„Un viitor strălucit în spate”

Rarissime am mai citit-recitit şi recitit un articol atît de lucid. De la Antiteze am preluat numai o parte, dar merită şi partea despre Băsescu. Din plin! Ce mi-a plăcut: „politicieni de unică folosinţă”! şi „nu mai ştie unde e nordul!”. Sorin Ioniţă: 10 la retorică!  (termenul este folosit pe bune, nu depreciativ!)

Iată analiza:

Şi ce meci am avut, ce faze, ce şuturi în vinclurile propriei porţi!

Dacă e să începem cu tabăra lui Băsescu, ei şi-au dat un mare autogol în alegerile locale din 2008, când s-au codit în mod inexplicabil să pună un pretendent pentru Primăria Bucureştiului, dând impresia că ori nu-i interesează, ori o consideră în mod arogant ca a lor de drept. Nu s-a explicat nici până azi publicului de ce omul lor cel mai bine plasat, Liviu Negoiţă, care ar fi câştigat alegerile fluierând, n-a candidat.

Iar pierderea Bucureştiului n-a fost pentru tabăra PDL-Băsescu doar o afacere locală, după cum s-a văzut ulterior, ci o inversare de trend care putea să-l coste pe ultimul preşedinţia.

Au urmat marile autogoluri din 2009, cu introducerea grupului Udrea- Cocoş în guvern (deşi, într-un cabinet cu PSD şi Mazăre, grupul ăsta chiar reprezenta un liant); acel rafinat origami electoral de la europarlamentare, prin care fiicei Elena i s-a creat o carieră politică pe spinarea partidului; sau eliminarea PSD din guvern scurt timp înainte de alegeri, pe baza unor promisiuni vagi de cumpărat parlamentari la bucată, pentru o nouă majoritate.

….

Cât despre episodul straniu numit Crin Antonescu – un om de sistem împachetat şi vândut ca un candidat anti-sistem, complet nepregătit pentru funcţie cu altceva decât sofisme drăguţe, care a făcut atâtea viraje în ultima vreme că nici el nu mai ştie încotro e nordul – el stă mărturie pentru soarta tinerilor politicieni de unică folosinţă.

Despre el nu poţi să repeţi decât vorba memorabilă a lui Oscar Wilde: „Are un viitor strălucit în spate”

Avatarul lui Necunoscut

About Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în Analize, dulce Românie, In-text-esant. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 Responses to „Un viitor strălucit în spate”

  1. Avatarul lui stefan stefan spune:

    da, am citit si eu azi-dimineat textul si mi-a placut tare tare tare

  2. Avatarul lui patrix patrix spune:

    Intrebare: Ce au facut romanii in timpul mandatului lui Mircea Geoana?
    Raspuns: Au dormit!!

    ***

    Intrebare: Cum se pune la loc dopul la o sampanie?
    Raspuns: Intrebati-l pe Geoana.

    ***

    Intrebare: Cine este in spatele lui Basescu?
    Raspuns: Mircea Geoana.

    ***

    „Cand te culci cu un presedinte si te scoli cu altul, e clar, politica
    e o… femeie usoara.”

    ***

    Intrebare: Ce face acum Vanghelie?
    Raspuns: Cauta pe google sa vada ce inseamna diaspora sa o cheme la ordine”.

    ***

    Cel mai scurt banc: „Geoana, presedinte!”

    ***

    Ce mai fredoneaza Geoana in ultimul timp? „Daca-as fi ptr o zi presedinte v-as amaneta pe toti si nu m-ati prinde”

  3. Avatarul lui patrix patrix spune:

    pardon: de pe hotnews :))

    • Avatarul lui Lucia Lucia spune:

      Patrix, felicitari!… Bune glumele tale. N-am putut sa ma abtin sa nu rad. Uite, aici macar pot sa rad in voie… Pt ca nu stiu de ce colegii mei de serviciu ma marginalizeaza… Ori de cate ori se aduna si spun glume, bancuri de tot felul, etc, si apar eu… tac dintr-o data cu totii… de parca si-ar fi inghitit limbile…
      Ceva inspiratie cu privire la Crin Antonescu, nu ai, Patrix? Ma refer la lipsa cu desavarsire a spiritului sau de orientare politica…
      Fr. Marius David, masina timpului? Nu, inca nu s-a inventat. Cel putin nu pe pamantul acesta al nostru. Pentru ca in vesnicii, cred ca exista una si o vom putea rula si derula la nesfarsit, pentru a ne delecta cu anumite faze care se intampla acum sub ochii nostri… Oricum le-ar prinde bine si unor politicieni o astfel de masina…Lui Geoana, care probabil ar edita intr-un stil cu totul nou modul in care se manifestase in seara zilei de duminica… Apoi lui Crin, care ar avea nevoie de ajustari serioase…ale spiritului sau de orientare politica, cum spuneam mai devreme… Dupa primul tur de alegeri, cand ar fi avut si alte alternative mai bune a ales sa comploteze cu „triunghiul fortei“… iar acum, cand ar putea sa puna umarul cu tot PNL-ul la realizarea unei bune guvernari, alaturi de PD-L, cum ar fi de dorit, … nu accepta invitatia la guvernare; intr-un guvern numit de el „marioneta lui Basescu“ dar totusi, functia de prim ministru i-ar surade…
      Orice ar face, parca tot invers procedeaza…
      De fapt nu ma mir… Daca a afirmat ca Dumnezeu nu se implica in aceasta campanie, e clar. Poate fi linistit, in ceea ce-l priveste… Domnul chiar nu se implica acolo unde nu e invitat, unde nu este chemat… De aceea are Crin Antonescu asa o traiectorie interesanta… Nu vreau sa-l jignesc pe C A., dar tot imi vine in minte versetul: „Nu fiti ca un cal, ca un catar fara pricepere…“ (aprox.)
      In schimb este de apreciat atitudinea lui Calin P. Tariceanu… Dupa atatea divergente din trecut cu seful statului, este dispus sa coopereze, sa-si uneasca eforturile in vederea realizarii unei bune guvernari… Un om fara prejudecati, cu spirit de reconciliere, cu o buna vedere de ansamblu. Cred ca de astfel de politicieni are nevoie tara. Cu un spirit iertator si impaciuitor, pentru ca tot pe un fond ortodoxist se desfasoara evenimentele. Asa, incetul cu incetul se implementeaza valori adevarate si in politica romaneasca. Iar altele, (valori) am inteles ca pleaca prin ditamai Brazilia? Sau altele (Mazare) pentru moment isi vad de locul lor dar in alt peisaj. Foarte bine, cred ca acestora din urma putem sa le dam unda verde.

  4. Avatarul lui Ioana Ioana spune:

    Excelent articol! Nu cred ca mai exista unul pe masura, o sintetizare atat de bine facuta a acestei campanii si a acestor alegeri. Mi-a placut si acest fragment:
    „În loc de asta, ei au angajat parcă un regizor de comedii pentru oligofreni şi i-au dat sarcina să scrie cel mai tare scenariu care să-i îngroape. Au dezlănţuit pe televiziuni o campanie deşănţată, care a depăşit orice limită în materie de stridenţe şi fantasmagorii (şi tot ce se întâmplase pe timpul hulitului Năstase), de la cărţi scrise de indivizi dubioşi şi uşor deranjaţi la bibilică, pescuiţi din neant, ţinuţi trei zile în prime-time şi aruncaţi înapoi în neant.”

  5. Avatarul lui dorin dorin spune:

    de! stati linistiti ca nu si-au dat nici-un autogol. Ei sunt tot acolo sus la putere, fie ca-s in opozitie, fie in conducere, si-s tot cu burtile pline in timp ce in burtile noastre continua sa marcheze…goluri. Miscarile politice din ultima vreme demonstreaza clar oricui vrea sa vada ca ei sunt toti pe-o mana.

Răspunde-i lui Lucia Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.