Sonosfera Crăciunului – o încercare de taxonomie

Astăzi, vineri, 4 decembrie, la Biserica Emanuel din Oradea, la ora 18.00..

Sonosfera Crăciunului – o încercare de taxonomie cu exemple…

Dacă avem atmosferă, avem blogosferă, de ce nu am avea sonosferă? Îi datorez conceptul domnului dr. Dorin Frandeş, director şi dirijor al Filarmonicii din Arad. Dînsul a realizat o lucrare legată de Sonosfera Noului Testament, lucrare pe care o vom publica în curînd.

Ce este sonosfera? Totalitatea sunetelor pe care „le-am putea auzi” lecturînd. Lecturînd „cu urechile”.

Ce sunete auzim de Crăciun, de primul Crăciun?

Ţipete în Rama, icnete şi gemetele lui Irod, oftatul lui Iosif, primul plîns al pruncului, foşnitul paşilor la fuga în Egipt.

Oare ce zgomot fac îngerii cînd coboară din ceruri să vorbească Mariei, lui Iosif, păstorilor? Aripile lor fîlfîie, foşnesc? Levitează?

Sînt sunete care nu se aud? Sunetele din visul lui Iosif, vocea Domnului din Magi.

Poate că cele mai fascinante sînt cîntările, cîntările de laudă, doxologiile, ale Mariei, Elisabetei, cîntarea lui Zaharia, cîntîările îngerilui cu toată oastea cea cerească…

Dacă aşa se AUDE Crăciunul, cum ar trebui să ne sune colinzile?

Ce anume putem îmbunătăţi, ce schimbări ar trebui să facem în melosul de Crăciun? Ce ritmuri, ce sunete, tari, moi, acute, joase, ce fel de armonii, ce ambitus? Ce fel de tonalităţi? Minore, majore? Ce fel de mood şi feeling? Trist, jucăuş, vesel?

După ce ne-am saturat urechile cam cu acelaşi fel de colinde? Hruşcă ne-a împuiat capul deja. Toate vedetucile, „frumoastele” ţării (frumoaste, frumoaste, dar fără talent şi voce, notă: frumoastele este traducerea mea pentru beautifools, referinţa pentru uzajul termenului – Proverbe 11:22, dar voi reveni asupra acestui subect, vorba lui Vasile Ernu)… deci toate frumoastele ţării se simt datoare să scoată cîte un album de colinde-colinzi-colindeţe, cîntînd despre durerea Fecioarei îmbrăcate ca nişte paraşute şi mişcîndu-se ca nişte centuriste.

Am încercat să ascult muzică de Crăciun şi am simţit deja după o zi că am nevoie de ceva nou, de armonii noi, de sunete noi, de idei noi, de teologie veche în cuvinte noi, că… de fapt, toată colindeaţa este o declaraţie teologică.

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Anunturi, Chitara, Lauta, Muzica, Pt. studenţii mei, Re-psalmodieri, serile Iris. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

35 de răspunsuri la Sonosfera Crăciunului – o încercare de taxonomie

  1. Rodica Botan zice:

    Ieslea cu pruncul…asta este imaginea centrala la Craciun. Ma gindesc cum se comporta oamenii mari in prezenta unui bebelus. Se prostesc, scot sunete hazlii, repeta silabe gingurite , ca sa intre in „discutie” cu ala mic din scutece. Cind te uiti la un copilas inocent este imposibil oricit de obosit sau necajit esti…sa nu zimbesti. Apoi cinta…la copii mici li se cinta…cintecele dulci, armonioase…

    • Marius David zice:

      Mă scîrbesc şi oripilează ieslişoarele alea din lemn în care este pusă cîte o păpuşă jegoasă, care şade 11 luni prin cine ştie ce cămară sau depozit, după care este chemată ca să îl RE-PREZINTE pe Isus, am scris despre asta un text.
      Grav.

  2. vio zice:

    Cantecele Nasterii cred ca suna diferit pentru inimile celor care le asculta:
    – Pentru irozi- triste.
    – pentru Maria si Iosif-variate, de la durerea respingerii pana la fericirea de a vedea prezenta cerului.
    – pentru Magi si pastori- melodii vesele lor li s-a descoperit.
    – pentru „Rahela” – de jale

  3. Oana zice:

    Am ajuns pe blogul asta intamplator direct la postarea „dumnezeu este ateu” si am si citit o parte din comentariile si discutiile voastre aparute la articolul acela…si chiar eram uimita de cat de deschisa este toata lumea cu privire la crestinism, mai putin dumnezeuesteateu care si-ar fi dorit sa creada. As vrea sa te rog sa arunci putin o privire aici: http://caramidaverde.blogspot.com/2008/04/vorbim-despre-spiritualitate-despre.html
    Mai exact, la comentariul lui Luci. Acest om care pcuteaza biserici fiind ateu…prin ceea ce a spus si prin neincrederea lui, prin greutatea foarte mare de a crede simt ca ma reprezinta intr-un fel, deoarece si pe mine istoria religiilor si asemanarea dintre unele mituri crestine si religiile mai vechi mi se pare evidenta, apoi dorinta omului de a crede care nu are de ce sa certifice existenta Cuiva in care sa creada…iar in cele din urma evolutionismul, prin intermediul caruia Richard Dawkins deomnstreaza ca asa zisele virtuti omenesti nu sunt de origine divina, ci sunt doar acte comportamentale derivate din perpetuarea speciei. Gena trebuie sa supravietuiasca, deci este normal sa fim egoisti sau altruisti in functie de situatie, chiar daca nu stim ca in mod inconstient dorim perpetuarea speciei. Ma rog, este doar o mica parte din argumentatia pe care a facut-o in „gena egoista” sau in „Himera credintei in Dumnezeu”. Deci cum pot sa uit de argumentele logice ale stiintei(numesc astfel teoria evolutionista pentru ca sunt destul de informata cu privire la ea si am inteles ca a fost acceptata de majoritatea oamenilor de stiinta), de istoria religiilor si de lipsa asta de speranta din lume, de negarea din mine si de faptul ca nu pot sa cred ca ceea ce ne dorim atat de mult chiar exista?
    P.S. Vreau sa fiu sincera: uneori nu inteleg cum cei care face parte din aceste denominatiuni crestine neoprotestante sunt atat de siguri pe ceea ce cred, am impresia ca exista o indoctrinare in masa…alteori ma gandesc ca poate ei(inclusiv tu, din cate am inteles…si majoritatea celor care iti frecventeaza blogul) au experimentat ceva ce noi, restul nu putem sa intelegem…adica dragostea adevarata, dragostea divina. Si mereu cand tind sa cred ca a doua varianta este adevarata iarasi incep sa ma indoiesc si sa-mi spun ca este pura autosugestie si influenta mediului in care va invartiti…sper ca nu am suparat cu aceste vorbe, pur si simplu mi se pare frustrant ca nu reusesc sa ajung la o decizie, la o credinta(sau poate inclin mai mult spre ateism si sper sa schimb asta). Adica in momentul in care citesc comentarii ca ale lui Luci sau carti ca ale lui Dawkins care au avut aceleasi intrebari ca si mine si au ajuns atei simt ca nu mai exista speranta sau contraargumente logice care sa sprijine credinta crestina.

    • adrian zice:

      Nu cred ca Dawkins chiar „demonstreaza”. Sau ar trebui, mai intai, sa definim cat mai clar ce inseamna „a demonstra”. Literatura de popularizare a lui Dawkins nu trebuie confundata cu demonstratiile de manual.
      Ar trebui, pentru a ne lamuri, sa analizam fiecare etapa din „demonstratia” lui Dawkins, cu textul in fata.
      De exemplu, „demonstratia” legata de generarea celebrei fraze din Hamlet „Methinks it is like a weasel” are multe hibe. Dawkins pare sa nu stie (sau se face ca nu stie) ca simularile pe computer nu reflecta hazardul „natural”, de vreme ce sunt folosite niste functii PSEUDOaleatoare. Ma opresc aici cu amanuntele „tehnice”, dat fiind subiectul postului.

      Exista speranta, exista chiar si contraargumente logice (failibile, ca orice constructie umana). Dawkins, cand isi bate joc de argumentul ontologic, se face ca uita (sau chiar nu stie!) de demonstratia data de Kurt Godel acestui argument.

      Credinta este insa un ceva mai adanc decat toate aceste demonstratii. Existenta noastra nu este logica, ci tragica – scrie undeva Oswald Chambers.
      Logica nu ne poate duce decat la marginea abisului. Ca sa il treci, ai nevoie de saltul credintei. Saltul acesta nu este ilogic, irational, ci mai curand supralogic, suprarational.

      Credinta este o experienta in care cel ce crede isi este siesi subiect si obiect. Nu stii rezultatul experimentului, dar iti asumi cu curaj „riscul”.
      Un mare fizician (Plank) spunea ca cine bea putin din paharul stiintei devine ateu, dar cine bea paharul pana la fund, devine credincios. Nu stiu daca este chiar asa, dar este cert ca folosirea conjuncturala a unei teorii pentru ati sustine credinta/necredinta nu poate constitui o baza solida.

  4. Oana zice:

    Foarte interesant comentariul tau, Adrian. Legat de Godel, de mecanica cuantica si relativistm citisem ceva in articolul asta(si apropos, cred ca autorul lui are putina dreptate…si am sa incerc sa nu mai vin cu articole ale altor bloggeri de-acum dar uneori simt nevoia sa fac asta pentru ca exprima pe scurt ceva mult discutat si analizat): http://polimedia.us/trilema/2009/breviar-de-credinte-religioase-fizica-cuantica/

    • adrian zice:

      Nu am putut dezvolta subiectul (eram intr-o pauza 🙂 si nici nu stiu daca este in acord cu postul sub care comentam.
      Eu nu ma refeream la teoremele lui Godel (desigur, extrem de importante), ci ma gandeam la o demonstratie a lui Godel legata de argumentul ontologic al existentei lui Dumnezeu. Demonstratia este facuta in logica modala, dar nu este imposibil de inteles. Am amintit de ea in contextul in care dvs. va refereati la argumentele logice. Sunt in posesia unui articol legat de acest subiect, scris de un colectiv condus de profesorul Flondor si, daca doriti, vi-l pot trimite (il pot scana).
      Legat de subiectul ‘Stiinta si Religie’ editura Curtea Veche a scos aproape o duzina de carti foarte bune pe aceasta tema (inclusiv cartea lui Dawkins de care pomeniti – ‘Himera…’, dovada ca este vorba de o selectie impartiala, cu prezentarea mai multor alternative).

      Ceea ce am vrut sa subliniez este ca, finalmente, a crede in ceva inseamna a-ti asuma un „risc”, a „experimenta” o situatie pe care inca nu o cunosti. Credinta crestina este mult mai mult decat o suma cu argumente logice.

      Tot ceea ce spun nu este foarte riguros teologic (sper ca teologii de pe acest blog ma vor ierta).
      Dvs. ati pomenit de oameni deveniti atei. Si eu am fost ateu (mai exact am CREZUT ca Dumnezeu nu exista). Studiez de mai multi ani relatiile dintre stiinta si religie, dar as comite un abuz daca as spune ca aceste cautari au facut din mine un crestin.
      Exista o traditie a argumentelor pentru sau contra existentei lui Dumnezeu.
      Eu sunt de parere ca stiintele naturii nu pot infirma sau demonstra printr-un experiment crucial existenta lui Dumnezeu.
      Exista insa niste limite ontologice ale actului stiintific (in acest sens, imi permit sa va recomand cartea lui John Barrow, ‘Limitele stiintei si stiinta limitelor’), lucru care ne incurajeaza (sau ne intristeaza :-)) sa acceptam ca viata noastra nu este pe de-a intregul algoritmizabila si modelabila in concepte matematico-fizice. Exista un ‘rest’ (mai mare sau mai mic, depinde de cat de roz vedem lucrurile) si asimtotic vom trai in vecinatatea, fie si infint de mica, a acestui ‘rest’ de existenta care va scapa pururea intelegerii noastre. Ramane un CEVA intre noi si univers pe care nu-l putem ‘prinde’ in formule. Referindu-se la acest CEVA, Feynmann spunea ca „nu stim si nici nu stim daca vom sti vreodata”.
      Cu alte cuvinte, este loc si pentru credinta.
      Va indemn sa incercati aceasta experienta a credintei. Noi, crestinii, obisnuim sa spunem „gustati si vedeti…” Iata un indemn pragmatic, care nu suna deloc antistiintific!

      • Oana zice:

        M-as bucura sa mi-l trimiteti, cautand pe Internet mi-am dat seama ca este vorba despre acel argument, insa nepricepandu-ma foarte bine la fizica am facut o presupunere ca daca mecanica cuantica si relatisvismul, precum si alte ramuri ale caror elemente nu au fost nedemonstrate, dupa cum se spunea si in acel articol, au fost adoptate de acest fizician, atunci nici acel argument nu se bazeaza pe notiuni verificabile. Ce parere aveti despre perspetiva evolutionista si fragmentul de articol postat de mine? Sau despre problema istorica si asemanarea dintre mituri? Adresa mea de mail este „oanaoana333@yahoo.com” si as fi incantata sa primesc orice fel de materiale legate de aceasta tema. Va multumesc pentru timp si rabdare.

        • adrian zice:

          Cu placere. Voi scana articolul (este in engleza, dar engleza autorilor este cat se poate de usoara).

          Acum este tarziu si nu mai am timp pentru un raspuns mai amplu legat de fragmentul postat de dvs. (recunosc, extrem de interesant).

  5. Oana zice:

    Intre timp insa, m-am gandit sa aduc in discutie cateva dintre fragmentele mai relevante din cartea lui dawkins pentru a le discuta. Am sa incep cu problema altruismului si egoismului, explicate din perspectiva teoriei evolutiei, fara ca sentimentele noastre sa fie de orgine divina:”La prima vedere, ideea darwinista ca evolutia este sustinuta de selectia naturala pare nepotrivita pentru a explica bunatatea pe care o avem in noi, simtamintele morale, decenta, empatia si mila. Selectia naturala poate explica cu usurinta foamea, frica si dorinta sexuala, toate acestea comtribuind in mod direct la supravietuirea noastra sau la conservarea bagajului genetic. Insa, ce se intampla cu compasiunea pe care o aratam atunci cand vedem un copil orfan plangand, o vaduva in varsta disperata de singuratate, sau un animal scheunand de durere? Ce ne da ireprimabila dorinta de a darui, anonim, bani sau imbracaminte victimelor unui tsunami de pe cealalta parte a lumii, oameni pe care nu i-am intalnit si pe care nu ii vom cunoaste niciodata, si care nu vor putea, la randul lor, niciodata, sa rasplateasca acest gest? de unde provine bunul samariteam din noi? Nu este incompatibila bunatatea cu ‘gena egoista” din noi? Nu! Aceasta este o greseala comuna in privinta intelegerii acesteti teorii- o greseala deranjanta si, post factum, de inteles. Trebuie accentuate cuvintele potrivite. Astfel, gena egoista are accentul corect, deoarece pune in contrast, sa spunem, organismul egoist, sau specia egoista. Dati-mi voie sa explic.
    Logica darwinismului concluzioneaza faptul ca unitatea ierarhiei vietii care supravietuieste si trece prin filtrul selectiei naturale va avea tendinta de a fi egoista. Unitatile supravietuitoare din lume vor fi cele care au reusit sa supravietuiasca in detrimentul rivalelor prezente pe nicvelul lor ierarhic. Aceasta inseamna, in acest context, egoist. problema este, insa, care e nivelul pe care are loc actiunea? Intreaga idee a genei egoiste, cu accentul aplicat asa cum se cuvine pe primul termen, gena, este aceea ca unitatea de selectie naturala,(de exemplu, unitatea care prezinta interes propriu) nu este reprezentata de organismul egoist, nici de grupul egoist sau specia, ori ecosistemul egoist, ci de gena. gena este cea care, sub forma informatiei, fie supravietuieste pentru multe generatuu, fie nu. Spre deosebire de gena(inclusiv, desigur, cea culturala), organismul, grupul si specia nu sunt tipul potrivit de entitate apta sa serveasca, in acest caz, drept unitate, deoarece ele nu se pot replica perfect pe ele insele si, intr-un bagaj de entitati cu autoreplicare, nu intra in competitie. Acest lucru il fac, insa, in mod exact, genele, aceasta fiind justificarea, esentialmente de tip logic, pentru evidentierea genei in calitate de unitate ‘egoista”-in modul de egoism tipic darwinismului.
    Cea mai evidenta cale pe care genele isi asigura supravietuirea propriului „egoism”, relativ la alte gene, este programarea organismelor individuale spre a fi egoiste. Exista multe situatii in care supravietuirea organismului propriu va favoriza supravietuirea genelor din interiorul lui. Situatii diferite, insa, favorizeaza tactici diferite. Exista unele situatii, nu neaparat rare, in care genele isi asigura propria supravietuire influentand organismele pentru a avea un comportament altruist. Aceste circumstante sunt binecunoscute acum si se impart in doua mari categorii. O gena care programeaza organismul spre a-i avantaja rudele genetice are, statistic vorbind, sanse de a beneficia de copii ale ei insasi. Frecventa unei astfel de gene poate creste in cadrul bagajului genetic pana la punctul in care altruismul devine normativ. A fi bun cu copiii reprezinta un exemplu evident, insa nu este singurul. Albinele, viespile, furnicile, termitele si, intr-o mai mica masura, magustele si ciocanitorile, au dezvoltat societati in care semenii varstnici au grija de cei tineri(cu care ar putea imparyi genele pentru ingrijire). In general, dupa cum au aratat regretatul meu coleg W. D. Hamilton, animalele au tendinta de a se ingriji, a apara, a imparti resursele, a avertiza sau a dovedi cumva altruism fata de cei inruditi, datorita posibilitatii statistice ca acele rude sa impartaseasca copii ale aceleiasi gene.
    Celalalt important tip de altruism, pentru care detinem un principiu darwinist bine pus la punct, este altruismul reciproc.”
    De la acest punct am considerat ca ideea se intelege de la sine, si oricum nu exista pericolul de confundare cu perspectiva crestina a altruismului, aceasta fiind cea care ma intereseaza. Deci:cum se poate impaca conceptul de iubire neconditionata cu teoria evolutionista? Este aceasta iubire doar o perpetuare inconstienta a genei? Deoarece este evident ca daca singura care conteaza este asta, atunci ideea „Dumnezeu este iubire” si insasi ideea de iubire devine doar o idealizare a realitatii, o operare abstracta cu niste concepte filosofice.

    • adrian zice:

      Fac, deocamdata (din cauza orei tarzii), doar doua observatii:
      1.conceptul de GENA de care se foloseste Dawkins este unul pur teoretic si nu are nicio legatura cu cel din genetica. Jocul ‘egoismului genetic’ de care vorbeste Dawkins este unul ipotetic, nu are in spate experiente concrete. Sa nu confundam literatura de popularizare cu stiinta. Dawkins nu face decat sa redenumeasca (folosind un termen mai trendy) ceea ce este cunoscut de obicei sub numele de ‘automat celular’. Intregul scenariu pomenit de el duce cu gandul la simularile computationale din domeniul automatelor celulare. Analogiile cu domeniul geneticii moleculare sunt de fapt extrapolari (asa cum a demonstrat un McGrath, de exemplu). ‘Gena’ lui Dawkins nu este gena din genetica, ci pare a fi un fel de microentitate inteligenta, cam ca electronii ‘constienti’ de care vorbeste Gnoza de la Princeton.

      2.mai sunt si alte tipuri de altruism, de care Dawkins nu aminteste. In cazul rasei umane exemplele de altruism (nu putine!) sfideaza de multe ori orice logica. Nu tin automat numai de conservarea rasei/speciei sau a unui material genetic din propria familie. Si in cadrul lumii animale, exista cazuri de altruism inexplicabile (lupi sau maimute care cresc copii, animale dintr-o specie care protejeaza si uneori chiar cresc exemplare din alte specii). Discutia insa se infunda repede pentru ca un adept al lui Dawkins va spune ca astfel de cazuri sunt anomalii, iar regula este alta. In zadar ii vei relata cateva mii de cazuri in care delfinul protejeaza, fara niciun castig pentru specia lui, fiinte umane – rechinii care sfasie vor fi mult mai elocventi. Dawkins vorbeste de fapt despre „altruisme” in forma, dar care in fond sunt tot „egoisme”. Evident, alege numai acele cazuri care-i convin.

      3.Dragostea de care vorbeste Isus este mai mult decat un altruism (pentru ca orice altruism ar putea fi considerat, la limita, un egoism deghizat). Durerea mea este ca, noi, crestinii, de multe ori nu reusim sa aratam in noi aceasta Dragoste. Daca am reusi, am fi niste apologeti imbatabili… Ma opresc aici pentru ca nu ar fi corect sa dau lectii la un capitol la care de multe ori si eu am fost repetent…

      Multumesc foarte mult pentru provocarea dvs. si pentru acest subiect deosebit de interesant pe care ni l-ati pus in fata. Va rog sa ma credeti, uneori ii multumesc lui Dumnezeu pentru sceptici si atei, inclusiv (sau mai ales!) pentru Richard Dawkins. Ei sunt parte a feed-back-ului de care avem nevoie noi, cei ce ne declaram crestini.

      Voi reveni.

      • Oana zice:

        Credeti-ma, eu sunt cea avantajata aici…mai rara gasesc crestini care sa fie si foarte informati in domeniul stiintific si deschisi spre o analiza logica a argumentelor. In legatura cu altruismele de care vorbeste Dawkins, cred ca a mai dat destule exemple, insa aveti dreptate prin observatia dumneavoastra ca exceptiile ori vor fi considerate anomalii, ori
        vor fi reduse la egoism. In timp am sa caut si alte fragmente mai importante, cred eu, din cartea
        lui(la un moment dat, de ciuda, am vrut sa o
        ard asa ca un gest simbolic:))…dar mi-am dat
        seama ca asta n-ar rezolva nimic daca nu am
        lamurit mai intai problemele din ea…).Cred ca
        este foarte greu, dupa ce evolutionismul pare
        atat de evident intr-un fel(chiar si cand ma uit in jurul meu la celelalte animale parca imi pot inagina cum au evoluat si spunea si Dawkins odata:ce credeti ca l-a inspirat pe Darwin daca nu evidenta?), sa imi spun ca este
        doar o teorie stiintifica care nu-i adevarata.
        Mai ales pentru ca de obicei, in majoritatea
        discutiilor, cei care apara evolutionismul au
        totul atat de bine pus la punct si o argumentatie
        greu de daramat.

        • Marius David zice:

          stimata Oana, va multumesc pentru vizită. Mă bucur că aţi găsit partener de dialog.
          Apreciez disponiblitatea prietenilor mei şi propensiunea lor spre dialogul deschis.
          Sper să ajute!

          • Oana zice:

            Si eu va multumesc pentru ceea ce faceti pe acest blog. Sunt deschisa la opiniile dumneavoastra cu privire la cele afirmate de mine si m-ar interesa mai ales cum poate fi explicata asemanarea dintre miturile crestine si cele pagane anterioare. Sunt atei care nu au constienta sacrului, adica nu pot intelege cum poate sa existe ceva sfant si nealterat de murdariile lumii acesteia, care compara Nasterea din fecioara, sau mai precis modalitatea in care a ajuns Maria sa il poarte in pantece pe Iisus si relatiile dintre Zeus si muritoare. Cred ca asemanarea este bineinteles, de discutat, si as vrea sa va intreb: daca crestinismul ar fi adevarat, credeti ca Dumnezeu a ales aceasta modalitate ca sa ne arate diferenta dintre aceste religii pagane si crestinism, deci diferenta dintre pacat si sfintenie? Din ce am mai citit, inclusiv invierea sau scena de la nasterea lui Iisus cu cei trei magi contin similitudini cu mituri pagane. Eu inteles ca mesajul crestin este nobil si complet diferit de ceea ce predicau paganii, insa cum putem totusi sa toleram istoria? Sau exista posibilitatea sa fie doar o „conspiratie” a acestor timpuri si deci asemanarea cu miturile sa nu existe de fapt? Desi religia crestina in sine este cea care conteaza, este incontestabil ca ea se bazeaza pe mitul invierii, de aceea am nevoie sa lamuresc problema istoriei religiilor ca sa pot face acel pas supra-rational al credintei de care vorbea si Adrian.

            • Marius David zice:

              Oana, ce facem pe acest blog este pentru oameni ca tine, ca alţii.
              da, ai dreptate, în „Povestea Crăciunului” sînt inserate multe mituri păgîne, mă refer la poveştile din colinzi, nu la textul biblic,
              la obiceiiuri, m-am apucat să scriu ceva depspre asta.

        • adrian zice:

          In limbajul epistemologiei lui Karl Popper („Logica cercetarii”) nu exista teorii false sau adevarate, ci teorii falsificabile sau nefalsificabile. Chiar si atunci cand o teorie intruneste criteriile de falsificabilitate (adica poate fi supusa unor teste pe care, presupunem, le si trece), teoria nu devine „adevarata”, ci COROBORATA provizoriu (pentru ca ulterior pot aparea noi teste care sa „darame” teoria). Popper spune (intr-o lucrare de dupa „Logica cercetarii”) ca pentru teoriile care se pretind stiintifice, „caracterul de netagaduit nu este o virtute, ci un defect!”
          Nu tot ceea ce este evident este si stiintific. „Evidenta” aparenta, de „bun-simt”, a unei teorii nu este intotdeauna o calitate.
          Sistemul geocentric era cat se poate de evident si s-a dovedit fals.
          Parea „evident” sa crezi, ca Aristotel, ca viteza de cadere a corpurilor depinde de greutatea lor.
          Stiinta moderna (relativitatea si cuantica) au aparut in ciuda „evidentelor” postulate de fizica newtoniana.
          Nu trebuie sa uitati faptul ca si din perspectiva crestina exista o solidaritate BIOLOGICA intre fiinta umana si lumea vie. Cand va uitati la dvs. si la celelalte animale va puteti imagina (si) o origine comuna. Omul este, sub aspect biologic vorbind, „frate cu sacali si tovaras cu strutii”. Sa nu-l uitam pe Sf. Francis de Assisi si pe „fratele lui lup”. Nu e doar o metafora.

          Numai ca omul este mai mult decat biologie, asa cum viul este mai mult decat fizica si chimia.
          Nu cred ca trebuie sa incercati cu orice pret o „demolare” a unei teorii (fie ea si evolutionimsul) pentru a putea accepta adevarurile crestinismului. Biblia nu este manual de stiinta, ci „manualul” mantuirii.

          Pentru a lua cunostinta si cu alte puncte de vedere, va recomand doua carticele interesante, din colectia de la Curtea Veche de care v-am pomenit deja: John Polkinghorne – „Quarci, haos si crestinism” si Niels Gregersen – „Dumnezeu intr-o lume evolutionista”. Cred ca este corect sa parcurgeti si un manual creationist (in ciuda ironiilor din tabara evolutionista, cred ca trebuie audiate ambele parti). Nu am acum in minte niciun astfel de manual, dar sper ca se gaseste cineva pe aici sa va recomande unul.
          Dl. Marius Cruceru a postat pe blog un link la un articol interesant al dlui Otniel Veres (http://www.romanian-philosophy.ro/newsletter/pages/09_09_septembrie/%5BArticol%5DVeres_Tribuna_august_Nr.%20167_2009.pdf), a carui lectura va va oferi o vedere de ansamblu asupra subiectului care va framanta.
          De asemenea, puteti participa la dezbateri/conferinte „live” consacrate temei (asa ceva se organizeaza in mai toate orasele).

          • Marius David zice:

            Mulţumesc, Adrian! Iar îmi iei multe poveri de pe umeri prin răspunsurile tale foarte informate şi punctuale.

          • Oana zice:

            Multumesc foarte mult pentru timpul acordat si rabdarea de a-mi raspunde la mesaje…In legatura cu cartile recomandate:”Dumnezeu intr-o lume evolutionista” am citit-o dupa ce il citisem pe Dawkins si cum aveam deja formata ideea ca evolutionismul nu se poate impaca cu teismul nu am avut mintea si inima suficient de deschise la punctul de vedere al autorului, dar poate in timp voi reusi sa fac si asta. „Haos, quarci si crestinism” stiu ca am vazut-o de atatea ori pe raft planuind sa o cumpar si totusi nu am luat-o incat mi-am dat seama de curand ca s-a vandut:))(deci probabil o voi comanda de pe net-impreuna cu cartea lui John Barrow:) ).Acum nu mai sunt destul de odihnita pentru a ma putea concentra, dar promit sa citesc maine articolul.
            P.S. Va rog sa ma tutuiti in posibilele viitoare conversatii, nu am decat 18 ani:)).

        • adrian zice:

          @Oana
          Nu ardeti cartea.
          Am ars si eu cu ani in urma, de nervi, mai multe carti de Marx si Engels si acum, cand as vrea sa le am (pentru ca le-as citi cu alti ochi) nu le mai gasesc. 🙂

  6. George zice:

    Acum am inteles de ce unii spun ca sunteti cel mai tare blogar evanghelic. Ridic palaria! Cui i-ar fi trecut prin cap asa ceva? Am mai scris ceva acum vrednic de cenzura? Nu mi-ati raspuns nici la celelalte intrebari legate de disputele dvs.

  7. Marius David zice:

    Mulţumesc, Natan. am corectat!

  8. Oana zice:

    Nu citesc chiar atat de mult, am perioade…am mai abandonat odata incercarea de a ma intoarce la credinta prin intermediul documentarilor legate de stiinta si istoria religiilor, dar cred ca trebuie sa iau in seama nu doar oamenii de stiinta inversunati impotriva crestinismlui(care pana la urma au si ei credintele lor cand fac anumite presupuneri), ci si crestinii sinceri care cauta Adevarul…uneori este greu sa mai crezi intr-o religie anume cand sunt atatea pe glob…este greu si sa crezi ca religia se bazeaza pe fundamente reale cand altii sustin sus si tare ca reprezinta manipulare in masa…Sunt constienta ca in final, totul depinde de ce vrea sufletul, si totusi nu renunt impacarea cu partea rationala. Oricum, multumesc de incurajari!:)

  9. damblagiul zice:

    cultul personalitatii nu o sa dispara, oare, niciodata in acest colt de lume?

  10. vio zice:

    … zgomote de usi interdeschise si apoi inchise pentru totdeauna in fata celor doi calatori………… tropote de cai si zgomote de sabii scoase din tecile lor pentru a ucide orice posibil rival ascuns intr-un baietel de nici doi ani…

    Bucuria Nasterii intre respingere si moarte, intre ignoranta si ura…

    „Slava ce se da din Necuprins
    Nu-i lipsita-n lume de durere”

  11. Ciprian zice:

    Trecut sau viitor?

    1. Pentru ce s-au întărâtat neamurile şi popoarele au cugetat deşertăciuni?
    2. S-au ridicat împăraţii pământului şi căpeteniile s-au adunat împreună împotriva Domnului şi a unsului Său, zicând:
    3. « Să rupem legăturile lor şi să lepădăm de la noi jugul lor ».
    4. Cel ce locuieşte în ceruri va râde de dânşii şi Domnul îi va batjocori pe ei!
    5. Atunci va grăi către ei întru urgia Lui şi întru mânia Lui îi va tulbura pe ei;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.