Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Nu am nimic impotriva interpretarii lui BAch sau a oricarui compozitor la ori ce fal de instrument cu conditia ca sa nu saraceasca versiunea originara. De altfel pe Bach si contemporani nu-i prea intereseaza parametrul timbral, dovada faptul ca de multe ori scrie sonate pentru vioara, sau flaut sau voce, sau in cayul Artei fugii nici nu mentioneaza instrumentul pentru care este destinat minunatul exercitiu de polifonie si contrapunct. E; poate fi interpretat (si in zilele noastre, chiar este) la orga, pian, clavecin adica la orice intrument cu claviatura, dar s-au gasit muyicieni sa constidere ca cele doua portative pe care este scrisa aceasta muzica pot reprezenta si o partitura de orchestra sau de cint vocal si au orchestrat-o. Una dintre cele mai apreciate versiuni orchestrale apartine fostului dirijor din Cluj, Bucuresti si Johanesburg Erich Bergel. Revin la versiunea ascultata. Ea denota o foarte buna stapinire atit a instrumentului cu pricina cit si a textului lui JSB. Exercitiul insa mi se pare a nu fi in favoarea textului. Este acelasi argument ca si atunci cind vorbesc impotriva mandolinei. Cutia de rezonanta fiind mai mica, sau avind o forma care naste sunetul mai firav sau mai nayal, oricum mai scurt, adica mai sec nu „satisface” dorintele ascultatorului trecut prin experientele auditive ale sec XXI. Mandolina crede ca rezolva problema prin tremolarea corzii ceea ce-mi sugereaza o biziitul unei sonerii. In cazul orchestrelor de mandoline mai exista si handicapul repertoriului care se limiteaza in majoritatea cazurilor la a rescrie pentru instrumente unele cintari destinate vocii umane. Cita distanta intre liniaritatea, legato-ul, calinitatea, expresivitatea vocii umane si rigiditatea silabizatoare a tremuratului intrumental. De regula daca priviti imaginea unei orchestre de mandoline veti observa si o rigiditate a figurii celor care cinta si care trimite spre ceva mecanic. Nu cred ca se poate numi bucurie sau dorinta de dialog nici macar cu sala dara mi te cu Dumnezeu.
Bach la ghitara sau la lauta, instrumente cu cutii de rezinanta rezonabila care leaga sunetele ciupite par mult mai adecvate unor transpuneri chiar si a muzicii vocale.
Eu doar mi-am exprimat o opinie. Probabil pentru a-l introduce pe BAch in orechile si apoi in constiinta orientalilor timbrul acestui instrument este mai potrivit. Pentru noi este doar o performanta tehnica.
Dorin
@ Dorin. aveti dreptate si eu cred acelasi lucru, shamisenul nu e facut pentru muzica barocului, suna superb cu o tugaru jongara dar cu bucata de inceput a chaconei nu prea… piesa a fost scrisa pentru vioara si asa cum spuneati si dumneavoastra unele sunete de instrumente nu pot fi „transpuse” pe altele. versiunea preludiului de violoncel este cat se poate de exacta (chiar mai exacta decat unele versiuni pentru chitara!) si interpretarea este reusita dar din nou „sunetul piesei” lipseste. e o realizare pentru shamizen si pentru Kevin Kmetz.
doi tineri maestri ai shamisen ului:
am uitat sa le dau numele! primul este Osanai Kaoru iar fata este Iwasaki Shizuka. inregistrarile sunt dintr un concurs al tinerilor shamisenisti! amandoi apartin scolii tsugaru asa cum se observa in clipurile de mai sus si in altele care se pot gasi cu ei pe tube.
Din nou mare mulţumită. Ca admirator al culturii japoneze nu pot să nu gust aceste sunete, care par ciudate pentru unii. mă simt acasă şi cu asta, deşi nu am ochii oblici 🙂
De ce cultura japoneză este atît de PĂTRĂŢOASĂ?
au şi farfuriile pătrate, şi şhamizenul este pătrăţos, nu-i aşa?
totul este minimalist şi în linii drepte.
Cubul este faza superioară de dezvoltare a sferei 🙂 Am mai spus asta. Dumnezeu a făcut prima creaţie sferică, dar ultima cetate este cubică. VEzi apocalipsa 21 – 22
Importante observaţii!
Pe mandolina cred că se pot cînta numai anumite bucăţi. Am ascutat foarte multe piese, dar sînt şi piese special compue pentru mandoline.
am scris despre asta.: http://patratosu.wordpress.com/2007/07/22/de-la-bisericile-cu-mandoline-la-bisericile-cu-mese-de-tenis/
Iată şi o bucată care mi se pare foarte reuşită
bAlalaika, mandolina, merg pentru anumite spaţii, cred că rămîn intrumente etnice foarte reuşite.
au fost preferate de baptişti pentru că sînt instrumente accesibile şi la cae se poate învăţa foarte uşor.
iată şi bunica mandolinei
un fel de lăută sopranino
unele mandoline din clip seamana a potruguese guitar, in special cea cantata de o fata din primul rand, are headstock ul si mecanismele identice cu o chitara portugheza.
Corect, vezi că am pe undeva pe blog un post cu chitara portugheză, dar nu găsesc acum.