a placut, m-am regasit in multe ipostaze. I-ati cam laudat pe apartinatorii generatiei de aur. Daca tot am adus vorba de lauda, nu retin daca ati amintit de munca benevola. Atunci cand se cerea o mana de oameni la ceva de lucru te trezeai cu 20 de confrati, acum cand este vorba de voluntariat, te intreaba (tanarul cu buricul degetelor batatorit doar de taste), ce-mi eise si mie?
Cand am citit despre numarul ne avorturi declarate la noi in tara in acest interval de timp, m-am gandit la un titlu „O romanie sub ape”. Tragic, ar trebui sa facem un altar pentru cei care au scris decretul, multi dintre noi am fost salvati de acesta.(partea cu altarul a fost o exagerare)
Nu i-am aplaudat. M-am lăsat purtat de amintiri şi… observaţii!
da, volutariatul… despre asta voi scrie altă dată (cu altă ocazie adică 🙂 )
La care parte cu altarul te referi?
am exagerat propunand sa se ridice un altar pentru a-i cinsti pe fauritorii decretului
acum am priceput.